25 de ani de la The Blair Witch Project: Adolescenți „de unică folosință”11 min read

De Mihai Tița 09.05.2024

Atipic, autoironic și confuz. Cam așa se poate descrie curentul grunge. Când mă gândesc la TBWP, adaug și tulburător.

Prima dată am văzut The Blair Witch Project în clasa a opta. N-am dormit trei nopți. Imaginea lui Mike cu fața la perete nu-mi ieșea din cap și mi se pare, și astăzi, unul dintre cadrele memorabile ale cinemaului, iar despre forța acestuia de a te bântui, nici nu mai vorbesc. După mai multe revederi, mi-am dat seama că e un endgame la tot ceea ce nu vezi, dar auzi, de-a lungul filmului – de la sunetul unor pietre sau crengi până la plânsete de copii sau zbierăturile agonizante ale lui Josh. Iată, tocmai în ultimul minut, apuci să și vezi ceva, pe lângă crengi și pietre în aranjamente păgâne: și te lovește în stomac. De altfel, scena de final a fost atât de importantă, că a avut mai multe variante –// Detalii, aici: youtube.com // din fericire, în film a rămas cea mai puternică – și e singura filmată în mod tradițional, cu indicații regizorale, „duble” și așa mai departe.

Altfel, cei trei actori, Heather Donahue, Michael C. Williams și Joshua Leonard au fost provocați să trăiască în pădure, fără să intre în contact cu regizorii Daniel Myrick și Eduardo Sánchez, vreme de opt zile. Ba chiar, unul dintre atuurile lui Heather, pentru obținerea rolului, dincolo de interpretarea copleșitoare, a fost și faptul că știe să folosească un camcorder. Cel folosit de ea era un Sony Di8, în vreme ce imaginile în alb-negru s-au tras pe film, cu o cameră CP-16,// O poză de filmări, aici: video-images.vice.com // pusă la dispoziție de directorul de imagine Neal Fredericks, care le-a și oferit sfaturi și ajutor, atât regizorilor, cât mai ales lui Heather.

Autenticitatea și experimentarea ideii de found footage, cu intervenția minimală a regiei, a fost și motivația celor doi, care s-au declarat, în mai multe interviuri, plictisiți de clișeele genului horror. Iar linia dintre ficțiune și non-ficțiune a devenit tot mai subțire, de la o zi la alta – lucru care se poate spune și despre evoluția narativă a filmului –, mai ales că regizorii au renunțat, la un moment dat, să-i mai urmărească, discret, pe cei trei. Pur și simplu, după câteva zile, i-au lăsat de capul lor. Singurele indicații pe care actorii le primeau erau prin notițe lăsate în borcane (folosite și pentru depozitarea rolelor de film), plasate în diverse „puncte de control” sau camping, împreună cu baterii pentru camere și cantități tot mai mici de mâncare. „La final, în ultimele două zile, nu mai aveau decât un Power Bar și o banană, pe zi, fiecare”, spune Sanchez, în mai multe interviuri, în care vorbește, de obicei, despre faptul că au încercat să le creeze o oareșce stare de anxietate și nervozitate actorilor, pentru un plus de „credibilitate”.

CITEȘTE ȘI: 25 de ani de la The Matrix: E această „simulare” în aceeași cameră cu noi?

Nu că ar mai fi fost nevoie. Considerat primul film viral // „Blair witch proclaimed first internet movie”, chicagotribune.com // pe internet, în jurul lui TBWP s-a creat un adevărat cult de speculații și interpretări. Inutil să mai zic că, atunci când l-am văzut prima dată, n-am fost convins că e o poveste inventată sau că mitul din jurul vrăjitoarei n-ar fi unul real – am crezut chiar că locuitorii orașului, care apar în „interviurile” lui Heather, sunt, de asemenea, cât se poate de reali. Sau că, de ce nu?, poate chiar e vorba despre un criminal în serie, care încă pândește prin pădurea aia din Maryland. De fapt, nici nu-mi mai aduc aminte exact ce și cât am crezut.

Tocmai această confuzie e unul dintre subtextele culturale importante ale filmului. Apărut în același an cu The Matrix, spre exemplu, care se preocupă, printre altele, cu „a World that has been pulled over your eye”, așa și TBWP chestionează și „se joacă” cu granița dintre fantezie, mit, fake news (ei, bine, da, proto-fake news, pentru că parte din marketingul filmului a fost și un mockumentary, intitulat The Curse of the Blair Witch, difuzat pe Sci-Fi Channel, în iulie, 1999) și realitate: „What is real? How do you define real?”, cum întreba retoric taica Morpheus.

A apărut, de asemenea, într-o perioadă când fascinația pentru webcam-uri lua amploare, un obiect care, din nou, testa limitele percepției noastre vizavi de autenticitatea și contextul unei filmări. Imaginează-ți, de fapt, cât de ușor ar fi de făcut, astăzi, de către niște adolescenți cu telefoane și TikTok. Cât de ușor putem fi păcăliți, de fapt? Și cât de ușor lucrurile o pot lua razna? Selly, te bagi?

CITEȘTE ȘI: 20 de ani de la Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Merită efortul?

Filmul a apărut într-o cultură grunge și post-grunge predominantă în rândul adolescenților. Singurul cântec care se aude, aparent întâmplător (deși nu e deloc așa, pentru că unul dintre membrii trupei respective făcea parte din echipa casei de producție a celor doi regizori), e Rigors,// Îl poți asculta aici: youtube.com // un cântec grunge al trupei Digginlilies. Gândește-te la orice teen movie, fie el comedie sau horror. Grunge-ul și, mai târziu, nu-metalul erau aproape mereu prezente.

TBWP e cinema verité-ul unei generații cinice și anxioase vizavi de societatea de consum („It’s very difficult to get lost in America”, spune, sarcastic, Heather, sperând că e inevitabil să nu nimerească, cât de curând, într-o benzinărie sau în curtea vreunui 7 Eleven), escapiste în spații marginale (parcări, parcuri părăsite, cimitire sau, iată, păduri) și obsedate de ocult (de altfel, deloc întâmplător, Disposable Teens,// Ascultă-l aici: youtube.com // al lui Marilyn Manson, e cântecul cu care începe sequelul Book of Shadows: Blair Witch 2).

Inevitabil, e și o reacție la filmele popcorn-horror ale decadei (I Know What You Did Last Summer sau, scuze, Wes Craven, Scream) și artsy-horror ale anilor ’80. E ultima și cea mai perturbatoare mostră de autenticitate a grunge-ului? Cel mai probabil. E și un epilog autoironic al acesteia? Firește, despre adolescenții ăia ți se spune că sunt dispăruți încă de la început. Și că nu prea îi pasă nimănui de asta. În afara altor adolescenți, desigur.



Text de

Mihai Tița

Jurnalist de lifestyle și cultură, care a mai scris pentru Playboy, GQ, FHM, Sunete sau Scena9. 

CULTURĂ|POPCRAFT

5 filme SF de văzut în vacanța de vară

De
Căldură mare, recoltă cel puțin decentă de filme SF. Iată câteva recomandări trecute cu vederea.
CULTURĂ|POPCRAFT

Lynx Festival round-up: Cactus Hotel, Wild Transylvania, The Raven's Tale

De
Filmele despre natură s-au reîntors pentru încă un an la Brașov – poate cel mai potrivit oraș pentru un astfel de festival de nișă.
CULTURĂ|BOOK CLUB

13 cărți de știință care ne-au atras atenția la Bookfest

De
Tot mai mulți oameni suferă de alergii, iar multe dintre ele sunt provocate de schimbările climatice. Între timp, spațiul se comercializează, iar călătoriile interstelare devin o afacere bănoasă. Plus: ce se întâmplă când creirul tău visează, în ce mai cred oamenii de la sate și cum au dispărut subit dinozaurii, pe când tu nici nu existai. 
CULTURĂ|POPCRAFT

The Acolyte: Bate Jediul cât e cald

De
O nouă poveste din universul cu bătaie lungă Star Wars, care îți exersează răbdarea mai ceva decât un Jedi mintea.