Matt Furie, desenându-l pe Pepe. Foto: Kurt Keppler

Povestea tragică a Broscoiului Pepe, tras la xerox de alt-right

De Alin Răuțoiu 19.05.2021, ultima actualizare: 24.05.2021

Matt Furie luptă pe toate fronturile, legale, creative, comerciale și, mai nou, tehnologice, pentru a recăpăta controlul asupra Broscoiului Pepe.

Zeci, poate sute de artiști a căror operă stă la baza memelor care te motivează să intri pe siteuri ca Imgur, 9Gag, 4chan, iFunny, dar chiar și pe Reddit, Facebook sau Twitter nu primesc niciun ban pentru aceste meme. Ba, mai mult, se trezesc că operele lor sunt apropriate de grupări extremiste. Cazul lui Matt Furie și a broscoiului Pepe este cel mai bun exemplu despre cum memele pot deturna mesajul unui artist, chiar și atunci când face tot posibilul să-și recupereze opera.

Pepe: de la portretul tinerilor NEET la avatarul acestora

La început a fost doar Broscoiul Pepe. Era unul dintre cele patru personaje ale mini-comic-uluiO bandă desenată publicată de o micro-editură sau chiar de către autor, în tiraj limitat, reprodusă de obicei prin xeroxare și distribuită fie cu amănuntul, fie prin rețele de magazine și baruri alternative Boy’s Club, realizat de Matt Furie. Spre deosebire de ceilalți pierde-vară cu care împarte casa, Pepe nu are vreun interes deosebit, ci e mulțumit să trăiască clipa, „să stea chill”. Sentiment exprimat elocvent prin celebra replică „feels good man”, aruncată atunci când Landwolf încerca să râdă de el că ar merge la baie cu pantalonii trași până la pământ.

Din ediția digitală a colecției Boy’s Club publicată de Fantagraphics

Când banda desenată a fost scanată și a ajuns pe forumurile Something Awful, acea replică s-a transformat rapid într-un șablon folosit pe post de răspuns. Astfel, postat serios, ironic sau pentru a încărca emoțional comunicarea altfel aridă de pe Internet, Pepe s-a răspândit prin subteranele intens circulate ale internetului. Mai mult, cetățenii forumurilor respective nu s-au mulțumit doar să-l plimbe pe Pepe cu copy-paste de colo-colo, ci au intervenit asupra lui, modificând imaginea pentru a exprima alte stări sau pentru a-l combina cu alte personaje pentru efect comic. Pepe a devenit astfel o memă.

Meme cu Pepe

Însă, așa cum ne învață Ernst Gombrich în Art and Illusion, prin reproducerea intensă a șabloanelor se acumulează mici modificări care duc la puncte de inflexiune, rezultând un nou șablon, o nouă schemata. Astfel, Pepe-ul inocent și prietenos al anilor 2000, de dinainte de Marea Recesiune, ajuns în mâinile acelorași oameni pe care Boy’s Club îi portretiza, s-a transformat nu doar într-o versiune mai răutăcioasă și îngâmfată a sa, ci a fost rupt complet de contextul benzii desenate în care a apărut inițial. A patrulat în schimb gazetele de perete ale 4chan-ului, unde a devenit un soi de avatar al comunității.

Pepe ajunge în mainstream

Doar că 4chan nu e o fortăreață impenetrabilă, din contra, iar din când în când câte un Pepe a mai scăpat în afara image board-ului, spre frustrarea anonilor.Spre deosebire de Reddit sau de forumurile clasice, pe 4chan nu era posibilă identificarea autorului unei postări, toate fiind automat atribuite lui Anonymous sau anon. Astfel a luat naștere ideea de Pepe Rar, utilizatorii 4chan prefăcându-se că, atunci când postau imagini modificate cu Broscoiul Pepe, făceau schimb de cartonașe Turbo sau cărți dintr-un joc ca Magic: The Gathering, pentru a face mișto într-un fel eliptic de „normalăii” de pe alte siteuri. Când, în 2014, Katie Perry a postat pe Twitter o imagine cu Pepe,O poți vedea aici: twitter.com doar a intensificat efortul anonilor de a-l salva pe Pepe al lor din mâinile mainstreamului, suprasaturânnd „piața” cu Pepe rari și straturi impenetrabile de ironie.

Chestia cu comportamentele ironice este că tind să se transforme fix în ceea ce maimuțăresc, astfel că, în 2016, Joe Looney a lansat Rare Pepe Wallet, o aplicație care permite colecționarea de Pepe rari sub forma unor cărți digitale de joc. Mai mult, site-ul se folosește de platforma Counterparty și de blockchainul Bitcoin pentru pentru a permite utilizatorilor să probeze unicitatea „nestematelor” din colecție și să le tranzacționeze, fiind una dintre primele platforme extinse de cryptoartă. Respectând simțul umorului din acest ecosistem, cel mai rar dintre Pepii rari este Homer Pepe, bazat evident pe Homer Simpson.

Toate acestea lucruri, lupta pentru proprietatea asupra lui Pepe, sau a unor Pepe, banii care au ajuns să se învârtă în jurul tranzacționării unor obiecte, digitale sau nu, create pe baza personajului său, nu-l deranjau neapărat pe Matt Furie. Ba chiar artistul descria statutul atins de creația sa drept o formă de „succes post-capitalist” și se bucura că asistă la producerea de „artă populară descentralizată”. „The Creator of Pepe the Frog Talks About Making Comics in the Post-Meme World”, vice.com 

Într-un fel, Furie a și beneficiat de pe urma viralității memei Pepe. Fantagraphics, cea mai mare editură de benzi desenate alternative din SUA, a editat în 2016 o colecție somptuoasă a celor patru zine-uri Boy’s Club. Deși creația lui Furie a inspirat benzi desenate de succes, ca seria Megg, Mogg & Owl a lui Simon Hanselmann, o întreagă estetică în street art, ba chiar și seriale de animație precum Adventure Time și Regular Show, a fost nevoie de niște memari din cotloanele internetului să trezească interesul pentru opera originală.

Matt Furie. Foto: Kurt Keppler

Nimic nu-i bătut în cuie pe web

Deși Pepe e de departe cea mai de succes memă pornită de la o bandă desenată, poate chiar cea mai de succes memă, punct, Matt Furie nu a fost singurul autor căruia i-au fost apropriate creațiile de către internet. Dacă internetul nu pregetă din a transforma persoane în carne și oase în niște caricaturi pe baza unor instantanee nefericite ca Disaster Girl,Detalii: knowyourmeme.com Bad Luck BrianDetalii: knowyourmeme.com și Scumbag Steve,Detalii: knowyourmeme.com de ce s-ar bloca în niște desene? 

Operele lui KC Green, autorul webcomicului Gunshow, au ajuns să modeleze limbajul vizual al social media, cu tipare precum Mother of God,De aici: knowyourmeme.com câinele care spune „This Is Fine”,De aici: gunshowcomic.com Dick ButtDe aici: archive.is  sau Staredad.De aici: kcgreendotcom.com Merită menționate și siteul The Perry Bible FellowshipDisponibil pe pbfcomics.com sau Hark A Vagrant de Kate BeatonDisponibil aici: harkavagrant.com în această categorie. 

Se poate observa o anumită preferință pentru ce lucrări devin meme și în funcție de rețeaua de socializare: benzile lui KC Green tind să fie populare pe Reddit, The Perry Bible Fellowship pe 4chan, în special pe canalul /pol/,Secțiunea de pe 4chan dedicată discuțiilor „incorecte politic”, în marea lor majoritate rasiste și antisemite, cu o cruzime a mesajelor care face să fie irelevant dacă sunt postate ironic sau nu iar ale lui Kate Beaton pe Tumblr. 

Uneori o bandă desenată devine memă nu pentru expresivitatea ei, pentru afinitatea față de cultura unui anumit site de socializare (Hark A Vagrant, de exemplu) sau pentru că poate fi transformată într-o glumă foarte potrivită unei anumite platforme (așa cum Dick Butt poate fi ușor ascuns în GIFuri pe Reddit și Imgur), ci pur și simplu pentru că este groaznică. Acesta a fost cazul episodului LossDisponibil aici: cad-comic.com din webcomicul Ctrl-Alt-Del. Deși în mod normal comic-ul propune glume vulgare și violente din cultura gaming-ului anilor 2000, episodul invocă din senin și cu prost gust pierderea unei sarcini. YouTuber-ul Harris Michael Brewis are un documentar în care explorează îndelung impactul acestei benzi și locul său în cultura internetului, youtube.com

Odată ce benzile desenate de umor s-au mutat din fanzine și siteuri dedicate pe Facebook și Twitter, nu a mai fost nevoie să fie procesate de către comunități ezoterice și topite în ironie pentru a se răspândi în afara controlului autorilor. Mai mult, din cauza stilului grafic simplificat și a licitării pe gaguri ușor de înțeles, aceste benzi ajung să fie transformate imediat într-un soi de caricaturi politice gata făcute, numai bune de a fi umplute cu obsesiile utilizatorului. Ceea ce și avea să pățească Pepe. 

Am explorat tranziția de la fanzine la social media într-un video-eseu:

Propaganda memetică

Matt Furie nu s-a putut bucura multă vreme de lumina reflectoarelor, pe care altfel le-a cam evitat, pentru că, în timpul campaniei prezidențiale din 2016, Donald Trump și apropiați ai săi au ajuns să folosească imagini care asociază Broscoiul Pepe cu candidatul republican, cu figuri din zona alt-right ori să îl prezinte îmbrăcat în uniformă nazistă, în cearceafurile KKK sau comițând gesturi antisemite. Astfel că, spre finalul acelui an, organizația Anti Defamation League l-a inclus pe Pepe în baza de date a simbolurilor care incită la ură,„Pepe the Frog – general hate symbols”, adl.org notând însă că utilizarea sa trebuie privită în context, majoritatea cazurilor când este folosit nefiind problematice. 

 Din acel moment, Furie a abandonat atitudinea nepăsătoare față folosirea personajului său, încercând să-l omoare,În Rest in Peace, Pepe, thenib.com  strângând bani pentru a-l salva cumva,Cu o campanie pe Kickstarter, Save Pepe, kickstarter.com dând în judecată InfoWars pentru încălcarea drepturilor de autor și participând la crearea documentarului Feels Good Man,De Arthur Jones și Giorgio Angelini: pbs.org care ar fi trebuit să-l readucă pe Pepe la starea sa originală de pierde-vară iubitor de natură, prezentând publicului întreaga istorie a personajului.

imagine din documentarul Feel Good Man. Ilustrație: Matt Furie și Arthur Jones

Înainte să fie clar că, deși deșartă, lupta prin cultură împotriva deturnării lui Pepe poate fi bănoasă, Furie nu a avut un aliat mai puternic decât Matt Bors, editorul publicației online de caricatură politică The Nib. Printre altele, pe The Nib a fost publicată moartea lui Pepe,În Pepe the Frog: To Sleep, Perchance to Meme, thenib.com o inedită și bântuitoare bandă scrisă de Furie despre apropierea lui Pepe de către alt-right și Pepe: An Explainer, de fapt o parodie NSFWNot Safe For Work, din cauza imaginilor grafice a articolelor care, ei bine, au făcut ce am făcut și eu până acum.

CITEȘTE ȘI: De unde a apărut QAnon?

Bors e ceva mai în vârstă decât restul autorilor de webcomics care au ajuns să fie memați, așa că-și amintește cum e să fie publicat în ziare și să fie plătit pentru asta fără a fi nevoit să se milogească pentru like-uri și donații sau cum să nu-i poată fi descărcată munca cu un copy-paste în Paint și transformată în ceva cu care nu este de acord, repostată ulterior pentru beneficiul altcuiva, inclusiv a unei mișcări pe care o disprețuiește. De aceea a cultivat pe The Nib o cultură sceptică, dacă nu chiar antagonică față de meme și mai ales față de efectul de invizibilizare a muncii artiștilor fără de care acestea nu ar fi existat. A realizat și publicat benzi desenate despre subiectCâteva exemple: Living the American Meme, thenib.com, The Only Free Speech The Alt-Right Seems To Care About Is Nazi Memes, thenib.com, The Life Cycle of a Meme, thenib.com a oferit artiștilor șansa să amintească cititorilor că șabloanele care îi amuză au fost cândva desenate de cineva, cum ar fi This is Not Fine,Aici: thenib.com o continuare a benzii originale a lui KC Green sau The Rise and Fall of Milkshake Duck de Ben Ward,Aici: thenib.com practic o adaptare în bandă desenată a unui tweet viral care a devenit parte a vocabularului de pe Twitter și care i-a atras autorului rafale de hărțuire din partea comunității alt-right.

Cea mai amplă critică a felului în care internetul malaxează creațiile cuiva pentru a le transforma în propagandă este reportajul grafic The Internet’s Most Trolled CartoonistAici: thenib.com unde este descris felul prin care trolii de pe /pol/ au preluat caricaturile lui Ben Garrison, deturnându-le mesajul, de la atacuri stil Tea Party la adresa guvernului considerat tiranic, în adevărate diatribe antisemite. Din anumite puncte de vedere, Garrison este un soi de dublură întunecată al lui Matt Furie. După ce timp de vreo cinci ani nu a putut să-și câștige existența din caricatură (cel puțin așa afirmă) din cauza intervențiilor antisemite asupra operelor originale, și-a îmbrățișat singurul public care-l mai căuta, anume comunitatea alt-right și fanii înfocați ai lui Donald Trump. Deși Trump nu mai este Președintele SUA, Garrison continuă până și în momentul de față să realizeze caricaturi care promovează teoriile conspirației Q, care conțin mesaje antivacciniste sau care atacă în moduri sexiste și misogine politicieni din Partidul Democrat. Este greu de spus dacă sub libertarianismul principial al lui Garrison se ascundea întotdeauna ceva mult mai reacționar, iar /pol/ au reușit să decripteze prematur adevărul, dacă încă se preface oportunist ori dacă de-a lungul mandatului Trump artistul a devenit ceea ce doar se dădea drept.

Poate fi rezolvată această problemă a artiștilor care își văd operele deturnate de extremiștii? În ultima vreme, NFT-urile și criptomonedele sunt văzute ca o posibilă soluție la problemele lui Furie și Garrison.  Am văzut deja, cu Rare Pepe Wallet, că rețelele pot nu doar să faciliteze difuzarea și modificarea fără constrângeri a operelor digitale, dar, prin blockchain, pot să și creeze acele limitări sau protecții prin transformarea imaginilor digitale în bunuri unice, identificabile? Situația nu este totuși atât de simplă. 

CITEȘTE DE CE ÎN: NFT-urile și unicitatea obiectului artistic în era reproducerilor digitale



Text de

Alin Răuțoiu

Utilizează ziua tehnologii .Net și-și zice programator, seara citește benzi desenate, teorie critică sau încearcă să învățe să facă jocuri video. În weekend își terorizează pisica cu aspiratorul.

CULTURĂ|EDITORS' CHOICE

Editors’ Choice: Noaptea Muzeelor, One World Romania, Fusion AIR

De
Sâmbătă, pe 12 iunie, noaptea devine albă pe măsură ce muzeele României își deschid porțile reale sau virtuale. Festivalul One World Romania găzduiește un spectacol despre relația noastră cu propriul corp, iar Fusion AIR analizează relațiile dintre artă și practicile științifice.
CULTURĂ

Editors’ choice: BUM, Proiectul Hail Mary, Degete verzi

De
Săptămâna asta recomandăm un muzeu subteran, dacă ai drum în Brașov, o nouă carte de Andy Weir (făcut faimos de Marțianul) și o expoziție despre grădinile urbane ale Bucureștiului.
CULTURĂ|Q&A

Horia Colibășanu: „Dacă muntele nu te primește, trebuie să accepți”

De
Horia Colibășanu e singurul alpinist român care a cucerit vârfurile Annapurna, K2 și Dhaulagiri. Am vorbit cu el despre avalanșa care i-a întrerupt ultima expediție și despre nominalizarea „Superhombre”, documentarul care îl are ca protagonist, la Premiile Gopo. 
CULTURĂ|FILM&TV

Bo Burnham trăiește în interiorul internetului

De
În cel mai recent spectacol al său, Bo Burnham recapitulează experiența din carantină a celor mai multora dintre noi. Dar pe parcurs, umorul lasă loc neliniștii, dar și înțelegerii.