Houari B./Flickr
Michael Swanwick nu e ușor de catalogat16 min read
Autorul american a pendulat între cyberpunk și neo-umanism, dar nu s-a alipit niciodată unui singur curent science fiction
Născut în 1950, Michael Swanwick locuieşte în prezent la Philadelphia, este căsătorit cu Marianne C. Porter, fiind părinții unui fiu pe nume Sean. A debutat în domeniul literaturii science-fiction în 1980 cu În româneşte a apărut cu titlul Praznicul Sfintei Janis în antologia Sfîrşitul lumii, editată de Martin H. Greenberg, Millennium, 2011. publicată în antologia New Dimensions 11, editată de Robert Silverberg şi Martha Randall. S-a făcut cunoscut într-un interval destul de scurt, publicînd texte complexe, ale căror nivele multiple de posibilă lectură pot oferi un strălucit exemplu privind mecanismele creării unor mituri viabile.
Deşi nu foarte numeroase, povestirile lui Swanwick din prima sa perioadă de creaţie, publicate iniţial în diverse publicaţii, precum Omni, Penthouse, Amazing, Asimov’s, dar şi în antologii de largă răspîndire (Starlight, Universe sau High Times) au constituit materialul pentru două culegeri: Gravity’s Angels (1991) şi A Geography of Unknown Lands, fiind traduse în japoneză, germană, franceză, italiană, spaniolă şi olandeză. Tematica acestor povestiri acoperă o gamă largă, de la fabula sentimentală despre mîntuire intitulată The Man Who Met Picasso (1982) la Ginungagap (1980), un text hard-SF ce-şi situează acţiunea în centura de asteroizi, într-o epocă nu foarte îndepărtată, în care omenirea a început să se extindă în spaţiu. Imagistica şi stilul acestei nuvele prefigurează curentul cyberpunk, căruia Michael Swanwick îi va fi adesea asociat, în cea de-a doua jumătate a anilor optzeci. De altfel, autorul a şi colaborat cu William Gibson, fondatorul acestui curent, Luptă aeriană, în volumul Chrome, Editura Fahrenheit, 1997 A Midwinter’s Tale (1988), în care John Clute detectează influenţe din Tom Wolfe şi A.E. van Vogt, este expresia stilului propriu al unui autor ajuns la maturitate, în care căldura şi cruzimea se combină pentru a evita ariditatea unor descrieri moralizatoare.
CITEȘTE ȘI: Robert Silverberg, un autor prolific
Primul său roman, In the Drift (1985) este o ucronie în care dezastrul de la Three Mile Island nu a putut fi evitat. Ca urmare, Swanwick descrie Statele Unite de după holocaustul nuclear involuntar, printr-o serie de episoade, a căror legătură nu este însă îndeajuns de coerentă pentru a conferi forţa necesară implicaţiilor transcendentale ale secvenţelor finale.
Vacuum Flowers (1987) reia decorul prefigurat în Ginungagap, cel al unui Sistem Solar în curs de colonizare, în care corporaţiile se înfruntă pentru supremaţie. Protagonista este o femeie ce şi-a implantat o personalitate artificială. Ea parcurge un traseu iniţiatic întortocheat prin coloniile umane, sfîrşind prin a ajunge pe Terra, devenită adăpostul unei minţi colective dirijate de un megacomputer. Din nou, redescoperim întrebările pe care Swanwick şi le pune în legătură cu specificul identităţii umane şi posibilele evoluţii ale acesteia în condiţiile unor progrese tehnologice fără precedent. O tematică similară abordează şi scurtul roman Griffin’s Egg (1991), o anticipaţie pe termen scurt în decorul suprafeţei lunare, colonizată la rîndul ei şi dominată de corporaţii, în vreme ce Terra se află în pragul autodistrugerii.
În acelaşi an apare Stations of the Tide, roman laureat cu premiul Nebula şi candidat la premiile Hugo şi Arthur C. Clarke. De această dată, decorul şi situarea temporală se schimbă, mutîndu-se departe de Pămînt, atît în timp cît şi în spaţiu, pe o planetă aflată în pragul unui cataclism meteorologic periodic. Izolaţi de restul galaxiei colonizate de către om, locuitorilor acestei planete le este interzis accesul la tehnologiile înalte de ultimă oră. Un personaj cu alură prometeică a reuşit însă să fure secretele din reţeaua interstelară ce supraveghează menţinerea carantinei. Pe urmele acestuia va porni protagonistul, într-o căutare ce îi va dezvălui însă faţa ascunsă a cunoaşterii, sensul vieţii pe această planetă, dar şi cel al propriei existenţe, ajutîndu-l să-şi definească propriul loc, într-un univers al puterii absolute. De o extremă densitate ideatică, avînd un ritm alert, cartea constituie, deocamdată cel puţin, capodopera lui Swanwick.
The Iron Dragon’s Daughter (1993) porneşte, iniţial, de la premizele unei fantezii clasice: dragoni, elfi, războinici, etc. După cum corect remarcă Dave Langford într-o recenzie, Swanwick reuşeşte însă să răstoarne convenţiile genului: dragonii sînt fabricaţi în serie, iar lumea fantastică conţine enorm de multe asemănări cu lumea noastră. Se vorbeşte de un nexus numit Castelul Spiral, din care se deschide accesul spre lumi paralele, iar în transă, personajele recită reclame din lumea noastră, slogane politice, fraze celebre, apar aluzii livreşti, scene contemporane insolitate prin cîte un element fantastic. Umorul şi ironia se împletesc însă cu cinismul: protagonista evoluează, dintr-o fetiţă inocentă ea se preschimbă într-o tînără versată în exploatarea şi manipularea cu ajutorul sexului.
Jack Faust (1997) este o relectură a clasicului mit faustic, în cheie post-modernă, cu unele adaosuri provenind din arsenalul steampunk. Savantul Faust, protagonistul cărţii, consideră calea experimentului drept singura acceptabilă, în opoziţie cu adepţii cunoaşterii teoretice. El este contactat de o entitate provenită dintr-un univers paralel, ce-şi spune Mephistopheles şi îi oferă savantului umanist cunoaşterea pe care acesta şi-o doreşte cu ardoare, cu speranţa secretă că revelaţiile sale vor perverti omenirea, ducînd-o spre dezastru. Iniţial optimist şi plin de entuziasm, Faust acceptă provocarea, sfîrşind însă prin a fi dezamăgit de semenii săi, după ce atît Biserica, cît şi comunitatea ştiinţifică, îl vor lua în derîdere.
Cele mai bune proze ale ultimilor ani ai secolului XX au fost reunite în 2000 în volumul Tales of Old Earth.
Bones of the Earth (2002) abordează o temă clasică în SF, călătoria în timp, iar intriga acestui roman are la bază una dintre științele de predilecție care-l inspiră pe autor: paleontologia. Un grup de paleontologi au ocazia de a studia la fața locului uriașele reptile străvechi. Paradoxurile temporale posibile în urma intervenției în trecut complică însă enorm miza acestei expediții.
The Dragons of Babel (2008) și The Iron Dragon’s Mother (2019) revizitează lumea Feeriei industrializate din The Iron Dragon’s Daughter, în două povești independente, dar stăpînite de aceeași vervă iconoclastă față de fantasy-ul clasic.
La fel ca o serie de povestiri de mare succes, reunite ulterior în culegerea The Post-Utopian Adventures of Darger and Surplus (2020), două romane, Dancing with Bears (2011) și Chasing the Phoenix (2015) îi au drept protagoniști ai unor aventuri picarești într-un viitor îndepărtat pe Darger și Surplus, un om și cîinele său modificat genetic pentru a-i fi amplificată inteligența.
În prezent, atenția autorului e îndreptată asupra Vrăjitorului Mongol, eroul unei serii de (pînă acum) Apărute pe tor.com între 2012 și 2019 a căror acțiune se desfășoară într-o Europă fin-de-siècle dominată de magie.
În polemica declanşată în anii 1980 între adepţii curentului cyberpunk şi cei ai tendinţei neo-umaniste, Swanwick a fost, pe rînd, alăturat ambelor şcoli. Originalitatea sa şi pendularea perpetuă între diversele subgenuri ale imaginarului împiedică însă o catalogare definitivă, Swanwick fiind în tot ceea ce scrie extrem-contemporan şi cîtuşi de puţin partinic.
În ultimele trei decenii, prozele sale scurte se regăsesc mereu pe lista de nominalizări a celor mai prestigioase premii ale domeniului. În 1989, The Edge of the World obţine nominalizarea la premiile Hugo şi World Fantasy, cîştigînd însă doar premiul Theodore Sturgeon Memorial. În românește cu titlul Unde radio în Galileo, nr. 3 povestea unei fantome care bîntuie liniile de comunicaţii, se bucură de un imens succes de public, fiind tradusă în mai multe ţări şi aducîndu-i autorului un World Fantasy Award. În 1999 primeşte Hugo pentru The Very Pulse of the Machine. În anul următor, Ancient Engines cîştigă Nebula, iar Scherzo with Tyranosaur e votată drept cea mai bună povestire a anului de participanţii la Worldcon; un al doilea Hugo, aşadar! Al treilea Hugo vine în 2002 pentru The Dog Said Bow-Wow (prima poveste cu Darger și Surplus), al patrulea îi e decernat un an mai tîrziu pentru Slow Life, iar cel de-al cincilea în 2005, pentru Legions in Time.
În primul deceniu al secolului XXI scrie o serie de cicluri de micro-povestiri (așa numitele flash fictions) legate de un anumit subiect: Puck Aleshire’s Abecedary (26 de micro-povestiri, fiecare dintre ele purtînd drept titlu o literă a alfabetului), The Periodic Table of Science Fiction (118 micro-povestiri, cîte una pentru fiecare element chimic din tabelul lui Mendeleev) și The Sleep of Reason (unde fiecare povestioară era inspirată de unul dintre Capriciile lui Goya).
Cea mai recentă carte a sa este o colaborare postumă cu Gardner Dozois, The City under the Stars (2021), un roman rămas neterminat la moartea marelui editor, bun prieten al lui Swanwick, care, de altfel, a publicat în 2001 Being Gardner Dozois, un interviu cît o carte, de mare valoare pentru a înțelege epoca pe care editorul faimoaselor antologii a definit-o.
Două dintre povestirile sale au stat la baza unor episoade din excelentul serial-antologie Love, Death and Robots (difuzat de Netflix).
Toate aceste performanţe, precum și contribuțiile sale teoretice la înțelegerea genului îl recomandă pe Michael Swanwick drept unul dintre cei mai interesanţi şi valoroşi autori ai imaginarului contemporan.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE:
Bătaia unei inimi de maşină
„Tolstoi n-a cîștigat Premiul Nobel”. Interviu în exclusivitate cu Michael Swanwick
