Meniurile moldovenești sunt într-o română paralelă. Și o poveste cu Gagarin12 min read

Iulian Comănescu își lansează volumul de călătorii „Medina infinită” la Gaudeamus. Fiind mai puțin exotici, am selectat două întâmplări din Moldova

Cele două anecdote de mai jos sunt scurte fragmente din cartea lui Iulian Comănescu care se va lansa pe 9 decembrie, de la ora 17, la standul Humanitas, de la târgul de carte Gaudeamus, unde vor vorbi, pe lângă autor, Radu Gârmacea și Radu Paraschivescu. Medina infinită este prima carte de călătorii semnată de Iulian Comănescu, care a scris însă multe alte texte pe această temă în publicațiile la care a lucrat sau cu care a colaborat de-a lungul timpului.

„Ce rost are să călătorim, dacă nu ne amintim? Și cum am o oarecare îndemânare la scris, m-am gândit să încerc să îmi aduc aminte și pentru alții”, spune Iulian. Iată două exemple, ambele din Republica Moldova.  

Foto: Iulian Comănescu

În care ungurii se încurcă în dicționarul român–român

S. și R. sunt colegii mei de filmare pentru ARD, operator și sunetist. Unguri din redacția maghiară a TVR. Prin deplasările astea, durează doar câteva zile să ne aflăm unii altora toate hachițele și ciudățeniile, de parcă am fi trăit împreună o viață. La pachet cu orice fel de distanță și nepotriviri mai apar, e și un gen de camaraderie care presupun că apare și la război – acolo nu am fost. Ajungem toți trei La Bunelu, restaurant ieftin celebru câteva sezoane. Politicoși, S. și R. vorbesc românește, de altfel ireproșabil, genul ăla de corectitudine perfectă pe care îl produce o persoană cultivată care știe foarte bine o limbă străină. Deschidem meniurile. Cei doi se uită nelămuriți. Aș mânca o supă de pui, zice R., dar nu vreau cu roșii. Unde sunt roșiile? mă mir. În meniu scrie: „Bulion de găină“. A, e o supă oarecare, ia cu încredere, îi zic. Ești sigur? De unde știi? se miră R.

S. se poticnește și el printr-un loc sau altul, îmi dau seama că trebuie să-i explic și mă mir. Totul e în românește, dar se cheamă altfel. Friptura de vită e steak de vită. Salata de vinete e icre de vinete (am găsit numele ăsta și în Moldova de dincoace). Espresso lung e cafea americană, care nu e poșirca lungă servită prin București de McDonald’s-uri. Apa minerală e apă cu gaz sau gazată. Apa plată e apă minerală. Și așa mai departe.

Până la urmă, traduc tot din română în română, primim ce ne-așteptam, e în regulă. Meniul e corect de la un capăt la altul, dar numele sunt altele. Nu arhaice, cum ne-am obișnuit să credem despre Moldova și Chișinău. Ci o română care a evoluat puțin în altă direcție, într-un câmp lexical foarte permeabil la schimbări.

Ăsta ar fi doar primul strat, cel mai vizibil, al nuanțelor lexicale. Se vorbește și stricat românește pe la Chișinău. Dar mai des auzi tot felul de construcții argotice româno-ruse, foarte greu de tradus. Jocurile de cuvinte și nuanțele sunt infinite. Varianta groasă am văzut-o la București, prin anii ’90, pe vremea pagerelor. Cine le-a apucat știe că operatoarele îți dădeau peste gură, telefonic, dacă voiai să transmiți răutăți, înjurături și obscenități. Nu era neapărat vorba de pudoarea fetelor, vă dați seama ce-ar fi ieșit. Și totuși, amicii basarabeni se gândiseră la o soluție. Dictau operatoarelor pe litere, pentru „indicative“ (adică oameni reduși la patru cifre) care chipurile nu știau decât rusește. Cel mai frecvent cuvânt era hui, vă las să-l căutați singuri, deși cred că l-ați și găsit.

Vinul lui „Ghering“. Foto: Iulian Comănescu

Cum a minat Iuri Gagarin asteroizi prin pivnița de la Cricova

Cricova, perla coroanei viticole a Moldovei. Am filmat destule crame în viața mea, dar asta e chiar mare, știe toată lumea. A fost carieră de piatră înainte de a fi cramă, în ’52. Kilometri întregi de sticle, străzi cu nume, pe care poți circula cu mașina, ca în subsolul Casei Poporului. Ne plimbă prin ele un domn în prag de pensie, jovial, cu costum maro și un nas roșu, decupat dintr-un afiș de circ. Domnul ne povestește despre colecția lui

„Ghering“. „Ghering“ ăsta a furat o mulțime de tablouri și de sticle. În ’45, Armata Roșie a găsit o vinotecă imensă într-un castel al fostei mâini drepte a lui Hitler. Ce n-a băut a adus în Rusia, iar Stalin a făcut cadou colecția Georgiei, Moldovei și altor state. Atunci când am fost, la Cricova erau vreo mie de sticle ale lui „Ghering“. Nebăubile – în cazul în care nu știți cum e cu genul ăsta de colecții. Côtes du Rhône din anii ’30 și altele de acest fel. Cea mai veche sticlă: un vin evreiesc ritual din 1902. Nasul roșu susține că i s-au oferit 350 de mii de dolari pe ea.

Tot la Cricova, în anii ’60, Iuri Gagarin a tras o beție de două zile, episodul se povestește în fiecare articol despre Cricova și bineînțeles pe Wikipedia, care e copiată în toate articolele despre Cricova. În urma lui Gagarin a rămas o poză, înrămată cu o scrisoare sub ea. În scrisoare, cosmonautul dorește Cricovei tot atâtea medalii câte vinuri bune se găsesc în pivnițe și susține că, dacă nu se va găsi destul metal pe pământ pentru m dalii, va aduce din Cosmos.

Nu știu ce știa Gagarin despre mineritul de asteroizi, una din marotele miliardarilor din Silicon Valley de azi, în ideea că scoarța Pământului va fi curățată curând de platină și altele. Cert e doar că, după ce a ajuns primul în spațiu, Gagarin a primit jobul de simbol național. Era plimbat peste tot, ținea discursuri și era îmbuibat, beția de la Cricova era în fișa lui de post. Nu știu cât îi plăcea vinul. Dar se spune că era foarte frustrat că nu mai poate pleca în spațiu, ca să nu rămână partidul comunist fără moaște spațiale vii, deci, da, de fapt îi plăcea vinul. Treaba lui era să se laude peste tot unde putea, pe Pământ. A murit la doi ani după Cricova și la șapte după primul zbor spațial, într-un accident de MIG 15 despre care s-au făcut o mulțime de speculații. Fantoma lui face propagandă și în 2021 pe Sputnik.md, de unde aflăm că a fost în Moldova în 1966 și a participat și la una din celebrele nunți locale.