20 de ani de la Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Merită efortul?9 min read

Una dintre excentricitățile genului SF, mizanscena suprarealistă regizată de Michel Gondry e foarte importantă și astăzi: de când n-ai mai făcut un gest împotriva rutinei?

E 2004 și cinemaul SF e suprasaturat cu utopii cyberpunk (trilogia The Matrix sau 12 Monkeys), extravaganțe postapocaliptice (Independence Day, Armagheddon sau Godzilla) și un debut vertiginos al filmelor cu supereroi (Spider-Man și X-Men). Eternal Sunshine of the Spotless Mind, însă, avea să fie o „nucă în perete”, o poveste de dragoste nici prea cinică, dar nici prea melodramatică, sarcastică și, de ce nu?, antiromantică, petrecută nu într-un viitor improbabil, ci într-un prezent nu tocmai neverosimil,// „Memories of fear could be permanently erased, study shows”, theguardian.com // în care ștergerea amintirilor neplăcute ar fi deja posibilă. Ideea filmului a apărut întâmplător, mărturisește coscenaristul Pierre Bismuth, după o remarcă spirituală adresată unei prietene, nemulțumită de relația cu iubitul ei: „Dacă ai putea să-l ștergi din memorie, ai face asta?”.

CITEȘTE ȘI: 25 de ani de la The Matrix: E această „simulare” în aceeași cameră cu noi? 

Inițial, Bismuth a plănuit să realizeze un experiment artistic, care presupunea trimiterea de „felicitări” oamenilor („Valentine’s Day is a holiday invented by greeting card companies”, e una dintre primele replici ale filmului), în care să le spună că o persoană pe care o cunosc i-a șters definitiv din memorie. I-a menționat acest lucru și prietenului său vechi, regizorul Michel Gondry, pe care-l cunoștea încă de pe vremea când Gondry era toboșarul, dar și creatorul videoclipurilor idiosincraticei trupe pop franceze Oui Oui. Experimentul, însă, n-a fost niciodată pus în practică. În schimb, Gondry i-a propus ideea scenaristului Charlie Kaufmann (vezi Being John Malkovich, Synecdoche, New York sau I’m Thinking of Ending Things). Cei doi lucraseră deja împreună la Human Nature. Din fericire, l-au făcut și pe ăsta.

CITEȘTE ȘI: Don’t Worry Darling: Alice în țara presiunilor

Promovat la vremea respectivă ca o poveste de dragoste și boostuit în cultura pop datorită celor două superstaruri din rolurile principale, Jim Carrey și Kate Winslett, Eternal Sunshine… a fost o surpriză pentru mulți dintre spectatori. Departe de a fi altă comedie romantică (Jim Carrey, totuși!), erai hipnotizat în fața unei mizanscene naturaliste, cu o sprânceană ridicată către Friedrich Nietzsche și conceptul de eternă reîntoarcere, care devenea tot mai suprarealistă de la o scenă la alta. Poate și confuz, recunosc, pentru că am avut nevoie de mai multe revederi să descopăr alte piese ale puzzle-ului și să interpretez detalii noi observate (spre exemplu, filmul începe și se termină cu două exclamații pozitive: „Thank you!” și „OK!”).

De altfel, e unul dintre puținele filme izbutite care încep cu epilogul. Joel se trezește anost și melancolic, cu un instinct neobișnuit de a-și da peste cap rutina zilnică. Dacă nici de Valentine’s Day, atunci când? În loc să ia trenul care-l duce spre jobul din oraș, sare în altul, în sens invers, către orășelul de coastă Montauk. Ceva îi spune că trebuie să ajungă acolo, iar asta pentru că singurul lucru rămas în subconștientul său și al lui Clementine, după ce s-au șters unul pe celălalt din memorie, e locul unde s-au întâlnit. E o temă dominantă a filmului: efortul de a-ți transforma viața, prin depășirea propriilor circumstanțe.

CITEȘTE ȘI: Crimes of the Future: Corpul, ultimul produs de larg consum

Dar, chiar și așa, e posibil ca totul să fie în zadar. Un paradox. Joel și Clementine reiau relația, în ciuda faptului că sunt conștienți de toate aspectele pe care le urăsc la celălalt și că e probabil ca totul să se termine la fel de prost, în același pattern – în oglindă cu cei doi e cuplul Carrie și Rob, captivi într-o relație pasiv-agresivă.

Filmul lui Gondry e cu atât mai interesant de recontextualizat astăzi, dacă mă gândesc la statisticile despre Gen Z, care sunt mai singuri// „Gen Z loneliness is so bad that some young adults are spending thousands trying to make friends through gym memberships and social clubs”, businessinsider.com // și mai „zgârciți”// „Gen Z’s Romance Gap: Why Nearly Half of Young Men Aren’t Dating”, americansurveycenter.org // în ceea ce privește relațiile intime, și poate fi văzut tocmai ca o premoniție: dependenți de social media și copleșiți de zgomotul „conținutului infinit” (în 2004, lucrurile astea nu existau, dar puteai fi lesne intuite), reticenți// „50% of Gen Z wants to ditch corporate jobs and run their own businesses, according to new research”, cnbc.com // la joburile în companii și, în același timp, captivi în gig economy, probabil că ar avea nevoie de doi geekși lunatici, teleportați, parcă, dintr-un game night nouăzecist, care să le „șteargă” toate aceste anxietăți și să se trezească, a doua zi, cu o minte limpede și nevoia de a face o plimbare pe plajă („Change your heart, look around you”). Sau, cel puțin, așa ar trebui să funcționeze, în teorie.

Eternal Sunshine of the Spotless Mind s-a clasat pe locul 19 în Topul 100 Mindcraft Stories al celor mai bine filme SF din istorie