Borut Trdina/Getty Images
Cumătra vulpe: șireată în fabule, descurcăreață la oraș29 min read
Cu toate că e înrudită cu câinele, vulpea are apucături de pisică și, după om, este cel mai răspândit animal de pe pământ ca suprafață a teritoriului ocupat.
Unul dintre principalii protagoniști în fabulele lui Esop și cu rol important în folclorul și mitologia popoarelor din întreaga emisferă nordică a Pământului, vulpea reprezintă simbolul vicleniei, un animal inteligent, capabil să recurgă la un întreg arsenal de trucuri pentru a-și atinge scopul. Dar, uneori, chiar numărul mare de șiretlicuri de care dispune îi poate veni de hac, precum într-una dintre fabule, în care o pisică și o vulpe vorbesc despre câte feluri de a se feri de vânători cunosc fiecare. Vulpea se laudă că știe multe trucuri pentru a nu fi prinsă, iar pisica recunoaște, rușinată, că ea știe o singură cale. La apropierea vânătorilor, pisica se urcă repede în copac, iar vulpea este prinsă în timp ce se gândește la care vicleșug să recurgă.
Fabulele și poveștile populare o arată pe cumătra vulpe profitând de naivitatea altor animale, fie că e corbul, barza, ariciul sau ursul. O văd sceptică și precaută la vorbele altor animale, dar arată și că vulpea nu prea poate accepta o înfrângere, acuzând strugurii la care nu ajunge, că „oricum sunt prea acri”. În toate aceste povești, parcă se poate citi o apreciere discretă, puțin invidioasă a oamenilor, pentru iscusința, istețimea și agerimea vulpii.
CITEȘTE ȘI: Greutățile unui arici de la oraș
Un animal preistoric
Profesorul Ion Simionescu remarcă despre vulpe în Simionescu, I., 1946. Fauna României. Fundația Regală pentru Literatură și Artă. O poți cumpăra aici: anticariatdalles.ro „Cum înserează iese la vânătoare. Prinde orice-i vine în cale. Nu alege: șoareci ca și găini, ouă de păsări ca și carne de prepeliță. Mult îi place, ca și ursului, mierea. E singura ei slăbiciune, după care se dă în vânt, răbdând împunsăturile albinelor. Răzbită de foame însă nu se dă în lături să mănânce și din cadavrul unei semene. Este înzestrată cu atâtea însușiri, încât face față oricăror întâmplări. În copaci se acațără lesne; se târăște pe burtă ca un șarpe; e ușoară la sărit ca o pisică; numai la înotat nu se prea încumetă. Dar pe lângă toate e atât de isteață, încât o face mai puternică; e atât de șireată încât își scurtează calea; e atât de curajoasă uneori încât ai crede că nu-și dă seama de pericole și atât de răbdătoare încât se avântură oriunde și oricum”.
Tocmai această abilitate de a se descurca în fața obstacolelor i-a permis vulpii să cucerească jumătate de glob. Vulpea (Vulpes vulpes) face parte din familia canidelor, grup taxonomic care mai cuprinde lupii, coioții, șacalii, câinii, însumând 13 genuri cu 37 de specii.
Acum 10 milioane de ani, în Miocenul târziu din America de Nord, ramura vulpilor s-a desprins din familia canidelor și a pătruns în Asia prin istmul Bering, răspândindu-se apoi în Africa și Europa. În prezent, sunt recunoscute până la 13 specii de vulpi, care ocupă teritorii pe toate Mai multe, aici: Canids of the World: Wolves, Wild Dogs, Foxes, Jackals, Coyotes, and Their Relatives, Castelló, J.R., Princeton University Press, 2018, amazon.com
În Australia, însă, vulpea a fost introdusă de om. După introduceri succesive în anii 1830, cu scopul de a fi vânate de colonizatori, vulpile au cucerit noul teritoriu, iar în 2012 numărul vulpilor din Australia a fost estimat la peste șapte milioane de „Impacts of Feral Animals”, https://web.archive.org Ca orice specie invazivă, impactul ecologic asupra speciilor native este foarte mare, astfel că vulpile și pisicile introduse au cauzat dispariția multor specii native de mamifere terestre în „One-Tenth of Native Mammals in Australia Are Extinct: Blame Cats And Foxes”, S. Clark, smithsonianmag.com
La vânat. Thomas Sbampato/BROKER RF via Getty Images
Discretă și ingenioasă
Vulpea este o specie cosmopolită, fiind întâlnită în păduri, în zone montane, la marginea deșertului, pe pășuni și în mlaștini, în zone agricole și așezări umane, de la nivelul mării până la altitudini de 3.000 de metri. După om, vulpea este cel mai răspândit animal de pe pământ, ca suprafață a teritoriului ocupat.
Nevoile sale esențiale se rezumă la hrană și locuri de construit vizuina, iar cel mai bine îi priesc habitatele mixte, unde alternează zonele împădurite cu zone agricole și tufărișuri, în care găsește atât hrană, cât și adăpost.
Cu toate că este înrudită cu câinele, vulpea are apucături de pisică, pășește cu precauție când pândește prada, doarme cu coada înfășurată în jurul corpului și chiar agață peștii din apă cu labele din față. De asemenea, se poate urca cu ușurință în copaci, pe ziduri și pe acoperișuri, iar gardurile înalte nu reprezintă niciun fel de opreliște pentru ea.
Vulpea cea mai răspândită și cel mai des întâlnită (Vulpes vulpes) are dimensiunile cele mai mari, dintre toate speciile, cu variații în funcție de sex, vârstă sau zona geografică. Cele două sexe se diferențiază destul de greu, mai ales de la depărtare.
În general, culoarea este roșcată, cu nuanțe gălbui și cafeniu-roșcat, laturile corpului sunt ceva mai deschise decât spatele, bărbia și pieptul sunt albe, iar urechile le ține în sus. Coada este puțin mai închisă decât spatele, vârful este întotdeauna alb și este ținută dreaptă. Există și vulpi negricioase, cu foarte puțin sau deloc cafeniu, numite de vânători „cărbunărese”.
Sunt și cazuri când la aceeași fătare, unii pui sunt roșcați, alții sunt melanici (negricioși) și, foarte rar, albinoși. Melanismul apare mai frecvent în zonele împădurite sau în regiunile mai reci. Culoarea blănii este variabilă atât din punct de vedere geografic, cât și individual, încât unii specialiști au distins peste 40 de variații de culori, numite morfe.
În România, există o singură subspecie, Vulpes vulpes crucigera, cu o lungime a corpului ce poate ajunge la 90 cm și cu lungimea cozii de 60 cm. Greutatea variază între 5-7 kg la femele și 6-8 kg la Fauna României. Mammalia: Carnivora, Murariu, D., Munteanu, D., Editura Academiei Române, 2005
Pentru anul 2021, datele furnizate de Efective | Ministerul Mediului, mmediu.ro estimează o populație de 73.000 de vulpi pe fondurile de vânătoare din România, cu cea mai mare populație în județul Mureș (3.615 exemplare) și cea mai mică în județul Maramureș (343 exemplare).
Urmele vulpilor sunt caracteristice și ușor de deosebit, fiind în linie, ca pe o sfoară. În mersul la trap, cum se deplasează cel mai frecvent, membrul posterior calcă pe urma lăsată de cel anterior iar distanțele dintre urme sunt de 20-30 cm. Speriată, vulpea poate face salturi lungi, de peste patru metri, picioarele calcă grupat, iar fuga de pericol este în Fauna României. Mammalia: Carnivora, Murariu, D., Munteanu, D., Editura Academiei Române, 2005
Uneori, pentru a nu-și mai săpa singură vizuina în pământ, vulpea hărțuiește bursucul, murdărindu-i vizuina – știe că bursucul își curăță obsesiv bârlogul. Acesta renunță în cele din urmă și pleacă, iar vulpea se mută în noua locuință.
Importanța economică a vulpii se traduce prin vânat, iar blana este folosită în îmbrăcăminte. Un alt rol important al vulpii este acela de prădător natural al rozătoarelor. O vulpe consumă aproximativ 300 de grame de carne pe zi, așa că trebuie să prindă cel puțin 15 șoareci pentru a-și atinge necesarul caloric. Astfel, într-un an, o singură vulpe poate consuma până la 3.000 de șoareci, iar într-o vară poate consuma până la 500 de popândăi.
CITEȘTE ȘI: Măria sa, șobolanul
Altfel, vulpea este un animal omnivor, cu dietă foarte variată. Cercetări desfășurate în Rusia au arătat că vulpile consumă peste 300 de specii de animale și câteva zeci de Mammals of the Soviet Union v. 1 (1988), Geptner, V. G.; Nasimovich, A. A.; Bannikov, Andreĭ Grigorʹevich; Hoffmann, Robert S., Smithsonian Institution Libraries and National Science Foundation, 1988. Cartea poate fi citită aici: library.si.edu În unele zone, toamna mai ales, fructele pot constitui întreaga hrană zilnică a Wild Mammals of North America. Biology, Management, and Conservation, Feldhamer, G.A., Thompson, B.C., Chapman, J.A., Johns Hopkins University Press, 2003, academic.oup.com
Vulpile nu sunt doar șirete, ci și jucăușe. Susan Walker/Getty Images
Musafiri ai orașelor
De-a lungul secolului XX, vulpile au început să se stabilească în multe dintre orașele din arealul lor de distribuție. Vulpile din zonele urbane sunt mai des întâlnite spre suburbiile și periferiile rezidențiale și sunt mai rare în zonele industriale și comerciale. În 2006, se estima că în jur de 10.000 de vulpi cutreieră străzile din „10,000 Foxes Roam London”, httpweb.archive.org
O altă explicație pentru creșterea numărului de vulpi din zonele urbane este că orașele au venit la vulpe și nu invers. Cu alte cuvinte, extinderea așezărilor omenești s-a făcut pe teritoriile ocupate, în mod natural, de către vulpi. Marea lor rezistență ecologică le-a fost benefică, iar vulpile s-au adaptat noilor condiții și au profitat de belșugul de hrană și de numeroasele locuri prielnice pentru a-și construi vizuina. Datorită resurselor abundente de hrană, teritoriul vulpilor de la oraș este mai restrâns decât al celor din medii naturale, ceea ce înseamnă că mai multe vulpi pot încăpea pe aceeași suprafață, rezultând în densități mai mari în medii urbane.
S-a presupus că liniile ferate din orașe pot constitui culoare de dispersie pentru vulpi, dar un „The effect of railway lines on urban fox (Vulpes vulpes) numbers and dispersal movements”, Journal of Zoology 221, 321–326, doi.org din Marea Britanie nu a găsit dovezi semnificative în acest sens. Vulpile de la oraș au potențialul de a crește mai mari decât cele din mediile rurale, ca urmare a disponibilității hranei sub formă de resturi menajere și a accesului la coșurile de gunoi.
În Elveția, printre primele orașe în care s-au mutat vulpile a fost Zurich, unde au fost semnalate în „The rise of urban fox population in Switzerland”, Gloor, S., Bontadina, F., Hegglin, D., Deplazes, P., Breitenmoser, U., Mammalian Biology – Zeitschrift fur Saugetierkunde 66, 2001, zobodat.at, (PDF) iar până în 2004, vulpile colonizaseră fiecare oraș mare din Elveția. În 2015, s-a estimat o densitate de 10 vulpi pe kilometru pătrat în Zurich.
Vulpile s-au mutat în toate orașele mari din Europa, America de Nord, Asia și Australia. În unele părți ale lumii, cum ar fi Europa de Est, vulpile sunt persecutate, deoarece pot transmite rabia, și nu sunt atât de prezente în marile orașe. În alte părți (Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est), prezența în orașe a câinilor fără stăpân reprezintă un impediment pentru „Spotlight: Foxes”, Unwin, M., RSPB Bloomsbury Publishing, 2015, hbloomsbury.com
În ultimii ani, vulpile au început să fie văzute mai des și pe străzile din București. În anul 2020, Fundația Visul Luanei a reușit să salveze „Ce caută vulpile în București? «Oamenii le dau de mâncare, fac poze cu ele, până când devin o problemă și vor să le omoare»”, libertatea.ro accidentate în urma interacțiunii acestora cu omul. Cu puțină răbdare și atenție, vulpile pot fi văzute și în SPECII ȘI HABITATE – Parcul Natural Vacaresti, parcnaturalvacaresti.ro
În Marea Britanie, vulpile sunt percepute diferit de către locuitorii din mediul rural, față de cei din mediul urban. În mediul rural, vulpile sunt considerate viclene și șirete, oamenii acceptând mai ușor aceste caracteristici, pe când în mediul urban, vulpile sunt considerate murdare, sălbatice și stricătoare. În fuga după senzaționalism, titlurile din mass-media pot inflama spiritele și polariza discuțiile despre pagubele produse de vulpi. Vulpile pot face, într-adevăr, mizerie când scotocesc prin coșurile de gunoi sau tomberoane, dar nu sunt într-atât de dependente de resturile menajere pe cât se crede, ci mai degrabă își urmează instinctul de prădător, vânând șobolani, șoareci și alte animale mici – precum fac în „Spotlight: Foxes”, Unwin, M., RSPB Bloomsbury Publishing, 2015, hbloomsbury.com
În 2014, o localnică din Leeds a povestit cum în curtea ei tot apărea încălțăminte desperecheată, variind de la sandale la cizme, însumând câteva zeci. Făptașul s-a dovedit a fi o vulpe care avea cinci pui. Multe astfel de povești au început să apară în Marea Britanie și Germania. Încălțămintea nu părea mestecată sau avariată, deci nu a fost percepută ca hrană de către vulpi. Se pare că vulpile au tendințe cleptomane în ceea ce privește obiectele făcute de om, și nu fură doar pantofi, ci orice obiect colorat, cum ar fi mingi, jucării, ornamente sau mănuși de grădinărit. Preferă să ia obiectele din piele sau plastic, dar au fost observate și cazuri mai ciudate în care au luat mingi de golf sau bile de metal. O explicație probabilă ar fi rafinarea tehnicilor de vânătoare și de ascuns „Spotlight: Foxes”, Unwin, M., RSPB Bloomsbury Publishing, 2015, hbloomsbury.com
Pot fi vulpile domesticite?
În ceea ce privește interacțiunea cu animalele de companie, vulpea se ferește de câini, mai ales de câinii de talie mare, iar incidentele dintre vulpi si pisici sunt rare. Observațiile au arătat că pisicile se țin tare pe poziții în prezența vulpilor, fiind dominante, iar vulpea preferă să evite conflictul, pentru a nu fi rănită. De cele mai multe ori, se observă reciproc, de la o distanță sigură, și fiecare își vede de drum. În zonele rurale, vulpile pot fi mai agresive față de pisici, „Spotlight: Foxes”, Unwin, M., RSPB Bloomsbury Publishing, 2015, hbloomsbury.com
Totuși, nu trebuie să uităm că vulpea e un animal sălbatic, imprevizibil, purtător de boli și paraziți. Puricii par a găsi în blana vulpii condiții bune de dezvoltare, știut fiind că o vulpe împușcată nu trebuie ridicată imediat. Râia este, de asemenea, prezentă în populațiile de vulpi și poate determina pierderea blănii și apariția de pustule hemoragice. Dintre viermii intestinali, vulpea este gazdă pentru trematode, nematode, cestode și acantocefali, iar echinococozele și trichinelozele sunt larg răspândite la vulpile sălbatice. În Europa de Est, vulpea este rezervorul natural principal pentru Fauna României. Mammalia: Carnivora, Murariu, D., Munteanu, D., Editura Academiei Române, 2005
În 1959, geneticianul rus Dmitri Beliaev a vrut să „The silver fox domestication experiment”, Evolution: Education and Outreach, doi.org procesul de domesticire în timp real, pentru a înțelege cum a avut loc domesticirea lupului de către om. A ales vulpea argintie (o morfă melanică a blănii) ca organism model, iar experimentul continuă și în ziua de azi. Cercetătorii au selectat pentru împerechere doar vulpile blânde, iar, în mai puțin de un deceniu, câteva dintre vulpile domesticite aveau urechile lăsate și cozile curbate. Deja la a cincisprezecea generație, nivelul hormonului de stres era scăzut la jumătate față de vulpile sălbatice, iar de-a lungul generațiilor, glandele suprarenale (cele care produc adrenalina, printre alți hormoni) au devenit tot mai mici. De asemenea, a crescut nivelul serotoninei, obținându-se animale „mai fericite”.
Într-un „Red fox genome assembly identifies genomic regions associated with tame and aggressive behaviours”, Kukekova, A.V., Johnson, J.L., Xiang, X. et al., Nat Ecol Evol 2, 1479–1491, 2018, doi.org din 2018, au fost descrise mai multe gene asociate cu domesticirea vulpilor. S-a descoperit că una dintre gene, SorCS, este implicată în plasticitatea sinapselor dintre neuroni, importantă în „What DNA From Pet Foxes Teaches Us About Dogs – And Humans”, nationalgeographic.co.uk
Prezență simpatică și apreciată de unii sau nedorită de alții, pe măsură ce oamenii se întind tot mai mult pe teritoriul vulpii, aceștia vor trebui să se obișnuiască și cu prezența sa pe lângă casele lor. Fie că le place sau nu, oamenii trebuie să-i recunoască meritele, să-i aprecieze rezistența, iscusința și istețimea și să o admire, păstrând, totuși, distanța.
Seria Biodiversitate Urbană este o colaborare între Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Mindcraft Stories, care-și propune să ofere cititorilor articole despre biodiversitatea urbană din România, scrise de cercetătorii muzeului.
