Cum să (nu) te cerți pe internet (și nu numai)29 min read

Când să ai principii etice, și de ce.

Recent, am intrat într-un fel de dezbatere online, că nu o pot numi conflict, cu o persoană pe care nu o cunosc. Am zis ceva, nu contează ce, persoana respectivă a zis că nu e de acord, și după mai multe schimburi politicoase în care fiecare ne expuneam punctul de vedere am concluzionat că e OK, nu tre să avem aceeași părere. Dar apoi, persoana respectivă a făcut ceva care m-a enervat, în cel mai politicos mod cu putință. A zis: „Eu tot cred că n-ai dreptate, dar probabil că e nevoie de o conversație lungă ca să te conving”.

Toate instinctele de trol socializat pe internet s-au activat în mine. Mă pregăteam să-mi distrug partenerul de discuție cu tot arsenalul de trucuri retorice, atacuri la persoană și cu invariabilul „listen here, you little shit”. Eram un Rambo al retoricii online, cu cuțitul „facts and logic” între dinți. Dar apoi m-am oprit. Pentru că sunt prea bătrân deja ca să mă reînrolez în războaie ideologice la fiecare trâmbițare. Și, știi ceva? Cred că e o lecție bună și pentru tine. Să înveți să zici „piua”, să faci un pas în spate și (de ce nu?) să faci pace cu vechii dușmani închipuiți. 

CITEȘTE ȘI: Fără moderare, comunitățile online sunt distruse de troli

Sunt sărbătorile, nu-i așa? Sărbătorile, când toată lumea e mai bună.

Sau nu. Stai un pic, despre ce vorbești aici, Costache? Sărbătorile sunt un iad. Rude îndepărtate, păreri divergente, un păhărel de pălincă în plus, o sarma prea mult și scandalul erupe. Rețeta e aproape perfectă pentru scandal, cum să fiu mai „buni” de sărbători?

E adevărat că sărbătorile sunt un microcosm perfect pentru conflicte, dar tocmai datorită acestui lucru sunt și momentul optim ca să fie evitate. 

Da, momentul perfect ca să testezi diverse strategii ca să eviți scandalul și (cine știe?) să devii o persoană mai bună.

De ce te cerți?

Înainte să înțelegi de ce te cerți, poate e necesar să îți dai seama cu cine te cerți. Oare ai fi reacționat la fel de agresiv dacă un prieten din viața de zi cu zi ți-ar fi zis „Stai, man, că te conving eu oricum”, ca o cunoștință de pe internet? Probabil că nu. Când te enervezi, ai tendința de a reacționa mai puternic la anumite persoane și anumite situații, când simți un dezechilibru de putere sau experiență sau când nu ești sigur de intențiile celuilalt. 

Amuzant, nu? „Cum adică amuzant, amuzant ca un clovn? În ce fel exact e amuzant?”

 Genul ăsta de reacții sunt mai răspândite decât ai putea crede. Mai ales pe internet unde, semnalele sociale din viața de zi cu zi se transmit foarte dificil. Nu mă crezi? Încearcă să fii sarcastic„Why is sarcasm so difficult to detect in texts and emails?”, theconversation.com pe internet.

În cartea Annoying: the science of what bugs us, de Joe Palca și Flora Lichtman, Disponibilă pe amazon.com cei doi autori îl citează pe Michael Cunningham, un psiholog de la Universitatea din Louisville, care descrie comportamentele rudelor enervante ca un fel de „alergeni sociali”. La fel cum alergenii fizici induc o reacție mai puternică pe măsură ce sunt mai prezenți și mai reactivi, cei sociali pot avea un impact cumulativ. E enervant unchiul Rică atunci când zice prima dată de microcipuri și 5G? Este. Dar parcă e infinit mai enervant a 5(G?)-ea oară. 

Cunningham spune că sunt patru categorii principale de „alergeni sociali”. 

Obiceiurile neplăcute

Fie că e vorba de trosnit degete, pus muzică la maxim în parc sau nespălat pe dinți înainte să mergi cu un metrou aglomerat, obiceiurile acestea intră prima categorie. Nu contează dacă e intenționat sau nu, ci doar impactul direct.

Acțiunile nepăsătoare

Când cei din jur sunt neatenți sau dezinteresați de nevoile tale, te iriți. Partenera te așteaptă să ieșiți la cină, dar tu stai să termini de citit articolul ăla despre Elon Musk? E mai important Musk ca partenera? Așa pare!

Comportamente intruzive

Iar te-a întrebat mătușa Clara când găsești și tu o fată? De față cu verii tăi căsătoriți (nefericit) care acum mustăcesc? Comportamentele intruzive sunt directe și țintite, și una dintre principalele motive pentru scandalul din jurul mesei de Crăciun.

Încălcatul normelor

E ceva foarte enervant când cineva face ceva nepermis, oricât de minor, care te afectează în mod direct. Cineva depășește coloana la semafor? Teoretic nu e treaba ta, dar orice mașină care depășește înseamnă că TU o să stai mai mult la stopul următor. Încălcările de norme te afectează personal, chiar dacă nu-s direcționate spre tine.

OK, acum știi de ce te enervezi și de ce te enervezi pe unchiul Rică în mod special. Dar, ca să mă întorc la dilema mea de pe internet, ar trebui să te enervezi? Sau, dacă te enervezi, ar trebui să reacționezi? 

Marc Aureliu zice că Nu, cu N mare. Poate cel mai cunoscut stoic (îmi pare rău Epictet și Seneca!), împăratul-filosof zice că nu tre să te enervezi pentru că nu e „bărbătesc” sau, ca să fiu mai incluziv, ca romanii, nu e „omenește”. Marc Aureliu ne spune că nervii sunt semn de slăbiciune și că un om adevărat își controlează impulsurile primare, mai ales că adesea consecințele furiei sunt mai grave ca motivele din spatele furiei. Marc Aureliu are multe păreri despre autocontrol și stoicism, pe care le aplică mai ales în momentele rare când nu masacrează creștinii timpurii. Ce să faci, e o situație din aceea de tipul „fă ce zice împăratul, nu ce face împăratul.”

Poate mai important, cercetătorii contemporani, care masacrează foarte rar creștini, vin cu o serie de motive psihologice pentru care nu ar trebui să te cerți cu unchiul Rică. Genul ăsta de enervare e toxică pentru tine și oricât de bine te-ai simți imediat, punându-l la punct, e important să ții minte că, spre deosebire de un cont de pe Facebook sau Twitter, unchiul Rică o să tot fie parte din viața ta. Încearcă să redirecționezi discuția, să o faci amuzantă sau, în lipsa altor soluții, să apelezi la aliați din familie. Dacă ești un fan al dezvoltării personale, consideră totul un challenge – The Unchiul Rică Challenge. Ai rezistat zece minute anul trecut? Încearcă 20-30 de minute anul ăsta și cumpără-ți ceva frumos dacă reușești. Cât poți să reziști? Mary Matalin și James Carville, doi consultanți politici faimoși, situați de părți opuse a baricadei democrați-republicani din SUA, tot rezistă de aproape 30 de ani, de când sunt căsătoriți.

Limitele toleranței

În vremurile de dinaintea internetului se zicea că nu e „politicos” să discuți despre politică sau religie, două subiecte considerate prea polarizante. În epoca dezbaterilor despre 5G și QAnon, asta pare un pic adorabil. Internetul zumzăie de discuții politice polarizante, poate mai multe ca oricând. Dar orice discuție despre „discuții”, despre poziții politice, nu poate exista fără o discuție despre limitele rezonabile ale dezbaterii. Probabil că ai auzit de limitele astea deja, fie că sunt descrise ca Fereastra OvertonFereastra Overton este o teorie politică care sugerează că ideile considerate acceptabile de o societate se află într-un anumit interval, iar ce e în afară e considerat extrem, wikipedia.org sau, pentru connoisseuri, Sferele lui Hallin,Sferele lui Halin sunt cele trei categorii ale discursului politic, definite de jurnalistul David Halin cu referire la războiul din Vietnam: consensul, controversa și devierea. wikipedia.org dar pentru mine cel mai util concept e cel al toleranței.

CITEȘTE ȘI: De unde a apărut QAnon?

Toleranța (care nu e același lucru cu acceptarea) e unul dintre conceptele care stau la baza societăților vestice, deschise. Evident e și unul dintre conceptele pe care le discută din plin Karl Popper în magnum opusul său, Societatea deschisă și Inamicii săi,Detalii pe wikipedia.org una din cărțile care pot spune cu mîna pe inimă că mi-au schimbat complet percepțiile despre viață. 

Pe parcursul cărții, Popper se luptă cu conceptul de historicism și cu principalii săi exponenți – Platon, Hegel și Marx –, dar într-o notă de subsol descrie ceva care ar fi meritat măcar un capitol: paradoxul toleranței. Popper spune că orice societate care tolerează intoleranța e destinată pieirii, pentru că intoleranții, tolerați prea mult, o să preia la un moment dat puterea și o să renunțe la ideea asta creață de toleranță. Popper scria asta în timpul celui de-Al Doilea,Război Mondial. așa că se gîndea în mod particular la naziști, dar, cu un pic de muncă, conceptul poate fi aplicat și la cugetările unchiului Rică. 

Pentru că trebuie să existe o fereastră Overton, o sferă  Hallin a acceptabilității și la masa de Crăciun, și pe internet, nu? 

Până și filosoful John Rawls, un maximalist al toleranței care nu prea e de acord cu Popper, în O teorie a dreptății,Detalii pe wikipedia.org subliniază că uneori există circumstanțe speciale (rare!) în care intoleranța trebuie cenzurată. Eu sunt mai mult cu Popper decît cu Rawls, mi se pare că ar trebui să existe limite clare pentru ca societățile liberale să funcționeze într-o epocă a informației distribuite instant. 

Dar cum să-i pui pumnul în gură lui Rică la masa de Crăciun? Pe internet poți să dezbați cu fapte și logică pînă te plictisești, că are balta pește, poți da block sau face de rușine (din perspectiva ta, lui probabil că nu-i pasă) un dușman ideologic declarat. Dar unchiul Rică nu e dușman, doar… prost informat. Ajută oare să-l combați?

Am o veste bună și una proastă. Cea bună este că există o metodă de a-ți convinge dușmanii de internet (sau unchii ipotetici) că greșesc. Vestea proastă e că nu o să o faci prin puterea minții tale sclipitoare sau a argumentelor incontestabile „The psychology of political beliefs (or, why hard data isn’t always convincing)”, washingtonpost.com și că va dura mult mai mult„You Won’t Change Your Cranky Conservative Uncle in One Dinner Conversation”, motherjones.com decât ai fi probabil dispus să petreci ca timp. Ce poate să ajute mai mult e carisma, simțul umorului și deschiderea (stoică!) spre dialog. 

Dacă tot ai învățat să nu te enervezi, nu vrei să petreci câțiva ani să-i explici unchiului Rică de ce n-ar trebui să zică bancuri rasiste? Se poate? Probabil că se poate. Dacă nu mă crezi pe mine, urmărește ContraPoints.Pe youtube.com Atunci când Natalie Wynn nu postează prostii pe Twitter,Fanii le adună pe cele șterse pe contul @ContraDeletes e o youtuberiță trans care face eseuri video baroce despre filosofie„ContraPoints Is the Opposite of the Internet”, vice.com și a devenit semifaimoasă pentru abilitatea aproape magică de a readuce adolescenții confuzi în fereastra Overton de centru-stânga„The Stylish Socialist Who Is Trying to Save YouTube from Alt-Right Domination”, newyorker.com din ghearele diverșilor guru masculini fascistoizi.

Limitele limitelor toleranței

Dincolo însă de ideea asta nobilă și adesea utopică de salvare a dușmanului, ce te faci când dușmanul îți devine prieten? Viața reală nu e internetul ,unde orice avatar care te-a enervat poate fi redus la o caricatură unidimensională de fascist/copilandru/tataee confuz. Ce te faci când trebuie să te cerți cu colegul de birou, vecina care îți vinde prăjituri, băiatul cu care joci fotbal sau chiar cu unchiul Rică, care are multe idei „crețe”, dar care te-a ajutat de fiecare dată cînd ai avut nevoie, fără să întrebe nimic?

Am avut dilema asta în 2015-2016 când interacționam săptămânal în jocuri video cu un băiat incredibil de simpatic și săritor dar cu un singur cusur – era suporter Trump și plecat bine de tot pe conducta alt-right.„​​View of Alt-right pipeline: Individual journeys to extremism online”, firstmonday.org Am aceeași dilemă astăzi, când circumstanțele internetului mă forțează să interacționez pe cât de politicos posibil cu un tânăr stalinist, care din nefericire îmi devine simpatic, în ciuda faptului că e convins că Rusia face ceva perfect normal în Ucraina. 

Granițele stricte pe care le trasezi pentru maximul de toleranță pe care îl poți acorda sunt foarte flexibile. Uită-te la intelectualul public pe care îl merită lumea de azi, Elon Musk, și ale sale declamări ale libertății de exprimare, urmate în mod hilar aproape imediat de interzicerea conturilor unor jurnaliști care l-au „doxxuit” publicând articole. 

Ești mai dispus să îți tolerezi familia și prietenii, chiar cînd te enervează mai rău decât alte persoane. Dar riști tot timpul să devii victimă ale propriei toleranțe. Ce o să creadă prietenii tăi când află că ești în relațIi bune cu unchiul Rică rasistul? Cei care tolerează mai mult riscă să devină ei asociați cu intoleranța și ostracizați pe nedrept. Mărturisesc că sunt și eu vinovat de genul ăsta de învinovățire colectivă. Doi dintre cei mai progresiști prieteni din cercul meu social sunt amici cu o persoană absolut detestabilă din punct de vedere politic. Și le scot ochii pe subiectul ăsta cu fiecare ocazie.

CITEȘTE ȘI: Ostracizarea virală – despre armele celor slabi în era digitală

Și poate aici mă întâlnesc cu ultima dilemă în această călătorie tumultoasă prin enervare, toleranță și cine le merită on și offline. Dilema persoanei „OK la bere”. Unele persoane sunt mai plăcute, chiar dacă au opinii greșite. Unde tragi linia? Ca liberal dogmatic, ar trebui să-ți fie mai prieten comunistul simpatic sau liberalul detestabil? Ce te faci dacă cineva e neplăcut online, dar simpatic în viața reală? Cum jonglezi cu toți parametrii ăștia, fără să te simți ipocrit? 

Într-o lume unde singurătatea, mai ales la bărbați,„How loneliness is killing men”, sciencefocus.com e din ce în ce mai răspândită și structura socială, de la Bowling AloneDetalii pe wikipedia.org încoace, se tot desțese și în cel mai bun caz se mută în online, îți poți permite să ai genul ăsta de principii? Nu mai bine îi scrii prietenului cu idei greșite „eu tot cred că n-ai dreptate, dar probabil că e nevoie de o conversație lungă ca să te conving”? 

Ce naiba, doar n-o să reacționeze exagerat la doar atâta. Doar zicea că e un stoic… 

În loc de concluzie

„Şi mai presus de orice, să nu te minți pe sine”, îi zice Polonius fiului său Laertes, în Hamlet, înainte să-l expedieze cu barca peste mare. Poate că bătrânul sfătuitor al regelui are mai multă dreptate aici decît Popper, Rawls, Marky Mark Aureliu și toată etica nicomahică. 

În negocierea cu sinele a principiilor pe care le consideri sacre e loc adesea de rabat – fie pentru unchiul Rică, fie pentru tine, când nu reușești să te ridici la înălțimea principiilor pe care le declami. Te face asta o persoană rea? Ne-etică? Nu, bineînțeles că nu. Poate că te enervezi pe unchiul Rică la masa de Crăciun sau pe un om random de pe internet care presupune, în mod absurd, că EL te poate convinge pe TINE și nu viceversa, cum e lăsat orânduire cerească. Ai greșit? O să te considere Marc Aureliu subuman și-o să te persecute ca pe un creștin timpuriu?  Nu contează, atâta timp cât tu te simți bine cu tine. 

Canoanele morale pe care ți le impui sunt la fel de maleabile ca orice ține de sine. 

Dar poate, doar poate o să-i ajute mai mult pe cei din jur să nu te enervezi și cerți la masa de Crăciun. Sau pe internet. Zâmbește, dă din cap și schimbă subiectul. Păstrează-ți nervii și polemicile pentru lucrurile importante, ca alegeri, lansările de noi filme Star Wars sau momentul ăla când merge cineva pe linia de tramvai.

Sărbători Liniștite.