Tyto alba. Foto: Zahoor Salmi/Getty Images

Bufnițele. Vestitoare ale morții sau purtătoare de noroc?30 min read

De Andrei Ștefan 25.08.2022

Prădătoare nocturne, extrem de silențioase când zboară și foarte gălăgioase când comunică, solitare și misterioase, bufnițele trăiesc între 5 și 50 de ani și vânează până la 10.000 de șoareci într-un an. 

De-a lungul istoriei omenirii, bufnițele au simbolizat frica, înțelepciunea, cunoașterea și credința într-o lume a spiritelor. Cele mai vechi reprezentări datează de acum 13.000 de ani și pot fi văzute în două peșteri din Franța. Reprezentări ulterioare au fost găsite în multiple culturi ale lumii, în Australia, SUA, Mexic, estul Mediteranei sau China. 

Bufnițele au fost și sunt văzute în mod diferit de societățile umane. În timp ce unele culturi nu fac distincție între speciile de bufnițe și le consideră pe toate prevestitoare de semne rele, alte culturi pot considera doar bufnițele „mari” ca vestitori ai morții iar pe cele „mici” nu. Dar societățile și culturile umane se schimbă și, odată cu acestea, se schimbă și percepțiile oamenilor asupra lumii înconjurătoare. De exemplu, în societățile medievale ale Asiei Centrale, bufnițele erau asociate cu vrăjitoarele și spiritele rele, în timp ce societățile actuale văd cucuveaua ca pe o pasăre sfântă, iar uciderea ei este considerat un păcat. 

Bufnițele, viețuitoarele cu cea mai bună vedere nocturnă

Din punct de vedere taxonomic,Știința care se ocupă de clasificarea organismelor toate cele peste 200 de specii de bufnițe fac parte din ordinul Strigiformes. Bufnițele sunt, de obicei, păsări solitare și nocturne, caracterizate printr-o postură verticală, cap mare, ochi îndreptați înainte, auz fin și zbor silențios. Bufnițele au unele adaptări anatomice și fiziologice mai neobișnuite, special dezvoltate pentru a vâna în lumină slabă. 

Ochii sunt de dimensiuni mari, dar nu sunt sferici, ci mai degrabă tubulari. Din acest motiv, nu se pot mișca în orbite, așa că bufnițele și-au dezvoltat capacitatea de a-și roti capul până la un unghi de 270 de grade. Au vedere binoculară, care le ajută să estimeze precis distanța până la pradă. Retina prezintă mai multe celule specializate în detecția formelor și a luminii decât în detecția culorilor. 

Urechile sunt dispuse asimetric, iar penele feței formează un așa-numit disc facial, mai evident la bufnițele din familia Tytonidae, astfel încât sunetul este direcționat spre urechi. Evoluția a rafinat structura penelor până la cel mai mic detaliu, astfel încât bufnițele nocturne sunt complet silențioase în zbor. Culoarea penelor este adaptată la mediul de viață și le permite bufnițelor camuflajul necesar. 

Păsări de pradă, bufnițele vânează mamifere mici, insecte, păsări, iar unele specii se hrănesc cu pește. Prind prada cu ghearele ascuțite și apoi o înghit cu totul. Nu pot digera blana și oasele prăzii, așa că regurgitează resturile sub formă de ingluvii.Cocoloș din resturi nedigerate (păr, pene) înghițite odată cu hrana de unele păsări răpitoare și regurgitate. Analizând conținutul acestor ingluvii, cercetătorii pot aproxima structura populațiilor de rozătoare sau insecte dintr-o zonă în care vânează bufnițe. 

CITEȘTE ȘI: Alexia și păsările din grădina fermecată

În România trăiesc 10 specii de bufnițe, toate protejate prin lege

Cea mai mare bufniță din România este buha (Bubo bubo), care poate ajunge la o lungime a corpului de 70 centimetri și o anvergură a aripilor de 1,7 metri. Pe lângă dimensiune, poate fi recunoscută după ochii mari, portocalii, și cele două smocuri de pene de deasupra ochilor. Este o pasăre rară, care preferă zonele cu stâncării și arbori maturi. 

Huhurezul mare (Strix uralensis) este următorul pe listă, cu o lungime a corpului ce poate ajunge la 60 de centimetri și o anvergură de 1,2 metri. Este întâlnit în pădurile bătrâne de munte și deal, cu luminișuri și luciu de apă, și poate deveni foarte agresiv, inclusiv cu omul, în perioada de cuibărire. 

Printre bufnițele de talie mică se numără minunița (Aegolius funereus), caracteristică pădurilor dense de conifere, pasăre cu ochii mari și expresie facială „de mirare”, și ciuvica (Glaucidium passerinum) – întâlnită în pădurile de conifere sau de amestec, care are un aspect „serios” și este cea mai mică dintre bufnițe, fiind de dimensiunea unui graur. În România, minunița și ciuvica au o distribuție similară, fiind întâlnite în pădurile Carpaților. 

Ciuful de câmp (Asio flammeus) este o bufniță de mărime medie și este caracteristic zonelor deschise: pajiști, terenuri agricole, stufărișuri. Poate fi activ și în timpul zilei. Bufnițele care stau prin preajma omului și pot fi adesea văzute – sau, mai degrabă, auzite – în orașe și sate sunt cucuveaua (Athene noctua), ciușul (Otus scops), huhurezul mic (Strix aluco), ciuful de pădure (Asio otus) și striga (Tyto alba). 

Pentru a estima numărul de păsări dintr-o zonă, cercetătorii folosesc metoda chemătorii: în perioada de cuibărire, când păsările sunt teritoriale, se difuzează cântece în funcție de specie într-o boxă portabilă și se notează câte păsări răspund. Apoi, cercetătorii se deplasează în linie relativ dreaptă, la o distanță suficient de mare, și repetă procedura. Această metodă, numită și metoda transectului, presupune înregistrarea răspunsurilor la intervale regulate, pe o distanță bine definită, în așa fel încât aceeași pasăre să nu fie înregistrată de mai multe ori. Astfel, se poate determina numărul de păsări pe o anumită suprafață și se poate calcula densitatea populației respective. Repetarea transectelor în ani succesivi arată dinamica populațiilor, adică scăderea sau creșterea numărului de păsări pe perioade lungi de timp.

https://mindcraftstories.ro/images/2022/08/Mindcraftstories_Bufnite-Antipa-Biodiversitate-urbana_cucuveaua-Athene-noctua_Manuel-ROMARIS-Getty-Images.jpg

Manuel Romaris/Getty Images

Cucuveaua, simbol al înțelepciunii, monetar și mortuar

Adesea reprezentată lângă Atena, zeița greacă a înțelepciunii, cucuveauaDetalii, aici: pasaridinromania.sor.ro a devenit, la rândul ei, un simbol al acestei trăsături umane. A figurat mult timp pe monezile de argint ale Greciei Antice, iar legendele spun că moartea lui Iulius Caesar a fost prevestită de strigătul ei. Romanii credeau că o pană de cucuvea pusă lângă oamenii care dorm îi va face să vorbească în somn și să-și dezvăluie, astfel, secretele. 

Cucuveau e adesea asociată și cu moartea. Cel mai probabil, când cineva murea și se ținea priveghiul pe timpul nopții, lumina lumânărilor atrăgea insectele de-afară care ademeneau, la rândul lor, și cucuvelele, sub promisiunea unei mese abundente. Așa s-a făcut, în mod plauzibil, asocierea dintre apariția unei cucuvele urmată de decesul cuiva.

Cucuveaua Ascultă aici și aici cum sună. este o pasăre de talie mică și este cea mai răspândită specie de bufniță în România, fiind prezentă pe teritoriul întregii țări, cu excepția zonelor montane. Lungimea corpului este în jur de 25 de centimetri, are culoare maronie cu pete albe pe spate, iar pieptul este mai albicios, cu striuri maronii dense. Ochii sunt mari și galbeni, iar sprâncenele albicioase, oblice, o fac să pară „serioasă”. Mănâncă râme, insecte și vertebrate mici. 

Poate fi activă și pe timpul zilei și poate fi văzută adesea, pe suporturi, la înălțime. În zonele rurale ale Europei, cucuveaua preferă habitate diverse și este adesea observată pe terenurile agricole (culturi, livezi, pășuni) sau în zonele periferice ale orașelor și satelor. 

Totuși, mai multe studii au înregistrat o scădere a populațiilor de cucuvea în Belgia, Olanda, Germania și Marea Britanie, iar în Danemarca și Luxemburg specia este aproape de dispariție. Populațiile sunt considerate în declin și în unele țări din Europa Centrală, precum Cehia și Polonia. Un studiu din Cehia și Slovacia a arătat că 95% dintre cucuvelele înregistrate și-au făcut cuibul în clădiri agricole sau rezidențiale și doar o pereche și l-a construit într-o scorbură de copac. Dar și acel copac era într-o livadă din localitate.„Further evidence of large-scale population decline and range contraction of the little owl Athene noctua in Central Europe”, bioone.org 

Un alt studiu, din Polonia, a indicat o preferință a cucuvelelor pentru ocuparea unor teritorii în care erau prezente clădiri și, pe de altă parte, evitarea zonelor cu păduri dese.„Habitat preferences of a declining population of the little owl, Athene noctua in Central Poland”, researchgate.net Principalele amenințări sunt reprezentate de agricultura intensă și mecanizată, monoculturile pe zone întinse, folosirea pesticidelor și a îngrășămintelor chimice și dispariția haturilor naturale (benzi de copaci sau de arbuști) dintre terenurile cultivate. 

https://mindcraftstories.ro/images/2022/08/Mindcraftstories_Bufnite-Antipa-Biodiversitate-urbana_ciușul-Otus-scops_Londolozi-Images-Mint-Images-via-Getty-Images.jpg

Londolozi Images/Mint Images via Getty Images

Ciușul, un călător amator de greieri

CiușulDetalii, aici: pasaridinromania.sor.ro este mai mic decât cucuveaua și este singura bufniță migratoare de la noi – iernează în Africa, la sud de Sahara. Poate fi întâlnit în România începând cu luna aprilie și este ușor de recunoscut după glas. Cântecul cel mai comunDescoperă cum sună: xeno-canto.org este un fluierat scurt, constant, repetat la fiecare 2-3 secunde, care poate fi auzit după apusul soarelui, de obicei în parcuri sau grădini. Pentru cuibărit, preferă pădurile de foioase sau cele de amestec, mai rare, parcuri sau grădini bogate în vegetație, însă poate fi întâlnit și în zonele montane. Este activ noaptea, evită orele crepusculare și se hrănește predominant cu insecte. 

Un studiu„The breeding density of Eurasian Scops Owl Otus scops in urban areas of Pelješac Peninsula in southern Dalmatia”, researchgate.net din Croația, care a folosit metoda chemătorii, a înregistrat cele mai multe răspunsuri în interiorul localităților, fiind numărați 90 de ciuși în 18 localități. Un alt studiu„Habitat Selection of Eurasian Scops Owl Otus scops on the Northern Border of Its Range, in Europe”, researchgate.net din Slovenia, a arătat că ciușul preferă un habitat mozaicat, cu terenuri agricole, grădini, arbori și zonă de luncă. În Elveția, se pare că ciușii preferă teritorii uscate, cu până la 40% din suprafață acoperită de arbuști și tufișuri, și pajiști bogate în specii de cosași, lăcuste și greieri – mâncarea lor preferată.„Food and habitats requirements of the Eurasian Scops Owl (Otus scops) in Switzerland revealed by very high-resolution multi-scale models”, onlinelibrary.wiley.com  

https://mindcraftstories.ro/images/2022/08/Mindcraftstories_Bufnite-Antipa-Biodiversitate-urbana_huhurezul-mic-Strix-aluco_Jackie-Bale-Getty-Images.jpg

JackievBale/Getty Images

Huhurezul își vânează suratele

Huhurezul micMai multe, aici: pasaridinromania.sor.ro este o bufniță de mărime medie care cuibărește în păduri, parcuri sau zone cu pâlcuri de copaci bătrâni. Își face cuibul în scorburi, iar în România cuibărește pe întreg teritoriul țării, inclusiv în zonele de munte, fiind o specie comună. Poate fi observat și în parcuri și grădini, cimitire sau, în căutarea prăzii, pe lângă gospodării. Poate deveni agresiv cu intrușii în perioada în care puii părăsesc cuibul. Penajul este gri-maroniu, cu pete albe mici, iar ochii sunt complet negri. 

Când vânează, huhurezul micDescoperă cum sună, aici și aici. se bazează mai mult pe simțul auditiv decât pe cel vizual. Un studiu„Noise pollution and decreased size of wooded areas reduces the probability of occurrence of Tawny Owl Strix aluco”, onlinelibrary.wiley.com din Cracovia asupra factorilor care determină prezența huhurezului mic într-un mediu urban a arătat că poluarea fonică și zonele împădurite reduse sunt principalii responsabili. Un alt studiu„Colonization of Urban Habitats: Tawny Owl Abundance Is Conditioned by Urbanization Structure”, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov a demonstrat că abundența speciei în habitatele urbane din Spania este determinată de suprafața zonelor împădurite de la periferia orașelor și gradul de compactare al zonelor construite. Prin urmare, cele mai propice zone sunt cele peri-urbane, cu un amestec de clădiri și copaci. În Portugalia,„Road effects on species abundance and population trend: a case study on tawny owl”, link.springer.com cercetătorii au descoperit că huhurezul mic preferă zonele mai îndepărtate de șoselele intens circulate și poate fi observat în habitatele de lângă drumurile mai mici sau cele secundare. În zonele urbane, regimul alimentar al huhurezului mic conține mai multe păsări. El poate vâna inclusiv alte bufnițe, cum ar fi cucuveaua sau ciușul. 

https://mindcraftstories.ro/images/2022/08/Mindcraftstories_Bufnite-Antipa-Biodiversitate-urbana_ciuful-de-pădure-Asio-otus_Ullstein-Bild-via-Getty-Images.jpg

Ullstein Bild via Getty Images

Ciuful de pădure vizitează cimitirele

Ciuful de pădureDespre el, aici: pasaridinromania.sor.ro este o bufniță de dimensiune medie, de culoare ruginie, cu ochii mari și portocalii și cu două smocuri de pene (sau „ciufi”) deasupra ochilor. CiufiiAscultă-i aici și aici. nu sunt întotdeauna vizibili, mai ales în zbor sau când pasărea e relaxată. Cuibărește în arbori înalți din apropierea zonelor deschise, zăvoaie, dar și în parcuri mari care au conifere. Ei folosesc adesea cuiburile de cioară sau de coțofană. Iarna, se adună în parcuri sau cimitire cu arbori înalți, unde formează colonii de iernare. Pot folosi aceiași copaci mai mulți ani la rând, iar aceste colonii de iernare pot ajunge uneori la câteva zeci de exemplare. În România, ciuful de pădure se întâlnește pe toată suprafața țării, mai puțin în zonele montane. 

Un studiu„Home Range and Land Use of Urban Long-Eared Owls”, academic.oup.com realizat în Cehia a arătat că abundența cuiburilor neocupate de coțofană (o altă specie care prosperă în orașe) poate determina numărul mai mare de ciufi de pădure care cuibăresc într-o anumită zonă. În Serbia, copacii din centrul micului orășel Kikinda, aproape de granița cu România, reprezintă locul preferat de iernare pentru sute de ciufi de pădure. În decembrie 2009, au fost numărați 734 de ciufi de pădure, iar într-un singur copac au fost înregistrați 145 de ciufi.„The 701 Long-eared Owl of Kikinda”, 10000birds.com Aceste păsări pot fi văzute cu ușurință în copacii desfrunziți. Când eram student la Iași, mă uitam în fiecare iarnă la ciufii de pădure adunați în cei câțiva pini înalți din fața facultății de biologie – unul dintre locurile lor de iernare preferate.

Cum strigă striga?

Poate cea mai emblematică și mai ușor de recunoscut specie de bufniță este striga,Despre ea, aici: pasaridinromania.sor.ro atât după înfățișare, cât și după cântecul pe care unii îl pot considera înspăimântător.Te poți convinge ascultându-l aici și aici. Cu siguranță printre cele mai „arătoase” bufnițe, striga se distinge printr-un disc facial cu pene de culoare deschisă, care contrastează puternic cu ochii negri. Restul corpului este galben-brun, iar partea ventrală este galben-portocalie. Este o specie nocturnă și crepusculară, vânează la apus și cuibărește în scorburi, ruine sau clădiri. În România, striga poate fi întâlnită la câmpie și în zona colinară. 

Europa și America de Nord au cunoscut un declin„Urban development reduces fledging success of Barn Owls in British Columbia, Canada”, researchgate.net al populațiilor de strigă din cauza dezvoltării rețelei rutiere și a intensificării agriculturii. Un studiu din Canada asupra unei specii de strigă a arătat preferința de a vâna în vegetația de la marginea drumului. Pe lângă pericolul reprezentat de mașini, folosirea rodenticidelor împotriva șobolanilor, una dintre prăzile strigii, constituie o amenințate serioasă pentru specie.„Habitat use by barn owls across a rural to urban gradient and an assessment of stressors including, habitat loss, rodenticide exposure and road mortality”, sciencedirect.com 

https://mindcraftstories.ro/images/2022/08/Mindcraftstories_Bufnite-Antipa-Biodiversitate-urbana_06_Stan-Tekiela-Getty-Images.jpg

Stan Tekiela/Getty Images

Un renume nemeritat

După toate aceste informații, nu mai pare atât de greu să-ți imaginezi motivul pentru care oamenii din vechime – după ce ascultau cântecele bufnițelor răsunând noaptea, dinspre pădure, și după ce vedeau aceste creaturi active în întuneric, silențioase în zbor, cu ochii mari și imobili – ajungeau, în final, să le atribuie trăsături demonice și să le asocieze cu moartea și cu lumea de dincolo. 

Dar, dincolo de superstiții și credințe populare, bufnițele sunt păsări fascinante, utile omului prin numărul mare de rozătoare pe care le mănâncă. Din experiența personală, când mergi noaptea prin pădure, la transecte pentru studiul populațiilor de bufnițe, prin beznă completă, și auzi strigătul huhurezului, simți cum ți se ridică părul pe ceafă și cum îți îngheață sângele-n vene; este o senzație aproape ireală și sunt fracțiuni de secundă în care instinctul de frică primară iese la suprafață. Cu toate acestea, particip la astfel de studii ori de câte ori am ocazia. Fascinația pentru aceste păsări depășește cu mult orice frici nefondate și superficiale.

Așadar, te invit să împrumuți din înțelepciunea bufnițelor, să gândești rațional, să protejezi natura înconjurătoare și să privești superstițiile doar ca pe niște anecdote – doar așa bufnițele vor fi scutite de acest statut nemeritat de vestitoare ale morții. 


Seria Biodiversitate Urbană este o colaborare între Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Mindcraft Stories, care-și propune să ofere cititorilor articole despre biodiversitatea urbană din România, scrise de cercetătorii muzeului.



Text de

Andrei Ștefan

Andrei Ștefan este cercetător științific în cadrul Laboratorului de Biologie Moleculară al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, unde se ocupă, în principal, de taxonomie moleculară. Pasionat de natură și experimente de mic, își împarte timpul între laborator, colindat coclauri și bioinformatică.

MEDIU|STUDIU

Studiu: chimicale dispersate la altitudini înalte ar putea încetini topirea calotelor glaciare

De
Un plan teoretic de rerăcire a zonelor polare susține că dispersarea dioxidului de sulf în stratosferă, prin intermediul unei flote de avioane masive, ar putea încetini sau chiar opri topirea calotelor glaciare
MEDIU|Q&A

„Avem o planetă, nu cinci. Trebuie să ne gândim la asta.” Interviu cu ecologul Chris Hines

De
Chris Hines va ajunge la începutul lui octombrie în București, unde va vorbi, în cadrul Climate Change Summit, despre principalele provocări legate de mediu și soluțiile care se întrevăd.
MEDIU|SCI-FACTS

9 vestigii descoperite pe fundul râurilor secate vara asta

De
O flotă de război din Al Doilea Război Mondial în Serbia și un sat roman în Spania sunt doar câteva dintre lucrurile scoase la suprafață de seceta cdin această vară. 
MEDIU|CLIMATE 101

Cum s-a schimbat clima planetei în timp geologic – și de ce de data asta e altfel?

De
Istoria geologică a planetei e plină de schimbări climatice, iar Pământul a trecut gradual, de mai multe ori, de la îngheț la caniculă. Dar de data asta, schimbarea climatică nu e naturală.