Top 100 filme SF (100-76)

De Mindcraft Stories 30.07.2020, ultima actualizare: 14.07.2021

Primele 25 de filme din topul Mindcraft Stories al celor mai bune science fiction-uri din toate timpurile

Filmele din această parte a clasamentului s-au „luptat” să prindă topul, lasând pe dinafară altele poate la fel de merituoase. Avem aici low budget-uri care au impresionat prin scenariu, dar și filmul care a dominat topul all-time al vânzărilor vreme de un deceniu, avem blockbustere din 1930 și din anii 2000, avem filme care nici nu știm dacă pot fi categorisite drept SF-uri, dar și unele care sunt legate între ele ombilical, fie prin scenariu, fie prin actori. Iată, deci, cum arată prima parte a topului nostru.

The Man from Earth  (2007)

SUA | Regia: Richard Schenkman. Scenariul: Jerome Bixby.
Cu: David Lee Smith, Tony Todd, John Billingsley 

Este unul dintre acele SF-uri low budget care nu are nevoie de efecte speciale ca să te țină în fața ecranului și al cărui statut a fost ridicat de distribuirea masivă pe torrenți. De altfel, regizorul le-a mulțumit public fanilor pentru piraterie, deși i-a încurajat să cumpere și DVD-ul – era, totuși, 2007. Numit un SF intelectual, filmul se desfășoară la petrecerea de adio a unui profesor universitar, John Oldman, în care acesta le dezvăluie colegilor, specialiști în diverse domenii – întâmplător, toate având legătură cu trecutul, de la biologie și arheologie la istorie și istoria artei –, că trăiește din perioada Cro-Magnon și nu îmbătrânește deloc. Motiv pentru care se mută la fiecare zece ani. Evident, prietenii nu-l cred, dar pe parcursul discuțiilor apar tot mai multe dovezi în favoarea afirmațiilor lui Oldman. Scenariul a fost început de Jerome Bixby în anii ‘60 și terminat cu puțin timp înainte de a muri. Bixby a folosit conceptul și într-un episod al serialului original Star Trek, intitulat Requiem for Methuselah. 

Trivia: O continuare a filmului, The Man from Earth: Holocene, a fost lansată în 2017, după două tentative anterioare de a strânge bani prin crowdfunding pentru un sequel și un serial bazat pe conceptul lui Bixby. (M.G.)

Perfect Sense (2011)

Marea Britanie | Regia: David Mackenzie. Scenariul: Kim Fupz Aakeson
Cu: Ewan McGregor, Eva Green, Lauren Tempany 

Cum ar fi să întâlnești pe cineva, să te îndrăgostești și fix atunci o epidemie să se abată asupra omenirii și să dea totul peste cap? Acum un an așa ceva era greu de imaginat, dar acum unii poate au  și pățit asta. Perfect Sense spune povestea unui chef de restaurant și a unei epidemioloage care se îndrăgostesc tocmai când un virus ciudat, care îi lasă pe oameni fără simțuri, schimbă totul în jur. Pe măsură ce oamenii își pierd simțul olfactiv, gustativ, auditiv etc., pestilența devine globală, rujuri și animale vii sunt devorate fără deosebire, iar haosul se instalează. Filmul îi aduce din nou împreună pe regizorul David Mackenzie și pe actorul Ewan McGregor – care au mai lucrat la Young Adam (2003) – și, deși nu e grozav, te ține totuși în priză. În plus, în condițiile actuale de pandemie, unii vor rezona cu premisa de la care pornește filmul și poate vor înțelege mai bine ce ni se întâmplă astăzi.   

Trivia: Denis Lawson, care joacă rolul șefului de restaurant, și Ewan McGregor au mai jucat în seria Star Wars, primul în trilogia originală, al doilea în prequel-uri. În viața reală sunt unchi și nepot. (V.N.)

The Untamed  / La región salvaje (2016)

Mexic | Regia: Amat Escalante. Scenariul: Amat Escalante, Gibrán Portela.
Cu: Ruth Ramos, Simone Bucio, Jesús Meza

Sunt multe piste false pe care te poartă The Untamed – de la extraterestrul din hambar la tentacle erotica – timp de 100 de minute în care țese o poveste complexă despre machism și homobofie, seducție și putere. Departe de fi un film comod sau chiar suportabil, nu îți oferă privilegiul unei povești previzibile, dar îți garantează o experiență vizuală și sonoră deplină. La fel ca multe din SF-urile bune recente, se folosește de metafora monstrului pentru a explora teritoriile din ce în ce mai vagi și complexe ale sexualității și alienării.

Trivia: Filmul a fost selecționat în competiția oficială a Festivalului de Film de la Veneția și a câștigat un Leu de Argint. (V.T.)

Possession (1981)

Franța/Germania | Regia: Andrzej Żuławski. Scenariul: Andrzej Żuławski și Frederic Tuten
Cu: Isabelle Adjani, Sam Neill, Heinz Bennent

Este destul de greu de categorisit acest film, care e o combinație de dramă, horror și suspans, în care elementele science fiction sunt folosite mai degrabă ca metafore. Rămâne la latitudinea fiecărui privitor dacă își merită locul într-un top al filmelor SF, fiind genul acela de peliculă pe care o înțelege cu adevărat doar creatorul, în genul creațiilor lui Lynch sau al mai recentului Enemy al lui Villeneuve. Possession spune povestea unui spion care se întoarce acasă pentru a descoperi că soția vrea să divorțeze. Pe parcurs, lucrurile încep să o ia din ce în ce mai razna, ceea ce i-a făcut pe mulți să spună că tema principală e dezintegrarea căsniciei. Însă, acțiunea se petrece în Berlinul de Vest, în timpul Războiului Rece, iar polonezul Żuławski ar putea vorbi și de o țară care se dezintegrează. Partea a doua a filmului e din ce în ce mai suprarealistă, culminând cu o scenă în care spionul își surprinde soția făcând sex cu o creatură ciudată, cu puteri psihice și tentacule. Monstrul a fost creat de celebrul Carlo Rambaldi, cel care l-a imaginat pe E.T. și mâna din Alien. Possession n-a fost foarte bine primit de public sau de critici la debut, deși i-a adus un premiu la Cannes lui Isabelle Adjani. Cu trecerea timpului a devenit însă un film-cult. 

Trivia: Legenda spune că Adjani a fost devastată emoțional de film și că ar fi încercat să se sinucidă după terminarea filmărilor. (M.G.)

Sound of My Voice (2011)

SUA | Regia: Zal Batmanglij. Scenariul: Zal Batmanglij, Brit Marling.
Cu:  Brit Marling, Christopher Denham, Nicole Vicius

Încă un film în care elementele SF sunt doar un pretext. Ba mai mult, aici rămânem cu o întrebare până la final. Premisa filmului pornește de la un cult, a cărui fondatoare susține că este o călătoare în timp, din 2054, când Pământul e bântuit de foamete și război, și doi documentariști care vor să arate că aceasta este o mincinoasă. Este primul film pentru care regizorul Zal Batmanglij și actrița Brit Marling, care sunt și co-scenariști, colaborează. Aceștia au creat, câțiva ani mai târziu serialul Netflix The OA – a cărui recentă anulare, după două sezoane, a stârnit protestul fanilor. Batmanglij, Marling și regizorul Mike Cahill (cu care Marling a realizat un alt film din acest top, tot în 2011) sunt prieteni din facultate. Sound of My Voice este, ca și alte filme de pe această listă, una dintre acele producții low-budget care reușesc, cu ajutorul unui scenariu smart și fără efecte speciale complexe, să devină un reper și să-și creeze o adevărată bază de fani.

Trivia: Filmul a debutat la Sundance în 2011 și i-a convins pe Ridley și Tony Scott să investească în The East, un alt film (ne-SF) scris de Batmanglij și Marling. (M.G.)

Automata (2014)

Spania/Bulgaria | Regia: Gabe Ibáñez. Scenariul: Gabe Ibáñez, Igor Legarreta, Javier S. Donate
Cu: Antonio Banderas, Dylan McDermott, Melanie Griffith

Co-producția spaniolă-bulgară e ținută în picioare de o intrigă destul de interesantă, în care Pământul e făcut aproape nelocuibil de furtuni solare, iar omenirea s-a bazat pe roboți construiți în stilul automatonilor pentru a-și păstra ultimele bastioane de viață locuibile. Povestea îl urmărește pe agentul de asigurări pentru roboți Jacq Vaquan (Antonio Banderas), pus să investigheze cazuri în care aceștia se comportă necorespunzător cu cele două legi ale roboticiiNumite protocoale, roboții din lumea filmului nu au voie provoace daune oricărei forme de viață (I) sau să se altereze pe sine sau pe alți roboți (II) pe care le propune. Automata nu se sfiește să-și ascundă influențele majore din Blade Runner, mai ales în prima jumătate. Marea atracție sunt roboții în sine – un „love letter” adresat conceptului retro-futurist de automaton, cu o varietate destul de mare și animați fluid. Din păcate, pelicula e trasă în jos de un joc actoricesc care variază de la mediocru la foarte prost și de multe, multe clișee, mai ales în privința dialogului. Totuși, reușește să abordeze niște concepte interesante, dar în niciun caz nemaiauzite despre natura vieții și evoluție.

Trivia: Deși suferă la capitolul joc actoricesc, filmul se poate lăuda cu Javier Bardem în distribuție – ca vocea unui robot procesată destul de mult încât să elimine vreo urmă de emoție. (I.P.)

The Dark Knight (2008)

SUA | Regia: Christopher Nolan. Scenariul: Christopher Nolan, Jonathan Nolan
Cu: Christian Bale, Heath Ledger, Aaron Eckhart
📽️ Disponibil pe: Netflix

Partea a doua a trilogiei Batman regizată de Christopher Nolan a rămas cea mai aclamată de către fani și critici. Asta pentru că deși Batman Begins și The Dark Knight Rises au aceeași atmosferă serioasă și întunecată, în contrast cu majoritatea arhetipurilor de povești cu supereroi, The Dark Knight are atuul unei dinamici extraordinare protagonist-antagonist. Cu un deceniu înainte ca Joaquin Phoenix să readucă personajul în prim-plan și la penultimul său rol, regretatul Heath Ledger joacă un Joker care e haosul încarnat, ale cărui mind games dictează ritmul filmului și îl duc pe Batman-ul lui Bale la epuizare psihică. Faptul că distribuția e completată de Gary Oldman, Morgan Freeman sau Michael Cain în roluri secundare adaugă și mai mult gravitas peliculei. Dacă crezi că o poveste inspirată de benzi desenate nu poate fi serioasă, există șanse mari ca The Dark Knight să te facă să-ți reconsideri opinia.

Trivia: Înainte ca Marvel să ia box-office-ul cu asalt, The Dark Knight a fost primul film bazat pe o bandă desenată care a atins încasări de 1 miliard de dolari în toată lumea. (I.P.)

Rogue One: A Star Wars Story (2016)

SUA | Regia: Gareth Edwards. Scenariul: Chris Weitz, Tony Gilroy
Cu: Felicity Jones, Diego Luna, Forest Whitaker
📽️ Disponibil pe: HBO GO

Sunt doar două filme Star Wars care nu fac parte din trilogia de trilogii, ambele lansate recent, iar Rogue One e cel care evocă cel mai mult atmosfera de aventură spațială prin care seria originală a captivat imaginația fanilor. Deși e doar un spin-off situat între episoadele 3 și 4, cu personaje necunoscute în prim-plan, povestea lui Jyn Erso (Felicity Jones) și a găștii de rebeli pe care o adună, în tentativa de a fura planurile pentru Death Star, progresează în mod organic și nu suferă de boala personajelor care trebuie să ia o anumită decizie pentru că asta spune scenariul. Ba chiar îmbunătățește retroactiv trilogia originală, rezolvând cel mai cunoscut plot device din A New Hope. E cel mai bine primit și probabil cel mai bun film Star Wars din era Disney.

Trivia: O scenă de bătălie spațială în jurul Death Star-ului folosește filmări neutilizate și remasterizate digital din A New Hope. (I.P.)

Herbert Dorfman/Corbis via Guliver/Getty Images

Invasion of the Body Snatchers (1956)

SUA | Regia: Don Siegel. Scenariul: Daniel Mainwaring
Cu: Kevin McCarthy, Dana Wynter, Larry Gates
📽️  Disponibil pe: Internet Archive 

Într-un oraș fictiv din California are loc o invazie extraterestră. Sporii unor plante extraterestre cad din spațiu și se dezvoltă sub forma unor capsule sau păstăi uriașe, capabile să creeze dubluri ale oamenilor lângă care sunt plasate. Aceste capsule copiază perfect caracteristicile fizice, amintirile și trăsăturile de personalitate ale oamenilor, dar sunt complet lipsite de emoții. Doctorul din oraș își dă seama că întreaga comunitate e înlocuită de duplicate și încearcă să oprească fenomenul. Filmul e o adaptare alb-negru a romanului SF The Body Snatchers, publicat în 1954 de Jack Finney în revista Collier’s, și a avut parte de trei remake-uri. Deși cei implicați în realizarea lui au negat, filmul a fost perceput ca un manifest împotriva McCarthyism-ului.Perioadă între 1940-1960 de suspiciune anticomunistă intensă, în care se lansau cu ușurință acuzații de subversiune și trădare în SUA. În 1994 Librăria Congresului din SUA l-a selectat pentru păstrare în Registrul Național al Filmelor, pentru că este important din punct de vedere cultural, istoric și estetic. 

Trivia: În anii 1990, a apărut expresia „pod people” în cultura americană, ca referință la dublurile lipsite de sentimente din film. (V.N.)

Avatar (2009)

SUA | Regia: James Cameron. Scenariul: George Lucas.
Cu: Sam Worthington, Zoe Saldana, Stephen Lang 

Un loc destul de jos în top pentru un film care a deținut, vreme de un deceniu, tilul de „filmul cu cele mai mari încasări din lume” (a fost detronat de Avengers: Endgame) și care e pe locul al doilea și în topul încasărilor ajustate cu inflația, după Gone With The Wind. Cameron a început lucrul la film în 1994, dar a așteptat să apară tehnologia necesară (și să facă bani cu Titanic) pentru a-l produce. Avatar spune povestea unui soldat din secolul XXII, ajuns pe planeta Pandora, unde mineritul unui element numit unobtanium pune în pericol specia inteligentă nativă a planetei, numită Na’vi. Numele filmului vine de la corpul Na’vi creat prin inginerie genetică pe care protagonistul filmului îl controlează de la distanță. Critica colonialismului și a problemelor create de schimbările climatice pe Pământul actual este transparentă. Avatar a primit nouă nominalizări la Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film și pentru regie, și a câștigat trei (imagine, scenografie și efecte speciale). Două continuări, Avatar 2 și 3, ar trebui să fie lansate în 2022 și 2024.

Trivia: Limbajul Na’vi a fost creat de lingvistul Paul Frommer, de la Universitatea South California. (M.G.)

Another Earth (2011)

SUA | Regia: Mike Cahill. Scenariul: Mike Cahill, Brit Marling
Cu: Brit Marling, William Mapother, Matthew-Lee Erlbach

În filmul său de debut, Cahill trișează. Pentru că o face impecabil, împinge limitele SF-ului către drama urbană indie. Folosește pretextul unei povești despre lumi paralele – Pământul nostru are un frate aproape geamăn – pentru a explora astenii de tânăr adult cititor de filosofie: responsabilitate, destin, limitele alegerilor personale. De altfel, munca la Another Earth a și început ca un mic eseu cinematografic, filmat în jurul casei, cu o simplă cameră HD, în baza discuțiilor avute cu protagonista Brit Marling. Rezultatul este un film solid, greu de dus și de povestit, care reușește niște intimități surprinzătoare, dar și un final cu două întorsături. V-am zis că regizorul trișează impecabil, da?

Trivia: Tot în 2011, apare Melancholia lui Von Trier, o producție-soră-mai-mare care se juca cu aceeași premisă: o planetă amenințătoare apare în proximitatea Terrei. (V.T.)

Wikimedia Commons

The Bride of Frankenstein (1935)

SUA | Regia: James Whale. Scenariul: William Hurlbut
Cu: Elsa Lanchester, Boris Karloff, Colin Clive
📽️  Disponibil pe: Internet Archive

E partea a doua a filmului din 1931, Frankenstein, și e considerat una dintre cele mai bune continuări din istoria filmului, ba chiar unii critici spun că este mai bună decât originalul. Filmul e regizat tot de James Whale, la fel ca primul, iar povestea spusă are la origine un fir narativ secundar din romanul lui Mary Wollstonecraft Shelley, Frankenstein; or, The Modern Prometeus, pe care se bazează ecranizările. Henry Frankenstein, domolit după experiența cu Monstrul,Originalul Frankenstein e disponibil tot pe archive.org vrea să lase deoparte planurile de a crea viață, dar fostul său mentor Doctor Pretorius și Monstrul îl forțează să-i facă celui din urmă o femeie. 

Trivia: A fost filmat în întregime în studio, în 46 de zile și cu un buget de 400.000$. Câteva scene, care făceau referire la relația poliamoroasă dintre Mary Shelley, soțul ei și Lordul Byron, Mai multe despre viața autoarei găsiți aici, wikipedia.com au fost scoase din cauza cenzurii. Filmul a dat naștere unor replici intrate în cultura pop.De exemplu, replica „We belong dead” a ocupat locul 63 în topul 100 al celor mai bune replici din filme, ohnotheydidnt.livejournal.com (V.N.)

Transcendence (2014)

Marea Britanie, China, SUA | Regia: Wally Pfister. Scenariul: Jack Paglen
Cu: Johnny Depp, Rebecca Hall, Morgan Freeman
📽️  Disponibil pe: Netfix

Un film-rețetă, apărut și dispărut într-un noian de francize cu roboți și super-eroi. Toate elementele care ar fi trebuit să-i asigure succesul – distribuția plină de grei, Tema Mare a singularității AI-ului, un buget de 100 de milioane, paranoia americană legată de terorismul domestic – sunt și cele care-l fac să se prăbușească sub propria greutate, mai ales acolo unde ar vrea să tragă concluzii. Povestea are potențial – aflat pe moarte, Johnny Depp, în rolul omului de știință vizionar, își mută conștiința în cloud –, dar divaghează în prea multe fire și personaje secundare. În ciuda hibelor narative, Transcendence rămâne un film „de duminică” confortabil, chiar dacă nu memorabil.

Trivia: A fost filmul de debut al lui Wally Pfister, cunoscut ca director de imagine al lui Nolan în seria Dark Knight, în Inception sau The Prestige. Și ultimul său lung metraj serios din acest scaun. (V.T.)

Paramount Pictures/Sunset Boulevard/Corbis via Guliver/Getty Images

Star Trek II: The Wrath of Khan (1982)

SUA | Regia: Nicholas Meyer  Scenariul: Jack B. Sowards, Harve Bennett
Cu: William Shatner, Leonard Nimroy, Ricardo Montabaun

E puțin trist că cel mai cunoscut aspect din The Wrath of Khan e momentul în care căpitanul Kirk (William Shatner) urlă exasperat și puțin comic numele antagonistului titular. Asta pentru că, departe de a fi o memă, filmul e considerat de către mulți critici și fani ca fiind cea mai bună adaptare în lungmetraj a serialului. Are tot ce îi trebuie pentru asta: întreg cast-ul seriei originale cu personalitățile specifice, un antagonist care e în același timp amenințător, dar are și motivații credibile și o poveste care rezolvă unul dintre firele narative lăsate oarecum în aer de serial. E esența Star Trek condensată în 112 minute, ceea ce e și mai impresionant dacă luăm în calcul că a avut parte de doar o treime din bugetul primului film, iar acela a fost considerat dezamăgitor.

Trivia: Filmul trebuia să se numească inițial The Vengeance of Khan, dar Paramount a schimbat numele pentru că era prea similar cu titlul cunoscut la acea vreme pentru al treilea film Star Wars – Revenge of the Jedi. La scurt timp după, Lucasfilm a decis la rându-i să schimbe numele peliculei în The Return of the Jedi. (I.P.)

Alphaville (1965)

Franța | Regia: Jean-Luc Godard. Scenariul: Jean-Luc Godard
Cu: Eddie Constantine, Anna Karina, Akim Tamiroff 

În Alphaville, Jean-Luc Godard îmbină SF-ul cu film noir-ul, peste care adaugă o poveste cu detectivi. Lemmy Caution, un personaj pe care Godard l-a împrumutat dintr-o serie de filme franțuzești de aventură, sosește în Alphaville – capitala unui stat totalitar – ca să-l omoare pe liderul acestuia, un computer numit Alpha 60. Computerul a interzis gândirea liberă și concepte ca iubirea, poezia, emoția. Cei care dădeau semne că ar simți emoții, erau executați. În timpul misiunii sale, Lemmy se îndrăgostește de Natacha, fiica celui care a creat Alpha 60, și lucrurile se complică. Deși e o distopie futuristică, filmul n-a avut parte de niciun efect special, fiind filmat în întregime în locații și pe străzile din Paris. Dialogurile sunt în mare parte improvizate, la fel ca în alte producții ale regizorului. Alphaville abundă de referințe la operele altor autori care l-au influențat pe Godard, cum ar fi Louis-Ferdinand Céline – cel mai cunoscut roman al lui, Călătorie până la capătul nopții e menționat într-o replică, George Orwell – vocea mecanică a naratorului aduce aminte de Big Brother din romanul 1984, atribuirea de noi sensuri unor gesturi sau cuvinte e la fel ca Newspeak-ul din roman etc. 

Trivia: Filmul lui Godard și-a lăsat amprenta asupra altor artiști: videoclipul unei piese The Cranberries e inspirat din film, E vorba de „Linger”, youtube.com Haruki Murakami face referire la el, În romanul În noapte, wikipedia.com trupa germană de synthpop Alphaville și-au luat numele din film Cei care cântă Big in Japan, youtube.com etc. (V,N,)

No Blade of Grass (1971)

Marea Britanie, SUA | Regia: Cornel Wilde. Scenariul: Sean Forestal, Cornel Wilde
Cu: Nigel Davenport, Jean Wallace, John Hamill

Uite un adevărat clasic al SF-ului „de avertisment”, cu agendă ecologistă și socială explicită. În plină foamete mondială, o familie londoneză din lumea bună părăsește orașul în căutarea unei oaze de siguranță. Urmează multe împușcături și ceva umor englezesc. Pentru că folosește fără complexe uneltele exploatation, filmul a primit pe vecie ștampila de serie B sau chiar C. Cu toate astea sau tocmai de asta punctează atât de bine psihozele perioadei: violență de stradă și vandalism, agresiune sexuală, bande de motocicliști, deschizând cumva drumul pentru primul Mad Max sau primii zombies ai lui Romero. La fel ca multe dintre bijuteriile perioadei, de la The Andromeda Strain la Phase IV, are un montaj aproape derutant, iar povestea are prea multe găuri pentru te lăsa să te bucuri 100% de ea. Filmul e o adaptare a romanului The Death of Grass de John Christopher.

Trivia: Până la Snake Plissken, peticul de ochi purtat de Nigel Davenport rămâne cel mai sexi din filmul SF. (V.T.)

Star Trek Into Darkness (2013)

SUA | Regia: J. J. Abrams. Scenariul: Roberto Orci, Alex Kurtzman șiDamon Lindelof.
Cu: Zachary Quinto, Simon Pegg, Karl Urban, Zoe Saldana
📽️  Disponibil pe: Netflix

Este al 12-lea film de lungmetraj din seria Star Trek, dar doar al doilea din franciza care a fost „rebootată” în 2009, când a fost deschisă o nouă linie temporală – ca să nu se piardă zecile de povești spuse până atunci. În acest film, nava Enterprise, a cărei conducere fusese pierdută temporar de căpitanul Kirk, trebuie să prindă un terorist periculos care ucide conducerea Flotei Stelare și se refugiază apoi pe Kronos, planeta natală a klingonienilor, o specie războinică ostilă oamenilor. Spoiler alert: filmul marchează și reîntoarcerea unuia dintre cele mai cunoscute personaje negative din istoria francizei (da, tot Khan), motiv pentru care are și câteva trimiteri la filmul situat pe locul 87 în acest clasament. Este ultimul film în care Leonard Nimoy îl joacă pe Spock (cel original) înainte de decesul actorului în 2015.

Trivia: Noua franciză e continuată de Star Trek Beyond (2016), însă discuțiile s-au blocat la cel de-al patrulea film al seriei, chiar dacă au apărut tot felul de știri că aceasta ar putea fi regizată de Quentin Tarantino. (M.G.)

Ender’s Game (2013)

SUA | Regia: Gavin Hood. Scenariul: Gavin Hood
Cu: Asa Butterfield, Harrison Ford, Ben Kingsley
📽️  Disponibil pe: Netflix

Ender’s Game suferă din cauza faptului că trebuie să adapteze 324 de pagini ale unuia dintre cele mai apreciate romane SF din istorie în aproximativ două ore de film. De asta a și fost criticat de fanii seriei, care i-au considerat povestea mult prea grăbită și schimbată față de carte. Similar cu Starship Troopers, tema principală e îndoctrinarea militară împotriva unei rase extraterestre insectoide. Diferența e că aici nu vorbim de transformarea unor tineri oarecare în soldați de infanterie, ci de modelarea unui geniu strategic în persoana lui Andrew „Ender” Wiggin (Asa Butterfield), recrutat pentru o academie care transformă cei mai inteligenți copii de pe planetă în viitori comandanți militari. Doar că academia, supervizată oarecum din umbră de colonelul Hyrum Graff (Harrison Ford) și de maiorul Gwen Anderson (Viola Davis), pune un accent special pe formarea lui Ender, din motive pe care o să le afli în film. Pe cont propriu, e reușit ca un film SF care combină elemente mai introspective cu acțiune și CGI bine-făcut, și e o introducere destul de solidă pentru cei care nu sunt familiari cu romanele lui Orson Scott Card.

Trivia: Actorii care îi joacă pe copii la academia din film s-au antrenat la celebra Tabără Spațială a NASA, pentru mai multe scene care presupuneau exerciții logice și fizice în condiții de gravitație zero. (I.P.)

Acción mutante (1993)

Spania | Regia: Álex de la Iglesia. Scenariul: Jorge Guerricaechevarría, Álex de la Iglesia.
Cu: Antonio Resines, Álex Angulo, Frédérique Feder

Wow. O combinație de comedie, satiră socială, body horror și film de acțiune, aparent rezervată pentru curioși și cunoscători. Într-o societate a viitorului, un grup terorist care militează pentru drepturile urâților răpește fiica unui bogătaș. În bună tradiție a anilor ’90, totul se termină cu împușcături, pe o planetă populată de orori.

Álex de la Iglesia, copilul teribil al cinema-ului spaniol, refuză, încă din debutul lui regizoral, orice convenție a (sub)genului și preferă logica dementă a benzilor desenate. Tocmai acest mix de genuri și storytelling fără complexe au transformat Acción mutante într-un cult classic.

Trivia: Printre producătorii filmului se numără și Pedro Almodovar. (V.T.)

Guliver/Getty Images

Armageddon (1988)

SUA | Regia: Michael Bay. Scenariul: Jonathan Hensleigh.
Cu: Bruce Willis, Ben Affleck, Billy Bob Thornton, Liv Tyler
📽️  Disponibil pe: HBO GO

Este una dintre acele superproducții apărute în epoca în care studiourile se întreceau să vină cu scenarii concurente pe aceeași temă. De data aceasta, tema era un asteroid care amenință să se ciocnească de Pământ. Armaggedon e o replică la Deep Impact, care abordase același subiect cu trei luni mai devreme. Astronomii l-au declarat pe cel de-al doilea mai apropiat de realitate, însă publicul a preferat varianta aceasta, mai spectaculoasă și cu o distribuție mai celebră – criticii n-au fost la fel de încântați. Filmul spune povestea unor specialiști în foraj care sunt trimiși de NASA să pună explozivi pe un asteroid care ar putea distruge întreaga viață de pe Terra. Producătorii au schimbat șapte scenariști, iar Bruce Willis a primit premiul Razzie pentru cel mai prost actor (din șapte nominalizări), deși asta n-a împiedicat Acacemia de Film să nominalizeze Armaggedon pentru patru Oscaruri.

Trivia: Ben Affleck spune că l-a întrebat pe Michael Bay de ce ar fi mai simplu să îi învețe pe sondori să fie astronauți și nu invers și i s-a răspuns: „Shut the fuck up!”. (M.G.)

The Abyss (1989)

SUA | Regia: James Cameron. Scenariul: James Cameron
Cu: Ed Harris, Mary Elizabeth Mastrantonio, Michael Biehn 

Un submarin american nuclear se scufundă în timpul Războiului Rece și o echipă formată din marinari americani și lucrători pe o platformă de petrol își unesc forțele ca să recupereze nava. Ei bănuiesc că submarinul a fost răpus de ruși, dar în adâncurile oceanului descoperă o specie ciudată de extratereștri. Printre pregătirile intense pentru filmări se numără construirea unui sistem care să-i permită regizorului James Cameron să comunice sub apă cu actorii. Lansarea filmului a fost amânată pentru că echipa de producție a avut nevoie de timp ca să lucreze la animație și efecte speciale (au lucrat șase luni ca să obțină 75 de secunde cu creatura subacvatică). De altfel, filmul a câștigat Oscarul pentru această efecte speciale în 1990.

Trivia: Filmările au avut loc într-un rezervor care conținea 28.000 metri cubi de apă, avea 18 metri adâncime și un diametru de 70 de metri. Puține scene au fost filmate cu cascadori, chiar și cele în care personajele se înecau sau se fereau de explozii. Mulți actori au rămas traumatizați – Ed Harris l-ar fi pocnit pe James Cameron pentru că a continuat să filmeze în timp ce el aproape se îneca; actorul a refuzat să vorbească despre film de atunci. Și Mary Elizabeth Mastrantonio a spus că filmările au fost orice, dar nu distractive. (V.N.)

John Springer Collection/Corbis via Guliver/Getty Images

The Day the Earth Stood Still (1951)

SUA | Regia: Robert Wise. Scenariul: Edmund H. North
Cu: Michael Rennie, Patricia Neal, Hugh Marlowe
📽️  Disponibil pe: Internet Archive

E oarecum deprimant că există o diferență de 65 de ani între The Day the Earth Stood Still și Arrival. Asta pentru că, deși sunt produsul unor contexte sociale, tehnologice, culturale și mai ales cinematografice radical diferite, ele abordează în mod destul de convingător și relevant aceeași temă: inabilitatea omenirii de a trece peste propriile conflicte și prejudecăți, chiar și atunci când are de-a face cu o inteligență superioară. La exterior, nu e nimic extraterestru despre Klaalu (Michael Rennie); în afara faptului că aterizează cu o farfurie zburătoare și un robot în Washington, arată exact ca un om și vorbește limba engleză. Cu toate acestea, Rennie reușește să imprime personajului un aer extrem de straniu și suprarealist, mai ales în comparație cu personajele-stereotip din America anilor ’50 cu care are de-a face, în încercarea sa de a transmite liderilor lumii (la fel de fracturate atunci ca și acum) un mesaj vital pentru supraviețuirea planetei.

Trivia: Filmul a fost selectat pentru prezervare de către Registrul Național al Filmelor din SUA în 1995, fiind considerat ca având o importanță „culturală, istorică sau estetică semnificativă”. (I.P.)

Guliver/Getty Images

Planet of the Apes (1968)

SUA | Regia: Franklin J. Schaffner. Scenariul: Michael Wilson, Rod Serling
Cu: Charlton Heston, Roddy McDowall, Kim Hunter 

Primul dintr-o serie de cinci filme, este o adaptare a romanului franțuzesc „La Planète des Singes”, de Pierre Boulle, și spune povestea unui echipaj de astronauți care aterizează forțat pe o planetă bizară din viitorul îndepărtat. La început, planeta pare părăsită, dar astronauții descoperă repede că ea este, de fapt, guvernată de maimuțe inteligente, care pot vorbi. Într-o inversare de roluri, maimuțele sunt specia dominantă, iar oamenii,niște creaturi mute îmbrăcați în piei de animale. Scena finală, care răstoarnă toate supozițiile, este una dintre cele mai celebre din istoria cinematografiei. Filmul a avut succes la public, cu încasări de 33 milioane de dolari și rămâne un punct de referință pentru tehnicile de machiaj inedit, printre altele (o treime din bugetul filmului s-a dus pe machiaj). În timp, Planet of the Apes a devenit franciză, împrumutându-și numele unui serial de televiziune, unei animații, unei benzi desenate, jocurilor video și altor mărfuri legate de film. La acestea se adaugă remake-ul lui Tim Burton din 2001 și reboot-ul din 2011. 

Trivia: Aplicarea și îndepărtarea machiajului dura cam șase ore în total, așa că actorii nu se mai demachiau în pauzele de filmări. În pauze, actorii machiați ca urangutani se strângeau în mod natural cu urangutanii, cimpanzeii cu cimpanzeii și-așa mai departe. Nu există nicio femeie-urangutan sau gorilă în film. (V.N.)

They Live (1988)

SUA | Regia: John Carpenter. Scenariul: John Carpenter.
Cu: Roddy Piper, Keith David, Meg Foster 

Scenariul lui Carpenter este bazat pe o povestire scrisă de Ray Nelson, intitulată Eight O’Clock in the Morning. Personajul principal descoperă că populația este manipulată prin mesaje subliminale să consume, să facă copii și să accepte status quo-ul impus de o conducere care este formată din extratereștri. Doar niște ochelari speciali dezvăluie adevăratul aspect al acestora și mesajele reale ascunse în spatele panourilor publicitare. Este o critică la adresa consumerismului și a politicilor economice duse de președintele Reagan, deși suprematiștii albi au văzut în film propriile obsesii anti-semite – Carpenter a subliniat că filmul e despre consumerism, ca să nu mai fie dubii. Artistul Shepard Fairey și-a bazat una dintre cele mai cunoscute campanii de street art din istoria genului pe un cuvânt împrumutat din film, Obey, căruia îi este adăugată fața lui Andre the Giant, ceea ce contribuie suplimentar la caracterul de film-cult al They Live.

Trivia: Scena de luptă din film a fost repetată de Darren Aronofsky în The Wrestler, ca un omagiu. (M.G.)

Gravity (2013)

SUA | Regia: Alfonso Cuaron. Scenariul: Alfonso Cuaron, Jonas Cuaron
Cu: Sandra Bullock, George Clooney
📽️  Disponibil pe: Netflix

Gravity ia un concept simplu și îl execută extrem de bine. Întreg filmul are loc în spațiu, unde cercetătorul Ryan Stone (Sandra Bullock) și astronautul aproape pensionat Matt Kowalski (George Clooney) trebuie să se descurce pe cont propriu, după ce un accident provocat de deșeuri spațiale îi lasă plutind în derivă, fără vreo posibilitate de a comunica cu centrul de control. E o metodă eficientă și nepompoasă de a arăta că spațiul, portretizat în multe SF-uri într-o variantă „îmblânzită”, rămâne un element horror în sine pentru oameni, odată ce-i scoți orice plasă de siguranță. Primește puncte în plus pentru faptul că e producția de cel mai înalt profil care abordează problema deșeurilor spațiale din orbita Pământului, dar și pentru niște cadre absolut încântătoare cu planeta noastră văzută din orbită, într-un contrast eficient cu teroarea experimentată de personaje. Mai în glumă, mai în serios, e filmul de arătat unui flat-earther, dacă se întâmplă să știi pe cineva care mai crede în astfel de enormități.

Trivia: Premisa filmului e bazată pe o teorie reală, numită sindromul Kessler. Acesta susține că poluarea spațială în creștere din orbita joasă a Pământului ar putea duce la coliziuni în lanț între deșeuri, într-un efect de domino care ar face activitățile spațiale viitoare dificile sau imposibile. (I.P.)

TOPUL CONTINUĂ: Top 100 filme SF (75-51)

CULTURĂ|GAMECRAFT

Pacific Drive: Un Stalker și rabla lui credincioasă

De
Ironwood Studios are unul dintre cele mai spectaculoase debuturi din ultimii ani, cu un joc care demonstrează potențialul road-trip-urilor post-apocaliptice.
CULTURĂ|MS TALKS

Palazzina LAF: oțel, sudoare și trădare. O discuție cu Michele Riondino

De
„Palazzina LAF” spune povestea fostei oțelării ILVA din Taranto, Italia, un loc unde mai bine de 85 de persoane au fost private de libertate și de dreptul de-a munci. Regizorul, un localnic, reflectă asupra impactului pe care oțelăria l-a avut asupra oamenilor din acea zonă săracă, în care „ori munceai la ILVA, ori mureai de foame”.
CULTURĂ|POPCRAFT

Spaceman: Infinit de plictisitor

De
Deși are o distribuție spectaculoasă și o premisă ofertantă, Netflix a reușit, pentru a câta oară?, să mai rateze un film.
CULTURĂ|FILM&TV

Toate schimbările majore pe care Dune: Part Two le face față de roman

De
Dune: Part Two respectă, decupează și recontextualizează materialul-sursă, dar nu toate schimbările sunt în alb și negru.