Robert Silverberg, un autor prolific18 min read

Cariera de decenii i-a fost marcată de două retrageri, care sunt și repere pentru abordarea unor tehnici, teme și stiluri diferite în SF-urile sale.

Robert Silverberg s-a născut în New York la 15 ianuarie 1935, unicul fiu al lui Helen şi Michael Silverberg. În general, autorului nu-i place să vorbească despre sine, dar în diferite ocazii a dat de înţeles că era un copil singuratic şi cam ursuz, care şi-a găsit refugiul în science fiction şi fantasy.

În 1949 a iniţiat publicarea unui fanzin intitulat Spaceship. În 1953 a vîndut primul său text unei publicaţii profesioniste, un articol despre fanzine care a apărut în numărul pe decembrie al revistei Science Fiction Adventures. Cea dintîi proză publicată – nuvela Gorgon Planet – avea să apară cîteva luni mai tîrziu în revista britanică Nebula Science Fiction. Debutul editorial avea să mai aştepte un an, pînă în 1955, cînd apare primul său roman, Revolt on Alpha C.

În 1956 a absolvit Universitatea Columbia, specializarea Literatură Comparată, şi s-a căsătorit cu Barbara Brown, de profesie inginer electronist. Pregătirea filologică avea să se vădească mai tîrziu în proza lui Silverberg. Pentru un timp însă, stilul său s-a menţinut la acelaşi nivel, autorul producînd scrieri de aventuri care nu se deosebeau prea mult de science-fiction-ul obişnuit al epocii.

După debut, a început să publice proză scurtă în revistele pulp, într-un ritm ameţitor, ceea ce avea să-i aducă şi un premiu Hugo (fiind astfel cel mai tînăr laureat al celebrei distincţii). În vara lui 1955, cînd încă nu-şi încheiase studiile, s-a mutat într-un apartament la New York, iar acest lucru i-a schimbat viaţa. Alături locuia Randall Garrett, un autor consacrat de science fiction. Harlan Ellison, un alt debutant promițător, locuia în aceeași clădire. Garrett l-a prezentat pe Silverberg multora dintre editorii vremii, iar cei doi au colaborat în numeroase ocazii, cel mai adesea utilizînd pseudonimul Robert Randall. Trei dintre povestirile scrise împreună – The Chosen People, The Promised Land și False Prophet – au fost reunite în 1957 între copertele unui volum și adaptate pentru a alcătui un roman, The Shrouded Planet. Au urmat și alte povestiri și romane.

Dar Silverberg nu s-a mulțumit cu colaborările. În perioada respectivă scria cu frenezie, atît de mult încît s-a văzut nevoit să utilizeze mai multe pseudonime, pentru a evita suprasaturarea pieții. Astfel au apărut, între alte pseudonime, David Osborne, Ivar Jorgenson și Calvin M. Knox. Silverberg avea un talent rar, acela de a scrie la comandă pentru editorii săi; la solicitarea acestora, era capabilă să producă o povestire pe o temă și de o lungime dată în numai o zi. Se pare că motivația acestei prodigioase productivități a fost teama de a nu avea soarta altor scriitori pe care îi întîlnise, care, în ciuda talentului, nu erau capabili să se întrețină din ceea ce scriau. Între 1957 și 1959 a publicat (sub diverse pseudonime) mai bine de 220 povestiri și unsprezece romane (cea mai mare parte dintre acestea n-au fost niciodată reeditate). Nu scria doar science fiction, ci aborda și alte genuri, scriind cu aceeași ușurință literatură western, polițistă sau erotică.

În această perioadă, după cum avea să recunoască ulterior, scriitorul și-a devenit  cel mai aprig dușman, fiind atît de dependent de vînzarea a ceea ce scria încît nu se mai ostenea să pună suflet în creațiile sale. Scrisul a devenit ca o slujbă pentru el. Producea tot ce cerea piața, rapid și la un nivel îndeajuns de bun pentru ca textile să fie achiziționate, dar nu mai mult. Silverberg părea a fi redevenit băiețelul singuratic și neadaptat de odinioară, legănat de fantezii escapiste, incapabil însă să integreze un dram de maturitate în producția sa literară.

În 1959 Silverberg și-a declarat public retragerea din science fiction. Cu toate acestea, în anii ce au urmat cărți care aveau pe copertă numele său au continuat să apară, fiind însă vorba fie de culegeri care adunau laolaltă povestiri risipite prin reviste, fie de extinderi la dimensiunile unor romane ale unor texte de amploare mai mică.

În prima parte a anilor șaizeci, literatura pe care avea să o producă autorul nu aparținea genurilor science fiction și fantasy. A publicat numeroase lucrări de non-ficțiune, începînd cu Treasures Beaneath the Sea în 1960. Odată cu Lost Cities and Vanished Civilizations (1962) a abordat domeniul profitabil al lucrărilor documentare destinate tineretului. Între 1960 și 1972 avea să publice aproximativ 70 de volume de popularizare științifică, îndeosebi despre preistorie, arheologie și explorare, domenii care-i erau familiare. În aceeași perioadă, sub pseudonimul Eliot sau Don Elliot a publicat o cantitate enormă de romane cvasi-pornografice.

Se pare că Frederik Pohl, pe atunci editor al revistei Galaxy, a fost cel care l-a convins pe Silverberg să-și îndrepte din nou atenția asupra science fiction-ului. El l-a convins că venise timpul pentru un nou tip de proze, cu adevărat literare. Noile povestiri ale lui Silverberg dovedeau o profunzime a personajelor și emoțiilor acestora net superioară operei sale anterioare. Intriga a devenit mai complexă, personajele au prins viață. Silverberg a început să ia exemple nu doar de la maeștrii genului, ci de la cei mai valoroși autori din toate domeniile, de la clasicii greci la maeștrii modernității, integrînd în sfîrșit în operă și cealaltă față a personalității sale. Textele sale au devenit mai puțin previzibile.

La sfîrșitul anilor șaizeci, Silverberg părea a se fi dedicat pe deplin explorării laturii întunecate a personalității sale, scriind povești despre singurătate și izolare. Eliberat de constrîngerile necesității unui happy end (datorită schimbării gusturilor editorilor și publicului deopotrivă), autorul a imprimat scrierilor sale o tonalitate întunecată, iar finalurile au devenit ambigue sau de-a dreptul sumbre. Temelor complexe li s-a adăugat o căutare a transcendenței care transpare în numeroase texte: dacă viața umană e plină de o mizerie de neevitat, cu siguranță există undeva o alternativă, par să afirme personajele sale.

Scrierile majore ale acestei perioade sînt Nightwings, Dying Inside, Tower of Glass, Thorns, Romanul a fost tradus în românește de Alina Popov și Aurel Cărășel, sub titlul Joc crud, la Editura Graphis, 1995 Downward to the Earth, The Book of Skulls și Shadrach in the Furnace. Dintre scrierile de mai mică amploare se cuvine să menționăm excelentele Sundance, Born with the Dead, Caliban și In Entropy’s Jaws. Practic însă, întreaga producţie a autorului dintre 1969 şi 1974 este de cea mai înaltă calitate. Este şi perioada în care i-au fost decernate cele mai multe premii.

Din 1973 a început din nou să se simtă obosit, sătul. Era însă un alt fel de oboseală decît în urmă cu paisprezece ani. Dacă atunci renunţase la scris fiindcă era deranjat de standardele mult prea coborîte care dominau science fiction-ul vremii, de astă dată, epuizarea se datora efortului enorm pe care îl depunea pentru a produce o scriitură de care să fie pe deplin mulţumit. A renunţat cu totul la a mai scrie proză scurtă şi a mai publicat doar cîteva romane înainte de a-şi anunţa din nou retragerea.

În ciuda rugăminţilor intense ale cititorilor şi editorilor săi, Silverberg avea să rămînă departe de masa de scris pînă în 1978, cînd s-a trezit lucrînd la ceea ce avea să devină Lord Valentine’s Castle. Din nou, retragerea s-a dovedit a fi doar o vacanţă mai lungă. Începînd din 1980 reîncepe să publice şi proză scurtă, livrîndu-i în sfîrşit lui Harlan Ellison nuvela Waiting for the Earthquake, pe care i-o promisese în 1975 pentru antologia Medea.

În general, scrierile anilor optzeci şi nouăzeci aveau să fie mai ample şi mai aducătoare de satisfacţii pentru cititori, deşi unii critici au remarcat o mai scăzută reflectare a personalităţii autorului, faţă de scrierile sale din deceniul anterior. Ceea ce frapează la Silverberg în această etapă de creaţie e pasiunea cu care îşi abordează personajele, chiar şi cele negative. El nu judecă acţiunile acestora, ci ni le înfăţişează prin mijlocirea gîndurilor, vieţilor şi motivaţiilor lor, indiferent cît de îndepărtate de normă ar fi acestea. Chiar şi un canibal are parte de acest tratament plin de fair play. Cu toate acestea, povestirile nu devin plictisitoare, ci dimpotrivă. Acţiunea şi conflictele abundă, dar nu mai avem parte de o perspectivă unică. La urma urmei, cine are nevoie de ticăloşi de carton care să debiteze replici pline de clişee?

În plan personal, anii optzeci aveau să aducă schimbări majore în viaţa autorului. În 1986 a divorţat de prima sa soţie, Barbara, şi un an mai tîrziu s-a căsătorit cu scritoarea Karen Haber, alături de care avea să semneze romanul Mutant Season şi avea să editeze o serie de antologii.

Între cele mai importante scrieri ale perioadei post-Valentine se numără romanele Star of Gypsies, Tom O’Bedlam şi trilogia iniţială a ciclului Majipoor, alcătuită din Lord Valentine’s Castle, Majipoor Chronicles şi Valentine Pontifex. Se cuvin menţionate şi două scrieri care nu ţin de science fiction: Gilgamesh the King şi Lord of Darkness. Textele excelente de mai mică amploare din această perioadă sînt numeroase: Enter a Soldier. Later: Enter Another, House of Bones, Our Lady of the Sauropods, The Pope of the Chimps, The Secret Sharer, Thebes of the Hundred Gates şi A Thousand Paces Along the Via Dolorosa.

În prezent, Robert Silverberg şi Karen Haber locuiesc la San Francisco. Autorul semnează o rubrică lunară de „Reflecţii” în Asimov’s şi, din vreme în vreme, îşi uimeşte cititorii cu cîte un roman sau o nuvelă. Ciclul Majipoor s-a îmbogăţit cu o nouă trilogie a cărei acţiune e situată anterior romanelor cu Valentine (Sorcerers of Majipoor, Lord Prestimion şi King of Dreams) şi o serie de nuvele. Dintre romanele recente mai trebuie amintite Hot Sky at Midnight, The Alien Years şi The Longest Way Home şi istoria alternativă Roma Eterna. În calitate de editor, Silverberg a făcut senzaţie cu trei antologii masive: Far Horizons, Legends şi Legends II. Mare parte din scrierile etapelor de creaţie anterioare îi sînt reeditate în permanenţă, iar în 2004, SFWA i-a decernat titlul de Grand Master.

CITEȘTE ÎN CONTINUARE:

Cer Arzător

„Nevoia de a ne spune poveşti”, interviu în exclusivitate cu Robert Silverberg