Traseul României în Acordul de la Paris. Când va veni vremea bună?42 min read

România are emisii de gaze de seră relativ reduse, comparativ cu media europeană, dar temperaturile ar putea crește cu câteva grade în 2050-2100, dacă nu se acționează urgent. 

În timp ce toată lumea era cu ochii pe efectele pandemiei de coronavirus, o altă criză majoră se desfășura în țara noastră. În 2020, România, precum și alte state din Europa de Est, a fost lovită de una dintre cele mai grave secete din ultimul secol, afectând aproape un sfert din suprafața arabilă a țării, cu precădere culturile de porumb și floarea soarelui. 

Mai bine de două milioane de hectare au fost afectate de secetă„Dezastrul din agricultură – Seceta a făcut ravagii în România. Aproape un sfert din suprafața arabilă a țării, 2,2 milioane de hectare, afectată”, economica.net în primăvara și vara anului trecut. Pagubele produse au fost atât de mari încât guvernul României, al doilea exportator de grâu din UE, a sistat temporar exportul către țările non-UE. Efectele acestei secete dezastruoase s-au simțit pe tot lanțul de producție și distribuție, de la pierderile majore suferite de fermieri până la prețurile mai mari de la raft pentru consumatori. 

„La floarea-soarelui am vreo 20 de hectare, care sunt, după cum se vede, compromise. Anul trecut am făcut aproape trei tone jumate, anul acesta nu știu dacă recoltez 300 de kg la hectar, la porumb de la șapte, opt tone, producţiile sunt sub o tonă,” spunea Daniel Ciuhureanu, unul dintre miile de agricultori români loviți în plin de seceta din 2020, într-un interviu pentru Digi24.„Cum afectează schimbările climatice România. Agricultor: Pălăria de floarea-soarelui este cât un ceas de mână”, digi24.ro

Un rol în aceste evenimente l-au avut și schimbările climatice. Deși pe termen scurt secetele sunt imprevizibile, pe termen lung ele sunt amplificate în frecvență și magnitudine de către schimbările climatice antropogene. 

Începând cu Revoluția Industrială (undeva, la mijlocul sec. al XIX-lea), încălzirea globală cauzată de emisiile copioase de dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră afectează toate regiunile lumii – unele mai mult, altele mai puțin. Pe lângă secetele devastatoare precum cele din România sau „California,‘Truly an emergency’: how drought returned to California – and what lies ahead”, theguardian.com încălzirea globală accelerează topirea calotelor glaciare, creșterea nivelului mării, a numărului de incendii forestiere și amplifică fenomenele meteorologice extreme, de la uragane la canicule. 

Dacă pandemia e o mașină scăpată de sub control, dar care poate fi frânată relativ repede, încălzirea globală e un tir cu inerție mult mai mare. Dar există și planuri pentru a reduce efectele acesteia.

Singura cale viabilă de a opri accelerarea încălzirii globale este de a tăia masiv din emisiile de carbon. Foto: Zhu Yong Ming/Getty Images

Acordul Climatic de la Paris

În 2015, delegațiile a 195 de țări, reprezentând practic aproape toată populația lumii, au adoptat Acordul Climatic de la Paris„Acordul de la Paris privind schimbările climatice”, consilium.europa.eu în timpul conferinței ONU dedicată schimbărilor climatice COP21. Deși au mai fost acorduri climatice semnate în trecut de către state importate, cum ar fi eșuatul Protocol Kyoto, Acordul de la Paris este mult mai ambițios, pentru că reprezintă primul pact climatic universal și cu însemnătate legală de asemenea magnitudine. 

Scopul principal al acestui pact este de a ține în frâu creșterea temperaturii medii globale la nu mai mult de 2 °C peste nivelurile înregistrate în epoca pre-industrială, cu o țintă mai ambițioasă, dar actualmente nerealistă, de 1,5 °C. 

Singura cale viabilă de a opri accelerarea încălzirii globale este de a tăia masiv din emisiile de carbon. În primă fază, se urmărește scăderea ratei anuale de creștere a emisiilor de carbon la nivel global, ca apoi să se reducă nominal, pentru a se intra pe o pantă descendentă în numărul total de tone de carbon emise anual. Deși stocarea de carbon prin rezervoare naturale cum sunt oceanele și pădurile, cât și prin tehnologii de capturare a carbonului, ajută la încetinirea încălzirii globale, pur și simplu astăzi omenirea emite mult prea mult ca efectul net să fie zero.  

Însă pentru a reuși acest lucru, este nevoie de un efort concentrat și coordonat la scară planetară. Într-o lume în care guvernele și organizațiile mondiale ajung de cele mai multe ori în impas fiindcă fiecare parte tinde să-și urmeze interesele mai mult sau mai puțin înguste, este pur și simplu remarcabil (și un efort diplomatic istoric) că majoritatea țărilor au putut ajunge la un asemenea acord fără precedent în ceea ce privește scopul și întinderea sa. 

Până acum, 195 de țări au semnat Acordul Climatic de la Paris, iar majoritatea l-au și ratificat, mai puțin șase dintre ele: Turcia, Yemen, Iraq, Iran, Libia și Eritrea. Și SUA s-a retras din acord, sub președintele Donald Trump, în noiembrie 2020. Însă, succesorul său, Joe Biden, s-a alăturat pactului în prima zi în funcție, 20 ianuarie 2021, și a reintrat formal în tratatul global 30 de zile mai târziu.

Una dintre cheile succesului negocierilor de la Paris a constat într-o abordare foarte flexibilă, în care țintele au fost croite pentru fiecare țară. În același timp, au fost recunoscute limitările și provocările specifice fiecărei regiuni. Astfel, fiecare state a trimis un plan individual, denumit Contribuții Determinate Național (Nationally Determined Contributions, NDC).

Asta explică de ce a fost acceptat planul Chinei (considerată o țară în dezvoltare), care va continua să emită emisii de carbon la o rată crescătoare, dar plafonată până cel târziu în 2030, pe când SUA, o țară dezvoltată, s-a angajat să-și reducă emisiile cu 26-28% față de nivelurile înregistrate în 2005 până în 2025.„Renewing US Commitment to the Paris Climate Agreement”, law.harvard.edu Deși, în termeni absoluți, China generează cele mai multe emisii din lume, SUA emite dublu în termeni de emisii de gaze de seră pe cap de locuitor și este statul care a produs cea mai mare cantitate de emisii de carbon cumulate de-a lungul istoriei.   

Însă NDC-urile actuale nu sunt suficiente pentru a atinge obiectivele stabilite în acordul de la Paris. Însumate, ele pun lumea pe o traiectorie de încălzire de aproximativ trei grade Celsius, în timp ce acordul de la Paris prevede maximum două grade. Conform acordului, toate țările trebuie să își consolideze NDC-urile cu ținte din ce în ce mai ambițioase la fiecare cinci ani.

CITEȘTE ȘI: În ultimii 60 de ani, temperatura medie a României a crescut cu 2,4 grade

Temperaturile medii pe glob sunt deja cu un grad Celsius mai ridicate decât la sfârșitul anilor 1800, potrivit Organizației Mondiale Meteorologice, iar rata de creștere a temperaturii este în continuare accelerată pe fondul creșterii concentrației de dioxid de carbon în atmosferă. Ba, mai mult, există un risc de 44%„Earth Is Barreling Toward 1.5 Degrees Celsius Of Warming, Scientists Warn”, npr.org ca temperatura globală medie anuală să depășească, cel puțin temporar, pragul de 1,5 °C la un moment dat, în următorii cinci ani. Asta pentru că temperatura medie anuală înregistrată de la an la an nu are o creștere liniară, ci mai degrabă o evoluție în zig-zag. Pe termen lung, însă, tendința este de încălzire accelerată. 

Anul 2020, de exemplu, a fost unul dintre cei mai fierbinți de când este păstrată o evidență de încredere. Anul trecut, temperaturile medii globale au fost 1,2 °C peste cele înregistrate spre sfârșitul secolului al XIX-lea. 

Chiar dacă, prin absurd, toate centralele termice și vehiculele pe bază de combustibili fosili ar înceta să mai emită emisii de carbon de mâine, această încălzire nu ar dispărea. Dioxidul de carbon este stabil în atmosferă decenii, poate chiar secole, așa că efectele activității umane din trecut sunt înghețate în viitor. Efectele emisiilor de gaze de seră, cel puțin în orizontul de timp al vieților noastre, sunt ireversibile. Iată de ce decarbonizarea este urgentă. 

Unii oameni de știință sunt îngrijorați că schimbările climatice ar putea amenința unele specii de țestoase marine cu dispariția. Foto: Georgette Douwma/Getty Images

Ce înseamnă o creștere de un grad

O creștere de un grad celsius ar putea să nu pară mare lucru – dar este importantă. Dacă ar putea vorbi, primele care ți-ar explica de ce ar fi țestoasele marine.

Poate ai văzut într-un documentar de David Attenborough cum, în fiecare an, puii de țestoasă eclozează din cuibul lor îngropat în nisip și roiesc în masă către mare, o călătorie scurtă, dar primejdioasă, în care prădătorii îi așteaptă ascuțindu-și cuțitul și furculița. Sau, mă rog, cleștii. 

Femelele depun până la o sută de ouă fiecare, care incubează în nisipul cald pentru aproximativ 60 de zile. Temperatura nisipului determină sexul puilor, astfel, cele mai scăzute produc masculi, iar cele mai ridicate, femele. Fenomenul se numește „determinarea sexului dependent de temperatură” și guvernează și sexele altor reptile, inclusiv aligatorii și crocodilii. 

La temperatura nisipului de 31,1 °C eclozează exclusiv femele de broaște țestoase verzi (Chelonia mydas), pe când la 27,8 °C sau mai puțin doar masculii ies din ouă. Unii oameni de știință sunt îngrijorați„A Degree of Concern: Why Global Temperatures Matter”, climate.nasa.gov că schimbările climatice ar putea amenința unele specii de țestoase marine cu dispariția, din cauza unui deficit masiv de masculi. 

Dar ăsta e doar vârful aisbergului. O diferență de un grad ar aduce schimbări majore pentru toți locuitorii planetei, de la țestoase la oameni. Iată doar câteva dintre aceste schimbări, în funcție de creșterea temperaturii medii globale:„Intergovernmental Panel on Climate Change Special Report on Global Warming of 1.5º Celsius (2.7º Fahrenheit)”, ipcc.ch

• La o încălzire de 2 grade Celsius, valurile de caniculă mortale pe care India și Pakistan le-au văzut în 2015 pot apărea anual;
• La 1,5 grade Celsius, până la jumătate din numărul de oameni din întreaga planetă ar putea suferi o limitare a accesului la apă cauzată de schimbările climatice, în funcție de condițiile socio-economice. Oamenii care locuiesc în bazinele hidrografice, în special în Orientul Mijlociu și Apropiat, sunt cu precădere vulnerabili;
• La 2 grade Celsius, unele regiuni de pe glob vor suferi o creștere substanțială a precipitațiilor abundente comparativ cu încălzirea de 1,5 grade, cu consecințe grave în termeni de mari inundații. Aceste zone includ Europa de Nord, estul Americii de Nord, Alaska și vestul Canadei, estul Canadei, Groenlanda, Islanda, Asia de Nord și Asia de Sud-Est;
• La 1,5 grade Celsius, habitatul determinat climatic se reduce la jumătate pentru 6% din insecte, 8% din plante și 4% din vertebrate;
• Încălzirea oceanelor, acidificarea și furtunile mai intense vor provoca declinul recifelor de corali cu 70% până la 90% la 1,5 grade Celsius. Acestea vor deveni aproape inexistente când se va ajunge la 2 grade;
• La 1,5 grade Celsius, aproximativ 14% din populația Pământului va fi expusă la valuri severe de caniculă cel puțin o dată la cinci ani, în timp ce, la 2 grade Celsius, acest număr sare la 37%.

Cele mai periculoase fenomene meteo extreme din România sunt valurile de căldură și fenomene specifice sezonului cald, cum ar fi tornadele, vântul intens, grindina, trăsnetele și inundațiile rapide. Foto: Boris Roessler via Getty Images.

Schimbările climatice sunt deja o realitate. România nu este o excepție

Temperatura medie în România a crescut cu mai bine de 1°C. Modelele climatice analizate de către Dr. Roxana Bojariu, coordonatoarea grupului de cercetare privind variabilitatea și schimbările climatice, președinte al consiliului științific în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, sugerează că, în cel mai pesimist scenariu, ne putem aștepta la o creștere de 4°C, în cea mai caldă lună a anului, până în 2050. Până la finalul secolului, cele mai călduroase luni din vară ar putea înregistra temperaturi cu 8°C mai înalte.„5 lucruri pe care trebuie sa le știm despre clima României până în 2100”, infoclima.ro

Cercetătoarea adaugă că, deși creșterea în temperatură va modifica caracteristicile anotimpurilor, „numărul lor rămâne același, în ciuda impresiei subiective că anotimpurile de tranziție dispar”. Zilele cu precipitații abundente, ce pot cauza inundații, vor fi în creștere, în timp ce precipitațiile din timpul verii ar putea scădea cu până la 18%, ceea ce va duce la un risc de secetă crescut. 

Fenomenele meteo extreme vor fi și ele din ce în ce mai frecvente. 

CITEȘTE ȘI: Ne prind ploile: schimbările climatice cresc riscul de ploi extreme și inundații urbane

„Cele mai periculoase fenomene meteo extreme din România sunt valurile de căldură și fenomene specifice sezonului cald (sezonul convectiv) cum ar fi tornadele, vântul intens, grindina de mari dimensiuni (mai mare de 2 cm), trăsnetele și inundațiile rapide”, spune Dr. Bogdan Antonescu, expert in fenomene meteo extreme și cercetător la Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Optoelectronică, pentru Mindcraft Stories. „Din studiile publicate recent, știm că tornadele se produc cel mai frecvent în sud-estul României,Antonescu, B., & Bell, A. (2015), „Tornadoes in Romania, Monthly Weather Review”, journals.ametsoc.org grindina este cel mai des raportată în zonele muntoase, în special în regiunea de nord-vest,Burcea, S., Cică, R., & Bojariu, R. (2016), „Hail Climatology and Trends in Romania: 1961–2014”, Monthly Weather Review, journals.ametsoc.org iar descărcările electrice atmosferice de tip nor-pământ (trăsnete) sunt detectate cel mai frecvent în regiunea de sud-est – Antonescu, B., & Burcea, S. (2010). „A Cloud-to-Ground Lightning Climatology for Romania”, Monthly Weather Review, journals.ametsoc.org unde produc și cea mai mare rată de mortalitate la trăsnete.Antonescu, B., & Cărbunaru, F. (2018), „Lightning-Related Fatalities in Romania from 1999 to 2015”, Weather, Climate, and Society, journals.ametsoc.or Diferite regiuni din România sunt expuse unor tipuri de fenomene severe, specifice sezonului cald. Acestea se manifestă de obicei pe arii reduse. De exemplu, o furtună care produce grindină de mari dimensiuni afectează o regiune relativ mică, iar o tornadă produce pagube doar pe o arie îngustă, de-a lungul traiectoriei ei. Valurile de căldură afectează regiuni mai mari (la scara mai multor județe), iar efectele se pot prelungi pe mai multe zile.”

Spre deosebire de temperatură, unde modelele matematice ale cercetătorilor pot prezice destul de precis cum vor fluctua în viitor, frecvența și intensitatea fenomenelor meteo extreme sunt încă dificil de prezis pe termen lung, din cauza lipsei datelor. 

„Pentru fenomene severe avem nevoie de un observator (fie un meteorolog profesionist, fie publicul larg și mass-media) pentru a raporta evenimentul (tornadă, grindină de mari dimensiuni). După 2000, avem o creștere mare a numărului de observații cu privire la fenomene severe, deoarece evenimentele au fost mai ușor de raportat datorită telefoanelor mobile cu cameră, accesului la internet, rețelelor de socializare. Astfel că nu avem o imagine clară a ceea ce se întâmplă în Europa cu fenomenele severe”, spune Antonescu.  

„Știm însă din studii recente că frecvența furtunilor care produc fenomene severe va crește până în 2100. În acest caz, nu analizăm direct observații, ci condițiile de vreme care duc la furtuni severe cum ar fi instabilitatea, umiditatea, forfecarea vântului”, continuă Bogdan Antonescu. „Cu ajutorul simulărilor numerice, putem înțelege cum se vor modifica aceste condiții până în 2100. Astfel, în Europa Centrală și de Est, frecvența apariției condițiilor de vreme care duc la furtuni severe va crește.Púčik, T., Groenemeijer, P., Rädler, A. T., Tijssen, L., Nikulin, G., Prein, A. F., van Meijgaard, E., Fealy, R., Jacob, D., & Teichmann, C. (2017). „Future Changes in European Severe Convection Environments in a Regional Climate Model Ensemble”, Journal of Climate, journals.ametsoc.org Nu știm însă dacă aceste furtuni vor produce tornade, grindină sau precipitații intense.” 

Româna își acoperă între 40% și 60% din nevoile de electricitate din surse de energie care nu generează emisii de gaze de seră, semnificativ peste media UE. Foto: Zhong Guo/Getty Images

România și Acordul de la Paris. Cum stăm?

Între timp, aceste ținte au fost înlocuite cu un angajament colectiv asumat de România în bloc cu restul statelor UE. Potrivit ultimului NDC, actualizat la 17 decembrie 2020, UE și statele sale membre se angajează să-și reducă emisiile de carbon domestice cu 55% față de nivelurile înregistrate în 1990 până în 2030, cu obiectivul de-a atinge neutralitate climaticăEmisiile de carbon sunt absorbite natural de sol, ocean, si plante, sau sunt compensate de alte măsuri până în 2050.„Submission by Germany and The European Commission on behalf of The European Union and its Member States”, unfccc.int

Deși relativ decente, aceste ținte sunt încă insuficiente. O creștere a acestui obiectiv la 65%, însoțită de finanțarea acțiunilor climatice în străinătate, ar face din UE prima regiune din lume cu angajamente compatibile cu obiectivul Acordului de la Paris de a evita depășirea pragului de două grade Celsius. 

Principalele obiective în domeniul energiei și schimbărilor climatice asumate de către România până la 2030 sunt:„Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030”, ec.europa.eu

• reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 43,9% față de 2005;
• ponderea globală a energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie de 30,7%;
• îmbunătățirea eficienței energetice pentru consumul final de energie cu 40,4%, comparativ cu 2007. 

Pandemia de coronavirus ar putea să accelereze atingerea acestor ținte. În iulie 2020, Consiliul European a stabilit măsuri de acțiune climatică în centrul politicilor de finanțare pentru redresare și reziliență în urma pandemiei pentru exercițiul financiar 2021-2027. Aproximativ 30% din acest buget, însemnând aproape 550 miliarde de euro, este destinat măsurilor care contribuie la îmbunătățirea țintelor climatice, ca parte a strategiei European Green Deal. 

Aceste investiții uriașe sunt destinate diverselor lucrări de infrastructură și servicii menite să atingă anumite ținte. De exemplu, ținta UE privind consumul de energie primar și final este să fie eficientizat cu 32,5% până în 2030. De asemenea, UE vrea ca măcar 32% din această energie să vină din surse de energie regenerabile până în 2030 – aproape dublu proporției din 2017. În privința emisiilor rezultate din transportul rutier, până în 2030 Uniunea Europeană vrea reducerea emisiilor/kilometru cu 37,5% pentru mașinile de pasageri, 31% pentru camionete și 30% pentru camioane mari, față de nivelurile din 2021.  

Comparativ cu media europeană, România stă bine la multe capitole în termeni de ținte climatice, dar acest lucru este mai degrabă o consecință a mediului socioeconomic nefavorabil de-a lungul anilor decât rezultatul vreunei politici coezive, care pune bunăstarea mediului în prim plan. 

România emite cu aproximativ 45% mai puține gaze cu efect de seră decât în 1990, când producea în jur de 250 de milioane de tone de CO2 echivalent. Cea mai bună parte a acestei reduceri semnificative a avut loc în primii ani de după Revoluția din 1989, o perioadă tumultoasă, când numeroase întreprinderi din industria grea extractivă și de fabricație au fost închise. Cu precădere, dispariția majorității producătorilor mamut din domeniul siderurgic și petrochimic a avut efecul pozitiv neintenționat de-a face România una dintre cele mai puțin poluante state din Europa. 

În 2017, România a raportat un volum de gaze cu efect de seră de aproape 115 milioane de tone echivalent CO2, reprezentând 2,6% din totalul emisiilor UE pentru acel an în 2017. Țările cu cele mai mari emisii din UE în acel an au fost Germania, Marea Britanie, Franța, Italia și Polonia. 

Pe cap de locuitor, România, împreună cu Lituania și Letonia, are printre cele mai reduse emisii. La polul opus, Luxemburg și Estonia conduc clasamentul celor mai mari emițători de carbon per capita. În medie, un luxemburghez produce o cantitate de emisii de dioxid de carbon echivalentă de cinci ori mai mare decât un român. 

După cum se poate observa, prosperitatea este un factor determinant când vine vorba de emisiile de carbon. Țările mai înstărite consumă mai mult din orice și tind să aibă o industrie mai puternică decât cele cu putere de cumpărare mai mică. Însă, activitatea economică nu este neapărat corelată liniar cu cantitatea de emisii – nu peste tot, cel puțin. Până la urmă, contează foarte mult de unde provine toată acea energie. 

De exemplu, începând cu 2013, emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut în România, în timp ce produsul intern brut a crescut. Această decuplare între emisii și productivitate economică este îmbucurătoare, dar clivajul dintre ele trebuie să fie și mai mare în viitor pentru a evita efectele cele mai dăunătoare ale încălzirii fără, însă, a fi nevoiți să sacrificăm bunăstarea economică. 

România, din nou, se află într-o poziție favorabilă comparativ cu multe alte țări din UE datorită utilizării generoase a energiei nucleare și hidroelectrice în mixul de generare de electricitate. Cele două generatoare nucleare cu tehnologie canadiană de la Cernavodă generează între 18% și 20% din electricitatea consumată în România. Încă două generatoare aflate în faza de finanțare după decenii de întârziere ar puteaproduce până în 2050 până la 35% din energia României.„Nuclear vs renewable, the debate dividing Romania’s green transition ”, euronews.com

Energia hidroelectrică furnizează 28% din mix, iar parcurile eoliene și solare în rapidă expansiune contribuie cu 10-11% și, respectiv, 3%. Asta înseamnă că Româna își acoperă între 40% și 60% din nevoile de electricitate din surse de energie care nu generează emisii de gaze de seră, semnificativ peste media UE, de 35% în 2020. Mixul e completat de 16% hidrocarburi (gaz natural, petrol) și 24% cărbune (care urcă la 40% în lunile de iarnă).„Romania’s Energy Mix and the Road to Clean Energy”, investmentreports.co

Proiectele de energie solară și eoliană stagnează

Însă în ciuda investițiilor importante în energia eoliană și solară, între 2010 și 2016 – România găzduiește cel mai mare parc eolian onshore din Europa, complexul de 600 MW Fântânele-Cogealac în Dobrogea –, progresul a stagnat după ce guvernul a închis o schemă generoasă de finanțare pentru surse de energie regenerabile, care includea și o schemă de schimb de certificate verzi. Programul a durat doar doi ani.

În 2018, guvernul României a depus o variantă de proiect pentru Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 în care își propunea un obiectiv de 27,9% pentru energie regenerabilă non-hidroelectrică (actualmente în jur de 15%) până la 2030. Comisia Europeană nu a fost de acord, dorind ca ținta să fie extinsă măcar până la 34%. Până la urmă, în proiectul final aprobat în aprilie 2020, cele două părți s-au întâlnit la mijloc. 

„Nivelul de ambiție cu privire la ponderea energiei din surse regenerabile a fost revizuit față de varianta actualizată a PNIESC, de la o cotă propusă inițial de 27,9%, la o cotă de 30,7%”, conform Planului Național Integrat în Domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030.„Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030”, ec.europa.eu

Pentru a-și mări ponderea energiei din surse regenerabile, România trebuie să mai adauge aproximativ 6,9 GW, comparativ cu anul 2015. În același timp, este crucială decarbonizarea unor producători importanți de energie pe bază de combustibili fosili, cum este Complexul Energetic Oltenia, principalul producător de energie pe bază de cărbune. 

Pe lângă construirea de infrastructură energetică nouă, România trebuie să digitalizeze rețeaua electrică de generare, distribuție și consum și să ia măsuri ce încurajează tranziția cât mai rapidă către mijloacele de transport ecologice, folosirea materialelor de construcție mai puțin poluante și mai ușor de fabricat și transportant din punct de vedere al emisiilor de carbon. 

Privind către viitor

Temperaturile medii în România sunt deja cu un grad mai ridicate, cu efecte vizibile mai ales în cazul frecvenței fenomenelor meteo extreme. Schimbările climatice nu afectează doar România, ci reprezintă un fenomen global care amenință civilizația umană și biodiversitatea planetară. Însă, deși România este pe o traiectorie mai bună decât unele țări europene datorită unei combinații de factori geografici, economici și demografici, obiectivele asumate nu sunt încă destul de ambițioase. Mai mult, progresul în privința creșterii ponderii de energie regenerabilă a stagnant și țara riscă să scadă în clasamente – o similaritate cu situația campaniei de vaccinare, unde la început a existat un avânt puternic, pentru ca acum să România să se afle la coada clasamentului.