SOPA Images/Getty Images

Ce sunt Parler, Gab sau MeWe, platformele spre care migrează conservatorii?26 min read

De Ionuț Preda 14.01.2021, ultima actualizare: 16.01.2021

Site-urile care se declară „alternative pentru free speech” au înregistrat recorduri de trafic după evenimentele recente din SUA.

Violențele din Capitoliul de la Washington de săptămâna trecută au produs cea mai virulentă reacție a giganților tech la adresa conspirațiilor de extremă dreapta. Asocierile cu incidentele de pe 6 ianuarie sau promovarea lor au rezultat în valuri de suspendări de conturi, pagini și grupuri, culminând chiar cu suspendarea contului de Twitter a lui Donald Trump.

Decizia a alimentat, în rândul susținătorilor președintelui, ideea că vocile conservatoare sunt cenzurate de către giganții tech. Pentru aceștia, soluția pare a fi acum abandonarea Facebook sau Twitter în favoarea unor platforme mai mici, care nu i-ar mai deranja cu fact checking sau tentative de a opri diseminarea conspirațiilor. Chiar dacă noile platforme sunt departe de a amenința în vreun fel dominația companiilor din Silicon Valley, popularea lor e o evoluție semnificativă – se consolidează spații online în care știrile false și conspirațiile circulă nestingheri, și contribuie la radicalizarea politică.

Am făcut lista celor mai importante dintre aceste platforme și explicăm de ce au fost alese de simpatizanții președintelui american și cine stă în spatele lor.

Parler

Cea mai discutată dintre aceste platforme este Parler. Momentan, nu o poate accesa nimeni, deoarece, în urma evenimentelor de pe 6 ianuarie, aplicația a fost scoasă de pe magazinele virtuale ale Apple și Google, în timp ce Amazon i-a oprit serviciile de web hosting. Este incert dacă și când ar putea reveni, compania menționând într-un proces deschis împotriva Amazon că decizia gigantului tech a lăsat platforma „fără vreo altă modalitate de a reveni online”.

Parler a fost fondat în 2018 de John Matze Jr. și Jared Thomson, doi absolvenți de științe informatice de la Universitatea din Denver,„Parler, founded by University of Denver grads, is squeezed as Trump seeks new online megaphone”, denverpost.com de unde au și recrutat o parte din staff-ul inițial al platformei. Mult mai interesantă este sursa lor de finanțare: Wall Street Journal a identificat-o pe Rebekah Mercer,„Parler Makes Play for Conservatives Mad at Facebook, Twitter”, wsj.com  fiica investitorului american Robert Mercer, cunoscut ca finanțator principal al defunctei Cambridge Analytica, precum și investitor în Breitbart News, dar și sponsor al campaniei prezidențiale a lui Trump din 2016.

La bază, Parler era practic un Twitter în variantă roșie, destinat exclusiv unui public cu viziuni politice conservatoare. Avea un jargon propriu pentru aceleași funcționalități ca orice altă rețea socială; tweet-urile erau „parleys”, like-urile se numeau „vote” și retweet-urile „echo”. Aspectul cu care încerca să atragă utilizatori era o politică de moderare mult mai permisivă decât a rețelelor sociale mainstream, fără fact checking sau eforturi de a combate conspirațiile și știrile false. Însă platforma își aroga în continuare dreptul de a șterge orice tip de conținut la propria discreție, iar moderarea nudității și a limbajului licențios era chiar mai strictă decât pe Twitter.„Parler reveals strange things it bans as people suspended from Twitter head to rival app”, independent.com

În același timp, pentru ca un utilizator să aibă acces deplin pe Parler, trebuia să ofere dovezi ale identității pentru a primi statut de utilizator verificat. Altfel, conturile neverificate se puteau lovi de restricții de interacțiune cu restul platformei – mișcare pe care fondatorul John Matze o considera necesară pentru a limita accesul boților, trollilor sau spammerilor.„Parler’s Founder Explains Why He Built Trump’s New Favorite Social Media App”, forbes.com

Problema era că, odată ce un cont era verificat, numele acestuia putea fi schimbat fără a-și pierde statutul. Așa că impersonarea unei personalități publice care n-avea cont era relativ simplu de făcut, badge-ul de cont verificat oferind impresia că este vorba de un cont real, ca pe orice altă rețea socială majoră. A pățit-o Katie Hopkins, o influenceriță britanică din zona alt-right; după ce i-a fost șters contul de Twitter, cineva i-a creat un cont verificat de Parler și a început să strângă donații în numele ei.„What is Parler? Inside the pro-Trump “unbiased” platform”, newstatesman.com

Parler se lăuda cu aproximativ 15 milioane de utilizatori„ Parler, a Platform Favored by Trump Fans, Struggles for Survival”, wallstreetjournal.com înainte de a dispărea din online, mare parte dintre aceștia înregistrându-se pe parcursul lui 2020, odată ce rețelele clasice au pus în practică standarde de moderare mai stricte pentru conținutul politic și mai ales după ce Twitter și Facebook au început să catalogheze postările lui Trump ca potențial înșelătoare. Au ajutat și figuri cunoscute în politica americană, precum Ted Cruz sau ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley, care și-au făcut conturi pe platformă și și-au îndemnat publicul să-i urmeze. Și președintele de dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, s-a înregistrat pe Parler.Conform unui tweet postat de șeful de stat brazilian în iulie 2020, twitter.com

Deși pare o poveste de succes, cel puțin până la sfârșitul abrupt, Parler s-a lovit de marea problemă a faptului că o rețea socială în care toată lumea este de acord nu generează conținut prea interesant. Au remarcat asta până și influenceri majori din sfera alt-right în Statele Unite, precum Jack Posobiec,„‘Parler feels like a Trump rally’ — and MAGA world says that’s a problem”, politico.com care declara în iulie 2020 că platformei îi lipsește „energia, care pe Twitter provine din diferitele comunități” ce interacționează între ele. Dovada cea mai importantă e că nici măcar Trump, un individ altfel avid de interacțiuni pe rețele sociale, nu s-a sinchisit să-și facă un cont pe o rețea socială pe care avea milioane de susținători. (au făcut-o, în schimb, Eric și Ivanka Trump). De altfel, până și Matze a încercat cu jumătate de gură să adreseze problema, oferind bani influencerilor de stânga care erau dispuși să se alăture platformei.„Trump fans are flocking to the social media app Parler — its CEO is begging liberals to join them”, cnbc.com

În lipsa moderării, Parler a devenit o oază pentru conspiraționiștii de dreapta, de la cei care continuau să susțină că alegerile de anul trecut au fost furate până la Proud Boys și grupurile de susținători QAnon. Deloc surprinzător, în perioada dinaintea incidentelor de pe 6 ianuarie, platforma a fost folosită pentru a populariza protestul din fața Capitoliului și a incita participanții la violență.„Pro-Trump forums erupt with violent threats ahead of Wednesday’s rally against the 2020 election”, washingtonpost.com Prin urmare, în cele din urmă, acceptarea acestui tip de public a ajuns să coste însăși prezența online a serviciului.

Ca un alt cui bătut în coșciugul platformei, un hacker a reușit să arhiveze aproape toate postările urcate pe platformă în ziua incidentelor de la Capitoliu, inclusiv cele care au fost șterse ulterior, precum șidate de geolocalizare pentru videouri și imagini, pe care platforma le păstra la încărcare. Acest lucru a fost posibil deoarece site-ul avea un model practic non-existent de securitate cibernetică, stocând datele postărilor în ordine cronologică pe propriile servere, fără randomizare, iar accesul era posibil fără nevoia de a fi administrator.„An Absurdly Basic Bug Let Anyone Grab All of Parler’s Data”, wired.com

CITEȘTE ȘI: Cum au scăpat rețelele sociale algoritmii pe scări și au divizat societatea 

Gab

Dacă staff-ul Parler a fost total nepregătit pentru a înfrunta consecințele încurajării grupurilor extremiste, cei de la Gab sunt blindați pe acest front. Asta pentru că Gab este practic Parler-ul original, lansat încă dinaintea alegerilor din 2016 ca „alternativa free speech” la Twitter și Facebook. Platforma nici măcar nu a fost primită pe AppStore (în ciuda faptului că a interzis postările pornografice„Does Gab’s Porn Ban Go Against Free Speech?”, medium.com pentru a se conforma cerințelor Apple) și a fost scoasă de pe Google Play Store în septembrie 2017.

Gab arată mai degrabă a Facebook, circa 2016, și nu se sfiește să-și declare preferințele încă de pe pagina principală, acolo unde are o secțiune de „breaking news” plină cu trimiteri la site-uri anonime pro-Trump. Nu are foarte mari emoții că va avea o soartă similară cu Parler, având ca webhost o companie cunoscută pentru găzduirea site-urilor de extremă dreaptă, Epik (nicio legătură cu Epic Games). Este aceeași companie care găzduiește domeniile publicației neo-naziste The Daily Stormer și a forumului 8chan/8kun.Mai multe detalii găsești pe wikipedia.org

Gab a ajuns acolo după ce fostul host a refuzat să-i mai ofere servicii în 2018,  când un utilizator al rețelei a anunțat și executat un atac armat împotriva unei sinagogi din Pittsburgh,„Pittsburgh Synagogue Shooting Suspect’s Gab Posts Are Part of a Pattern”, wired.com soldat cu 11 morți. De altfel, în ciuda faptului anunță un trafic record în ultimele zile, Gab este departe de succesul lui Parler, având  în jur de un milion de utilizatori în Aprilie 2020.„Gab reports a growth in users amid Twitter bans”, businessinsider.com  Probabil și din cauză că lasă la o parte „învelișul” discursului liber și tolerează acțiunile și limbajul violent al grupărilor suprematiste albe și antisemite„ Inside the Online Cesspool of Anti-Semitism That Housed Robert Bowers”, politico.com (asta deși termenii de folosire ai platformei interzic orice formă de conținut ilegal).

Fondatorul Andrew Torba e un susținător înrăit al lui Trump, declarând în 2016 că ar fi „ajutat la instaurarea lui ca președinte prin intermediul memelor online” „Pro-Trump CEO gets booted from Y Combinator over harassment concerns”, techcrunch.com (ocazie cu care a fost exclus dintr-un incubator de start-up-uri pentru comportament amenințător și agresiv). Site-ul pare să se finanțeze dintr-un sistem de monetizare propriu, având o versiune Pro, precum și un magazin propriu cu articole vestimentare.

MeWe

MeWe e puțin diferită în această discuție, pentru că nu a fost creată special în ideea de a atrage publicul conservator și nici nu se promovează prea mult ca „alternativă free speech”. A început mai degrabă ca un Facebook cu accent pe partea de confidențialitate a utilizatorului și fără reclame. O parte din conținut, precum conturi și postări ale unor personalități populare, este preluat de pe alte rețele sociale, iar platforma este în continuare disponibilă în magazinele Google și Apple.

MeWe e mai veche decât actualul „război cultural”, fiind începută sub un alt nume în 2011 de către Mark Weinstein, un antreprenor tech și activist pentru privacy-ul pe internet care mai jonglase cu conceptul de rețele sociale pe la sfârșitul anilor ’90.  Printre consilieri, compania îl numără chiar și pe Sir Timothy Berners-Lee, pionierul World Wide Web.

Rețeaua nu e exclusivă pentru extrema dreaptă, găzduind și comunități a căror discuții nu au legătură cu politica (precum și unele din alte sfere politice, de exemplu susținătorii  mișcării pro-democrație din Hong Kong„How Hong Kong Became a Testing Ground for an ‘Anti-Facebook’ Movement”, vice.com). Popularitatea în rândul acestui tip de public a fost dată de standardele mai relaxate de moderare, care au permis răspândirea conspirațiilor anti-vacciniste„Inside MeWe, Where Anti-Vaxxers and Conspiracy Theorists Thrive”, rollingstone.com sau a teoriilor QAnon, printre altele.

La fel ca Parler, a înregistrat un val de noi utilizatori în urma alegerilor din noiembrie 2020, și a revenit în atenția fanilor lui Trump după evenimentele de pe 6 ianuarie, ajungând a cincea cea mai descărcată aplicație gratuită„Trump supporters flock to MeWe, Gab, and Rumble after Parler goes offline” fortune.com pe AppStore și Google Play.

CITEȘTE ȘI: Twitter vs. Trump. Momentul care a făcut rețelele sociale prea puternice. 

TheDonald.win

Site-ul este practic o copie a unui forum de Reddit defunct, unul din principalele locuri de adunare online pentru susținătorii lui Trump în timpul campaniei prezidențiale din 2016. Forumul a fost carantinatUn forum carantinat pe Reddit, de obicei ca ultimă măsură înaintea închiderii lui, afișează o avertizare la fiecare vizită și nu poate folosi designuri customizate și ulterior închis de către Reddit, pe parcursul lui 2020, din cauza comportamentului agresiv al utilizatorilor și a unui număr excesiv de raportări ale conținutului postat.

Așa că o parte dintre utilizatori au decis să îl recreeze în afara Reddit-ului, dar cu același design și o funcționalitate aproape identică. Nu a reușit să atragă toți cei 780.000 de abonați pe care îi avea forumul original înainte să fie închis, dar postările cele mai populare ajung la circa 10.000 de upvotes și câteva mii de comentarii.

TheDonald se consideră o comunitate „high energy” de susținători ai lui Trump. Practic, asta se traduce în multe firuri de discuții ale căror titluri sunt scrise doar cu majuscule, foarte multe meme și reacții la cald – exact opusul unui spațiu de discuții echilibrate. A fost evident activ în planificarea și executarea atacului de pe 6 ianuarie, discuțiile și comentariile de forum fiind menționate până și în materialele adiționaleDisponibile pe house.gov (PDF) moțiunii depuse în Congresul SUA pentru suspendarea lui Trump.

Alte platforme

Sunt o sumedenie de alte aplicații care își doresc să apuce măcar firimituri din „exodul conservator” de pe rețelele sociale clasice și nu numai.

Rumble, un site canadian de video streaming, a devenit un YouTube paralel pentru conservatori, după ce voci republicane cunoscute precum Sean Hannity sau Dinesh D’Souza și-au deschis conturi pe platformă.„Meet Rumble, the YouTube rival that’s popular with conservatives,” fortune.com

CloutHub e o rețea socială exclusiv de mobil care se autointitulează „platforma poporului”, ceea ce probabil că a atras grupul anti-democrat #WalkAway după ce acesta a fost înlăturat de pe Facebook.

Telegram și Signal sunt și ele menționate mult mai des, mai ales după ce WhatsApp și-a schimbat în mod controversat termenii de utilizare, dar sunt practic servicii de mesagerie anonimizate și nu pot activa pe post de rețele sociale. Dragoș Costache, researcher Code4Romania și colaborator Mindcraft Stories, a făcut un rezumat al celorlalte site-uri mai mici pe Facebook.Disponibil aici

O mențiune interesantă ar fi 4chan, locul în care s-a născut practic cultul Trumpian al personalității. Asta pentru că până și pe board-ul /pol/, odinioară un refugiu pentru toate conspirațiile axate în jurul președintelui (încă) în exercițiu, au început să apară tot mai multe opinii care îi consideră trădători pe Trump și pe simpatizanții săi care au forțat intrarea în Congres. Ce-i drept, având în vedere natura anonimă a postărilor de pe 4chan, e imposibil de spus dacă e vorba o schimbare reală în preferințele  sau profilul utilizatorilor sau de acțiuni de trolling. Dar e încă o dovadă a faptului că evenimentele de pe 6 ianuarie au avut efecte în lanț asupra peisajului rețelelor sociale și altor tipuri de platforme web, iar influența lor de-abia începe să se vadă.

CITEȘTE ȘI: De unde a apărut QAnon?



Text de

Ionuț Preda

Redactor cu câțiva ani de experiență în presa centrală. Este curios despre aplicarea tehnologiilor SF în lumea reală și evoluția ideilor de-a lungul istoriei.

SOCIETATE|FYI

Nobel 2024. Supraviețuitorii de la Hiroshima și Nagasaki care militează pentru denuclearizare

De
Cu premiul pentru pace din 2024, Comitetul Nobel atrage atenția asupra consecințelor dramatice ale folosirii armelor nucleare în război
ȘTIINȚĂ|OVERVIEW

Este inteligența artificială gata să demonstreze teoreme?

De
Noul Chat-GPT o1 de la OpenAI e un model AI conceput special pentru raționamente. Demonstrarea teoremelor matematice rămâne însă o problemă deschisă, deși progresul este semnificativ.
SPAȚIU|OVERVIEW

Sondele spațiale Hera și Europa Clipper sunt gata de lansare. Iată de ce să urmărești aceste misiuni

De
În octombrie, pornesc la drum două misiuni spațiale foarte interesante: una, parte a primului experiment de apărare planetară, cea de-a doua, parte a efortului oamenilor de știință de a afla dacă există viață extraterestră.
SPAȚIU|OVERVIEW

E posibil ca, acum jumătate de miliard de ani, Pământul să fi fost o planetă cu inel

De
O echipă de cercetători a găsit dovezi care vin în sprijinul ipotezei că Pământul ar fi avut în trecut un inel asemănător celor pe care le găsim în jurul planetelor gigante din Sistemul Solar.