NASA

FarFarOut și dimensiunea Sistemului Solar13 min read

De Laurențiu Păiuș 11.03.2021, ultima actualizare: 21.04.2021

FarFarOut, un corp ceresc de vreo 400 de kilometri în diametru este oficial cel mai îndepărtat obiect observat vreodată în Sistemul Solar.

FarFarOut (DeparteDeparte) a fost observat în 2018 de telescopul Subaru,„Subaru Telescope”, subarutelescope.org unul dintre cele mai mari din lume, situat aproape de vârful vulcanului Mauna Kea din Hawaii. Deși prima fotografie în care apărea FarFarOut a fost făcută de telescop în 2018, acesta a fost analizat de astronomi abia în 2019 și atunci a fost anunțată existența acestui obiect.

Dar, pentru că, așa cum sugerează și numele, este foarte departe și are o orbită enormă, e nevoie de un număr mare de observații, de-a lungul mai multor ani, pentru a putea spune ceva despre acest obiect cu oarecare siguranță. Ei bine, după doi ani de observații, astronomii au stabilit că FarFarOut este situat la 132 de unități astronomice de Soare. O unitate astronomică reprezintă distanța medie între Soare și Pământ, adică 150 de milioane de kilometri.

Precedentul deținător al titlului de cel mai indepărtat obiect observat în Sistemul Solar era FarOut, numit și 2018 VG18,wikipedia.org situat la o distanță de 123 de unități astronomice.

Neptun l-a aruncat atât de departe

Ca toate obiectele din Sistemul Solar, FarFarOut orbitează Soarele într-o traiectorie eliptică. Acest lucru face ca uneori să se afla mai aproape, alteori mai departe de Soare. Atunci când atinge distanța minimă, FarFarOut nu doar că este mai aproape decât Pluto, dar este mai aproape chiar și ca ultima planetă din Sistemul Solar, Neptun. Cel mai probabil, interacțiunea gravitațională cu Neptun, de-a lungul timpului, l-a aruncat pe FarFarOut atât de departe de Soare.

Distanța medie Soare-Pluto este de 39,5 Unități Astronomice, adică aproape șase miliarde de kilometri. Impresionant, nu? Distanța medie Soare-FarFarOut este de aproape 13 miliarde de kilometri. Dar, dacă Pluto atinge o distanță maximă de abia 7,5 miliarde de kilometri, FarFarOut se duce până la 22 de miliarde de kilometri.

Lui Pluto îi sunt necesari 248 de ani pentru a da un ocol Soarelui. FarFarOut are nevoie de aproape o mie de ani pentru a face o orbită completă.

În spațiul interstelar, dar în interiorul Sistemului Solar

În 2013, mass-media din întreaga lume anunța faptul că sonda spațială Voyager 1 a ieșit din Sistemul Solar și s-ar fi aventurat în spațiul interstelar. Același lucru s-a întâmplat și-n 2018, de data asta cu Voyager 2.  Ambele sonde se aflau la momentele respective la 18 miliarde de kilometri de Soare.

Dar FarFarOut se află acum la aproape 20 de miliarde de kilometri de Soare și este considerat ca fiind în Sistemul Solar. Ce s-a întâmplat, s-a mărit cumva Sistemul Solar între timp?

Ei bine, nu, nu s-a mărit Sistemul Solar. Totul a pornit în 2013 de la un anunț făcut de Agenția Spațială Americană (NASA). NASA anunța atunci că în luna august a anului 2012, sonda Voyager 1 a intrat în spațiul interstelar. Dar nu a spus că a părăsit Sistemul Solar.

Bine, bine, dar ce înseamnă spațiul interstelar atunci?

Spațiul interstelar înseamnă spațiul din afara zonei în care vântul solar (fluxul de particule emis de Soare) este dominant în comparație cu particulele care provin de la alte stele. Astronomii numesc această zonă Heliosferă. Ei bine, aparatele de la bordul lui Voyager 1 au început să detecteze în 2012 mai multe particule de la alte stele decât cele de la Soare, semn că sonda părăsise Heliosfera și intrase cu adevărat în spațiul interstelar. Același lucru s-a întâmplat cu Voyager 2, în 2018.

Sistemul Solar, însă, reprezintă toate obiectele care sunt legate gravitațional de Soare. Și în acest caz Sondele Voyager mai au mult până când vor ieși din Sistemul Solar, pentru că, așa cum vom vedea în continuare, sunt obiecte care ating o distanță mai mare față de Soare. Mult mai mare.

Deci, în acest moment și sondele Voyager, și FarFarOut se află în spațiul interstelar, dar în interiorul Sistemului Solar.

Orbita FarFarOut

Orbita lui FarFarOut. Wikimedia Commons

FarFarOut nu ajunge cel mai departe față de Soare

Deși 22 de miliarde de kilometri poate părea o distanță impresionantă, aceasta nu este distanța maximă atinsă de un obiect din Sistemul Solar.

Anul trecut, în iulie, un corp venit din adâncul Sistemului Solar ne-a făcut o vizită, oferindu-ne o priveliște de neuitat. Este vorba despre cometa C/2020 F3 (NEOWISE). Deși acum este la doar patru unități astronomice, cometa NEOWISE va atinge o distanță maximă față de Soare de aproximativ 725 unități astronomice – 108 miliarde de kilometri. Acestei comete îi sunt necesari șapte mii de ani pentru a completa o orbită în jurul Soarelui.

Sedna este un corp care ajunge chiar mai departe. Dacă în prezent este la 84 de unități astronomice, atunci când va atinge distanța maximă, va fi la 900, adică 135 de miliarde de kilometri. Sedna face o orbită în jurul Soarelui în aproape 11 mii de ani.

Și mai departe de Sedna se află Norul Oort, o zonă în care se găsesc milioane de  comete. Norul Oort se termină la o distanță de 100.000 de unități astronomice, adică, ține-te bine, 15 mii de miliarde de kilometri de Soare. Marginea exterioară a Norului Oort este considerată și marginea Sistemului Solar. Orice perturbație gravitațională aici (trecerea unei stele prin apropiere, spre exemplu) poate arunca o cometă spre interiorul Sistemului Solar. Dar pentru că pornește de atât de departe, vor trece câteva milioane de ani până va ajunge în zona planetelor.

Marginea Sistemului Solar este atât de departe încât le va lua sondelor Voyager 1 și 2 (la o viteză de 17 kilometri pe secundă și, respectiv, 15 kilometri pe secundă) 30 de mii de ani pentru a ieși din Sistemul Solar.

Departe, și totuși atât de aproape

Da, FarFarOut este departe, chiar foarte departe de Soare, dacă e să vorbim din perspectivă umană. Adică e chiar foarte greu să înțelegi cât de departe înseamnă 20 de miliarde de kilometri. Dar când vine vorba despre enorma dimenisune a Sistemului Solar, FarFarOut este la o aruncătură de băț față de Soare.

Pentru a putea înțelege cât de aproape e FarFarOut, hai să încercăm ceva. Ia o coală A4. Acum hai să presupunem că lungimea acestei foi este echivalentul a 20 de miliarde de kilometri (distanța la care se află FarFarOut față de Soare la acest moment). Ei bine, dacă vrem să aflăm unde este marginea Sistemului Solar la această scară, vom avea nevoie de mai multe coli. De mult mai multe. Mai precis, de 749 de alte coli puse cap la cap pe lungime. Dacă la scara asta, FarFarOut se află la 30 de centimetri (lungimea unei coli A4), atunci marginea Sistemului Solar va fi la 225 de metri distanță.

 Și acum, un exercițiu de imaginație

Oare cât timp ai face cu un automobil până la FarFarOut? Păi, presupunând că ai merge constant cu viteza de 130 de kilometri pe oră, ai ajunge la destinație în 17.500 de ani. Dacă ai face aceeași călătorie cu viteza de croazieră a unui avion de pasageri (900 de kilometri pe oră), ai ajunge acolo în 2.500 de ani. Dar dacă ai călători la bordul celui mai rapid obiect construit vreodată de om? Titlul ăsta îi revine sondei Parker Solar Probe, care în plonjonul în jurul Soarelui a atins enorma viteză de 130 de kilometri pe secundă. Dacă ai călători non-stop cu viteza asta, ai ajunge la FarFarOut în aproape cinci ani.

Cu automobilul, ai ajunge la marginea Sistemului Solar în 13 milioane de ani. Cu avionul, în două milioane de ani. La viteza sondei Parker Solar Probe, ai ajunge la marginea Sistemului Solar în 4.000 de ani.

CITEȘTE ȘI: Evenimentele astronomice din 2021: conjuncții, planete în opoziție și ploi de meteori



Text de

Laurențiu Păiuș

Jurnalist și astronom amator. Este pasionat de tot ce înseamnă explorarea spațiului cosmic. Este inițiatorul a numeroase activități de popularizare a astronomiei.

SPAȚIU|OVERVIEW

Dacă planeta a noua chiar există, astronomii cred că ar putea s-o detecteze cu ajutorul unei flote de mici telescoape

De
Niște anomalii în poziționarea unor mici corpuri din Centura Kuiper i-au făcut pe astronomi să creadă că această planetă ar putea exista. O echipă de oameni de știință oferă și o metodă prin care aceasta ar putea fi detectată.
SPAȚIU|OVERVIEW

Răspunsuri la 5 întrebări esențiale despre spațiul cosmic

De
Printre ele, răspunsul la o întrebare de actualitate: cum convingi pe cineva că oamenii chiar au ajuns pe Lună?
SPAȚIU|FYI

Patru erupții spectaculoase în 48 de ore pentru cometa 29P/Schwassmann-Wachmann 

De
După patru erupții intense în mai puțin de două zile, cometa criovulcanică de dimensiunea unui oraș și-a crescut luminozitatea de 300 de ori – cea mai puternică activitate din ultimii ani.
SPAȚIU|FYI

MAVEN și Hubble ar putea oferi răspunsuri cu privire la dispariția unei cantități mari de apă de pe Marte

De
Dinamica evadării apei în atmosfera marțiană a dat naștere unor teorii în rândul echipelor de cercetare de la NASA. Un asemenea fenomen i-ar aduce pe cercetători mai aproape de visul colonizării altor planete, mai apropiate de noi.