Foto: Lucasfilm Ltd / Disney+

Star Wars: Ahsoka. Ce-am avut și Jedi am pierdut8 min read

De Mihai Tița 14.09.2023

Al cincilea serial produs de Disney+ din universul Star Wars diluează și mai mult o franciză deja la limita plictiselii.

Vreme trece, vreme vine și, hop, încă un serial din universul Star Wars, unul tot mai obosit (grămezi de intrigi secundare, fără prea multă miză) și tot mai puțin relevant (am luptat cu imperiul, acum luptăm cu rămășițele imperiului). Dacă The Mandalorian a avut farmecul său, sunt convins că, pe de altă parte, mulți care au văzut până la capăt The Book of Boba Fett, Obi-Wan Kenobi sau Andor, le consideră, deja, adevărate teste de anduranță sau, de ce nu?, somnifere surprinzător de eficiente. 

CITEȘTE ȘI: Obi-Wan Kenobi: Școala veche 

Ahsoka, cel mai nou personaj căruia i se dedică un serial, a tachinat fanii din episodul al 13-lea din The Mandalorian, iar cârligul a apărut atunci: exilată din Ordinul Jedi, din cauza spiritului său rebel, Ahsoka Tano (Rosario Dawson) găsește o hartă care dă în vileag locul unde se ascunde Thrawn, un fost amiral important în vremea răposatului Imperiu. Morgan Elsbeth (Diana Lee Inosanto) și alți câțiva mercenari (sau, cum s-a tradus în limba română, „agenți siniștri”), cu abilități Jedi suprarealiste, sunt pe urmele ei.

În scenă apare și Sabine Wren (Natasha Liu Bordizzo), o fostă ucenică a lui Ahsoka, iar relația dintre cele două e, de fapt, și miezul acestui serial – de altfel, interacțiunea dintre profesor și învățăcel e, până la urmă, unul dintre tropurile francizei Star Wars, nu-i așa? Iar asta face cu atât mai plictisitor acest serial. 

În același timp, scenaristul Dave Filoni (care a lucrat la mai multe proiecte din cadrul francizei) nu are răbdare pentru suficient context. Ahsoka insistă pe suficient de multe scene de acțiune și sclipiri de light sabers, astfel încât frustrările și anxietățile personajelor să fie aproape insesizabile și diluate (Andor, spre exemplu, a punctat mai bine la acest capitol). Cu atât mai ridicol e faptul că Wren e un clișeu al adolescentei rebele: ascultă post-punk, refuză să participe la evenimentele establishmentului politic (chiar și atunci când e invitată de onoare) și fentează forțele de ordine. Aș zice, chiar, că e o copie virată în kitsch a lui Jyn Erson din Rogue One (un personaj și un film pe care, de altfel, le simpatizez).

CITEȘTE ȘI: Star Wars: Andor. Alți rebeli, alte planete, același Imperiu

Probabil că, dacă ești fan înrăit Star Wars, pentru tine nu e niciodată prea mult Star Wars. E ca în cazul Marvel Cinematic Universe. Am suficienți amici care găsesc întotdeauna motive să fie entuziasmați, fie față de noile filme post-Endgame, fie față de noile seriale, de la WandaVision încoace. 

Doar că, oricât de suporter ai fi, n-ai cum să nu observi că, așa cum Hawkeye sau Secret Invasion nu mai au energia din trecut, la fel, nici Obi-Wan Kenobi sau, mai nou, Ahsoka, sunt far, far away de producția atentă, atmosfera melodramatică-dar-isteață și look-ul cinematic încântător din filmele lui George Lucas (The Mandalorian are un +1 la aceste capitole față de celelalte, dar tot n-a fost suficient să poată fi o producție care să te îndemne, vreodată, la revizionare, cum reușesc, de altfel, serialele izbutite).

Indiciul că Ahsoka poate fi o autopastișă a francizei e chiar în prima scenă, când, undeva în sectorul G-38 (chiar îi pasă cuiva?), comandantul navei unde Elsbeth e prizonieră, refuză să creadă că la bordul unei nave clandestine s-ar afla niște așa-ziși Jedi. E și mirarea mea, ca spectator, de fapt. Jedi? În 2023? Mai avem nevoie de ei? Chiar e musai să mai existe alți Jedi? Surpriza, dacă poate fi numită așa, e că, într-adevăr, comandantul plătește cu viața pentru naivitatea lui, iar la bordul acelei nave chiar erau niște Jedi.

Apoi, Ahsoka caută în subteranele unui ceea ce pare a fi un templu, harta de mare interes, într-o scenă care putea fi din orice alt Indiana Jones sau poate chiar refuzată la brainstormingul pentru The Fifth Element (pe care, brusc, simt nevoia să-l revăd): câteva pietre mutate într-o oarecare poziție, al căror ghicitoare mi s-a părut că a durat o veșnicie, scot la iveală, într-un moment lipsit de orice urmă de suspans, sfera care ascunde harta care, la rândul ei, nu prea mă intrigă atât de mult, încât să trec mai departe de primele două episoade. Nici privirea în gol a lui Dawson, ca și cum ar interpreta rolul lui Daredevil, nu ajută. „Harta, dă-ne-o nouă!”, îi ordonă niște androizi, după ce Ahsoka iese din subteran. „Uite, n-am chef”, le răspunde, în mare, aceasta. Uite, poftim, că nici eu nu mai am chef.

Disponibil pe Disney+ | Per total: 5/10 | Știință & Tehnologie: 5/10



Text de

Mihai Tița

Jurnalist de lifestyle și cultură, care a mai scris pentru Playboy, GQ, FHM, Sunete sau Scena9. 

CULTURĂ|BOOK CLUB

8 cărți gastronomice din 2023 care merită citite

De
O primă partea a aparițiilor editoriale despre mâncare dintr-un an destul de generos cu gastronomia. Plus o scurtă recapitulare a ultimului deceniu.
CULTURĂ|POPCRAFT

40 de ani de la The Terminator: Skynet se întoarce?

De
„I'll be back” e una dintre replicile iconice al cinemaului, dar, astăzi, e și o metaforă pentru reîntoarcerea temei principale: cât de periculoasă e, de fapt, inteligența artificială?
CULTURĂ|GAMECRAFT

Prince of Persia: The Lost Crown. Renașterea unui clasic

De
Prințul tău se află într-o altă anomalie temporală, dar măcar a ieșit din hibernare.
CULTURĂ|POPCRAFT

Poor Things: Bella și bestia

De
Unul dintre regizorii însemnați și inconfortabili ai ultimelor decade încearcă să fie mai abordabil, într-o satiră pastelată despre Dumnezeu, autonomie corporală, misoginism și câte și mai câte.