Mrs. Davis: MăicuțaDomnului.app9 min read

Unul dintre serialele bune ale anului refuză multe dintre clișeele producțiilor recente și te provoacă la o dilemă nonconformistă: dacă inteligența artificială ar fi noua religie?

Serialul co-creat de Tara Hernandez (The Big Bang Theory) și Damon Lindelof (Lost, Watchmen) e atât de aglomerat tematic și imprevizibil narativ, un fel de Preacher întâlnește Black Mirror întâlnește După dealuri în variantă The New Pope, că nici nu știu de unde să-l apuc. Ai o călugăriță catolică, Simone (Betty Gilpin, pe care o știi, probabil, din Glow) măritată cu un Iisus bucătar, priceput să facă probabil cel mai gustos falafel din lume. Ai un fel de Skynet întâlnește Alexa, Mrs. Davis (cu ale cărei pronume de adresare se tot joacă scenariul, poate ca să sugereze că inteligența artificială e periculoasă indiferent de convingerile ideologice), care ține locul lui Dumnezeu (IehovaGPT?) și care a reușit, datorită unor algoritmi miraculoși, să sfârșească foametea și războaiele. Ai un fost iubit și fost călăreț de rodeo al lui Simone, actual liderul unei grupări underground, care încearcă, la rândul său, să-i dea shut down lui Mrs. Davis – asta vrea și Simone, apropo, pentru că o învinuiește pentru moartea tatălui ei. În fine, ai și un părinte carismatic și misterios, Hans Ziegler (excelentul Tom Wlaschiha, pe care fie îl știi ca Jagen H’ghar din Game of Thrones, fie ca Dmitri Antonov din Stranger Things).

Apoi, ai vreo 246 de referințe culturale, atât pop, cât și obscure, de la experimentul pisicii lui Erwin Schrödinger la Arnold Palmer, băutura preferată a jucătorului de golf cu același nume, care implică ice tea și limonadă în același pahar. De la legenda sabiei Excalibur la obsesia ratingului epocii digitale – în locul steluțelor, Mrs. Davis acordă oamenilor aripi. De la cântecul „Like a virgin” al lui Madonna (pentru că, așa cum tot auzi gluma astea de-a lungul celor opt episoade, „algoritmii iubesc clișeele”) la o trimitere către biserica Our Lady of the Immaculate Conception, din Goa, India, construită de portughezi, în 1541. Ba chiar și la o referință către celebra patiserie din Belfast,„‘Gay cake’ row: man loses seven-year battle against Belfast bakery”, theguardian.com care a refuzat să facă un tort pentru un cuplu gay – în Mrs. Davis, tortul e refuzat pentru Papă. Sîc!

Pare mult? Au mai rămas vreo 224, dar Mrs. Davis reușește să nu te obosească. De fapt, cred că sunt două genuri de oameni care l-au văzut: cei care au făcut-o treptat, câte un episod la câteva zile, pentru a se menaja mental și fizic, și cei care l-au epuizat în două sau trei zile. Oricum ar fi, dacă te-a prins, n-ai cum să fi dezamăgit, pentru că e tocmai contrar acelor algoritmi a.k.a. briefings și guidelines sterile ale producătorilor marilor platforme de streaming, care, după cum lesne ai fi putut intui și cum tot apar știri despre aceste conflicte creative,„‘Ghosted’ Director Axed A 3-Minute Long Opening Scene Because The Movie Was Streaming”, justjared.com leagă regizorii cu mâinile la spate din multe privințe.

CITEȘTE ȘI: Cunk on Earth: Știință și sarcasm

Pe lângă faptul că e o gură de aer proaspăt și, în același timp, o provocare să-l parcurgi, Mrs. Davis e și un comentariu tocmai despre aventurile (și ambițiile) societății în tărâmul tehnologiei și semnele de întrebare cu privire la aceasta, la care încă nu prea se pot da răspunsuri concrete (și pe care, poate, vor apărea prea târziu?). Iar acele întrebări sunt cu atât mai interesante și complicate, cu cât scenariul fetișizează spiritualitatea religioasă, ba chiar o vede, în forma ei tradițională, inofensivă în fața absolutismului către care poate evolua inteligența artificială. Mai departe, în același sens, serialul propune o perspectivă inedită: știința și credința nu sunt musai în opoziție una față de cealaltă, pentru că, de fapt, ambele pot fi echilibrate, într-un mod sau altul.

Personajul Simone reușește, la rândul ei, să transfere acest sentiment de echilibru, prin faptul că nu e nici habotnică, nici fascinată orbește de tehnologie. În plus, Gilpin face un rol savuros. Interpretarea ei, când aspră sau comică, când vulnerabilă, e probabil una dintre cele remarcabile ale acestei prime jumătăți de an. Iar treaba asta e din nou un cârlig al filmului, care îți mai atrage atenția de la momentele repetitive sau melodramatice, cum ar fi cele legate de relația ei cu Iisus, pe care-l alintă Jay, care pică deseori în secvențe retrospective naive – chiar și așa, e una dintre cele mai îndrăznețe reinterpretări ale celebrului predicator din Galileea. De fapt, e cea mai îndrăzneață producție pe care am văzut-o recent. Sau, cum zice Jay, la un moment dat: „The boss says it’s cool!”  

Disponibil pe HBO Max | Per total: 8/10 | Știință & Tehnologie: 7/10