Istoria cafelei pe actualul teritoriu românesc începe cu un fake news promovat de Ion Neculce și culminează cu cea mai rapidă dezvoltare a industriei de profil din Europa.
O incursiune culinară ce are ca temă ciorba de burtă arată că nu doar românii știu ce-i bun la mahmureală. Iar subiectul e atât de vast că merită o întreagă carte (în curs de apariție).
O scurtă istorie a aventurilor marelui dramaturg român în lumea mult mai complicată a antreprenoriatului.
Bobul (Vicia Faba) este (aproape) dispărut din rețetele locale, fiind o apariție rară în bucătăriile românilor. Lucrurile n-au stat întotdeauna așa.
În care apar multe rețete cu fidea, tăieței, macaroane și tocmagi. Și o explicație despre cum se prepară corect pastele carbonara.
De la cârciuma lui Iordache la Terasa Obor, micii au o istorie complicată, care ține foarte mult de un ingredient controversat: bicarbonatul de sodiu
Istoria spune că această mâncare găsită pe toate mesele de Sărbători poate conține fasole verde, dar și homari.
Deși am fost multă vreme o țară de la Porțile Orientului, gastronomia românească are și multe locuri comune cu cele din Europa Centrală sau cu bucătăriile slave de la nord și nord-est de România.
Brâncoveanu mânca stridii, ardelenii știau de păianjeni de mare în secolul al XIX-lea, iar la Focșani, la 1900, era recomandat homarul. Țăranii aveau parte de variante neaoșe – fructele de baltă: raci, broaște, scoici și melci.
O (nu foarte) scurtă analiză a istoriei sarmalelor arată că românii pot să și-o revendice fără griji drept rețetă tradițională.
Curțile regale, împărătești ori voievodale, au fost descălicătoare de mode și au impus trenduri în varii domenii: de la design și arhitectură, la îmbrăcăminte și mâncare. Nici românii nu au fost mai prejos, iar în cazul lui Brâncoveanu documentele vremii dezvăluie o sumedenie de surprize culinare, de la folosirea furculiței la consumul de stridii și sparanghel.
