Cum a câștigat Homo Sapiens cursa evoluției?

Descoperiri arheologice recente schimbă tot ce știam despre apariția omului, cum s-a răspândit specia pe Pământ și ceilalți membri ai speciei Homo. Cartea „Sapiens. Cele mai recente descoperiri”, apărută la editura Humanitas, ne aduce la zi cu trecutul nescris al omenirii.

În ultimii ani am aflat că oamenii erau deja în Australia pe vremea când noi credeam că locuiau doar în Africa – acum 65.000 de ani. Am găsit fosile care schimbă istoria nescrisă a omenirii și am aflat de specii noi, care făceau parte din genul Homo, pe care Sapiens, cel care a devenit omul modern, le-a depășit în cursa evoluționistă.

E greu să ții pasul cu atât de multe noi informații despre o perioadă atât de îndepărtată din istoria omenirii, Paleoantropologul Silvana Condemi și jurnalistul François Savatier, care scrie pentru ediția franceză a Scientific American, intitulată Pour la Science, îți propun să afli acest lucru din cartea Sapiens. Cele mai recente descoperiri.

Publicăm în continuare un fragment.

Hominizarea l-a făcut pe Homo

Înarmaţi cu raţionament şi constatări arheologice, putem propune o descriere generală a mecanismului care a produs genul uman: hominizarea. Homo ar fi apărut în rândul descendenților australopitecilor făuritori de unelte, din îmbinarea poziţiei verticale şi a culturii. Devenită posibilă grație mersului biped, exploatarea pe scară largă a mediului ar fi fost amplificată de o coordonare tot mai susţinută între membrii grupului, care ar fi stimulat capacitatea de a imita (cogniția), de dexteritatea manuală (prin evoluţia mâinii şi mai ales a cogniției pentru făurirea uneltelor) şi de capacitatea de a alerga pe două picioare (prin evoluţia corpului). Apoi, progresele înregistrate la aceste aptitudini ar fi multiplicat coordonarea grupului, ceea ce ar fi condus la o îmbunătăţire a exploatării teritoriului etc. Pe scurt, o formidabilă buclă feedback generată de presiuni selective în mod esenţial sociale. Iată cum evoluţia timpurie spre poziţia bipedă a produs forme preumane, apoi umane. Biologia (pre)umană şi cultura (pre)umană evoluează împreună încă înainte de Homo!

O talie mai mare, un cap mai mare

În teorie e simplu, dar oare existenţa acestui feedback din trecut se repetă în registrul fosil? Este limpede că răspunsul nu poate fi decât afirmativ, dacă acceptăm ideea că o statură mai mare este avantajoasă în exploatarea mediului cu ajutorul uneltelor. Aceasta face să crească într-adevăr braţul unei pârghii, ceea ce îi permite omului să lanseze un proiectil cu mai multă forţă (umărul uman proiectează obiecte mai repede decât în cazul oricărei alte specii), să lovească mai tare cu o piatră, să scormonească pământul mai adânc şi mai repede cu un băţ, să mânuiască ţepuşe mai lungi etc.

Dacă mergem pe firul acestui raţionament, înseamnă că hominizarea nu s-a putut face decât prin selectarea unor descendenţi preumani şi apoi umani din ce în ce mai mari, până la un anumit optimum biologic. În plus, o statură mai mare pentru a extrage mai multe resurse, pentru a exploata diversitatea acestora din urmă (carne, rădăcini, miere, nuci, fructe etc.) şi mai multe tehnici de organizare şi coordonare pentru a le extrage dintr-un teritoriu mai mare implică o mai bună cogniție.

Or, ce se observă? O creştere a staturii chiar s-a produs la specia umană, care trece de la 1,3 metri (H. habilis mascul) la tipicul 1,7 metri (H. sapiens mascul). Ea a fost dublată de o creştere a volumului cerebral de la 400 de centimetri cubi (H. habilis mascul) la tipicul 1.350 centimetri cubi (H. sapiens mascul). Astfel, s-a produs o mişcare generală de creştere a capacităţii craniene până la cea mai favorabilă situaţie biologică, până la creierul lui Sapiens şi al lui Neanderthal, care pare a reprezenta un maximum, cu aproape 1.700 de centimetri cubi.

Sigur, s-ar putea obiecta, elefanţii au un creier mai mare decât al nostru, şi totuşi nu sunt mai inteligenţi. Pentru a emite judecăţi cu privire la creşterea capacităţilor cognitive care au însoţit creşterea volumului cerebral, trebuie să luăm în considerare coeficientul de encefalizare, adică raportul greutate a creierului/greutate a corpului. La gorilă, acest raport este de 1/230. Se situează între 1/90 şi 1/180 la cimpanzei, dar nu e decât de 1/45 la oamenii de astăzi… Astfel, dacă pornim de la premisa că cimpanzeul constituie etalonul de mărime caracteristic pentru stadiul evolutiv al lui Toumai, coeficientul de encefalizare al descendenţei hominide, apoi umane, a sporit de patru ori în şapte milioane de ani! Această creştere a creierului chiar s-a accelerat de-a lungul ultimei jumătăţi de milion de ani, adică începând cu Homo heidelbergensis, strămoşul comun al lui Neanderthal şi al lui Sapiens.

Vedem că succesiunea de tipuri (pre)umane confirmă existenţa feedback-ului: mai mult mers biped → teritoriu accesibil mai mare → talie, cogniție și mobilitate superioare pentru a-l exploata → caracter biped mai accentuat etc.

Un alt indiciu atestă existenţa acestei bucle şi arată că bună parte din cogniția primatelor serveşte adaptării sociale a individului. În 1993, Leslie Aiello şi Robin Dunbar de la Universitatea din Londra au pus în evidenţă o proporționalitate între dimensiunea grupului social la primate şi grosimea stratului cerebral considerat drept sediu al cogniției: stratul extern, neocortexul. Pentru a funcționa, un grup de primate trebuie într-adevăr să investească eforturi constante în îngrijiri corporale reciproce (despăducherea, de pildă), care stabilesc şi menţin legăturile între indivizi. La cimpanzei, această îngrijire socială ocupă mai mult de 16% din timp. După ce au dedus o lege empirică din datele privind toate primatele actuale, cercetătorii au elaborat un model care descrie fenomenul în cadrul speciei umane. Au ajuns astfel la concluzia că îngrijirea socială depăşeşte 20% din timp la australopiteci, apoi creşte până la a atinge 45% la H. neanderthalensis şi H. sapiens. Or, o ştim bine, nu ne petrecem jumătate din timp curăţându-ne unii pe alţii de păduchi, mai ales că grupul social cu care comunicăm include în mod obişnuit sute de persoane (fiind vorba de relaţiile pe care le întreţinem), ba chiar mult mai multe (dacă le includem şi pe cele pe care nu le întreţinem)! Prin ce am înlocuit această îngrijire socială? Prin limbaj, mijlocul de „a curăţa de păduchi în mod simbolic“ mulţi oameni în acelaşi timp!

Fragment din cartea Sapiens. Cele mai recente descoperiri de Silvana Condemi și François Savatier apărută la Editura Humanitas,30 de lei, libhumanitas.ro în colecția Știință.
Traducere de Nicoleta Neagoe.