danm/Getty Images
9 animale sălbatice care au invadat orașele. De la urși în Sinaia, la leoparzi în Mumbai45 min read
Pe măsură ce oamenii le-au invadat habitatul natural, tot mai multe viețuitoare pătrund în zonele urbane, în căutare de hrană și adăpost.
În ultimii ani, o mulțime de specii sălbatice, unele mai simpatice, altele mai nesuferite, s-au întors în orașele și suburbiile lumii și s-au alăturat celor care coabitau deja de zeci și chiar sute de ani cu oamenii.
Mulți localnici reacționează cu surprindere la apariția lor, pentru că încă se agață de ideea că animalele sălbatice trebuie să locuiască în sălbăticie. De fapt, aceste animale au nevoie de habitat adecvat, cu suficiente resurse pentru a atrage și susține o populație. Astfel că, peste tot în lume, viața în oraș pare din ce în ce mai favorabilă sălbăticiunilor.
Desigur, coabitarea nu este întotdeauna lipsită de probleme sau pericole. Animalele nou sosite pot deveni invazive și își pot transmite bolile mai ușor, către om. Dar tot ele pot ajuta la controlul altor boli, consumând rozătoare și insecte dăunătoare.
Iată câteva dintre viețuitoarele care prosperă la oraș, în ciuda oamenilor sau cu ajutorul lor.
Nishant Shah/Getty Images
Leoparzii și oamenii se tolerează reciproc în India
Mai multe aici: wikipedia.org capitala statului indian Maharashtra, deține câteva recorduri. Este cel mai populat Lista completă, aici: wikipedia.org numără cei mai mulți milionari și miliardari dintre toate orașele din Detalii, aici: indiatimes.com și are cea mai mare concentrație de leoparzi din lume. „Planet Earth II – Cities”: bbc.co.uk locuiesc într-o zonă împădurită destul de mică, unde se hrănesc cu căprioare și alte animale.
Noaptea, însă, schimbă și habitatul, și meniul. Ies la plimbare (sau la vânătoare) prin parcurile și străzile de la periferie și se hrănesc cu porcii și câinii din gospodăriile oamenilor, sau chiar cu oameni.
În ciuda acestui fenomen, indienii nici nu se gândesc la vreun program de relocare, și nu doar că tolerează sălbăticiunile, ci le și venerează. Pentru ei, leoparzii o întruchipează pe Waghoba – o zeitate felină care aduce protecție și căreia i se ridică altare. Localnicii sculptează imagini cu tigri sau leoparzi pe piatră sau lemn, decorează altarele cu ghirlande de flori și vopsea colorată și li se închină cu pioșenie animalelor.
La nivel regional, Maharashtra ocupă locul al treilea ca populație de leoparzi, cu 1.690 de exemplare. Este depășită de Karnataka, cu 1.783, și de Madhya Pradesh, cu 3.421. Potrivit unei estimări a Autorității Naționale pentru Conservarea Tigrilor (NTCA), populația de leoparzi „60% rise in leopard numbers in 4 years; Madhya Pradesh, Karnataka and Maharashtra top states”, hindustantimes.com în toate statele din centrul Indiei de la măsurătorile anterioare din 2014.
Dincolo de motivele religioase, mai există o explicație pentru care leoparzii sunt tolerați de oameni. Marile feline se hrănesc în cea mai mare parte cu câinii care au invadat, de asemenea, teritoriile. Potrivit unui „Leopards provide public health benefits in Mumbai, India”, core.ac.uk (PDF) din 2018, realizat de Ecological Society of America, leoparzii îi apără pe localnicii din Mumbai de rabia transmisă de câinii comunitari. Mai mult, din studiu reiese că, astfel, municipalitatea economisește aproximativ 18.000 de dolari pe care i-ar fi cheltuit cu costurile de sterilizare.
Dacă în Mumbai, oamenii și leoparzi au reușit, cumva, să coexiste pașnic, în alte zone din Maharashtra situația nu arată la fel de bine. Conform datelor „Maharashtra saw highest leopard deaths in 5 years in 2020”, hindustantimes.com în perioada ianuarie-noiembrie 2020 statul a înregistrat 159 de decese în rândul leoparzilor, cel mai mare număr din ultimii cinci ani, dar au existat și 23 de victime umane în urma atacurilor acestor feline, cel mai mare număr din ultimul deceniu.
Oficialii susțin că numărul ridicat al leoparzilor morți din 2020 este rezultatul creșterii considerabile a populației lor. În prezent, animalele s-au răspândite peste tot, nu doar în păduri, dar și pe câmpuri rurale, urbane și agricole.
Richard Hamilton Smith/Getty Images
Șoimii călători au înlocuit stâncile cu zgârie-norii
I se mai spune și șoimul pelerin, după denumirea științifică (Falco peregrinus), și este cunoscut pentru două caracteristici: este cea mai rapidă pasăre Pot atinge viteze de 320 de kilometri pe oră atunci când se scufundă pentru a-și prinde Despre el, pe larg, aici: wikipedia.org și una dintre speciile care s-a adaptat cel mai bine la viața urbană.
Conform unui „Productivity, mortality, and management of urban peregrine falcons in northeastern North America”, wildlife.onlinelibrary.wiley.com din 2014 publicat în The Journal of Wildlife Management, populația de șoim călător din estul Americii de Nord a crescut semnificativ de la începutul anilor 1980, în special în zonele urbane, iar cele mai frecvente cauze de deces din cele 118 identificate au fost coliziunile cu clădiri (36%), vehicule (9%), avioane (8%) și linii electrice (8%). În multe zone urbane, puii care cad din cuib sunt salvați și relocați în zone mai înalte.
În 2016, orașul New York ar fi avut cea mai mare concentrație de cuiburi de șoimi călători din lume, „Cities. Planet Earth II”, bbc.co.uk Aceștia și le-au construit pe zgârie-nori, care au luat locul stâncilor, habitatul tradițional al șoimilor călători. De-aici, șoimii planează fără efort deasupra orașului, profitând de curenții ascendenți din clădiri și de aerul cald care se ridică din metal și sticlă.
Populațiile de șoimi călători au scăzut pe parcursul secolelor al XIX-lea și al XX-lea din cauza persecuției umane. Contaminarea cu substanța chimică agricolă DDT a provocat o nouă prăbușire a numărului în anii 1950. Atunci, pesticidele au pătruns în lanțul alimentar și implicit în păsări, provocând subțierea cojii de ou și alte probleme. Din fericire, utilizarea DDT-ului a fost interzisă, așa că șoimii s-au întors în orașe.
Abundența Mai multe despre dieta șoimilor călători în acest studiu: „Diet and prey selection of urban-dwelling Peregrine Falcons in southwest England”, britishbirds.co.uk în orașe este unul dintre principalele motive pentru care șoimii s-au adaptat atât de bine la vânătoare în aceste medii. Și pentru că această pasăre vânează și noaptea, în special în timpul sezonului de migrație, sunt în mod natural atrași de orașe, pentru că luminile le oferă o vizibilitate bună. Așa că revin ciclic și în Marea Britanie, de exemplu, unde își fac cuiburi pe poduri, biserici și alte clădiri înalte din în orașe precum Southampton, Exeter, Nottingham și Sheffield.
Naturalistul Ed Drewitt, care cercetează șoimii călători pentru un doctorat la Universitatea din Bristol, spune că masculii de șoim călător rămân, de obicei, în preajma locului în care s-au născut, în timp ce femelele se îndepărtează adesea de cuib la câteva sute de mile și ajung, astfel, în orașe. Acolo au un succes de „Breeding performance of an apex predator, the peregrine falcon, across urban and rural landscapes”, springer.com mai bun decât în mediul rural, datorită disponibilității mai ridicate prăzii, așa cum indică un studiu publicat în 2018 în revista Urban Ecosystems.
Și dacă Marea Britanie nu pare să fie deranjată de prezența mare de șoimi călători în orașele sale, altfel stă treaba cu vulpile urbane. O analiză recentă de la „Are fox populations increasing in Britain?”, wildlifeonline.me.uk sugerează că aproximativ 150.000 dintre cele peste 400.000 de exemplare de pe teritoriul englez trăiesc în orașe.
CITEȘTE ȘI: Cumătra vulpe: șireată în fabule, descurcăreață la oraș
Randy Risling/Toronto Star via Getty Images
Ratonii, experți în manevrarea coșurilor de gunoi
Influența umană a făcut și ca aceste mici creaturi sălbatice să se răspândească din America în regiuni din întreaga lume, inclusiv în Japonia și mare parte din Europa, și să supraviețuiască nu doar în pădurile dese, ci și și în marile orașe, unde resturile de mâncare sunt disponibile la discreție.
Ratonii se mulțumesc cu orice, de la nuci și fructe de pădure până la alte animale mici. Dacă nu găsesc nici de unele, nici de altele, se înfruptă direct din coșurile de de gunoi. Ratonii sunt, de asemenea, alpiniști experți. Deși nu este la fel de ușor și agil ca o veveriță, un raton se poate cățăra în copaci, precum și pe majoritatea pereților verticali. În general, sunt extrem de bine echipați pentru a naviga în zonele urbane și pot mânca aproape orice resturi de mâncare disponibile.
CITEȘTE ȘI: 5 animale pe care orașele le-au făcut mai inteligente
Orașul Toronto din Canada este supranumit capitala mondială a ratonilor. În 2016, ca să împiedice ratonii să împrăștie pe jos resturile alimentare din tomberoanele stradale, municipalitatea a montat pubele mai rezistente atacurilor repetate, în valoare de 31 de milioane de dolari canadieni. Însă măsura de siguranță nu a făcut decât să provoace inteligența animalelor, astfel că, în 2018, „Toronto built a better green bin and — oops — maybe a smarter raccoon”, thestar.com în care un raton reușea să păcălească sistemul ingenios a făcut înconjurul lumii. Spre ușurarea localnicilor, care începuseră să le ducă dorul și să se teamă că ratonii care le invadau curțile vor muri de foame.
Locuitorii din Toronto sunt atât de atașați de aceste vietăți încât în 2015, când un raton a fost găsit mort pe străzile orașului și autoritățile care au fost alertate să vină să ridice trupul au întârziat ore întregi, oamenii au început să-i ridice un mic altar. L-au numit Conrad, i-au adus flori și chiar au pus lângă el o poză înrămată. A existat și o strângere de fonduri în numele lui, iar povestea O poți găsi după hashtagul #DeadRaccoonTO: „People In Toronto Created A Memorial To A Dead Raccoon After The City Forgot To Pick It Up”, buzzfeed.com
Însă pandemia a mai răcit un pic relațiile dintre cele două specii de rezidenți din Toronto. În martie 2020, când toată lumea începea să stea în casă sau prin curți, Toronto a înregistrat o creștere cu 62% a „Toronto lockdown brings humans and raccoons together – neither’s happy”, theguardian.com ratonilor asupra oamenilor. Experții au concluzionat că reclamațiile cu privire la mușcături și zgârieturi nu s-au datorat faptului că animalele deveniseră mai agresive, ci pentru că oamenii, având mai mult timp la dispoziție, interacționau nepotrivit cu ele.
David McNew/Getty Images
Coioții nu se sperie nici de câinii cu țepi, darămite de oameni
Rapoartele despre coioți care dau târcoale în și în jurul orașelor canadiene au fost numeroase în 2021. Situația i-a obligat pe unii locuitori din anumite cartiere din Toronto să poarte bâte de baseball atunci când ies la plimbare noaptea, iar pe proprietarii de câini din Edmonton să-și echipeze (sau, mai bine zis, înarmeze) animalele de companie cu „veste de coioți” atașate cu țepi atunci când merg Poți admira ingeniozitatea designerilor, aici: „Designers Create Spiky “Pet Body Armor” to Protect Tiny Dogs From Birds of Prey”, mymodernmet.com
Mai mult, autoritățile din Columbia Britanică au prins și ucis câțiva coioți în septembrie 2021, după o creștere a atacurilor asupra oamenilor și a animalelor de companie în jurul Parcului Stanley din Vancouver.
Experții spun că situația s-ar putea datora în parte faptului că orașele canadiene se extind tot mai mult spre habitatele naturale ale coioților. „Mapping dynamic peri-urban land use transitions across Canada using Landsat time series: Spatial and temporal trends and associations with socio-demographic factors”, sciencedirect.com din 2021 a arătat că 2.700 de kilometri pătrați de teren care în 1984 era natural sau agricol, au fost amenajați până în 2016 pentru uz rezidențial, comercial sau industrial. Întinderea totală a zonelor metropolitane construite din Canada aproape s-a triplat în ultimii 50 de ani.
În mediile urbane, coioții preferă să doarmă pe lângă arbuști, dar pot să-și facă culcuș și prin parcuri și terenuri de golf, unde se adăpostesc departe de oameni.
Deși, pot fi și solitari, sunt animale sociale și se pot deplasa în perechi sau în haite, chiar și în orașe. Haitele sunt de obicei formate dintr-o pereche alfa și rudele lor apropiate.
Coioții (Canis latrans) locuiau, la început, numai în preriile și deșerturile din centrul și vestul „How did coyotes become regular city slickers?”, livescience.com Dar din anii 1.800, pe măsură ce europenii și alți coloniști au invadat teritoriile prin exploatarea forestieră pe scară largă și dezvoltarea agriculturii, coioții s-au mutat, extinzându-și raza de origine. În același timp, oamenii au încercat să extermine lupii și pumele, ceea ce a scăzut competiția pentru hrană în favoarea coioților, animale mult mai adaptabile și mai puțin pretențioase.
Masahiro Makino/Getty Images
Cerbii provoacă accidente de mașină în SUA și Marea Britanie
Când populația de cerbi a crescut vertiginos în Cedar Rapids, Iowa, la mijlocul anilor 1990, ciocnirile auto cu animalele au devenit mai frecvente, iar vegetația din oraș a început să dispară. Fără prădători naturali în oraș, nu a existat nimic care să oprească răspândirea cerbilor și căprioarelor.
În 2005, orașul a început să permită vânătoarea în oraș, elaborând reglementări atente pentru arcașii care doreau să vâneze pe proprietate privată. Vânătorii trebuie să obțină permisiunea proprietarilor, iar oficialii locali spun că vânătoarea a reușit să mențină populația de căprioare la un nivel mai gestionabil. Practica se menține până în „Cedar Rapids Urban Deer Management Program release 2021-2022 Report”, kcrg.com
În ultimele decenii, căprioarele și cerbii au fost observați și în zonele urbane și satele din jurul Regatului Unit, de la Glasgow la Sheffield și Londra, unde au fost zărite pe liniile de cale ferată din cartiere precum Islington și Lewisham și pe loturi de locuințe din nord-estul urbei.
Numai în Scoția, populația de căprioare s-a dublat în ultimii 50 de ani. Există multe motive pentru asta: de când lupii, râșii și urșii au început să dispară din peisaj, căprioarele nu au mai avut prădători care să le amenințe. În plus, s-au bucurat de ierni mai blânde și de schimbări în agricultură, cum ar fi plantarea culturilor de iarnă.
În 2019, „Stags in the city: how deer found their way into our town centres and back gardens”, theguardian.com i-a sfătuit pe cei care dețin sau se îngrijesc de grădini să-și protejeze spațiile exterioare de invazia căprioarelor, înlocuind lalelele cu narcise și crini-făclie. Gustul acestora nu le sunt pe plac și le oprește să scormonească prin paturile de flori.
În fine, deși sacrificat agresiv în cea mai mare parte a Japoniei pentru că este un dăunător, cerbul Sika este protejat în „The Wild Deer That Roam a Japanese City’s Streets”, wired.com din motive religioase și a devenit parte a mediului urban. Aici locuiesc în armonie 300.000 de oameni și 1.000 de cerbi.
Yann Guichaoua Photos/Getty Images
„Vulpile zburătoare” creează adevărate tornade deasupra orașelor Australiei
Orașele australiene sunt invadate permanent de „Flying foxes: Australia’s love-hate relationship with fruit bats”, dw.com printre cei mai mari cunoscuți. În localitatea Ingham din nord-estul statului Queensland, populația de lilieci din această specie, cunoscută și ca Pentru că au blana roșcată și botul alungit, asemănător cu al vulpilor sau liliecii de fructe, a explodat în ultimii doi ani.
Plângeri vin și din alte orașe australiene care găzduiesc colonii întregi de lilieci uriași. Orașul Grafton, din New South Wales, bunăoară, poate fi vizitat de mai mult de 100.000 de vulpi zburătoare simultan.
Pe localnici îi deranjează atât sunetul pe care-l produc liliecii, cât și duhoarea din urina lor. Dar cel mai tare îi îngrijorează faptul că pot fi purtători de Lyssavirus, un gen de virusuri ARN, din aceeași familie cu virusul rabiei, pentru care nu doar mamiferele, ci și oamenii pot servi drept gazde. Mai mult, liliecii Pteropus pot transmite virusul Hendra, asociat cu o infecție extrem de puternică, adesea fatală, la cai și oameni.
Dar ecologiștii spun că vulpile zburătoare sunt vitale pentru conservarea pădurilor și au nevoie de protecție împotriva schimbărilor climatice și a pierderii habitatului. Iar „Flying foxes and health – questions and answers”, health.nsw.gov.au subliniază că liliecii prezintă un risc neglijabil pentru sănătatea oamenilor.
Și în timp ce unele orașe australiene pot observa un aflux de vulpi zburătoare, la nivel național, numărul lor a scăzut semnificativ. Temperaturile extreme din ultimii ani au distrus zeci de mii de lilieci, care nu îndură căldura extremă.
Din păcate, nici în „These endangered bats are being killed by the thousands—here’s why”, nationalgeographic.com mica insulă de la est de Madagascar, lucrurile nu arată bine pentru această specie de liliac. Din 2015 și până în 2019, guvernul a ucis peste 50.000 de exemplare, reducând populația, și-așa pe cale de dispariție, la mai puțin de 30.000.
Oficialii susțin că sacrificarea este necesară pentru a proteja culturile pomicole, însă studiile preliminare indică faptul că vulpile zburătoare sunt responsabile pentru doar 11% din daunele aduse arborilor de mango și pentru numai 9% din pierderi în cazul fructelor de litchi.
Potrivit Institutului de Cercetare Alimentară și Agricolă din Mauritius, recoltele acestor fructe au scăzut, de fapt, de când s-a început sacrificarea – atunci când se hrănesc cu fructe, liliecii polenizează florile și împrăștie semințele, asigurând prosperitatea pădurilor.
Cu o mică investiție, care poate fi recuperată într-un singur sezon, copacii pot fi protejați de vulpi zburătoare cu „Flying fox control methods research findings”, daf.qld.gov.au (PDF) o strategie folosită cu succes în Australia și Thailanda.
SOPA Images/LightRocket via Getty Images
Maimuțele din Lopburi beau suc în loc de apă
Sau lapte fermentat îndulcit. De la această licoare, în martie 2020, când coronavirusul ajungea și în Thailanda, cele trei bande de macaci care domină orășelul Lopburi au iscat un „Ancient Thai city grapples with surging monkey population”, edition.cnn.com Asta și pentru că turiștii cu care erau obișnuiți au dispărut peste noapte, astfel că maimuțele înfometate au dat iama în proviziile localnicilor.
Potrivit oficialilor Fundației Lopburi Monkey, bandele belicoase locuiesc într-un cinematograf abandonat, lângă hotelul local Muangthong și în zona vizitată de turiști, Prang Sam Yod. Pe lângă aceste trei bande principale, există mai multe grupuri mici care sunt împrăștiate prin oraș. Fiecare grup își protejează cu înverșunare teritoriul.
Dar cum s-a ajuns ca maimuțele să pună stăpânire pe oraș? Templul Phra Prang Sam Yod a fost construit în secolul al XIII-lea într-o zonă dens împădurită. Pe măsură ce orașul a crescut în jurul acelei zone, maimuțele din pădure au rămas, iar localnicii nu s-au supărat. Se crede că macacii sunt reprezentanții vii ai zeului hindus Hanuman și sunt priviți ca simboluri ale norocului.
Deși maimuțele au făcut întotdeauna parte din viața locală, creșterea constantă a populației a făcut ca prezența lor să fie tot mai neplăcută pentru oameni. Maimuțele sunt cunoscute pentru comportamentul îndrăzneț, invadează locuințele oamenilor de unde sustrag bunuri sau smulg ștergătoare de parbriz. Din cauza fecalelor de maimuță, oamenii nu pot folosi nici măcar apa de ploaie colectată de pe acoperișurile caselor, și nu pot cultiva culturi, pentru că le sunt distruse.
Se pare că norocul divin i-a cam părăsit pe localnici, care își pun acum speranța într-o soluție mai realistă: sterilizarea a cât mai multe exemplare.
Mike Abrahams/Corbis via Getty Images
Hienele din Harar culeg noaptea oasele lăsate de măcelari ca ofrandă
În fiecare noapte, de 400 de ani încoace, cete de hiene se plimbă pe străzile orașului Harar din Etiopia. Clanurile se luptă în afara orașului, pentru a stabili care are acces în oraș, unde pot mânca oasele lăsate pe străzi de măcelari.
Hienele pătate sunt al doilea cel mai mare prădător terestru „Spotted Hyena – The second largest predator in Africa”, checkmember.com după leu, dar locuitorii din Harar au decis să ignore acest lucru, crezând că îi apără de spiritele rele de fiecare dată când chicotesc.
Când nu cutreieră străzile, animalele trăiesc în peșteri din afara orașului și scotocesc prin gropile de gunoi, tot în afara zidurilor. Unele hiene, însă, nasc în șanțurile din mijlocul orașului.
În Harar, hienele au fost hrănite în afara zidurilor orașului de secole. Practica a început cu musulmanii care le-au hrănit cu resturile de carne pentru a marca o sărbătoare importantă. Chiar dacă totul a evoluat într-un ritual mai mult turistic, hienele joacă încă un rol important în mitologia comunității sufite a orașului.
„Hyenas spark admiration, not fear, in Ethiopia’s Harar city”, reuters.com un localnic din Harar, a învățat să hrănească hienele de la tatăl său. Doarme în casă cu o hienă pe care o are de când era pui, iar pentru a încuraja vizitatorii să aibă încredere în ele, le hrănește cu mâna lui.
Nu toți etiopienii sunt la fel de încântați de prezența hienelor în zonă. În 2011, autoritățile din capitala „The urban hyenas that attack rough sleepers”, bbc.com au împușcat o haită de hiene care punea în pericol aterizarea și decolarea avioanelor. Iar oamenii care locuiesc în apropierea cimitirului public Ketchene s-au plâns că hienele scot și mănâncă cadavrele săracilor care sunt îngropați în morminte prea puțin adânci.
danm/Getty Images
Urșii se plimbă ziua pe străzile din Sinaia
Problema urșilor care coboară din păduri în stațiunile montane este departe de a se rezolva în România. Pe de o parte, defrișarea masivă îi face să caute hrană în apropierea așezărilor omenești, unde o găsesc prin tomberoane sau curți. Pe de alta, iernile cu temperaturi tot mai ridicate îi împiedică să hiberneze.
Comportamentul nepotrivit al turiștilor nu e nici el de ajutor. Urșii s-au obișnuit cu prezența umană și nu se mai tem nici măcar de fluiere, claxoane sau zgomotul sirenelor. Administratorul public al staţiunii Sinaia, Marian Panait, susţine, potrivit publicației „Urşii de oraş, un fenomen periculos în România. Traversează pe trecerea de pietoni şi nu se tem de nimic”, adevarul.ro că în pădurile din jurul oraşului trăiesc aproximativ 30 de exemplare, dintre care cel puţin 12 coboară constant în centrul localităţii, fie zi, fie noapte.
Sunt zeci de filmări surprinse de camerele de supraveghere sau realizate de turişti, cu urşi, de regulă adulţi însoţiţi de pui, care se plimbă printre oameni, pe străzile din Sinaia sau alte localități din țară.
Nici relocarea urșilor nu este posibilă, în condițiile în care sanctuarele sunt, în moment, arhipline.
În România trăiesc între 6.450 și 7.200 de urși, distribuiți pe circa 100.000 de kilometri pătrați, în întreg lanțul carpatic, podișul intern și, parțial, în Subcarpați, conform unui raport al Site oficial: acdb.ro realizat pentru Humane Society International (HSI), filiala România, publicat în premieră de Mindcraft Stories.
Asta înseamnă că avem cea mai mari populație de urși din Europa, după Rusia, însă gestionarea ei pare scăpată de sub control, mai mult sau mai puțin voit, în funcție de interese.
CITEȘTE ȘI: Câți urși se vânează în România cu adevărat?
Una peste alta, animalele nu vor pleca prea curând din zonele urbane, atât timp cât acestea continuă să se extindă. Și, chiar dacă dezvoltarea umană este, în general, asociată cu pierderea biodiversității, cercetătorii de la „Small Prey Animal Foraging Behaviours in Landscapes of Fear: Effects of Predator Presence and Human Activity Along an Urban Disturbance Gradient”, frontiersin.org au descoperit că zonele moderat dezvoltate găzduiesc frecvent o varietate mai mare de mamifere în comparație cu zonele sălbatice.
Poate că programe educaționale bine implementate și politici de incluziune cu reguli clare ar putea ajuta, pe viitor, oamenii, să trăiască în pace cu fauna sălbatică din ce în ce mai urbană.
