Ucraina: 15 reactoare nucleare active sub amenințarea armelor rusești45 min read

Riscul unui războiul nuclear a revenit în prim-plan, însă riscul unui accident este mult mai crescut

În martie 2011, Japonia, proaspăt lovită de un cutremur și tsunamiuri devastatoare, era pe cale să-și reînnoade istoria nucleară tragică, de data aceasta printr-o catastrofă la centrala nucleară din prefectura Fukushima. În cele din urmă, niponii reușit la limită să evite deznodământul cel mai tragic.

Chiar și anul trecut, când am revizitat subiectul, la zece ani de la cel mai mare dezastru nuclear post-Cernobîl, părea de neînchipuit că o astfel de situație s-ar putea repeta în mai puțin de 12 luni, într-o țară vecină, nu din cauza unor fenomene naturale extreme sau erori umane, ci pentru că una dintre puterile militare ale lumii s-a apucat să-și invadeze vecinii și să tragă cu artilerie în complexele lor nucleare.

CITEȘTE ȘI: Fukushima, cel mai mare dezastru nuclear post-Cernobîl

Vestea bună, dacă se poate numi așa, este că pentru moment în Ucraina nu s-a produs o nouă catastrofă ca la Cernobîl sau Fukushima. Veștile proaste, în schimb, sunt că Rusia a capturat atât cea mai mare atomocentrală din Europa, dar și rămășițele celei de la Cernobîl, și pare să nu dea doi bani pe orice norme de siguranță necesare funcționării lor, nici pe protestele experților internaționali.

De aici până la un nou dezastru nu sunt mulți pași, însă este mult mai complicat de stabilit dacă aceștia pot fi parcurși accidental sau dacă rezultatul lor ar avea aceeași amploare ca în 1986.

Cum funcționează centralele nucleare din Ucraina?

Ucraina are o rețea nucleară vastă, care în 2021 a asigurat aproximativ jumătate din nevoile de electricitate ale țării. În momentul de față, sunt în funcțiune patru centrale nucleare:„Nuclear Power in Ukraine”, world-nuclear.org cea de la Zaporojie, din sud-estul țării; centrala Ucrainei de Sud, situată în regiunea Mîkolaii; și cele de la Hmelnîțkîi și Rivne, aflate în regiunile omonime din nord-vestul Ucrainei. Ele însumează, în total, 15 reactoare nucleare, dintre care șase se află la Zaporojie, care este și cea mai mare centrală nucleară din Europa.

Lor se adaugă, desigur, și cele patru reactoare de la Cernobîl, inactive, dar încă în proces de dezafectare. Două reactoare parțial construite se mai află la Hmelnițkîi, a căror construcție a fost oprită în 1990; înaintea conflictului, terminarea reactorului 3 era țintită pentru 2025, în timp ce reactorul 4 era planificat pentru demolare și înlocuire cu un model vestic, mai nou.

Toate reactoarele funcționale din Ucraina sunt de același tip, VVER, o versiune sovietică a reactoarelor nucleare cu apă ușoară presurizată – pressurized water reactor (PWR)„Pressurized Water Reactor”, sciencedirect.com – cel mai răspândit tip de reactoare nucleare la nivel global în momentul de față.

Reactoarele de tip PWR produc energie electrică folosind două circuite separate de apă. În primul se află miezul reactorului, format din bare de combustibil nuclear, în acest caz uraniu-235, care prin fisiune nucleară constantă încălzește apa din circuit până la temperaturi de peste 300°C. Apa este menținută în stare lichidă datorită unei presiuni ridicate, obținută cu o instalație de presurizare conectată sistemului, și menține combustibilul nuclear la temperaturi suficient de scăzute pentru ca acesta să nu topească învelișul de zirconiu al barelor.

Tuburile cu apă din circuitul primar trec printr-un generator de aburi, care folosește apa din al doilea circuit. Prin acesta circulă apă cu o presiune mult mai scăzută, care este încălzită indirect, printr-un transfer termic făcut prin intermediul tuburilor. Apa din al doilea circuit se transformă în aburi, care împing o turbină, producând electricitate.Generatorul este conectat la rețeaua electrică externă.

Elementele unui reactor PWR. Sursă: US Nuclear Regulatory Commission (NRC)

Aburul folosit este trecut printr-un condensator, care se folosește de un alt circuit de apă rece, de data aceasta extern, pentru a fi transformat din nou în starea lichidă; apa rezultată este pompată în generatorul de aburi. Apa încălzită în procesul de condensare din acest circuit extern este răcită într-un turn adiacent reactorului.

Întreg circuitul principal și părțile din circuitul secundar cu care acesta interacționează se află în clădirea reactorului, o structură din oțel presurizată care este învelită, la rându-i, de o altă structură masivă de beton. Acestea funcționează atât pe post de barieră, pentru a preveni răspândirea inițială a elementelor radioactive în cazul unor accidente, dar în același timp sunt menite să protejeze reactorul de fenomene externe.

Clădirile reactoarelor VVER/PWR mai conțin, printre altele, și depozite pentru combustibilul neutilizat, bazine de apă pentru răcirea combustibilului nuclear proaspăt utilizat, mașinării pentru înlocuirea barelor de combustibil din reactor, generatoare de electricitate secundare, precum și sisteme de răcire de urgență ale circuitului principal. În afara clădirii generatoarelor se găsesc turnurile de răcire și depozite de deșeuri nucleare la sol, în care sunt stocate barele utilizate ajunse la o temperatură suficient de scăzută pentru a putea fi răcite și fără sisteme cu apă.

Cât de periculoase sunt astfel de reactoare?

Centralele nucleare de acest tip au mai multe avantaje, inclusiv din punct de vedere al siguranței, precum faptul că folosesc apa normală atât pentru răcirea, cât și pentru moderarea combustibilului nuclear„Moderation”, energyeducation.ca – un proces prin care neutronii rapizi produși din reacția de fisiune nucleară din combustibil sunt încetiniți și transformați în neutroni termici, care au șanse mult mai ridicate de a menține o reacție de fisiune în lanț.

Astfel, în cazul în care nu mai este pompată apa necesară pentru răcirea barelor de combustibil, nu poate avea loc un proces de fisiune nucleară necontrolat suficient pentru a provoca o explozie strict nucleară. Scenariul din urmă a avut loc la reactorul 4 de la Cernobîl,  un model diferit de reactor cu răcire cu apă, numit RBMK, care folosea grafitul ca moderator.

CITEȘTE ȘI: Povestea Cernobîlului. Partea a 3-a: „Mamutul RBMK”

Însă, fiind un sistem destul de complex, reactoarele tip PWR sunt susceptibile la alte tipuri de probleme, în cazul în care nu mai sunt alimentate cu curent electric sau la deteriorarea vreuneia dintre componentele care ajută la răcirea miezului nuclear. De exemplu, chiar dacă reacția de fisiune nucleară este oprită, barele de combustibil continuă să se încălzească din cauza degradării radioactive a combustibilului nuclear.„Physics of Uranium and Nuclear Energy”, world-nuclear.org Ele pot ajunge la o temperatură în care materialul nuclear scapă din învelișul de zirconiu, formând împreună cu acesta și apa din reactor un material foarte încins, numit corium, care poate topi structurile reactorului.

În același timp, miezul nuclear topit poate fierbe apa din sistemul de răcire suficient de rapid pentru a provoca o explozie de abur, iar zirconiul poate interacționa cu aburul și aerul, producând în acest proces hidrogen, care este extrem de inflamabil.

O problemă similară poate apărea la barele de combustibil utilizate. După ce sunt scoase din reactor, ele rămân fierbinți și foarte radioactive din cauza degradării nucleare rapide și trebuie răcite prin scufundarea imediată în bazine de apă tratate cu bor. Dacă sistemul de răcire al bazinelor nu mai funcționează, apa se poate evapora sub nivelul barelor uzate. Expuse la oxigen, ele pot crea un incendiu greu de stins, care degajă o concentrație foarte ridicată de gaze și particule radioactive.

Un scenariu de acest tip este foarte periculos pentru că nivelul crescut de radiație din împrejurimile reactorului limitează foarte mult capacitatea de intervenție umană. O breșă în structură ar putea duce la scurgerea în atmosferă unor cantități foarte mari de  Cesiu-137,„Cesium-137: A Deadly Hazard”, stanford.edu unul dintre cei mai periculoși radioizotopi răspândiți în accidentele nucleare. Se poate crea și o reacție în lanț, prin extinderea incendiului la reactoare adiacente; o astfel de situație a fost evitată la limită în cadrul dezastrului de la Fukushima.

Focul de la centrala nucleară din Zaporojie (dreapta), în urma atacului de pe 4 martie. Anadolu Agency/Getty Images

Cum poți asigura siguranța unei centrale nucleare într-un război?

Dacă astfel de probleme pot să apară și într-un context normal, în care cea mai mare amenințare, în afară de eroarea umană, sunt condițiile meteorologice extreme, este destul de clar că pericolul devine mult mai mare în caz de război. Centralele ar putea fi supuse bombardamentelor, intenționate sau din greșeală, actelor de sabotaj sau lovite de către o aeronavă care se prăbușește.

Nu există un precedent în care o țară cu atât de multe reactoare nucleare complexe a fost invadată. Reactoare au mai fost țintite în conflictele din Orientului Mijlociu, „Military and terrorist attacks on nuclear plants”, foe.org.au în special în Irak și Iran, dar în acele situații a fost vorba de multe ori de reactoare de cercetare, unele nefinalizate sau altele făcute doar pentru crearea de materiale pentru armament nuclear, care folosesc mult mai puțin material radioactiv și în care cele mai grave efecte se restrâng, de obicei, la perimetrul centralei.

De aceea, este greu și pentru experții în siguranță nucleară să se pronunțe exact asupra a ce s-ar întâmpla, de exemplu, dacă structura unui reactor este țintită cu un baraj de artilerie sau rachete. Reactoarele nucleare mai noi au fost construite, mai ales în Occident, după atentatele de la 11 septembrie, cu structuri care să reziste și unor impacturi similare celor care au distrus Turnurile Gemene.„Terrorism and Nuclear Energy: Understanding the Risks”, brookings.edu Centralele din Ucraina, însă, au fost inaugurate în mare în anii 1980, iar modelele lor au fost patentate în cele două decenii anterioare. Posibilitatea unor acte teroriste sau bombardamente non-atomice pe teritoriul URSS-ului nu a fost luată în calcul.

Centralele au, totuși, sisteme care pot opri reactoarele automat în cazul în care este detectată o defecțiune, prin introducerea în miez a unor bare de control alcătuite din elemente chimice care pot regla rata fisiunii uraniului. Problema este că, și în aceste cazuri, sistemele de răcire trebuie să funcționeze în continuare pentru a contracara încălzirea barelor provocată de degradarea radioactivă.

Unii experți„Ukraine nuclear power plant attack: scientists assess the risks”, nature.com susțin că structurile reactoarelor ucrainene ar rezista unor arme de calibre mai mici sau chiar și în cazul în care ar fi lovite din greșeală de o singură rachetă.

Problemele mai mari ar apărea dacă astfel de atacuri afectează bazinele de combustibil uzat, provocând, de exemplu, scurgeri ale apei din acestea, sau legăturile electricitate necesare pentru funcționarea sistemelor critice de răcire din reactoare.

Totuși, indiferent de câte crime de război și atacuri nereușite ar continua să efectueze armata rusă în Ucraina, atât analiștii cât și experții în securitate nucleară sunt sceptici că ar ataca în mod deliberat reactoare pentru a provoca catastrofe nucleare, din simplul motiv că norii radioactivi ar afecta aproape cert și Rusia. Poate chiar mai mult decât Occidentul, în funcție de cum bate vântul.

Așa că poate întrebarea mai relevantă se referă la cum se poate evita un accident nuclear în timpul unor conflict purtat în apropierea și în perimetrul unor centrale.

Aici, Agenția Internațională pentru Energie Atomică, branșa ONU care monitorizează utilizarea energiei nucleare și posibilele dezastre la scară largă, a trasat șapte principii„IAEA Director General Grossi’s Initiative to Travel to Ukraine”, iaea.org care ar trebui respectate de către ambele tabere pentru a asigura siguranța centralelor nucleare pe durata conflictului:

1. Integritatea fizică a tuturor facilităților unei centrale trebuie menținută, indiferent dacă este vorba de reactoare, bazinele de răcire sau depozitele pentru răcirea barelor de combustibil utilizate;
2. Toate sistemele de securitate și echipamentele centralelor trebuie să fie funcționale la orice moment;
3. Personalul trebuie să-și poată exercita atribuțiile în siguranță și să poată lua decizii fără presiune adițională;
4. Centralele nucleare trebuie să rămână conectate la surse exterioare de electricitate sigure;
5. Lanțurile de aprovizionare și liniile de transport către facilități trebuie să fie sigure;
6. Sistemele eficiente de monitorizare a radiației trebuie să fie păstrate în funcțiune, incluzând cele care transmit date în afara centralelor;
7. Sunt permanent necesare căi de comunicare sigure cu toate instituțiile care reglementează utilizarea energiei nucleară și alte autorități relevante.

Chiar și dacă nu ai urmărit non-stop războiul din Ucraina, probabil că îți sare în ochi un detaliu: Rusia deja a reușit să încalce toate aceste principii, în atacurile pe care le-a desfășurat pentru a ocupa centralele de la Cernobîl și Zaporojie.

Centrala de la Zaporojie – cea mai mare din Europa, dar nu cea mai sigură

În cadrul atacului de la Zaporojie, pe 4 martie, Rusia pare să fi tras cu vehicule de artilerie înspre părți din sud-estul complexului nuclear.„Russia attacks Ukraine nuclear plant as invasion advances”, apnews.com Incendiul a fost provocat la o clădire de antrenament, în apropierea stâlpilor de electricitate care conectează centrala la restul rețelei ucrainene. În afara unui transformator de la reactorul 6, al cărui sistem de răcire pare să fi fost avariat, nu au apărut încă informații despre daune la restul facilităților centralei, și nici nu au fost detectate creșteri ale nivelului de radiație la senzorii monitorizați de agențiile specializate.

De atunci, atacatorii ruși au preluat controlul centralei, iar informațiile care s-au scurs despre modul în care este tratat personalul nu sunt foarte încurajatoare, „‘Grave concern’ as Ukraine Zaporizhzhia nuclear plant under Russian orders”, theguardian.com cu mențiunea că, din motive evidente, nu au putut fi verificate independent. Se pare că angajații centralei lucrează „sub amenințarea armelor”, iar managerii care ar trebui să ia decizii-cheie privind funcționarea și mentenanța acesteia sunt nevoiți să ceară aprobare pentru orice acțiune. Între timp, SNRIU, agenția ucraineană care reglementează siguranța nucleară, a anunțat că are dificultăți în a menține legăturile de comunicații cu personalul.

În cadrul informării zilnice asupra situației nucleare din Ucraina din 9 martie,„Update 16 – IAEA Director General Statement on Situation in Ukraine”, iaea.org directorul general al IAEA Rafael Grossi afirma că două dintre cele șase reactoare de la Zaporojie erau în continuare operaționale. În schimb, două dintre cele patru linii care conectau centrala la rețeaua de electricitate au fost avariate. Situația nu este neapărat problematică – o singură linie electrică funcțională este de ajuns pentru a acoperi necesitățile centralei, iar o altă linie de urgență care poate fi activată încă este disponibilă.

Totuși, chiar dacă situația din momentul actual de la Zaporojie pare să fie relativ stabilă – în sensul în care perimetrul central măcar nu mai este supus unor bombardamente –, centrala are o serie de probleme și vulnerabilități cunoscute chiar și înainte de război, care ar putea fi exacerbate în contextul tensionat în care funcționează acum.

Două rapoarte diferite notează potențiale probleme majore care ar putea apărea în cazul pierderii conexiunii la rețeaua de electricitate, precum și condițiile care pot duce la topirea reactoarelor. Este vorba de o analiză recentă făcută de doi experți în siguranță nucleară care consiliază Greenpeace,„The vulnerability of nuclear plants during military conflict”, greenpeace.org și un raport efectuat anul trecut, la cererea guvernului Austriei,„NPP Zaporizhzhya  Lifetime Extension EIA Expert Statement”, umweltbundesamt.at care analizează riscurile în cazul unei extinderi a duratei de viață a reactoarelor de la Zaporojie, dorită de autoritățile ucrainene.

În raportul Greenpeace, de exemplu, sunt observate potențiale nereguli cu generatoarele pe bază de diesel care ar trebui să intre în funcțiune imediat în cazul care centrala pierde accesul la rețeaua de electricitate națională. Teoretic, acestea ar avea suficient combustibil pentru a funcționa pe cont propriu timp de șapte zile, în timp ce o serie de alte generatoare mobile, instalate în urma accidentului de la Fukushima, pot fi activate de urgență pentru încă opt ore.

În mod ironic, însă, generatoarele sunt de producție rusească, iar denunțători anonimi din industrie ar fi informat un ONG ucrainean că „funcționarea lor nu este garantată”, în special din cauza unei lipse de piese de schimb. În luna septembrie a aceluiași an, SNRIU a anunțat public că unul dintre generatoarele diesel s-ar fi defectat.

Pierderea oricărei surse de electricitate ar putea avea consecințe dezastruoase, așa cum s-a văzut la Fukushima. Nu doar că toate reactoarele ar fi în pericol – chiar și cele dezactivate necesită răcirea miezului nuclear –, dar bazinele cu barele de combustibil utilizate ar putea fi un pericol chiar și mai ridicat decât în cazul centralei japoneze..

La momentul accidentului din 2011, un singur astfel de bazin era umplut la Fukushima, cu bare de combustibil proaspăt scoase pentru un proces de mentenanță la reactorul 4. După ce tsunamiul a întrerupt accesul la ambele surse de electricitate, o explozie a creat breșe în acoperișul reactorului 4, unde se afla bazinul. Evaporarea apei fost aproape să ducă la expunerea barelor, iar un studiu ulterior a estimat că, în cazul pornirii unui incendiu la acest bazin,„Reducing the Danger from Fires in Spent Fuel Pools”, scienceandglobalsecurity.org degajarea de material radioactiv ar fi necesitat evacuarea permanentă a unei zone de cel puțin 4.800 de km² de pe coasta de este a Japoniei, incluzând zona metropolitană Tokyo.

Bazinele reactoarelor de la Zaporojie sunt mult mai pline decât cele de la Fukushima, deoarece procedura de răcire în apă a barelor de combustibil durează mult mai mult: cinci ani, față de 14 luni la centrala japoneză.Motivul este că Japonia are facilități care permit reciclarea sau refolosirea combustibilului nuclear utilizat, în timp ce Ucraina, în lipsa lor, este nevoită să îl răcească până când acesta poate fi exportat Per total, însă, pericolul radioactiv al acestora nu este neapărat mult mai mare. Barele de combustibil degajă cele mai multe particule radioactive periculoase în perioada imediat următoare scoaterii lor din reactor șiele se descompun pe parcurs în particule mai stabile și mai puțin nocive, ceea ce face cele două scenarii dificil, dacă nu imposibil de comparat. Un bazin plin până la refuz cu bare scoase acum patru ani este mult mai puțin periculos decât unul cu un singur set de combustibil acum două zile. E clar, însă că un astfel de incendiu, chiar și la un singur bazin, ar afecta o zonă destul de extinsă din afara centralei, însă severitatea accidentului depinde de momentul în care acesta ar avea loc.

Pe de altă parte, experții guvernului austriac au atras atenția asupra faptului că documentația de securitate privind scenariile de accident la centrala de la Zaporojie are lacune, în special în cazul celor care ar putea duce la accidente grave, precum pierderea temporară a capacității de răcire a miezului.

Multe dintre sistemele care ar putea câștiga timp cazul unui astfel de accident nu au fost instalate, precum unele specializate în răcirea și stabilizarea un miez topit sau unele care permit scăderea sigură a presiunii din structura reactorului în astfel de cazuri. Documentul conclude, astfel, că există o probabilitate ridicată ca accidentele de la Zaporojie să se transforme în dezastre severe, care ar afecta integritatea învelișului reactoarelor și ar duce la scurgerea unor cantități ridicate de radiații în atmosferă.

În plus, același raport a observat și că la niciuna dintre facilitățile centralei nu s-au făcut simulări pentru scenarii de tipul unui atac militar sau terorist, așa că nu se știe cât de rezistente ar putea fi structurile exterioare ale reactoarelor la bombardamente.

Fantoma Cernobîlului nu este chiar atât de fioroasă

Nu doar reactoarele nucleare aflate încă în funcțiune prezintă un pericol pentru Ucraina și restul Europei. Încă din prima zi a invaziei, un scenariu de coșmar părea să se desfășoare atunci când autoritățile ucrainene au anunțat că lupte au loc la Cernobîl, în jurul centralei care a provocat cel mai mare dezastru nuclear din istorie.

Alarmele au continuat odată cu informația că Rusia a capturat centrala, dar și că senzorii care măsoară radioactivitatea din jurul acesteia au început să arate numere anormal de mari. În cele din urmă, nu a fost vorba de nimic foarte grav, ci cel mai probabil de creșteri ale particulelor radioactive din aer în zona centralei din cauza prafului iradiat ridicat de trecerea coloanelor de blindate. „Chernobyl: Why radiation levels spiked at nuclear plant”, bbc.com

Alarme au început să apară însă, din nou, săptămâna aceasta. Nu doar că toată lumea, inclusiv organizațiile de monitorizare, au pierdut legătura cu acei senzori, dar ucrainenii au anunțat pe 9 martie că centrala a fost deconectată complet de la rețeaua de electricitate locală. Știre acompaniată de anunțul că generatoarele pe bază de diesel de la centrală au combustibil pentru a opera timp de doar 48 de ore.

Din nou, problema principală ar fi pierderea sistemului de răcire al bazinelor de combustibil utilizat, în care sunt scufundate peste 20.000 de bare de combustibil nuclear folosit.„Ukraine says the Chernobyl nuclear site has lost power”, npr.org Autoritățile ucrainene sugerează că, în astfel de condiții, ele ar putea evapora apa și degaja particule radioactive în atmosferă. Însă experții sunt mult mai calmi pe acest subiect.

De exemplu, chiar dacă directorul general IAEA a criticat pierderea electricității de la Cernobîl ca fiind contrară principiilor de siguranță pe care le-a trasat,„Update 16 – IAEA Director General Statement on Situation in Ukraine”, iaea.org a dat totuși asigurări că nu situația nu va degenera într-o criză. Rafael Grossi a anunțat că volumul de apă din bazine este suficient de ridicat pentru a continua răcirea efectivă a barelor chiar și fără electricitate. Autoritatea suedeză pentru siguranță nucleară a dat un răspuns similar,„Ukraine: As war rages what are the risks at the Chernobyl nuclear plant?”, dw.com susținând că, la nivelul actual al apei, ar putea dura „câteva săptămâni” până când aceasta s-ar evapora pentru a expune primele bare.

Chiar și în cazul expunerii acestor, materialul nuclear din bazine a avut la dispoziție câteva decenii pentru a-și pierde din radioactivitate, având în vedere că ultimul reactor al centralei a fost oprit în 1999. Un eventual incendiu la combustibilul utilizat ar putea duce la o creștere locală a radiațiilor, însă experții par să fie de acord că nu ar putea avea nici pe departe urmări la fel de serioase ca la accidentul din 1986.

Altfel, cea mai periculoasă parte a Cernobîlului rămâne la subsolul reactorului numărului 4, acolo unde există în continuare o masă de corium care emană nivele uriașe de radioactivitate. Însă aceasta este zidită și izolată de mediul înconjurător, parțial de primul sarcofag de oțel și beton construit în jurul reactorului, precum și de o structură nouă din oțel amplasată în 2016 pentru a permite începerea dezasamblării sarcofagului vechi.„Chernobyl Nuclear Power Plant sarcophagus”, wikipedia.org Bineînțeles, niciuna dintre structuri nu ar rezista unui atac deliberat cu obuze sau rachete, însă este greu de speculat în ce condiții un astfel de atac ar putea pune probleme unei zone mai largi decât a celei actuale de excluziune. Celelalte reactoare au și ele nivele de radioactivitate ridicate, însă nu mai au combustibil și se află încă din 2015 în procesul de dezafectare.

O problemă mai serioasă pentru stăpânirea radiației locale este cea a personalului de la centrală; încă de la capturarea ei de către Rusia, operatorii aflați la fața locului în acel moment sunt ținuți, practic, ostatici, în condiții precare și fără a li se permite să facă schimburi de ture. Ceea ce, la fel ca la Zaporojie, riscă să ducă la stres adițional și o calitate mai slabă a deciziilor în situații care ar fi nevoie de o reacție imediată.

Unde bate Rusia cu amenințările la centrale nucleare?

Având în vedere că restul centralelor nucleare din Ucraina au reactoare, în mare, similare cu cele de la Zaporojie, VVER cu capacitate de până la 1000 de MW –doar două dintre reactoarele din Rivne sunt construite pe un standard mai vechi, cu capacitate maximă de 440 MW„VVER”, wikipedia.org –, este de așteptat ca acestea să aibe probleme similare în cadrul conflictului. Rusia se apropie deja de o altă centrală, cea a Ucrainei de Sud,„Ukraine crisis: 3rd nuclear site targeted; Manchin talks”, eenews.net din regiunea Mîkolaii, care dispune de trei reactoare VVER-1000.

O problemă nu la fel de mare, dar tot destul de gravă este faptul că, fără reactoarele de la Zaporojie, Ucraina mai are sub control șase reactoare care oferă electricitate în momentul de față; restul au fost închise temporar sau au fost prinse de război în mijlocul mentenanței.

Aici s-ar putea găsi una din mizele principale ale Rusiei în atacurile riscante pe care le face pentru a prelua controlul asupra centralelor nucleare – preluarea controlului asupra capacităților ucrainene de producere a energiei electrice și reducerea lor. Care, în cazul centralelor nucleare, se poate face „în siguranță” doar dacă ai sub control militar perimetrul lor și obligi personalul să oprească furnizarea de energie electrică.

Cel puțin e scenariul care ar fi, în lipsă de alte cuvinte, „de dorit”, pentru că alternativele – cele care sugerează rușii ar putea să folosească amenințarea norilor radioactivi în conflictul momentan rece cu Occident sau în care un  accident nuclear ar fi înscenat pentru a justifica atacuri și mai brutale împotriva obiectivelor civile din Ucraina – ar sugera că omulețul de la Kremlin, care oricum nu mai e clar dacă e un actor rațional, și-a tăiat așa de complet legăturile cu realitatea încât este dispus să trimită nori radioactivi chiar și peste Rusia ca să nu renunțe la visele de reformare a Uniunii Sovietice.

CITEȘTE ȘI: Hiroshima și Nagasaki: cine supraviețuiește unui atac nuclear?