25 de ani de la The Matrix: E această „simulare” în aceeași cameră cu noi?8 min read

La o privire mai atentă, după atâta vreme, pare tot mai evident că The Matrix și-a ratat propria miză, aceea de a fi o critică a societății capitaliste.

Au trecut 25 de ani de la premiera unuia dintre cele mai populare și importante filme din istoria cinemaului, iar întrebarea esențială a acestuia e cel puțin la fel de valabilă și astăzi: ce e „matrixul”? Să fie social media, mașinăria de content, care domină felul în care e primită și interpretată informația? Social media, care creează adicție, eventuale tulburări mentale sau o imagine de sine falsă? Sau social media, care poate influența alegeri? Sau acea social media a influencerilor? Să fie avansul tehnologic al realității augmentate, care te decuplează de la realitate și te „avatarizează” într-o hiperrealitate, teoretizată de filosoful francez Jean Baudrillard?

Să fie platformele de generare text și video, ChatGPT și Sora, lansate de OpenAI? „Conceptul de a fi «în Matrix» presupune că indivizii sunt înșelați într-o realitate simulată, ceea ce nu este aplicabil pentru mine ca model de limbaj”, încearcă să mă liniștească, în acest sens, ChatGPT, într-o discuție despre filosofia din spatele întrebării, după ce l-am întrebat dacă, la rândul său, face parte din matrix. 

De fapt, e cunoscut faptul că Baudrillard a avut o problemă destul de serioasă cu filmul, în ciuda faptului că Lana Wachowski și Lilly Wachowski au fost inspirate de cartea acestuia, Simulacra and Simulation. De fapt, Baudrillard a fost invitat să fie consilier pentru următoarele două părți, dar a refuzat. 

CITEȘTE ȘI: 40 de ani de la The Terminator: Skynet se întoarce?

Baudrillard argumentează că, în societatea contemporană, conceptul de „realitate” e înlocuit de „simulacre”, adică reprezentări sau simboluri care nu mai reflectă realitatea în sine, ci doar o imagine a acesteia. Prin intermediul mass-mediei, publicității, politicii și a altor aspecte ale culturii contemporane, indivizii sunt bombardați constant cu imagini și semne (orice element de comunicare care transmite un înțeles sau o idee), care distorsionează și maschează realitatea.

Astfel, hiperrealitatea devine o stare în care realitatea însăși devine indiscernabilă de simulacrele care o reprezintă. În acest sens, Baudrillard dă exemplu parcurile de distracții, precum Disneyland, care nu imită realitatea, ci creează o versiune a acesteia, în care totul e perfect regizat și controlat. Sau, cum zice Morpheus, parafrazându-l pe Baudrillard: „Welcome to the desert of the real”.

Într-un video// Pe youtu.be // dedicat legăturii strânse sau, mai bine zis, divergenței dintre Baudrillard și The Matrix, Jonas Čeika, care citează un interviu cult, din 2004, acordat de filosoful francez publicației Le Nouvel Observateur, // „The Matrix Decoded: Le Nouvel Observateur Interview With Jean Baudrillard”,  baudrillardstudies.ubishops.ca // explică: „marea problemă a filmului e că linia dintre lumea simulată și cea reală e extrem de clară. De fapt, tot filmul e construit pe această distincție. Dar, Baudrillard consideră că tocmai această distincție n-o mai observăm. Nu e nicio îndoială că cineva e în matrix. Ori, tocmai această nesiguranță definește postmodernitatea”. De aceea, Baudrillard consideră că filmul ar fi fost interesant, „dacă cele două lumi s-ar fi ciocnit”.

CITEȘTE ȘI: 10 ani de la Her: Tu cât timp stai de vorbă cu inteligența artificială?

Observația lui Baudrillard a devenit cu atât mai importantă și concretă, odată cu trecerea timpului. The Matrix e interpretat, mai degrabă, ca o distopie științifico-fantastică, inclusiv de către Elon Musk// „Elon Musk thinks we’re living in the Matrix”, dazeddigital.com // (în mod ironic, complice la postmodernismul teoretizat de filosoful francez), care consideră că sunt șanse foarte mari ca lumea să fie o simulare, la propriu, una digitală, posibilă datorită unor evoluții tehnologice la care omenirea (sau, poate, tocmai inteligența artificială) ar ajunge, cândva, în viitor. Astfel, matrixul e romanțat, idealizat și abstractizat, în loc să fie tratat ca o utopie a prezentului, dominată de inegalități sociale, consum irațional și dependența de tehnologie și problemele pe care le implică aceasta (fake news, deepfake, înlocuirea angajaților și așa mai departe).

Dar nu neapărat pentru că The Matrix n-ar fi o satiră cyberpunk și noir la așa-zisul „capitalism târziu” și a formelor sale de consum irațional („Human beings are a disease. A cancer of this planet”), control („You believe that you are special, that the rules do not apply to you”) sau meritocrație („The first Matrix was designed to be a perfect human world, where none sufferd… It was a disaster”), ci pentru că, din propria stângăcie în scenariu, de a delimita cele două „realități”, „lumea simulată”, lumea actuală, e fetișizată și nostalgizată: „You’ve been living in a dream World, Neo” – asta vrea, de fapt, și Elon Musk, să crezi în „simulare”. Să crezi în AI.

The Matrix s-a clasat pe locul 2 în Topul 100 Mindcraft Stories al celor mai bine filme SF din istorie