Guliver/Getty Images

Top 100 filme SF (25-2)

De Mindcraft Stories 12.08.2020

Am ajuns la final. Iată cele mai bune filme SF din istorie, în viziunea Mindcraft Stories

Dacă am decupa numele filmelor din această parte a topului, le-am pune într-un săculeț și le-am scoate pe rând, ar ieși probabil un top la fel de relevant. Însă aceasta este ordinea care ne-a ieșit în urma sondajului nostru și, la urma urmei, ca în orice asemenea top, pozițiile sunt subiective. S-au strecurat poate prea multe filme recente în vârf? Avem prea mult Nolan, Kubrick și Scott? E prea american topul? Sunt întrebări pe care ni le punem și noi. Dar filmele din lista de mai jos își merită numele de cele mai bune SF-uri din istorie, iar ordinea e, cumva, mai puțin importantă.

PRECEDENTELE POZIȚII: Top 100 filme SF (50-26)

Children of Men (2006)

SUA, Marea Britanie | Regia: Alfonso Cuarón. Scenariul: Alfonso Cuarón, Timothy J. Sexton, David Arata, Mark Fergus, Hawk Ostby
Cu: Julianne Moore, Clive Owen, Chiwetel Ejiofor
📽️  Disponibil pe: Netflix

Cuarón poate să regizeze ce vrea el, de la Harry Potter la Dickens, probabil că și reclame de la detergenți sau documentare despre curling, cu garanția că o iasă Cinema cu semnătură: cadre lungi, cameră în mișcare, referințe la marii pictori, portrete intime. Children on Men este un SF apocaliptic care explorează, după declarațiile regizorului, o umanitate în destrămare în cheia unui documentar. Premisa este cutremurător de simplă: un funcționar trebuie să escorteze spre siguranță ultima femeie însărcinată de pe un Pământ devenit infertil. Povestea se dezvoltă în valuri de acțiune energică îmbinate cu comentarii sociale și te plimbă printr-o Mare Britanie devastată de terorism, imigrație și război civil. Clive Owen face un rol mare, fiind – cu cearcănele, privirea hăituită și barba de două zile – unul dintre cei mai credibili anti-eroi ai SF-ului. Și nu numai.

Trivia: Greu de crezut, dar scenariul este munca a nu mai puțin de cinci scenariști, la care s-au adăugat contribuțiile (binevenite) ale lui Clive Owen. (V.T.)

Snowpiercer (2013)

Coreea de Sud | Regia: Bong Joon Ho. Scenariul: Bong Joon Ho, Kelly Masterson
Cu: Chris Evans, Jamie Bell, Tilda Swinton
📽️  Disponibil pe: Netflix

După ce o încercare de oprire a încălzirii globale prin bioinginerie, în 2014, aduce o nouă epocă de gheață pe planetă, supraviețuitorii dezastrului se refugiază într-un tren ce înconjoară lumea, nu se oprește niciodată și care e condus de magnatul Wilford. În 2031, lumea din tren este segregată: bogătașii ocupă vagoanele din față ale trenului, unde au parte de lux și opulență, iar săracii sunt ținuți sub pază în vagoanele supraaglomerate și murdare din spate. Când își dau seama că armele soldaților care îi păzesc nu au gloanțe, săracii se revoltă. Din distribuția cu nume mari a filmului, ca Tilda Swinton, Ed Harris, face parte și Vlad Ivanov, în rolul înfricoșătorului Franco the Elder, care încearcă să-i împiedice pe revoltați să ajungă la locomotivă. Snowpiercer este bazat pe romanul grafic franțuzesc Le Transperceneige, publicat în 1982 de Jacques Lob, Benjamin Legrand and Jean-Marc Rochette, iar anul acesta s-a lansat și un serial cu același nume.Disponibil pe Netflix

Trivia: E primul film în engleză realizat de Bong Joon Ho, care a câștigat anul trecut Oscarul pentru cel mai bun film cu Parasite. (V.N.)

Her (2013)

SUA | Regia: Spike Jonze. Scenariul: Spike Jonze.
Cu: Joaquin Phoenix, Scarlett Johansson, Amy Adams
📽️  Disponibil pe: HBO GO

Dintre filmele despre relația dintre om și AI, poate că aceata este cel mai scary, pentru că pare și cel mai actual. AI-urile software sunt deja aici, iar povestea unui scriitor introvertit care dezvoltă o relație romantică cu un asistent virtual inteligent pare aproape credibilă. E drept că Samantha are vocea lui Scarlett Johansson și pare cu câteva grade de inteligență peste Siri sau Alexa, dar e doar o chestiune de timp până a face din Her un film realist, nu science fiction (cam la fel cum s-a întâmplat cu Contagion, pe care nimeni nu s-a gândit măcar să-l nominalizeze pentru acest top în 2020). Este și unul dintre puținele filme despre AI în care este analizată relația dintre individ și un nou tip de inteligență și nu impactul acesteia asupra omenirii în ansamblul ei.

Trivia: Este primul film scris de Jonze de unul singur, după ce regizorul a lucrat cu Charlie Kaufman, poate unul dintre cei mai originali regizori contemporani, pentru filme ca Being John Malkovich și Adaptation. (M.G.)

Magnolia Pictures

Melancholia (2011)

Danemarca, Suedia etc. | Regia: Lars von Trier. Scenariul: Lars von Trier.
Cu: Kirsten Dunst, Charlotte Gainsbourg, Kiefer Sutherland

Filmul lui Von Trier face parte dintr-o trilogie a depresiei, alături de Antichrist și Nymphomaniac, dar autorul danez nu le leagă între ele printr-un univers comun, ci prin interesul pentru personaje care au diverse feluri de a face față depresiei și dezolării. Și prin Charlotte Gainsbourg, actrița care joacă în toate cele trei filme. Melancholia e despre două surori, dintre care una se pregătește să se mărite chiar în momentul în care o planetă interstelară e pe cale să lovească Pământul. Planeta e numită Melancholia și face un dans bizar în jurul Pământului și total imposibil din punct de vedere astrofizic. Coliziunea finală e clar stabilită de la început, lăsându-l pe regizor să studieze mintea personajelor înaintea unui sfârșit inevitabil. Influența romantismului german e evidențiată de regizor în preludiul filmat în stilul unui videoclip care folosește uvertura din Tristan și Isolda lui Wagner. Este poate cel mai atent lustruit film al lui Von Trier, care s-a și plâns ulterior de aspectul acesta și filmul cu elemente de science fiction marginale care s-a situat cel mai sus în topul Mindcraft Stories.

Trivia: La premiera de la Cannes, Lars von Trier a făcut niște glume nereușite, în care spunea că-l admiră pe Hitler, ceea ce i-a adus statutul de „persona non grata” la festival. Cu toate astea, Kirsten Dunst a primit premiul pentru interpretare feminină. (M.G.)

Universal Studios

The Thing (1982)

SUA | Regia: John Carpenter. Scenariul: Bill Lancaster.
Cu: Kurt Russell.

S-a întâmplat ceva ciudat cu The Thing când a fost lansat, într-un an plin de SF-uri bune (a ieșit în aceeași săptămână cu Blade Runner și la puțină vreme după E.T.): publicul l-a urât. Atât de tare încât Carpenter a rămas fără contract (pentru un alt SF), iar Cinefantastique l-a numit „cel mai detestat film al tuturor timpurilor”. Bazat pe nuvela Who Goes There? de John W. Campbell Jr., acțiunea filmului se petrece într-o bază din Antarctica, unde cercetătorii întâlnesc o ființă extraterestră parazită ce poate imita alte forme de viață. Paranoia se instalează rapid, atunci când membrii bazei realizează că oricine poate fi The Thing. Cu trecerea timpului, filmul a început să fie văzut cu alți ochi, iar acum, iată, este considerat unul dintre cele mai bune SF-uri din toate timpurile. 

Trivia: Filmul a trecut prin numeroase probleme și înainte de începerea filmărilor, producătorii apelând la mai mulți scenariști până să ajungă la Bill Lancaster (fiul lui Burt), care nu avea cine știe ce experiență. (M.G.)

Stalker (1979)

URSS | Regia: Andrei Tarkovski. Scenariul: Boris Strugațki, Arkadi Strugațki
Cu: Alisa Freindlich, Aleksandr Kaidanovsky, Anatoliy Solonitsyn

Bazat pe romanul Picnic la marginea drumului de Boris și Arkadi Strugațki, filmul spune povestea unui ghid (Stalker) care își conduce doi clienți, Scriitorul și Profesorul, spre un loc misterios cunoscut ca Zona, în care ar exista o cameră care-ți îndeplinește dorința cea mai arzătoare. În timpul călătoriei, cei trei au discuții filosofice despre motivele de a merge în Zonă – Scriitorului îi e teamă să nu rămână fără inspirație pentru a scrie, Profesorul vrea să facă cercetări științifice și speră să câștige un premiu Nobel pentru descoperirile din Zonă. Ghidul vrea doar să-i ajute pe alții să-și împlinească dorințele. Realizat în stilul caracteristic lui Tarkovski, cu cadre lungi și acțiune lentă, Stalker combină elemente de SF, teme filosofice și psihologice și a devenit un film-cult pe măsură ce au trecut anii.  

Trivia: Zona din film a fost inspirată de un accident nuclear care s-a produs în 1957 în Celiabinsk. În film, Stalker este ghidul care poate și știe cum să treacă granița spre un teritoriu periculos și interzis, pentru un scop anume. Ulterior, ghizii care duc turiști în mod ilegal în zona de excludere de la Cernobîl și-au luat denumirea de „stalkeri”. (V.N.)

Focus Features

Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004)

SUA | Regia: Michel Gondry. Scenariul: Charlie Kaufman, Michel Gondry.
Cu: Jim Carrey, Kate Winslet, Tom Wilkinson.

Când un regizor greu precum Gondry găsește un punct de sprijin în universul SF, poți să fii sigur că-ți va răsturna tot universul. Eternal Sunshine… este nu doar apexul indiscutabil al carierei lui Jim Carrey, dar și o demonstrație de măiestrie în ceea ce privește limbajul vizual, care a născut o mică școală. La această fericită aliniere de planete contribuie, prin părțile esențiale, scenariul non-linear semnat de Charlie Kaufman – responsabil, printre altele, de strâmbătorul de minți Being John Malkovich. Dacă, prin absurd, nu l-ați văzut, vă amintesc că vorbim despre un film de dragoste cu o premisă simplă și provocatoare: doi foști iubiți se decid să-și șteargă amintirile dureroase ale unei relații eșuate. Ceea ce începe ca Philip K. Dick se termină în plin Boris Vian. De revăzut, despicat și dezbătut, fără frica plictiselii sau irelevanței.

Trivia: Deși lansat în 2004, filmul s-a bucurat de o premieră târzie, încununată cu succes, în 2015. În Coreea de Sud. (V.T.)

Universal Studios

Back to the Future (1985)

SUA | Regia: Robert Zemeckis. Scenariul: Robert Zemeckis, Bob Gale.
Cu: Michael J. Fox, Christopher Lloyd, Lea Thompson
📽️  Disponibil pe: Prime Video, Netflix

În logica ultimilor ani, cele trei filme din franciză ar trebui văzute dintr-un foc, ca un mini-serial. Totuși, trebuie să-i dăm primului film întâietatea și gloria, confirmate (și) prin trei nominalizări și o victorie la Oscar. Magia lui Zemeckis este de a face filme „de familie” care să nu sufere de lobotomie. Ba dimpotrivă, Back to the Future are personaje memorabile, referințe pop culture impecabile, elemente de critică socială și umor subversiv pe teme grele precum incestul. Remarcabil este impactul pe care filmul l-a avut în cultura populară – a dat naștere la un musical, un parc tematic, câteva jocuri video și benzi desenate. Recenta serie animată Rick and Morty își bazează personajele principale tot pe celebrul cuplu Marty McFly-Doc. Fără să fie cel mai valid științific sau complex film despre călătoria în timp, este unul dintre cele mai longevive, îmbătrânind frumos. Ceea ce dovedește că a jonglat bine cu timpul.

Trivia: Din fericire, drepturile de proprietate intelectuală rămân la Robert Zemeckis și Bob Gale, care s-au exprimat tranșant împotriva oricărui reboot sau sequel. (V.T.)

CITEȘTE ȘI: Back to the Future la 35 de ani. Tehnologie, nostalgie și efecte oarecum speciale

Guliver/Getty Images

Star Wars (1977)

SUA | Regia: George Lucas. Scenariul: George Lucas.
Cu: Mark Hamill, Harrison Ford, Carrie Fisher
📽️  Disponibil pe: HBO GO

E greu de explicat impactul pe care acest film, redenumit ulterior Star Wars: Episode IV – A New Hope, l-a avut asupra cinematografiei. Poate că Jaws a inventat blockbuster-ul modern, dar Lucas l-a perfecționat și i-a adăugat partea de merchandising. Filmul intră în categoria space operas, ceea ce n-ar fi fost o noutate în 1977, dar cumva nimerește echilibrul perfect între un scenariu simplu, efecte speciale eficiente și personaje iconice. A ajutat mult și muzica lui John Williams, dar și unul dintre cele mai reușite personaje negative din istoria cinematografiei, Darth Vader. Lucas a vrut inițial să adapteze Flash Gordon, dar a optat pentru o poveste originală în care a amestecat de-a valma idei împrumutate de la Edgar Rice Burroughs (cu John Carter), Stanley Kubrick, Akira Kurosawa, din Lawrence of Arabia, vechile legende britanice și chiar de la Joseph Campbell, autorul cărții de mitologie comparativă The Hero with a Thousand Faces.

Trivia: Filmul a primit zece nominalizări la Oscar și a câștigat șase premii, dar le-a ratat pe cele mai importante (cel mai bun film, regie și scenariu) în fața lui Annie Hall de Woody Allen. Alec Guinness, interpretul lui Obi Wan Kenobi, a fost nominalizat pentru rolul secundar. (M.G.)

Twentieth Century Fox

Aliens (1986)

SUA | Regia: James Cameron. Scenariul: James Cameron.
Cu: Sigourney Weaver, Paul Reiser, Lance Henriksen

A fost numit „cel mai bun sequel din istorie” de revista Empire, ceea ce e oarecum surprinzător având în vedere că fix în aceeași perioadă mai avem cel puțin două filme care și-au depășit în calitate originalul (The Empire Strikes Back și Terminator 2). Cert e că James Cameron are mână bună la sequeluri (și asta poate fi o veste bună pentru Avatar 2). Este și filmul în care rolul de eroină al lui Ripley este clar de la bun început – spre deosebire de Alien – și asta nu a „oripilat” pe nimeni, ba chiar filmul a fost un succes, ceea ce aproape că face anii ‘80 mai feminiști decât epoca social media. Povestea ne poartă niște zeci de ani după cea din filmul original, când, după ce a fost în hibernare, Ellen Ripley se întoarce pe planeta unde a dat peste extraterestrul letal. De data aceasta este însoțită de o echipă de militari parcă scoși din Starship Troopers (Cameron i-a pus pe actori să citească cartea). Sigourney Weaver a fost nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriță, o premieră pentru un film science-fiction.

Trivia: Regina extraterestră cu care luptă Ripley în scenele finale a fost creată de chiar James Cameron, în timp ce restul extratereștrilor sunt bazați pe schițele create de H. R. Giger pentru Alien. (M.G.)

Warner Bros

Mad Max: Fury Road (2015)

SUA | Regia: George Miller. Scenariul: George Miller, Brendan McCarthy, Nick Lathouris
Cu: Tom Hardy, Charlize Theron, Hugh Keays-Byrne

Al patrulea film din franciza Mad Max revine la stilul care a transformat The Road Warrior într-un film cult, abandonând tonul mai hollywoodian din Beyond the Thunderdome. Mel Gibson nu-l mai joacă pe Max, dar Tom Hardy reușește să aducă înapoi aura mistică a personajului titular. Dar e mai mult decât un reboot nostalgic. Noua poveste în care Max devine implicat fără voia lui este antrenantă de la început la sfârșit: Furiosa (Charlize Theron) încearcă să scape un grup de femei de sub controlul tiranului Immortan Joe și a cultului de psihopați obsedați de mașini pe care îl conduce. George Miller arată din nou că e un maestru al scenelor de acțiune grandioase: ritmul, varietatea și compoziția vizuală complexă a acestora mai că te fac să uiți că cea mai mare parte din Fury Road e de fapt o urmărire cu mașini printr-un deșert. Ceilalți protagoniști, în special Furiosa, au conflicte interioare și epifanii care funcționează excelent ca antiteză la suferința în tăcere a lui Max, iar antagoniștii au o fervoare religioasă de a se sacrifica pentru liderul lor care îi face extrem de amenințători.

Trivia: Mai mult de 80% din efectele văzute în film sunt practice, CGI-ul fiind folosit mai mult pentru a ascunde elementele de producție ale cascadoriilor, pentru a îmbunătăți estetica deșertului namibian și pentru a simula brațul prostetic al lui Furiosa. Hugh Keays-Byrne, care îl joacă pe Immortan Joe, e la al doilea rol de antagonist principal din serie, după ce l-a jucat pe Toecutter în primul film. (I.P.)

Universal Studios

Brazil (1985)

SUA | Regia: Terry Gilliam. Scenariul: Terry Gilliam, Tom Stoppard, Charles McKeown
Cu: Jonathan Pryce, Kim Greist, Robert De Niro
📽️  Disponibil pe: Prime Video

Brazil e o satiră distopică, plasată într-o societate hiperbirocratizată, care spune povestea lui Sam Lowry – angajat la stat, locuiește într-un apartament micuț și se visează des drept războinic care salvează o domnișoară aflată în primejdie. Întâmplător, întâlnește o femeie care se aseamănă cu cea din visele lui și, în timp ce încearcă să o cucerească, devine un dușman al statului. Filmul aduce aminte de romanul 1984 al lui Orwell și de absurdul societăților birocratice din operele lui Kafka. Studio-ul american Universal Pictures a blocat o vreme lansarea filmului pentru că nu era de acord cu finalul – voiau ceva mai prietenos, pe ideea de „dragostea învinge”. Gilliam a organizat proiecții private pentru critici și studenți la film fără acordul studio-ului; în urma unei astfel de proiecții, critici din Los Angeles i-au acordat premiul de cel mai bun film al anului, lucru care i-a convins pe cei de la studio să-l lase pe Gilliam să-și lanseze filmul cum vrea el.

Trivia: Numele e dat de melodia care tot apare în film, Aquarela do Brasil de Ary Barroso, cunoscut de britanici sub numele Brazil, datorită unui cover de Geoff Muldaur.  (V.N.)

Under The Skin (2013)

Marea Britanie | Regia: Jonathan Glazer. Scenariul: Jonathan Glazer, Walter Campbell.
Cu: Scarlett Johansson 

Misteriosul film al lui Glazer îți dă puține informații despre personaje: descoperi pe parcurs că urmărești un extraterestru care a luat forma unei femei atractive și descoperă lumea umană prin intermediul acesteia, în timp ce vânează bărbați pe șoselele Scoției cu ajutorul unei dubițe și al nurilor. Romanul omonim al lui Michel Faber este mai explicit cu scopul ființei extraterestre – îi procesează pentru carne –, în timp ce Glazer alege să fie mult mai misterios. Într-un mod bizar, filmul a pornit de la un scenariu pentru ceva mult mai costisitor, un film despre o familie de extratereștri pentru care își arătase interesul Brad Pitt, dar într-un final perspectiva s-a mutat spre un singur personaj, femeie. Chiar și așa, doar faptul că o vedetă ca Scarlett Johansson și-a asumat rolul a obtinut banii necesari pentru producție. Majoritatea personajelor nu sunt jucate de actori profesioniști și sunt spontane: Johansson chiar a condus dubița prin Scoția și a agățat bărbați – iar totul era filmat cu camere ascunse. Surpinzător, actrița n-a fost recunoscută prea des.

Trivia: Multe publicații îl consideră cel mai bun film al deceniului 2010, iar subtextul feminist al filmului, în care rape culture-ul e inversat și bărbații devin victimele nu a fost ignorat de unii critici. (M.G.)

Universal Studios

12 Monkeys (1995)

SUA | Regia: Terry Gilliam. Scenariul: Davis Webb Peoples, Janet Peoples
Cu: Bruce Willis, Madeleine Stowe, Brad Pitt 

Un virus mortal eliberat în lume în 1996, probabil de o grupare numită Armata celor 12 maimuțe, a exterminat aproape toată omenirea. Supraviețuitorii sunt forțați să locuiască sub pământ pentru că aerul este otrăvitor. În 2035, James Cole, jucat de Bruce Willis, e prizonier al statului, dar își poate câștiga libertatea dacă acceptă să călătorească înapoi în timp, să găsească virusul și să-i ajute pe oamenii de știință să descopere un leac. Acceptă și e trimis înapoi în 1990, în loc de 1996, când izbucnise epidemia. La scurt timp e închis într-un spital de psihiatrie – pentru că toată lumea îl consideră nebun când vorbește de virus și dispariția oamenilor – unde întâlnește o cercetătoare și pe fiul fanatic al unui virologist. Inspirat din scurtmetrajul francez din 1962 La Jetée, al lui Chris Marker, filmul include numeroase referințe la Vertigo al lui Hitchcock și pune în discuție natura subiectivă a amintirilor, precum și importanța lor în felul în care percepem realitatea.  

Trivia: Înainte să înceapă filmările, Terry Gilliam i-ar fi dat lui Bruce Willis o listă de „clișee marca Willis” care nu ar trebui sub nicio formă să apară în film, printre care privirea de oțel. (V.N.)

A Clockwork Orange (1971)

SUA | Regia: Stanley Kubrick. Scenariul: Stanley Kubrick
Cu: Malcolm McDowell, Patrick Magee, Michael Bates
📽️  Disponibil pe: Netflix

Adaptat după romanul cu același nume al lui Anthony Burgess, Portocala mecanică e, printre altele, un comentariu excelent despre violență, delincvență juvenilă, psihiatrie în Marea Britanie dintr-un viitor apropiat. Alex – jucat de Malcolm McDowell – un delincvent antisocial și carismatic, colindă orașul împreună cu gașca lui de mardeiași, fură, violează și provoacă suferință doar pentru că poate ori de câte ori are ocazia; în rest, ascultă muzică clasică, în special Simfonia a IX-a a lui Beethoven. Într-un final, Alex e arestat și supus unui program de reabilitare, care întrebuințează o tehnică experimentală de condiționare psihologică prin care subiectul capătă aversiune față de orice formă de violență. Filmul a fost interzis în câteva țări, inclusiv în Irlanda, Africa de Sud, din cauza violenței extreme, iar în Marea Britanie, după ce fusese inițial lansat fără probleme, a fost retras, la cererea lui Kubrick, pentru aproape 30 de ani, pentru că ar fi provocat imitări în viața reală ale violențelor din film. 

Trivia: Anthony Burgess a scris romanul ca o parabolă despre liberul arbitru în creștinism și despre iertare, sub influența educației catolice primite. El credea că, pentru a fi un bun creștin, trebuie să fii capabil să ierți chiar și cele mai oribile acte – o situație cu care Burgess era destul de familiarizat, pentru că soția sa fusese atacată în Londra de un grup de soldați americani în timpul celui de-al doilea război mondial. (V.N.)

Arrival (2016)

SUA | Regia: Denis Villeneuve. Scenariul: Eric Heisserer
Cu: Amy Adams, Jeremy Renner, Forest Whitaker

Un aspect la care Arrival excelează e poziționarea extratereștrilor ca inteligențe cu adevărat superioare. Sunt multe exemple de filme, dar și din alte medii narative, în care poveștile ne atrag atenția cu promisiuni ale unor entități care depășesc capacitatea de înțelegere a oamenilor, pentru ca mai apoi să-și înhame alienii/mașinăriile/zeii la clișee ale ficțiunii speculative, cu puțin mai complicate decât polemicile pe care le avem în prezent. Dar Arrival e mai similar cu scrierile lui Lovecraft, dacă acestea nu s-ar fi bazat pe horror cosmic, și nu doar pentru că extratereștrii au un aspect cthulian; ei încearcă s-o învețe pe dr. Louise Banks (Amy Adams), o expertă în lingvistică care e oricum cu mult peste media de inteligență a omenirii, concepte despre timp și natura vieții pe care noi, cu limitările specifice propriei existențe, le putem înțelege doar la un nivel vag. Asta în timp ce factorii de decizie militari aproape că fac tot ce le stă în putință ca să saboteze un prim contact, din teamă că și-ar putea pierde puterea. Filmul primește puncte bonus pentru că plasează limbajul ca factor care ne determină și în același timp limitează capacitatea de a înțelege concepte abstracte. Arrival se bazează pe o scurtă povestire scrisă de Ted Chiang, Story of Your Life.

CITEȘTE ȘI: Ce se așteaptă de la noi, de Ted Chiang

Trivia: Logogramele folosite de extratereștri în film nu sunt aleatorii. Villeneuve și Heisserer au creat un limbaj cu peste 100 de semne, din care 71 sunt folosite în film, pentru a accentua senzația de autenticitate. (I.P.)

GUliver/Getty images

Terminator 2: Judgment Day (1991)

SUA | Regia: James Cameron. Scenariul: James Cameron, William Wisher
Cu: Arnold Schwarzenegger, Linda Hamilton, Edward Furlong

Terminator 2 a avut un buget de cam 15 ori mai mare decât filmul original, dar cea mai bună mișcare pe care a făcut-o e una necostisitoare: a transformat personajul titular în unul pozitiv. Nu că Arnold n-ar fi jucat destul de bine rolul de antagonist amenințător – dar aura lui de protagonist al filmelor de acțiune se potrivește perfect cu un rol care, redus la esența lui, se rezumă la a fi cool și a da replici badass pe bandă rulantă. Și a făcut asta fără să compromită firul narativ: de data aceasta, Terminatorul este programat de oameni să se întoarcă în timp pentru a-i proteja pe Sarah Connor și pe fiul ei, viitorul salvator John Connor, de un robot mai eficient trimis de către Skynet să-i asasineze. Pelicula profită la maxim de faptul că cei doi roboți au un potențial absurd, dar credibil de rezistență la daune, creând unele dintre cele mai spectaculoase scene de acțiune din istoria cinematografiei. Iar mizele acestora sunt amplificate de o poveste deloc complicată, dar extrem de interesantă, despre cauză-efect și viitorul AI-ului, avansată de un joc actoricesc de calitate al personajelor umane. Impactul cultural imens pe care l-a avut Judgment Day se vede în faptul că seria a rămas atractivă pentru casele de producție chiar și după 30 de ani de tentative de continuări mai degrabă nereușite.  

Trivia: Terminator 2 a fost primul sequel care a câștigat un premiu Oscar fără că filmul original să fi câștigat vreunul, precum și singurul care a reușit asta în secolul XX. De atunci, aceeași performanță a fost reușită de The Bourne Ultimatum și Mad Max: Fury Road. (I.P.)


Solaris (1972)

SUA | Regia: Andrei Tarkovski. Scenariul: Fridrikh Gorenstein, Andrei Tarkovski
Cu: Natalya Bondarchuk, Donatas Banionis, Jüri Järvet

Bazat pe romanul cu același nume scris de Stanislaw Lem în 1961, Solaris spune povestea psihologului Kris Kelvin, care e trimis pe o stație spațială ce orbitează planeta oceanică Solaris, să vadă ce se întâmplă acolo după ce mai mulți membri ai stației au suferit căderi nervoase. Ajuns pe stația spațială, Kelvin observă că cei doi supraviețuitori se comportă bizar, găsește un mesaj de avertizare de la un coleg care se sinucisese și, într-o zi, soția lui moartă îi apare în cameră. Tarkovski a vrut, cu acest film, să aducă în prim plan latura emoțională și psihologică, despre care credea că lipsește în alte filme SF, în detrimentul atenției la inovațiile tehnologice. Câteva dintre ideile din film au fost apoi dezvoltate de regizor în Stalker. Deși Tarkovski n-a fost foarte mulțumit de film, acesta a câștigat premiul special al juriului la Cannes, când a fost lansat, și este un film de referință în istoria cinematografiei. 

Trivia: Stanislaw Lem i-ar fi reproșat lui Tarkovski că filmul pare o adaptare după Crimă și pedeapsă, nu după romanul lui. (V.N.)   

Twentieth Century Fox

The Empire Strikes Back (1980)

SUA | Regia: Irvin Kershner. Scenariul: Leigh Brackett, Lawrence Kasdan.
Cu: Mark Hamill, Harrison Ford, Carrie Fisher
📽️  Disponibil pe: HBO GO

Probabil că, dacă întrebi pe orice fan Star Wars, cea mai importantă replică din filmul acesta este cea de la finalul confruntării dintre Darth Vader și Luke Skywalker, pe care multă lume o spune greșit (Nu e „Luke,…”, ci „No, I’m your father”). O replică mai simpatică este însă răspunsul pe care i-l dă Han Solo prințesei Leia atunci când aceasta îi spune că-l iubește, după ce este capturat de forțele Imperiului: „I know”. Cel de-al doilea film al trilogiei originale Star Wars profită la maximum de faptul că succesul primului film a transformat întreaga poveste într-o serie de filme, iar gurile rele ar aminti și de faptul că n-a mai fost regizat de Lucas. Cert este că, pentru că nu există presiunea de a închide toate arcurile personajelor, ba chiar își permite să le lase în aer (sau, mai precis, în gheață carbonică), într-un stil mai caracteristic serialelor, Imperiul Contraatacă rămâne probabil Star Wars-ul care a avut cea mai mare libertate creativă din istoria francizei și, în consecință, cel mai bun film Star Wars. Când Ryan Johnson a încercat însă ceva similar cu The Last Jedi, filmul de mijloc al trilogiei-sequel, s-a lovit de furia fanilor – copiii anilor ‘80 au acum Internet și pretenții.

Trivia: Niciunul dintre cele șase filme din saga familiei Skywalker apărute după anul 2000 nu a fost votat în acest top. (M.G.)

Interstellar (2014)

SUA | Regia: Christopher Nolan. Scenariul: Jonathan Nolan, Christopher Nolan.
Cu: Matthew McConaughey, Anne Hathaway, Jessica Chastain

Indiferent că îți plac sau nu frații Nolan, trebuie să le admiri ambiția pentru grandoare. În Interstellar totul este mare: distribuția, premisa științifică, bugetul, durata de aproape 3 ore, porția de popcorn de care ai nevoie, lacrima de final pe care ți-o stoarce. Povestea este una pe care ți-ai dori-o plauzibilă: pentru a salva o umanitate ludită pe moarte, o echipă de astronauți călătorește printr-o gaură de vierme pentru a descoperi o nouă planetă propice vieții. Cum spațiul și timpul au prostul obicei de a se influența, călătoria durează mai mult decât prevede biologia. E contextul perfect pentru ca McConaughey să-și pună în scenă farmecul fatalist și vocea șoptită lansând replici menite să devină meme-uri precum „This maneuver will cost us 51 years”. Bonus de puncte pentru cel mai ingenios gândit robot din SF-ul douămiist.

Trivia: Dacă vrei să aprofundezi logica științifică, poți cumpăra cartea lui Kip Thorne, fizicianul care a fost consultant științific și producător pentru blockbuster. (V.T.)

Legendary Pictures/Warner Bros

Inception (2010)

SUA | Regia: Christopher Nolan. Scenariul: Christopher Nolan
Cu: Leonardo DiCaprio, Joseph Gordon-Levitt, Ellen Page
📽️  Disponibil pe: Netflix

Sunt atât de multe parodii legate de povestea „visului dintr-un vis din alt vis” pe care ne-o propune Inception încât e ușor să uiți faptul că Nolan a luat un gen sufocat de lipsa de originalitate, cel al filmelor cu jafuri, i-a adăugat în puncte-cheie o bază de soft SF, doze de existențialism și procedee de film noir, iar rezultatul a primit 152 de premii în toată lumea (inclusiv patru Oscaruri). În contradicție cu orice regulă de a scrie un scenariu, epopeea în care Cobb (DiCaprio) conduce o echipă (cu o distribuție plină de staruri) ce încearcă să intre în visele unui viitor CEO pentru a-i implanta acestuia o idee în viața reală, e construită alambicat în mod intenționat. Pentru că asta, în combinație cu libertatea oferită de setting-ul unui vis, îi deschide regizorului posibilitatea de a schimba regulile pe parcurs, dar și de a se juca cu efecte vizuale și procedee de montaj pe cât de elegante, pe atât de spectaculoase. În același timp, ritmul frenetic al poveștii și schimbările dese de setting îi conferă chiar anumite aspecte de vis extrem de vivid. Și totuși, filmul reușește cumva să-și păstreze multele răsturnări de situație într-o logică internă, iar finalul e o lecție despre cum să lași o poveste în aer fără să o faci să pară incompletă. Inception e cel mai bine clasat film SF post-2000 din acest top și e destul de dificil de argumentat împotriva acestui verdict.

Trivia: Varianta filmului difuzată la televizor în Japonia include text explicativ adițional pentru a lămuri nivelul de vis în care se petrece fiecare scenă. (I.P.)

Guliver/Getty Images

2001: A Space Odyssey (1968)

SUA | Regia: Stanley Kubrick. Scenariul: Stanley Kubrick, Arthur C. Clarke.
Cu: Keir Dullea, Gary Lockwoo
📽️  Disponibil pe: Netflix

Este greu să scrii despre 2001: A Space Odyssey fără să lași ceva pe dinafară. Este filmul care a adus science fictionul în zona artistică și este una dintre cele mai influente pelicule din istoria cinematografiei. Filmul urmărește misiunea spre Jupiter a doi astronauți, pe o navă controlată de HAL, o inteligență artificială, după descoperirea de către omenire a unui misterios monolit extraterestru. Bazat pe romanul lui Arthur C. Clarke, este și un film care a descris zborurile spațiale cu acuratețe științifică. Efectele speciale și estetica filmului au influențat practic science fictionul modern, mai fiecare producție ulterioară, de la Star Wars la Interstellar, plătind tribut viziunii lui Kubrick. Regizorul a ales să spună povestea non-verbal, accentul fiind pus pe acțiune și muzică, lăsând loc de interpretări și discuții filosofice despre originea și evoluția omenirii, zborul spațial, inteligența artificială, posibilitatea vieții extraterestre etc. Kubrick a ales să folosească muzică clasică pentru coloana sonoră, iar Also sprach Zarathustra a lui Richard Strauss și Dunărea albastră a lui Johann Strauss (fiul) rămân, pe veci, asociate cu imaginile din acest film.

Trivia: Conștient de obiceiul studiourilor de a refolosi recuzita, Kubick a ordonat distrugerea aproape integrală a acesteia după încheierea filmărilor, spre frustrarea ulterioară a muzeografilor care și-ar fi dorit să aibă acces la obiecte ce-au apărut într-unul dintre cele mai importante filme din secolul XX. (M.G.)

Guliver/Getty Images

Blade Runner (1982)

SUA | Regia: Ridley Scott. Scenariul: Hampton Fancher, David Webb Peoples
Cu: Harrison Ford, Rutger Hauer, Sean Young

Blade Runner a apărut cu doi ani înainte ca William Gibson să publice Neuromancer, romanul considerat „vinovat” pentru popularizarea cyberpunkului printre subgenurile SF. Cartea era deja în lucru când s-a lansat, dar Gibson a precizat ulterior că s-a temut că va fi considerat un plagiator după ce a văzut primele 20 de minute din film. Asta spune tot despre cât de bine a reușit filmul lui Ridley Scott să nimerească estetica neoanelor de pe zgârie-nori corporatiști în nopți ploioase. Filmul adaptează larg capodopera din 1968 a lui Philip K. Dick, Do Androids Dream of Electric Sheep?, o poveste relativ personală despre un vânător de androizi care e pus să identifice și să elimine mai mulți roboți cu aspect uman care se ascund în societate. Doar că preia de acolo și accentuează o temă secundară despre o lume în care progresul industrial și tehnologic nu s-a transpus într-un nivel de trai mai ridicat pentru mase, iar poluarea excesivă a făcut din mediul urban singurul stil (oarecum) viabil de viață. Apoi, le combină pe acestea cu elemente de film noir. Rezultatul? Un „detective story” într-un oraș aflat în antiteză cu el însuși, unde barăcile comercianților stradali sunt luminate de mașini zburătoare și neoanele corporațiilor, pe atât de fascinant de privit pe cât ar fi de greu de locuit. Ritmul e lent și fiecare cadru pare că încearcă să te absoarbă în atmosfera filmului, dar nu te gândi că e doar un spectacol vizual; a adaptat cu brio temele cele mai importante din romanul lui Dick, punând o serie de întrebări serioase despre esența umanității și ce se întâmplă când progresul tehnologic îl eclipsează pe cel social.

Trivia: Studio-ul de producție a modificat unele elemente din film, schimbând până și finalul acestuia. Dacă nu l-ai văzut încă, încearcă să găsești varianta remasterizată. „Final Cut”-ul editat de Scott scoate aspectele impuse de studio și reintroduce scene lăsate inițial în afara filmului. (I.P.)

Guliver/Getty images

The Matrix (1999)

SUA | Regia: Lana & Lilly Wachowski. Scenariul: Lana & Lilly Wachowski.
Cu: Keanu Reeves, Carrie-Ann Moss, Laurence Fishburne
📽️  Disponibil pe: Netflix

Dacă ar fi de ales un singur aspect pentru care Matrix merită amintit în orice discuție despre cel mai bun film SF, n-ar fi temele care abordează metafizica și natura realității. N-ar fi conceptul de „red pill”, din păcate confiscat recent de grupuri de conspiraționiști și alt-right, sau utilizarea excepțională a efectelor de bullet time. Ci ritmul. Timp de 136 de minute, Matrix își face o misiune din a nu-ți irosi timpul, și reușește cu brio. Fiecare scenă de discuții ne dezvăluie câte un aspect nou despre lumea distopică pe care o propune și motivațiile personajelor care o populează. Fiecare bucată de acțiune îți fură ochii cu o combinație spectaculoasă între luptele cu arme și artele marțiale. Când ritmul filmului încetinește, o face pentru a-și dezvolta personajele – în special cel principal, hackerul Neo, (Keanu Reeves), care trebuie să se adapteze conceptului că realitatea pe care o știa e o simulare pe care o poate manipula și doar un câmp de bătălie pentru adevărata realitate – dar și lumea, fără a se scufunda în detalii irelevante. Când încep scenele de acțiune, știi mereu care sunt mizele și de ce protagoniștii se iau la harță cu numere aproape comice de inamici, fără a ieși vreun moment din logica filmului. De-asta reușește așa de eficient să mențină imersiunea și noțiunea de „suspension of disbelief”: își păstrează coerența, în ciuda faptului că e un univers pur SF (chiar hard SF în afara simulării) și că îmbină o groază de elemente distincte, de la religie la cyberpunk, pentru a-și construi un stil aparte.

Trivia: Actorii principali au petrecut în jur de patru luni înaintea filmărilor pentru a se antrena cu experți în arte marțiale. Cu toate acestea, unele scene de acțiune au depășit programul de filmări și cu zece zile. De notat și că Matrix Reloaded și Revolutions nu au primit nici măcar un singur vot în acest top. (I.P.) 

ȘI ACUM, MULT AȘTEPTATUL LOC 1: Cel mai bun film SF din toate timpurile

CULTURĂ|GAMECRAFT

Pacific Drive: Un Stalker și rabla lui credincioasă

De
Ironwood Studios are unul dintre cele mai spectaculoase debuturi din ultimii ani, cu un joc care demonstrează potențialul road-trip-urilor post-apocaliptice.
CULTURĂ|MS TALKS

Palazzina LAF: oțel, sudoare și trădare. O discuție cu Michele Riondino

De
„Palazzina LAF” spune povestea fostei oțelării ILVA din Taranto, Italia, un loc unde mai bine de 85 de persoane au fost private de libertate și de dreptul de-a munci. Regizorul, un localnic, reflectă asupra impactului pe care oțelăria l-a avut asupra oamenilor din acea zonă săracă, în care „ori munceai la ILVA, ori mureai de foame”.
CULTURĂ|POPCRAFT

Spaceman: Infinit de plictisitor

De
Deși are o distribuție spectaculoasă și o premisă ofertantă, Netflix a reușit, pentru a câta oară?, să mai rateze un film.
CULTURĂ|FILM&TV

Toate schimbările majore pe care Dune: Part Two le face față de roman

De
Dune: Part Two respectă, decupează și recontextualizează materialul-sursă, dar nu toate schimbările sunt în alb și negru.