Benjamin Bledea

Claudia Chiriță și demistificarea teoriei haosului 

De Elisabeta Gedő 13.07.2023, ultima actualizare: 17.07.2023

Claudia Chiriță vorbește despre expoziția „Uncanny Order”, despre cum a ajuns să facă instalații multimedia și cum își traduce obsesiile actuale în practici artistice.

Între 14 și 31 iulie, galeria Mobius din București găzduiește proiectul Uncanny OrderDetalii pe facebook.com al Asociației Qolony.Site oficial: qolony.eu Floriama Cândea, Claudia Chiriță și Cătălin Crețu semnează instalații interactive aflate la granița dintre artă și știință, care au la bază concepte și aplicații din teoria haosului.

CITEȘTE ȘI: Știința și arta: idei noi, dar și dileme etice și estetice

Claudia Chiriță este lector și cercetător în logica matematică și inteligență artificială la Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea din București. O matematiciană care face ilustrații și graphic design de mai bine de 15 ani (sub semnătura unui heteronim) și care este preocupată de literatura contemporană – de altfel am întâlnit-o recent la un eveniment de poezie.  

De când s-a întors în București, după ce a locuit zece ani în Marea Britanie, unde a predat la University of London, a început să colaboreze cu Qolony, platforma care facilitează proiecte între artiști și oameni de știință. Am vorbit cu ea pentru a afla cum s-a născut ideea proiectului Uncanny Order, ce înseamnă modelarea matematică a fenomenelor de sincronizare, cum se face o instalație precum cea a Claudiei și care sunt lucrurile care o fascinează în momentul de față.

CITEȘTE ȘI: Fusion AIR, sau când arta se întâlnește cu cercetarea științifică

Foto: Benjamin Bledea

Din context academic, în mediu artistic

„Am făcut primele instalații multimedia acum șapte-opt ani, când lucram ca profesor la University of London. Însă instalațiile nu erau gândite neapărat ca obiecte de artă; erau recuzită pentru evenimente de popularizare a științei. 

Unul din rolurile unui profesor universitar din Marea Britanie este să își prezinte aria de cercetare publicului larg: să discute cu membrii comunității locale, cu elevii și profesorii din sistemul de învățământ preuniversitar, să dea interviuri și să scrie articole în publicații non-academice, să participe la festivaluri și să organizeze evenimente de popularizare a domeniului său de studiu ori de promovare a activității instituției universitare. Pentru astfel de evenimente construiam, împreună cu alți profesori ai facultății, lucrări multimedia interactive ce ne permiteau să începem un dialog despre diverse concepte de matematică și informatică. Desigur, accentul nu cădea pe dimensiunea estetică a lucrărilor; ne interesa mai mult funcționalitatea obiectelor. 

Instalații cu etichetă de obiect de artă am început să fac acum un an, după ce m-am întors în București și am participat la o serie de ateliere organizate de Rezidența9 pe tema confidențialității și a supravegherii digitale. Atelierele Where ART thou? își propuneau să creeze legături noi de colaborare între artiști și oameni de știință din România. 

Deși la început am participat cu rolul de cercetător în inteligență artificială, în urma încurajărilor primite atât de la Suzana Dan, organizatorul atelierelor și curatorul expoziției finale, cît și de la alți artiști implicați în proiect, am schimbat taberele. În fond, trebuia doar să imaginez obiectele multimedia pe care le construiam deja într-o galerie de artă.”

Cum a început colaborarea cu Qolony?

„Tot ca urmare a atelierelor Where ART thou? de vara trecută, m-am împrietenit cu artiștii pe care i-am cunoscut acolo – Floriama Cândea, Vitaly Yankovy, Denis Flueraru, Sabina Suru, Diana Miron, Dorian Bolca. Cu o parte din ei am avut ocazia să colaborez anul acesta în alte proiecte de artă. Iar cu Floriama Cândea, directorul creativ al asociației de artă și știință Qolony, am vrut să lucrez din primul moment. Îmi plăceau lucrările ei, îi admiram practica artistică și îi împărtășeam convingerile și etica de lucru.” 

Trimiterea la sensul uzual al cuvântului „haos” a complicat mereu lucrurile

„Când Floriama mi-a povestit despre ideile pe care le avea pentru o instalație ce pornea de la elemente de teoria haosului, mi-am amintit de un proiect început și neterminat pentru un festival de știință din Marea Britanie. Lucrările le care ne gândeam păreau să spună povești asemănătoare. Așa că ne-am propus să studiem împreună, în detaliu, câteva noțiuni și aplicații ale teoriei haosului dintr-o perspectivă interdisciplinară, încercând să ne dăm seama cum am putea dezvolta firul narativ comun. 

Am început cu câteva noțiuni de matematică de bază din domeniul teoriei haosului, însă discuția a deviat destul de repede către nemulțumirile noastre legate de preluarea superficială și adesea eronată în artă (dar și în alte arii culturale) a unor concepte și idei din lumea științei. Ne părea rău că teoria haosului e cunoscută publicului larg mai degrabă prin alegoria efectului fluture (butterfly effect), în vreme ce definiția unui sistem dinamic nonliniar, fie ea doar informală și aproximativă, rămâne străină majorității oamenilor care invită la prudență în episoade de batere din aripi. 

Sigur, nemulțumirea noastră, precum nemulțumirea anecdotică a lui Ion Barbu la aflarea faptului că intrusul din amfiteatrul Facultății de Matematică ce voia doar să stea la adăpost într-o zi geroasă „nu știa nici măcar definiția grupului”, poate părea exagerată. Însă ne-am hotărât să avem în vedere și o încercare de demistificare a domeniului teoriei haosului în cadrul proiectului Uncanny Order. 

Pe scurt, iată de ce: ca multe alte direcții de cercetare aflate la început – și deci dependente de finanțări imediate pentru obținerea rapidă a unei baze solide de rezultate care să-i permită o dezvoltare ulterioară sănătoasă și susținută, teoria haosului a fost popularizată în mod nediscriminatoriu în anii ’90. Nu neapărat excesiv, nu neapărat neîntemeiat. Dar odată trecut hype-ul din jurul unui subiect, e întotdeauna util să lăsăm în urmă alegoriile, să ne întoarcem la fundamente și să încercăm să înțelegem mai profund conceptele de bază și aplicațiile principale. 

În plus, mai avem și confuzia iscată de numele domeniului: trimiterea la sensul uzual al cuvântului «haos» a complicat mereu lucrurile. Adesea conversațiile despre proiect încep cu explicarea faptului că teoria haosului studiază de fapt legi deterministe ale unor sisteme dinamice sensibile la condițiile inițiale (dintre care unele, ce-i drept, au fost cândva bănuite că au stări complet aleatorii de dezordine).” 

Sincronizarea, o altă temă a proiectului

„Încercarea aceasta de clarificare a ce înseamnă teoria haosului ar fi fost totuși un element secundar al proiectului. Scopul principal era realizarea unor instalații care să aducă în discuție câteva teme actuale (de la fragilitatea naturii la colaborări sociale și atitudini față de moșteniri culturale din alte epoci) folosind modele matematice din teoria haosului ca instrumente noi pentru discursul artistic. 

Colaborarea cu Cătălin Crețu, muzician, cercetător și profesor la Universitatea Națională de Muzică din București, a apărut apoi natural și imediat. Floriama și Cătălin colaboraseră deja în mai multe proiecte și își cunoșteau bine interesele de cercetare și practică artistică.

 Întâmplător, Cătălin avea în minte în acel moment o lucrare sonoră ce ar fi folosit date colectate în timp real de la un sistem de criptare bazat pe două generatoare haotice laser sincronizate dezvoltat într-un proiect aflat în derulare la Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației. Se potrivea perfect cu planul nostru. De altfel, de aici a venit și ideea subtemei proiectului: sincronizarea.” 

Foto: Claudia Chiriță, Benjamin Bledea

Modelarea matematică a fenomenelor de sincronizare, baza tuturor instalațiilor din expoziție

„[În proiect se lucrează cu] sincronizarea luminii licuricilor, a aplauzelor și a unor emisii laser, fenomene naturale, sociale, ori sintetice, de laborator. Lucrările nu vorbesc doar despre condițiile de atingere și de menținere a sincronizării, ci și despre rolul omului în aceste contexte: el poate fi un factor perturbator, poate facilita ori executa sincronizarea. În plus, lucrările sunt legate și prin diverse elemente estetice, atât vizuale cât și sonore: repetarea unor forme geometrice, cromatica, armonizarea semnalelor audio emise de lucrări.”

Instalațiile multimedia interactive necesită mult research și un programator

„Am început prin studiul unor cărți și articole de specialitate. Amintesc cărțile Explaining Chaos, de Peter Smith, Nonlinear Dynamics and Chaos de Steven H. Strogatz și mai accesibila Chaos de James Gleick. 

Foarte relevant s-a dovedit un articol care descria aplauzele ritmice folosind modelul Kuramoto pentru mulțimi mari de oscilatoare slab cuplate (Physics of the rhythmic applause. Neda, Ravasz, Vicsek, Brecht, and Barabasi, 2000). Mi-a plăcut explicația propusă de autorii articolului și am decis să folosesc ideea într-o lucrare ce comentează relația cu moștenirile comportamentele și culturale. 

Mai întâi, am făcut niște schițe vagi și am stabilit în linii mari interacțiunea utilizatorului cu instalația. Apoi, am lucrat cu Cristian Balaș, care ne-a ajutat cu partea de programare și de electronică din proiect, pentru a vedea cum am putea construi obiectul: am stabilit ce componente electronice erau necesare și am început programarea și construirea unui prototip. 

După validarea prototipului, am proiectat în detaliu lucrarea și am continuat dezvoltarea părții software: Cristian s-a ocupat de programarea microchipurilor, iar eu de programarea unei tablete folosite pentru interacțiunea cu vizitatorii. Apoi am construit: am făcut un cadru de aluminiu, am montat pe el multe motoare controlate electronic, și am tăiat, găurit, vopsit și lipit 400 de cuburi de lemn. Apoi au urmat etape succesive de testări și ajustări.”

Vizitatorii vor trebui să interacționeze cu instalația

„În primul rând, sper ca vizitatorii să aibă răbdare să interacționeze vreme de un minut cu instalația. Un minut de atenție și de participare activă înseamnă destul de mult azi. 

Apoi, ar fi fantastic dacă s-ar gândi mai serios la cele trei subiecte pe care le propun spre discuție. Mai întâi la moștenirile comportamentele pe care fie suntem dispuși să le păstrăm (ori din inerție, ori din dorința de a face parte dintr-o comunitate), fie nu știm că le avem. Și, desigur, la mecanismul și explicația matematică din spatele fenomenului social prezentat în lucrare – sincronizarea aplauzelor, și la implicațiile înțelegerii acestui mecanism. Apoi, la relația noastră cu patrimoniul socialist (inclusiv cu mozaicurile de pe fațadele clădirilor din București) în raport cu relația cu lucrările noi de artă contemporană (fie ele lucrări de art & science, fie, de ce nu?, mozaicuri comisionate pentru sedii moderne ale unor companii mari). 

Și în fine, la nivel meta, la cât de mult sunt dispuși să investească în aprofundarea unui subiect precum cel al teoriei haosului și să pună la îndoială forma în care este împachetat și le este oferit printr-un produs cultural – o expoziție de artă, de pildă.”

Claudia nu lucrează doar cu inserții de știință și tehnologie, ci și cu infuzii de kitsch, cringe și glitch

„Întoarcerea în București mi-a dat ocazia să văd cu ochi străini un mediu familiar. Deși îl cunoșteam bine (m-am născut, am copilărit și studiat în București), orașul îmi părea bizar – nimic nu se potrivea, totul era anapoda. Și cu toate astea, era adesea fermecător. Încercând să înțeleg mai bine locul în care trăiesc, în ultimele luni m-am tot gândit la relația noastră cu moștenirile culturale, cu patrimoniul (în special cel socialist – neglijarea și degradarea elementelor arhitecturale și a decorațiunilor, a mozaicurilor și a basoreliefurilor, demolarea fostelor fabrici și peisajul parcurilor industriale în descompunere), la relația cu natura urbană (neglijarea parcurilor, tăierea copacilor, poluarea râurilor, canalelor și lacurilor din zonele urbane, dar și regenerarea sau apariția unor buzunare nesperate de viață sălbatică) și la zonele de intersecție a acestor două tipuri de relații. 

Ultimele lucrări expuse (realizate în colaborare cu Vitaly Yankovy), dar și cele pe care încă nu le-am terminat, gravitează în jurul acestor teme (mozaicuri și basoreliefuri, parcuri abandonate, memoria locurilor, micro-sere ad-hoc în scări de bloc și instituții publice etc.). Tratez temele acestea nu doar cu inserții de știință și tehnologie (instrumente la îndemână și nimic mai mult; resping fetișizarea absurdă a tehnologiei și a noilor medii din lumea art & science actuală. În plus, îmi plac elementele mecanice și tehnologiile depășite), ci și cu infuzii de kitsch, cringe și glitch. 

În fine, mă interesează destul de mult și literatura contemporană; încerc să fac trimiteri, mai mult sau mai puțin explicite, la textele care îmi parazitează mintea.”



Text de

Elisabeta Gedő

Este interesată de subiecte legată de artă, mediu și gastronomie. A mai scris în Men's Health și Glamour.

CULTURĂ|BOOK CLUB

8 cărți gastronomice din 2023 care merită citite

De
O primă partea a aparițiilor editoriale despre mâncare dintr-un an destul de generos cu gastronomia. Plus o scurtă recapitulare a ultimului deceniu.
CULTURĂ|POPCRAFT

40 de ani de la The Terminator: Skynet se întoarce?

De
„I'll be back” e una dintre replicile iconice al cinemaului, dar, astăzi, e și o metaforă pentru reîntoarcerea temei principale: cât de periculoasă e, de fapt, inteligența artificială?
CULTURĂ|GAMECRAFT

Prince of Persia: The Lost Crown. Renașterea unui clasic

De
Prințul tău se află într-o altă anomalie temporală, dar măcar a ieșit din hibernare.
CULTURĂ|POPCRAFT

Poor Things: Bella și bestia

De
Unul dintre regizorii însemnați și inconfortabili ai ultimelor decade încearcă să fie mai abordabil, într-o satiră pastelată despre Dumnezeu, autonomie corporală, misoginism și câte și mai câte.