Ilustrație de Andrea Nastac

Brâncuși, un mămăligar gurmand cu acte în regulă23 min read

De Cosmin Dragomir 31.01.2024

O lungă și onorantă listă de mari artiști aplecați și spre cele lumești, spre trebuința pântecului, îl numără și pe gorjeanul crescut la Hobița cu boțuri de mămăligă și tocane oltenești.

Oricărui om îi rămân înfipte în creier miresmele copilăriei și mâncarea ca la mama acasă, dar lui Brâncuși parcă mai mult decât mediei. Artistul îi rămâne fidel mămăligii mai cu ardoare decât femeilor, nu puține, ce-i ținură de urât în viață și îi roagă pe cei veniți de acasă să-i aducă făină de porumb cu fiecare ocazie.

Și poate pare o mâncare simplă, de țăran român fără pretenții, dar ceea ce redau mai jos contrazice fără drept de apel această părere și arată că și mămăliga are rosturile ei când e să fie gătită, că-i trebuință „să se lichească de fundu’ ceaunul” ca să se arate demnă spre priveala și gurile invitaților, mai ales că nu e vorba de un gurmand oarecare, din cei ce s-au mai văzut, ci de un gourmet cu multă cunoștință gastronomică și cu niște papile gustative exersate și de o finețe remarcabilă. 

„Se bătea turcii la gura americanului ș’a italienilor”

Iată o scrisoare publicată de Observatorul Cultural, întocmită pe 3 decembrie 1914, la aproape un deceniu de când Brâncuși ajunsese la Paris, adresată lui nea Vasile (fratele vitreg) și lui nea Petrică:

 „(…) V’am zis că aici stau într-o casă cu 6 etaje, am mulți amici dă tate națiile. Io stau jos și ușa mea dă la atelier dă chiar în bătătură și cum până acu nu dădu neaua p’aici și nici frig nu e aseară scosei chirostriili în curte și pusei de’o mămăligă cu 3 pui fripți pă jar cu usturoi, dă câte ori fac mămăligă miaduc aminte de nopțile pe care le petrecurăm în Mai la Măgura și mă învăță tanti Manda să las mămăliga să se lichească de fundu ceaunului. Așa făcui io aseară dă’i băgai pă toți în draci, ieșiră pe la ferestre dă ziceai că’s lupi flămînzi. Le strigai să coboare da fie ce să aducă și vreo două sticle de vin. S’apăi să fi văzut ce se bătea turcii la gura americanului ș’a italienilor de ziceai că nu mîncară de cînd îi fătară muică sa și să’ncinse un chef pă cinste. Mămăliga o făcui într’un tuci de o vadră să i satur și să dusă fumu în tătă mahalaua Montparnassului. Dapăi când mă gândesc că vine Crăciunu și tare îi ghini acolo la aldi matale mai că mi vine să sui în tren că e gara lângă mine s’aud trenurile fluierând zi și noapte, dacă n’ar fi cu plecarea în America mai că aș fi venit. Mă întrebați cum o duc. Ce să zic, no duc io ghini da nici să mor nu pot că mai am multe de făcut.”

„Mămăliga stimulează forțele fecundității”

„Ca toți oamenii de munte din România, Constantin Brâncuși era un mare amator și consumator de mămăligă. Acest articol culinar îmi repugnă, deși eram obligat să-l consum aproape la fiecare cină sau dejun pe care le-am luat cu sculptorul în țară. Își făcea singur mămăliga și la Paris, Am degustat-o și acolo cu silă, fără să i-o spun. (…) În privința mămăligii nu ne-am înțeles niciodată. O acuzam de pelagră și aruncam toate anatemele asupra mămăliguții și turtelor. Brâncuși pretindea că mămăliga stimulează forțele fecundității și mă blestema ca adept al infamului pastor englez Malthus. Dăm din umeri! I-am povestit și de ultima mămăligă mâncată la Berlin, cu un an înapoi. La Berlin nu se pomenea și nu se pomenește de mămăligă”, scrie Petre Pandrea în Brâncuși. Amintiri și execeze.// Găsești cartea pe carturesti.ro // Afrodisiacă ori ba, cu mămăligă și ciuperci a furat multe inimi, așa cum se vede mai jos. 

Un Don Juan de bucătărie

Că Brâncuși a fost un bărbat cu multă trecere la femei se știe, așa cum se știe că și-a folosit din plin acest atu, dar să-l vezi pe artist seducând suflete gigașe cu o mâncare de ciuperci și mămăligă parcă pare neverosimil. Însă martoră este Cella Delavrancea, care rememorează prima întâlnire cu Brâncuși din 1922 în ediția din 19 noiembrie 1971 a ziarului Contemporanul. 

„Ne aflam amândoi (un prieten grec, colecționar de artă) într-o curte prăfoasă, cu ateliere de lemn cu uși deschise, prin care se zăreau blocuri de piatră, marmură, ciment și câțiva bărbați cu tichie de hârtie pe cap, lucrând, sumar îmbrăcați. În fund pe stânga, era atelierul lui Brâncuși. Ne aștepta. El ne-a deschis ușa. Doi ochi mici, albaștri, m-au sfredelit din umbra orbitelor adânci. șiretenie, bănuială și o sclipire de ostilitate jucau în ei. (…) Intrasem în casă. Brâncuși mă examina fără indulgență. Totul era vioi în el, barba sură, părul lung lăsat în voie, haina de lucrător, mâinile agere. De pe diferite polițe de cărămidă, văruite și ele, se înălțau ca trestiile alămuri cioplite în felurite forme, și pe un scrin niște pepeni ovoidali, din același metal, luceau atât de tare, încât mi s-a părut că le aud vibrația de violoncel. N-am putut să mă stăpânesc, și am spus: «Ce vii sunt!» Brâncuși a surâs. Dintr-odata eram mai apropiați.

«Da, le șlefuiesc cu mâinile, luni de zile, până sunt însuflețite. Ăsta e portretul unei domnisoare». și mi-a pus degetul pe unul din pepeni pe care apărea desenul simplificat al unui ochi exoftalmic. În fața mea, tăiată ca un ferăstrău, o bucată voluminoasă de alamă domina vertical celelalte obiecte. Brâncuși m-a întrebat: «Ce zici de asta, îți place? Dacă vei ghici ce reprezintă, te voi pofti la prânz și ai să mănânci ciuperci pregătite de mine».

Am privit și în urechi mi-a răsunat de departe un glas răgușit. „Cucurugu gagu, cîntă cocoșul”, am răspuns. Ochii lui Brâncuși au strălucit deodată în cutele pleoapelor trase într-un surîs malițios:

«Bravo! Nimeni n-a simțit pînă acum că alama asta cîntă. Vra să zică, n-am greșit. Dumneata îmi dovedești că am izbutit. Îți mulțumesc… Am să-ți pregătesc un prînz grozav. Mă bucur să te primesc la masă și să stăm noi doi de vorbă. Cînd vrei să vii? Dar mai întîi spune-mi, cum de ai ghicit?»

«Pentru că ai tăiat profilul alamei în zig-zag de unghiuri, echivalente pentru auzul meu cu intervalele de quartă ale strigătului de cocoș».

Brâncuși era mirat. Se îmblînzise. Îmi arătă niște cuțite făcute de el, vătraie și alte fierării ieșite din mîna lui, foale mari atîrnate la vatră, și la urmă, un caiet de schițe de o mare siguranță tehnică. Era vesel ca un copil care-și arată jucăriile. Bănuiala se topise. Ne-am despărțit după ce am hotărît ziua dejunului.” 

Despre miraculoasa mâncare de bureți dă amănunte tot scriitoarea și pianista Cella Delavrancea. 

„El își cinstea prietenii cu aceeași solemnitate, dar cu o mâncare de ciuperci pregătită de el cu mirodenii alese în mare mister. Musafirii lui trecuseră prin multe vămi pentru a ajunge la acest privilegiu. Sculptorul român, bine cunoscut în cercul doamnelor din Faubourg Saint Germain – adică aristocrația franceză care se putea lăuda cu câte un străbunic ghilotinat în timpul teroarei din 1793 –, invita la masă diferite admiratoare cu nume răsunătoare. Cucoane obișnuite cu o viață de rafinament, care adoarme uneori reflexele de apărare, se înviorau de plăcerea de a mânca mămăligă pe blid de lemn și ciuperci cu multe verdețuri migălite de maestrul sculptor.”

Deci, fie că era cu ciuperci, fie că însoțea niște pui fripți, mămăliga era o constantă la masa lui Brâncuși. O spune și Marica (?!) într-o scrisoare trimisă artistului. „… Blestemata mea de memorie a reținut sticlele de vin, de vermouth (cu toate că aceasta ar fi fost treaba lui Alice) și de cidru băute în căsuța Dtale, ea mi-a evocat mereu cu frenezie și lirism mămăliguța atât de strașnică dăruită nouă de Crăciun…” 

„Bucătarul s-a căznit. Dar numai cazna nu ajunge”

Cât despre cât de fin cunoscător în ale mâncării era, reiese din portretele lui Vintilă Rusu Șirianu:// Publicate în Vintilă Rusu șirianu, Vinurile lor…, București, 1969 // 

„Eram prin 1924, dar încă de atunci, în cei mai mulți dintre noi, «misterul Brâncuși» săpase adânc ascunse admirații virgine… și masa de seară s-a alcătuit din Brâncuși, Vinea, Dărăscu, Camil Ressu și noi nedespărțiți: Cezar Petrecu, Păstorel și eu.

Păstorel «care era la el acasă în marile restaurante și bodegi» a aranjat o cină «extra» la Modern.
În seara hotărâtă așteptam cu țuică la gheață. Autorul Măscăriciului Vălătuc se dusese să-l ia pe Brâncuși de la hotel «Bulevard» unde locuia…

După țuicile cu icre și măsline, la primele pahare de vin care stropesc saramura de crap, o animație plăcută ne încălzește pe toți. Brâncuși, vădit, se simte vine între noi. Ceea ce nu-i puțin lucru…

După saramură, Păstorel, care a rânduit felurile bucatelor pe tipicul bucătăriei românești are imprudența să-l întrebe pe Brâncuși dacă i-a plăcut peștele. El răspunde scurt și parcă mulțumit că i-a pus întrebarea:

– E crap de crescătorie. Cam umflat în grăsime. Cam «aromat»… saramura cam lungă…

Zâmbește malițios și încheie:

– Încolo merge…

S-a atacat ghiveciul, adus cu mare ifos, chiar de patronul restaurantului, în talger de pământ ars, după toate regulile artei. și un strașnic vin rose de Segarcea adus de Cezar (sursă secretă). 

Ciocnic. Cezar, dispus, imitând glasul răgușit al lui Păstorel, se apleacă spre Brâncuși:

– Cum v-a plăcut ghiveciul, maestre?

Brâncuși îl împunge o clipă cu sulița privirii lui piezișă:

– Bucătarul s-a căznit. Dar numai cazna nu ajunge. Are prea mult morcov. A stat la un foc prea tare…

Cezar, vesel de găselniță, strigă:

– Încolo, merge!…

La mușchiul de porc la frigare, împănat cu slănină și usturoi, tras prin mălai avem cu toții o satisfacție. De cum a gustat două îmbucături, Brâncuși mormăi în barbă, ridicând furculița ca un semn de exclamare:

– Asta, bun!…

A venit «Bourgogne»-ul vechi, vinul favorit al lui Brâncuși. Ciocnim. Păstorel, subit inspirat, cu paharul întins îi lansează lui Brâncuși un «envoi» în stil secolul XVIII:

«Cu ciocanul și cu dalta
Sunteți, maestre, divin;
Dar acuma întreb alta:
Fi-veți oare și la vin?»

Brâncuși, amuzat, ridică din frunte, îl ațintește în ochi:

– Mă provoci? Vezi să n-o pați, tinere!

și așa a fost. A pățit-o. și nu numai el…”**

„Nu-mi place mâncarea asta ardelenească”

În fine, un ultim citat despre subiect încheie cronologic acest articol, cu speranța că a folosit cuiva. Într-un interviu pentru Adevărul, Sorana Georgescu-Gorjan, povestește despre o întâlnire a lui Brâncuși cu tatăl ei, inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan, care a lucrat alături de sculptor la ridicarea Coloanei infinitului, inaugurată în 1938: „Apoi l-a invitat într-un restaurant, era într-o zi «fără carne». Brâncuși postea miercurea și vinerea. și mereu era foarte preocupat de mâncare. Mai târziu, când a locuit o vreme la tata, la Petroșani, i-a zis: «O să mă ocup eu de-acum încolo de mâncare, că nu-mi place mâncarea asta ardelenească, cu tot felul de sosuri, grasă». Or, bucătăreasa tatălui era furioasă pentru că n-avea decât să care coșul lui Brâncuși când mergeau la piață. El pregătea mămăliguță cu brânză, salate, mâncăruri mai ușoare.”


Text apărut în cartea „Colecționarul de sarmale”, Editura Gastroart, 2023.



Text de

Cosmin Dragomir

Este jurnalist specializat în gastronomie, istoric și antropolog amator. A fondat gastroart.ro – prima revistă dedicată cercetării istoriei gastronomiei românești, a inițiat legea Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului. A publicat: „Curatorul de Zacuscă” (2021), „Dulce Românie, o istorie a deserturilor de la noi” (coautor 2022) și „Colecționatul de Sarmale” (2023). A fondat editura GastroArt specializată în valorificarea patrimoniului gastronomic.

CULTURĂ|BOOK CLUB

8 cărți gastronomice din 2023 care merită citite

De
O primă partea a aparițiilor editoriale despre mâncare dintr-un an destul de generos cu gastronomia. Plus o scurtă recapitulare a ultimului deceniu.
CULTURĂ|POPCRAFT

40 de ani de la The Terminator: Skynet se întoarce?

De
„I'll be back” e una dintre replicile iconice al cinemaului, dar, astăzi, e și o metaforă pentru reîntoarcerea temei principale: cât de periculoasă e, de fapt, inteligența artificială?
CULTURĂ|GAMECRAFT

Prince of Persia: The Lost Crown. Renașterea unui clasic

De
Prințul tău se află într-o altă anomalie temporală, dar măcar a ieșit din hibernare.
CULTURĂ|POPCRAFT

Poor Things: Bella și bestia

De
Unul dintre regizorii însemnați și inconfortabili ai ultimelor decade încearcă să fie mai abordabil, într-o satiră pastelată despre Dumnezeu, autonomie corporală, misoginism și câte și mai câte.