Counter-Strike, la 20 de ani. De la un joc preferat în net cafe-uri la un fenomen global25 min read

Am ajuns mai repede la întâlnire. Eram la o terasă în apropiere de Piața Victoriei. Mi-am scos agenda ca să-mi revăd întrebările. Și am început să zâmbesc, amintindu-mi scena clasică din liceu: Perdelele uzate fluturau pe dinafara geamului. Băieții ieșiseră val-vârtej din clasă de cum au auzit soneria iar profesoara închisese catalogul cu un zgomot reconfortant. Aveam 8 băieți în clasa de Filologie. Erau pe grabă. Se duceau la net cafe-ul de lângă Liceul Goga (adversarii „de moarte” ai lăzariștilor sibieni care eram noi) pentru o tură de CounterStrike (CS).
Nici nu se derulează bine filmul din mintea mea că aud un salut din spatele meu. Din voce se simte că zâmbește. Mă întorc și îi văd întâi tricoul cu Superman. El e Dragoș Karner. De fapt, lumea din gaming îl știe sub numele „KrieppeN”. Dragoș joacă de 20 de ani Counter-Strike (CS).

Deși a făcut majoratul de doi ani, seria Counter-Strike se numără în continuare printre cele mai apreciate jocuri din istorie. La două decenii, se ține bine în topuri și nu pare să îmbătrânească deloc. Ceea ce a început ca o tentativă fără prea mari speranțe de a crea un joc mai real decât ce era pe piață la ora respectivă s-a transformat într-un adevărat fenomen.

La baza sa, Counter-Strike se concentrează pe o luptă continuă între două echipe: teroriștii și contra-teroriștii. Ambele echipe au obiective care trebuie îndeplinite pentru a câștiga o rundă și a câștiga un punct, ceea ce contribuie la obiectivul mai mare de a obține suficiente puncte pentru victoria generală.

Co-creatorul Minh “Gooseman” Le povestea pentru Gamespot acum cinci ani, la aniversarea de 15 ani a CS, că decizia de a crea un joc centrat pe conflictul dintre echipele teroriste și contra-teroriste venea în contextul în care nu existau foarte multe jocuri care s-au ocupat de această temă. A citat atunci Rainbow Six ca unic exemplu. Drept urmare, proiectul părea unul provocator, dar în care nu își punea prea multe speranțe.

Le era student când a început să lucreze la acest proiect. În 1999, când Counter Strike a fost lansat ca un MOD (componentă) a unui alt joc cunoscut la vremea respectivă (Half Life), reacția jucătorilor a șocat creatorii. Utilizatorii reuniți într-o comunitate au început să ofere feedback iar în funcție de reacții s-au făcut ajustări. Iar comunitatea a crescut.

Acum 20 de ani, într-un internet cafe din Berceni …

Printre acești primi jucători se număra și Dragoș Karner. Era sfârșitul lui ’99. Într-un internet cafe din Berceni, Dragoș era unul din obișnuiții locului. Fumul se putea tăia cu sabia, își amintește el. „Erau calculatoare cu monitoare cu tub, tastaturi – cred că tastaturile de la o mașină de scris erau mult mai ok. Mouse-ul era cu bilă. Jucai două runde. Ziceai pauză. Scoteai bila. Curățai bila. Mai erau două rotițe. Curățai rotițele. Puneai bila înapoi și jucai”, povestește Dragoș zâmbind.

Dragoș Karner aka „KrieppeN”. (Foto: Julia Nagy)

Pe vremea aceea, lumea nu avea calculatoare acasă. „Era mai ușor să mergi la un internet cafe. Te jucai. Orice internet cafe era aproape de oricine. Cum sunt Mega Image-urile acum, așa era atunci cu internet cafe-urile” – râde Dragoș. „Alocația se cam ducea într-o zi. Ceream bani pentru dulciuri, ceream bani ca să ies în oraș și mergeam la internet cafe.”

Îl întreb unde era acest net cafe. „Există și acum. La Obregia, intersecție Emil Racoviță cu Nițu Vasile. Se numește MilenniuM Cafe. Încă mai merg acolo.” Îl întreb de ce. „Mă duc pentru atmosferă. Sunt cam aceiași oameni. (Face o scurtă pauză și râde) Bine, nu mai sunt chiar aceiași. Din zece din ăia vechi, trei se mai duc acolo. Ești acolo cu prietenii. Te duci pentru că e mai ușor să mergi la un internet cafe decât să inviți mai multe persoane la tine acasă.”

Prima întâlnire cu Counter Strike

Internet Cafe-urile erau singurele locuri unde te puteai juca în rețea cu prietenii. „Acasă era cu modem. Se auzea țî-rî-rî… (imită celebrul sunet al modemului) și țipa maică-ta Ce faci? Nu pot să vorbesc la telefon. Asta pentru norocoșii care aveau internet acasă.” Prima întâlnire cu Counter Strike a fost pe un calculator care acum are specificații de muzeu. „Era un AMD K7 Intel Celeron – o chestie din asta foarte slabă. Sigur avea 60 de mega memorie. Acum vorbim de GB. Mă jucam pe atunci Delta Force și Half Life. Exista o hartă atunci, cea mai jucată din joc. Se numea Crossfire. Încă se numește așa. Era o hartă în care aveai o bombă….” îmi povestește Dragoș jocul, zâmbind. Mă uit la el și încerc să-l închipui acum 20 de ani. Timpul și-a pus și pe el amprenta. Nu și pe joc. O constantă în viața lui, dar și în a lui Robert, un licean de 17 ani pe care aveam să-l întâlnesc la câteva zile după Dragoș.

Un KrieppeN mai tânăr, jucând CS în net cafe

„Pe primul calculator pe care l-am avut acasă nu mă puteam juca CS. Mă jucam Heroes. Nu ducea calculatorul. Atât de slab era. Și mergeam tot la internet cafe. Când am avut primul calculator acasă? Târziu, foarte târziu. La 20 de ani”, își amintește Dragoș, care îmi explică de ce mult timp calculatorul de acasă nu a bătut internet cafe-ul. „Nu aveai de ce să ai calculator acasă. La Counter Strike te jucai într-o ligă – Professional Gamers League (PGL). Unele internet cafe-uri plăteau o taxă ca să fie afiliate PGL. Puteai să faci antrenamente în net cafe-uri care nu plăteau taxa asta iar în competiții mergeai la cele care erau în PGL. Nu prea aveai ce să faci pe calculatorul de acasă. Să stai pe net, doar așa. Era MIRC atunci – și Yahoo Messenger.”

Jocul – de la un refugiu, la un cizelator de abilități

Evident, a venit și discuția despre ce spunea familia lui despre joc. „Mama m-a sprijinit foarte mult. Ea întotdeauna m-a lăsat să fiu mai libertin. Nu mi-a spus NU la nimic. Și la primele țigări mi-a spus să nu cumpăr și să nu iau de la nimeni, că îmi ia ea. Și asta m-a făcut să nu fumez. Când ceva este interzis, tânjești. Odată ce ai libertatea să te joci sau să fumezi, nu ți se mai pare interesant.”

În adolescență, jocul s-a transformat pentru Dragoș într-un refugiu. Dar un refugiu în care nu s-a izolat, dimpotrivă, spune el. „La 16 ani a decedat tatăl meu. Și atunci mi-am găsit în CS toate chestiile pe care voiam să i le spun lui și lumii. Mă duceam la sală. M-a ajutat să trec peste asta”, închide scurt povestirea Dragoș, care îmi menționează apoi visul lui de a fi profesionist în gaming. Visul era încă din adolescență, dar era încă devreme pentru a câștiga doar din gaming, așa cum se poate întâmpla azi.

„Am lucrat și eu într-un internet cafe. După aceea, m-am angajat la o firmă de marketing și studii de piață, dar am ținut Counter Strike pe primul loc,” spune Dragoș. Anii au trecut, joburile s-au schimbat – a fost și consultant financiar la un moment dat, dar Counter Strike-ul a rămas în viața lui. „Era un hobby care putea să devină ceva”, explică el. Și a devenit la un moment dat ceva mai mult.

„În 2005, mi-am făcut o comunitate de filme de CS. Am zis că pot să fac și eu video-uri. Mi-am luat program de editare. Nu știam ce face fiecare buton. Nu existau tutoriale. Erau doar niște prezentări greoaie. Și am început să apăs pe toate butoanele. Și așa am început să fac filme de CS, filme în care erau cele mai bune faze ale jucătorilor. Eu mă uitam la toate meciurile lor jucate într-o anumită perioadă, luam toate demo-urile. Era un montaj cu cele mai bune faze ale jucătorilor CS, sincronizate pe efecte și muzică. Încă mai fac asta”, spune Dragoș.

A jucat și în competiții naționale și internaționale de CS. „În 2001, a luat ființă PGL. Prin 2003, am intrat și eu în competiții. Primul premiu a fost mic, de 10 ori 20 de lei. Era pentru o echipă întreagă”, îmi povestește el.

Ce te învață Counter Strike? „Te învață să înjuri, dar te învață și să fii mai sociabil. Jocul îi ajută pe cei care sunt introvertiți. Cel puțin pe mine m-a ajutat. Te ajută să gândești strategic”, explică Dragoș. Ridic problema violenței din jocuri. „Violența o vedem oricum peste tot. O vedem și în școli. Mai bine te duci în joc, te relaxezi, îți verși furia și sentimentele acolo”, e de părere Dragoș.

De la net cafe-uri de cartier la era Youtube

„În Berceni era o sală. Mai era și la Muncii o sală. Se numea Emma. Aia a fost prima cu fibră. Avea geamuri negre. Era Samara. Astea mai cunoscute,” îmi enumeră Dragoș doar o parte din harta net cafe-urilor bucureștene. Unele mai există. Dar lucrurile s-au schimbat. Au apărut gamerii, youtube-rii și stream-erii. Acum se pot face bani din Counter-Strike”, concluzionează Dragoș. „Știu un streamer care avea 20 de oameni pe live și făcea 100 de euro pe zi. Sunt zile și zile. Dar sunt și sunt unii care au 100-200.000 de followers și nu fac banii” – spune Dragoș, care completează că, pentru a face bani, trebuie să-ți permiți mai întâi să-ți cumperi un calculator. Iar în cazul celor care fac stream mai trebuie ceva: carismă în fața webcam-ului. Acum, Dragoș se mai întoarce în net cafe odată la 3-4 săptămâni. „Stau, mă salut cu băieții. Mai joc poate o oră, două și plec.”

Are 17 ani și joacă de 10 ani Counter Strike

Pentru Robert Olteanu, internet cafe-urile sunt o istorie importantă. A jucat prima dată Counter Strike de acasă. Avea 5 ani. Unchiul lui, de vârsta de acum a lui Dragoș, a lăsat jocul deschis iar micul Robert a butonat fericit. Cu Robert discut prin video-call pe WhatsApp. Are 17 ani, deci convenim că, în ciuda întâlnirii lui cu jocul la 5 ani (chiar dacă a fost de impact), experiența lui reală de joc e „doar” de 10 ani.

Punctual și eficient, Robert e cel care alege varianta de discuție online. Discuția curge rapid și bifez întrebările una după alta. Mă surprinde plăcut echilibrul și viziunea tânărului meu interlocutor. „Am mulți prieteni care joacă și știu că se poate câștiga foarte bine. Deja am câștigat și eu. O mie de dolari, cam așa”, îmi spune Robert. La început, părinții lui nu prea credeau că e treabă serioasă cu jocul. „Spuneau că e o prostie, dar, de la un timp, au început să își schimbe părerea. Cam de un an, și-au schimbat părerea – de când au văzut că merg la competiții și că vin acasă cu un mouse, o cască”, povestește Robert. Îl întreb dacă jocul ajută la ceva – dincolo de distracție. Mă surprinde răspunsul, similar cu a lui Dragoș, la 20 de ani distanță: „Poți să îți dezvolți abilitățile de comunicare. Îți dezvolți creativitatea – în funcție de ce joc joci.”

„Counter Strike m-a ajutat să comunic bine, pentru că trebuie să fii foarte atent și să vorbești cu cei din jurul tău, cu cei cu care ești in echipă. Și atenția. Acum sunt mai atent și în viața de zi cu zi, la micile detalii care contează,” spune tânărul, care mai are mai puțin de un an până la majorat.

L-am întrebat pe Robert dacă a fost într-un internet cafe. Răspunde rapid că da, a jucat în competiții. Zâmbesc și-i explic că mă refeream la net cafe-urile în care se joacă, nu neapărat în timpul competițiilor. „Am fost când eram mai mic. Ca la muzeu mai degrabă.” Râdem amândoi, apoi Robert îmi spune că joacă și cu oameni mai… „bătrâni” așa, la 25-26 de ani, poate chiar mai mult, dar și cu copii de 13-14 ani. Cât timp joacă pe săptămână? „Depinde. Sunt zile în care nu mă joc deloc sau zile în care joc 5-6 ore.” Evident, îl întreb de școală. „Nu am nicio problemă. Am timp pentru ambele.”

Visul lui Robert este să devină profesionist, pentru că știe că afară se câștigă foarte bine din asta. Planul B? Facultatea de jurnalism. „Îmi place să mă interesez de noutăți.”

„Violența din jocuri? Este. Poate și dăuna. Trebuie să știi să o judeci.”

Robert vorbește pasionat de joc și cu viziune. Îl întreb despre violența din joc și de expunerea tinerilor la ea. „Violența din jocuri? Este. Poate și dăuna. Trebuie să știi să o judeci. Atât în viața de zi cu zi, cât și în joc, să nu fi atât de captiv în joc. Ieși cu prietenii, te duci afară, te plimbi. Îți golești mintea.” – îmi spune tânărul, care, după replica asta, nu mi se pare de 17 ani. „Am jucat la nivel semi-profesionist. Încă nu am avut un salariu. Am participat în 10 competiții în Romania și în concursuri internaționale unde am făcut o impresie bună,” își completează scurt CV-ul de jucător de CS.

Counter-Strike peste 20 de ani?

I-am întrebat atât pe Robert, cât și pe Dragoș cum văd Counter Strike peste 20 de ani. Amândoi sunt de acord că va exista. „Peste 20 de ani, o să am o cască de VR și o să mă joc în mijlocul sufrageriei, cu mănuși. Asta se va întâmpla deja peste 5 ani, dar încă 15 ani așa o să mă joc. E singurul joc la care m-am întors de fiecare dată. Nu m-am plictisit,” spune Dragoș, de care mă despart după aproape două ore de povești. Zâmbește. Dăm mâna și văd cum tricoul de Superman se îndepărtează. CS rămâne. Oare chiar încă două decenii? Sau poate și mai mult?

Julia Nagy este jurnalistă pasionată de tech, artă și inovație.