Ariciul comun (Erinaceus europaeus). Foto: Oksana Schmidt/Getty Images

Greutățile unui arici de la oraș34 min read

De Oana Popa 27.05.2021

Practicile agricole invazive și defrișările au determinat aricii să prefere habitatele urbane în locul celor rurale. Însă viața frenetică a orașelor poate contribui din plin la declinul acestei specii. 

Planeta a traversat până acum cinci episoade de extincție în masă, iar specialiștii avertizează că un astfel de eveniment tocmai este în desfășurare, mai exact, cea de-a șasea perioadă de extincție în masă.„Sixth Mass Extinction of Wildlife Accelerating- Study”, earth.org 

Datele sunt clare, este vorba de o pierdere a biodiversității greu de oprit. Dispar aproximativ 30.000 de specii pe an,Potrivit lui E.O. Wilson, un cunoscut savant în domeniul conservării biologice, al zoologiei și al entomologiei: „Human population growth and extinction”, biologicaldiversity.org și biologii atenționează că rata de extincție este accelerată de aproximativ 1.000 de ori față de cea naturală. „We are killing species at 1000 times the natural rate”, newscientist.com 

Mindcraftstories_Arici-Erinaceus europaeus-Muzeul Satului_01_Ana Maria Krapal

Arici comun surprins la Muzeul Satului. Foto: Ana Maria Krapal.

Ariciul, un supraviețuitor urban

Degradarea habitatelor are loc sub influența activităților umane, iar cele cu impactul cel mai însemnat sunt reprezentate de agricultură și urbanizare. Jumătate din populația planetei trăiește în prezent în orașe, iar predicțiile nu sunt deloc îmbucurătoare: până în 2030 numărul locuitorilor din orașe se va dubla.„68% of the world population projected to live in urban areas by 2050, says UN”, un.org În tot acest peisaj, multe viețuitoare – mai mult sau mai puțin plăcute – împart orașul cu omul.

Printre acestea, există un anumit tip de supraviețuitori urbani,„The 10 Most Common Urban Animals”, thoughtco.com specii pentru care orașele reprezintă un refugiu în care pot scăpa de amenințările specifice traiului în sălbătici și unde se pot înmulți mai ușor, exploatând oportunitățile pe care aceste spații le oferă. 

Unul dintre acești supraviețuitori este ariciul, un adevărat erou urban, care pare că a devenit la fel de iscusit ca oamenii în a se adapta „vieții la oraș”.

CITEȘTE ȘI: 5 animale pe care orașele le-au făcut mai inteligente

În 1758, în lucrarea Systema Naturae, Carolus Linnaeus, botanist, medic și zoolog suedez,Este considerat părintele taxonomiei și tatăl ecologiei moderne, wikipedia.org a denumit științific ariciul (Erinaceus sp.) și l-a plasat, alături de cârtițe și chițcani, în ordinul Bestiae (ord. Insectivora). În acest ordin, ariciul a petrecut mai mult de 160 de ani din istoria sa taxonomică. Însă, la începutul anilor 2000, a părăsit acest ordin devenit, între timp, defunct. Acum, ariciul face parte din noul ordin Eulipotyphla, tot alături de rudele sale apropiate: chițcanii, solenodonii și cârtițele. 

Primii strămoși ai aricilor au apărut acum mai bine de 60 milioane de ani, la mijlocul Paleocenului, în America de Nord. Actualii arici au apărut în Miocen (acum 23 milioane de ani) în Africa, după cum au demonstrat Bannikova și colaboratorii într-un studiu„Contrasting evolutionary history of hedgehogs and gymnures (Mammalia: Erinaceomorpha) as inferred from a multigene study”, onlinelibrary.wiley.com publicat în 2014, în care au analizat date paleontologice și moleculare. 

Aricii europeni, foarte asemănători din punct de vedere morfologic, sunt în prezent grupați în trei specii: Erinaceus europeaus (ariciul european comun), întâlnit din Peninsula Iberică și până în Scandinavia, adică în tot vestul Europei, Erinaceus concolor (ariciul rasăritean cu pieptul alb), răspândit în Estul Europei și în Sud Vestul Asiei și, în sfârșit, ariciul pe care-l întâlnești și la noi în țară: Erinaceus roumanicus (ariciul apusean cu pieptul alb), cu o largă distribuție – din Polonia, în vest, și până în Siberia, în est, iar în sud, până la insulele grecești Creta, Corfu, Rodos și Turcia Europeană. Acesta a fost descris în anul 1900 de naturalistul britanic Gerald Edwin Barrett-Hamilton,Mai multe despre biografia sa, aici: wikipedia.org specialist mamalog al Muzeului de Istorie Naturală din Londra, care a studiat exemplare de arici colectați din localitatea Găgeni din România. 

„Ochii mici, vioi și două urechiușe tăiate rotund”

Toată lumea știe cum arată un arici. Academicianul Ion SimionescuDetalii aici: wikipedia.org îl descria plastic în lucrarea sa, Fauna României, apărută în 1938: „Pe vârful capului, pe spate, pe coaste și până la coadă e numai suliți dese, alburii la mijloc, pe care le ține, când merge, îndreptate îndărăt. Are ochii mici, vioi și două urechiușe tăiate rotund. Botul, ascuțit, e ca de purceluș. Pe față, pe frunte, ca și pe piept și pântece, în loc de țepi, e acoperit cu păr scurt, sur. Se mișcă încet; piciorușele mici, cu unghii ascuțite, nu pot duce repede sarcina de ghimpi. Cât merge, mereu e cu botul aproape de pământ, mirosind ca un prepelicar. Îți face impresia unui om chibzuit, care nu pășește fără ca să cerceteze, să vadă dacă e ceva bun sau primejdios la fiecare pas”.

Acest înveliș sau scut de țepi descris mai sus îl ajută pe arici să se apere de prădători și să supraviețuiască în spațiile deschise în care trăiește și se hrănește. În plus, musculatura complexă îi permite, la nevoie, să se deplaseze prin rulare și rostogolire, transformându-l rapid într-o minge de spini.

Un arici adult poate avea până la aproximativ 7.000 de țepi, pe când un exemplar tânăr nu depăsește 3.500. Acești țepi, o adevărată pădure de sulițe care apără animalul, nu sunt altceva decât fire de păr modificate, cheratinizate intens. 

Aricii sunt și foarte buni alergători. Viteza pe care o poate atinge un exemplar care aleargă pe o pajiște se ridică la aproximativ 60 metri/minut. De obicei, însă, nu sunt atât de grăbiți: masculii sunt mai rapizi decât femelele și ating 3,5 metri/minut, față femele, care se deplasează cu doi metri/minut. 

Aricii, alpiniști amatori și buni înotători

Probabil nu ți-i închipui ca alpiniști, nici măcar de ocazie – dar aricii chiar se pot cățăra pe garduri netede, de până la doi metri înălțime. Pentru coborât, preferă să folosească o metodă mai simplă: se fac ghem și se aruncă, pentru a se rostogoli până jos. Sunt de asemenea, buni înotători. 

Aricii sunt animale nocturne, dar vederea lor pe timp de noapte nu este dintre cele mai pătrunzătoare. Pot distinge corect formele și obiectele în mișcare. De altfel, nu cred că un arici ar aprecia prea mult o vedere mai bună – își petrece timpul la sol, acolo unde vegetația împiedică, oricum, o vedere ageră. 

Tocmai din cauza modului de viață, rănile la ochi sunt foarte frecvente – micuții ghimpoși se lovesc în bețe sau se înțeapă în ciulinii printre care își duc viața. Vederea lor este în mare parte monocromă, dar sunt, totuși, capabili să distingă culoarea galbenă dintre tonuri de gri și albastru. 

Sunt întâlniți într-o varietate largă de habitate, atât la câmpie sau în zone umede, cât și la deal şi munte, în zona pădurilor de foioase. Preferă tufişurile, lăstărişurile, mărăcinişurile şi grădinile rurale sau urbane, acolo unde mai pot găsi un petic de vegetație suficient de bogată încât să le asigure adăpost peste zi sau în care să-și amenajeze un adăpost pentru hibernare.

Un animal care prețuiește curățenia

Culcușul său este păstrat mereu curat, iar el acordă o deosebită atenție unei activități căreia cercetătorii nu i-au descoperit încă însemnătatea: își scuipă salivă peste „pădurea de sulițe”, într-un mod foarte conștiincios, chiar frenetic. Obiceiul straniu„Why Hedgehogs Self-Anoint: Foaming at the Mouth and Licking”, hedgehogcity.com  este practicat de toți aricii, fără deosebire de vârstă sau sex, și pare a fi declanșat de prezența în mediu a unor mirosuri puternice, cum ar fi cele de la fecalele unor câini, vulpi etc. 

La sfârșit de toamnă, din luna noiembrie sau chiar octombrie, dacă toamna este mai aspră și temperaturile încep să scadă sub limita înghețului, aricii intră în hibernare în vizuini special pregătite din timpul verii, căptușite cu un strat gros de frunze care să-i ferească de mușcătura iernii. 

CITEȘTE ȘI: Viețuitoare din România care hibernează. Plus: hibernarea la om

Își reduce drastic temperatura corpului, chiar până la 1°C, și ritmul cardiac de zece ori, până la aproximativ 20-24 bătăi de inimă pe minut. Râmâne în această stare până la sosirea primăverii, uneori chiar până la început de aprilie, dacă vremea este capricioasă. Sunt și momente când peste iarnă se trezește, își schimbă culcușul de mai multe ori, pentru ca apoi să revină din nou la starea de torpoare (somnolență) caracteristică hibernării. 

Auzul, „superputerea” aricilor

Comunicarea între arici se face doar într-o mică măsură prin zgomote emise sub forma unor scâncete, sforăituiri sau chițăieli. Importante în comunicare sunt, mai degrabă, mirosul și auzul.

Cu un simț al mirosului dezvoltat, ariciul se poate orienta mai ușor și își poate recunoaște mai lesne teritoriul propriu. Simțul olfactiv are o importanță deosebită și în comportamentul sexual, dar și în cel matern. Nu au fost semnalate cazuri de de marcare olfactivă a teritoriului, așa cum se întâmplă la alte mamifere.„European Hedgehog Senses & Vocalisation”, wildlifeonline.me.uk 

Auzul este, însă, „superputerea” aricilor, pentru că sunt capabili să audă cum se mișcă un gândac chiar de la cinci metri depărtare. 

Șerpii veninoși, o delicatesă în meniul ariciului

Deși a fost găzduit sute de ani în ordinul Insectivora, ariciul este mai degrabă omnivor. Se hrănește cu insecte, dar consumă cu plăcere și alte nevertebrate, precum viermi, limacși, melci tereștri cu cochilie și păianjeni. E drept că nu se dă în lături nici să strice cuiburile de păsări întâlnite în cale sau să sustragă ouă de găină. Consumă și vegetale (jir, ghindă) și fructe (prune, mere etc). 

Dar se hrănește și cu șerpi și nu de orice fel, ci veninoși. Aricii sunt imuni la veninul de șarpe sau de scorpion, datorită unei proteine prezente în corp numită erinacină, care inhibă acțiunea hemoragică și proteolitică a veninului. 

Ariciul mai deține o calitate importantă, care-l transformă într-un supraviețuitor prin excelență: o rezistență deosebită la otrăvuri. Nu îl pot doborî nici măcar cinci grame de cianură, una dintre cele mai puternice otrăvuri. Astfel se explică de ce din hrana ariciului fac parte specii de gândaci care sunt toxice pentru alte animale: mamornicul (Meloe proscarabeus) și cățelul frasinului (Lytta vesicatoria). 

Mindcraftstories_Arici-Erinaceus europaeus-Sf Gheorghe-Delta_02_Ionut Stefan Iorgu

Arici comun fotografiat în localitatea Sf. Gheorghe din Delta Dunării. Foto: Ionuț Ștefan Iorgu.

Aricii cresc într-o zi precum alții în șapte

Aricii pot avea chiar două sezoane de împerechere pe an. Prima împerechere are loc imediat ce ies din hibernare, în aprilie-mai. Gestația durează între 30-40 zile și femela fată cel mai adesea până la cinci pui, subdezvoltați la naștere, dar care recuperează foarte repede. 

Puii sunt mici, fără țepi, blană și ochi. Pe spate, însă, se pot observa rădăcinile pentru aproximativ 100 de țepi care se ridică complet în 24 de ore de la naștere. După șase săptămâni, își însoțesc mama în căutarea hranei. Devin independenți după aproximativ șapte săptămâni. Maturi din punct de vedere sexual devin după vârsta de șase luni. Pentru un animal atât de mic și energic, ariciul este chiar foarte longeviv – trăiește între șase și 10 ani. 

Schimbările climatice, un pericol pentru arici

Starea vremii influențează puternic calitatea vieții aricilor. Iernile călduroase cu temperaturi de peste 10°C pun în pericol populațiile de arici. Ei au tendința de a se trezi din torpoare și de a-și activa sistemul de termoreglare care conduce la creșterea temperaturii, ceea ce determină un consum mare de energie și o epuizare rapidă a rezervelor de grăsime. Cu cât sunt mai multe episoade calde într-o iarnă, cu atât mai dăunătoare sunt acestea pentru populațiile de animale care hibernează. Nici sezoanele secetoase nu sunt dorite, pentru că atunci rezervele de hrană se împuținează.  

Chiar dacă habitatele urbane par a fi preferatele aricilor, acestea vin la pachet cu limitări și provocări însemnate: lipsa unor zone propice pentru cuibărit, rata mare de mortalitate cauzată de câini și de automobile sau de unele otrăvuri pentru șobolani. 

Frigul și mașinile, dușmanii de temut ai ariciului

Dintre pericolele care pândesc populațiile de arici, fie ele rurale sau urbane, cel mai important, după distrugerea habitatului și poluare, rămâne capacitatea juvenililor de a traversa sezonul rece. Dacă un arici nu se îngrașă suficient peste vară, el riscă să nu supraviețuiască temperaturilor scăzute și nu se va mai trezi din hibernare. 

Coliziunea cu autovehiculele cauzează și ea mari pierderi printre populația arici. Cu toate că aricii evită să traverseze șoselele și cu atât mai mult drumurile intens circulate și late, foarte mulți arici cad victimă automobilelor. Spațiile verzi care mărginesc șoselele reprezintă un habitat favorabil, doar că, pentru unii dintre ei, sunt și extrem de periculoase. 

Nici paraziții interni și externi semnalați pe arici nu sunt puțini. Uneori, micuții arici dețin și recorduri negtive impresionante: până la 1000 de purici pe un singur exemplar! Sunt parazitați de o specie proprie de purice (Archaeopsilla erinacei), dar sunt victimă sigură și pentru puricii de pisică, de câine sau chiar de om (Pullex irritans). Nici de căpușe nu duc lipsă, fiind gazdă pentru mai multe genuri și specii. 

Locuitori fideli, dar ignorați ai orașelor

Studiul ecologiei aricilor urbani este un subiect slab reprezentat în literatura de specialitate, cu toate că este un fapt cunoscut că ei sunt locuitori fideli ai orașelor. De ce preferă aricii orașele, cu toată gălăgia, aglomerația și poluarea care le stăpânesc? În primul rând, absența prădătorilor (bursuci, vulpi, dihori, jderi și șacali) este un motiv foarte important. În al doilea rând, hrana este mult mai ușor de procurat – de multe ori, sunt hrăniți suplimentar chiar de către om. 

Majoritatea studiilor ecologice urbane au fost efectuate pe  ariciul comun (Erinaceus europaeus).„Patterns of Feeding by Householders Affect Activity of Hedgehogs (Erinaceus europaeus) during the Hibernation Period”, mdpi.com Aceste studii au urmărit diferite aspecte ecologice importante în elaborarea unor măsuri de conservare a speciei, care să țină cont de amenințările și presiunile cărora le fac față aricii „de la oraș”.  

În 2019, cercetătoarea Sofie Rasmussen și colaboratorii au publicat un studiu realizat cu 35 de arici din Copenhaga.„The ecology of suburban juvenile European hedgehogs (Erinaceus europaeus) in Denmark”, ncbi.nlm.nih.gov Cercetătorii le-au montat aricilor emițătoare radio și au colectat date despre teritoriile pe care le-au frecventat atât toamna, cât și primăvara sau vara. Identificarea precisă a teritoriului unei specii este o unealtă foarte importantă a ecologiei spațiale și poate furniza informații prețioase pentru a elabora metode de conservare optime. În urma studiului, au descoperit că teritoriile aricilor din Copenhaga variază între 2,5 și 15 hectare. 

Supraviețuirea în primul an de viață este, poate, cea mai importantă provocare căreia aricii tineri trebuie să îi facă față. Depinde de factori precum calitatea cuibului, sănătatea aricilor și modul în care ei reușesc să se îngrașe înainte de hibernare. 

Mayte-Torres-Getty-Images

Foto: Mayte Torres/Getty Images.

Liniște, trece un arici!

Studiile au arătat că aricii urbani devin activi după miezul nopții,„Moving in the Dark – Evidence for an Influence of Artificial Light at Night on the Movement Behaviour of European Hedgehogs (Erinaceus europaeus)”, researchgate.net când liniștea se așterne peste oraș și că evită să se hrănească în apropierea drumurilor intens circulate, pentru a se feri de câini sau automobile. 

În 2020 a fost publicat un studiu„Urban Hedgehog Behavioural Responses to Temporary Habitat Disturbance versus Permanent Fragmentation”, ncbi.nlm.nih.gov în care Anne Berger și colaboratorii săi au investigat modul în care două populații de arici comuni din Berlin au răspuns la perturbări: una de natură temporară – un festival de muzică în aer liber desfășurat în habitatul populat de ei – și o perturbare permanentă, sub forma fragmentării habitatului. 

Festivalurile au loc deseori pe zone verzi, deschise. Pentru o perioadă de câteva zile, aceste zone verzi sunt modificate și perturbate, prin echipamente grele montate în zonă și prezența multor oameni, așa cum infrastructura unui festival o impune. 

În timpul festivalului, o mulțime imensă de oameni se mișcă în jurul scenei, al locurilor de unde se procură mâncare sau băutură. În plus, se ascultă muzică tare în cea mai mare parte a zilei și a nopții, întreaga zonă este luminată puternic. Astfel, viața sălbatică din acel loc se confruntă cu provocări extraordinare generate de schimbări de habitat, zgomot, poluare luminoasă și alte activități ale oamenilor.

Fragmentarea are loc prin parcelarea habitatelor locuite de arici, care nu vor mai putea să se miște neîngrădit în căutarea hranei sau a partenerilor de împerechere. 

Cercetătorii au ajuns la concluzia că pentru arici, festivalul de muzică a fost un factor de stres major care a influențat puternic toate comportamentele investigate: teritoriul de activitate nocturnă, creșterea comportamentului violent, mutări între cuiburi. 

Mic ghid urban de îngrijire a ariciului

Dacă în curtea ta s-a aciuat o familie de arici sau ai zărit una prin apropierea locuinței, ar fi bine să le înlesnești mici spații de trecere tăiate în garduri, pentru a-i ajuta să străbată grădinile în căutarea hranei și a partenerilor. 

Aricii au nevoie de spații în care se pot ascunde pe timpul zilei sau unde să poată hiberna. Alege un mic petic de grădină și lasă acolo câteva lemne sau crengi uscate și frunze moarte. Le poți construi și mici adăposturi, nu ceva pretențios, sub care ei să-și amenajeze un cuib pentru hibernare. 

Îi poți hrăni cu mâncare de câine sau pisică (de preferat, ar fi conservele de pui sau porc). Aricii au nevoie și de multă apă. Trebuie să lași prin grădini vase din care aricii să poată bea apă în cantitate suficientă. În schimb, nu le oferi lapte, pentru că nu-l tolerează: le vei produce grave tulburări digestive și o deshidratare severă. 

Dacă descoperi în grădină, din întâmplare, un cuib de arici cu pui în el, nu îi atinge – mama lor are un miros extrem de dezvoltat și îi poate respinge dacă descoperă pe ei mirosuri străine.

Primăvara sau toamna, nu aprinde în grădini focuri din vreascuri sau frunze moarte până nu te vei asigura că sub grămezile strânse nu viețuiește vreun arici. 

În fine, nu folosi pesticide și moluscide în grădină. De fapt, nici nu mai este nevoie, dacă ai un arici prin preajmă – cu siguranță te va scăpa de toți limacșii și coropișnițele care-ți deranjează grădina și-ți strică starea odihna de după-amiază.  


Seria My Antipa este o colaborare între Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Mindcraft Stories, care-și propune să ofere cititorilor articole despre biodiversitatea urbană din România, scrise de cercetătorii muzeului.



Text de:

Oana Popa

Dr. Oana Paula Popa este cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti și coordonator al Laboratorului de Biologie Moleculară. Specialist zoolog, dar care are și competențe în genetică moleculară, filogeografie și filogenie moleculară, genetica populațiilor și wildlife forensic.

MEDIU|OVERVIEW

Vulcanii care pot destabiliza Europa

De
Cei mai periculoși vulcani de pe continent sunt bine documentați, dar acționează imprevizibil.
MEDIU|MY ANTIPA

Cicadele, cântăreții neobosiți ai naturii

De
Cicadele sunt insecte controversate, îndrăgite și detestate, deopotrivă, pentru cântecul lor prelungit și foarte puternic. 
MEDIU|Q&A

România Sălbatică. 100 de ore de film pentru un minut în care privești râsul în ochi

De
Un fotograf și un cameraman au străbătut țara de la un capăt la altul, timp de peste zece ani, pentru a surprinde peisaje spectaculoase și animalele care le populează. 
MEDIU|OVERVIEW

Afganistanul, metalele rare și viitorul verde

De
Afganistanul stă pe o colecție impresionantă de resurse necesare tehnologiilor verzi, însă exploatarea lor este foarte complicată.