Foto: Metro Goldwyn Mayer Studios
40 de ani de la The Terminator: Skynet se întoarce?13 min read
„I’ll be back” e una dintre replicile iconice al cinemaului, dar, astăzi, e și o metaforă pentru reîntoarcerea temei principale: cât de periculoasă e, de fapt, inteligența artificială?
Los Angeles, 1984. Ora 1:52 AM. Un culturist se teleportează, gol pușcă, pe o alee lăturalnică a orașului – sună a începutul unui banc, nu-i așa? // „Hei, ce-i în neregulă cu cadrul ăsta?” // întreabă retoric și sarcastic unul dintre cei trei punkiști, către care se îndreaptă penisul anului în cinematografia americană. Arnold Schwarzenegger habar n-avea că făcea rolul care urma să-i propulseze cariera de, mă rog, actor, dincolo de cea a masculului „pe steroizi”, fetișizat și obiectificat (chiar așa!) în precedentele Hercules in New York și Conan the Barbarian. Acesta a povestit în cartea sa autobiografică, Total Recall, că a fost inițial reticent, dar s-a gândit că interpretarea unui robot ar fi o schimbare provocatoare de ritm și că filmul era suficient de puțin mediatizat, încât să nu-i afecteze cariera, dacă n-ar fi avut succes.
Mai mult decât atât, Nigel Andrews povestește în cartea sa, True Myths: The Life and Times of Arnold Schwarzenegger, o anecdotă simpatică: în timpul unui interviu pe platoul de filmare al filmului Conan the Destroyer, un reporter l-a întrebat care e treaba cu perechea de pantofi pe care o purta. Schwarzenegger a răspuns: „Ah, sunt de la un film de căcat pe care îl fac, durează doar câteva săptămâni”.
Și mai amuzant e faptul că Schwarzenegger ar fi fost încercat mai întâi în rolul celălalt, al lui Kyle Reese, interpretat, în cele din urmă, de Michael Biehn, care se întoarce în timp să o protejeze pe Sarah Connor. Recurg iarăși la o anecdotă: din cartea The Futurist: The Life and Films of James Cameron, scrisă de Rebecca Winters Keegan, aflu că regizorul James Cameron l-ar fi rugat pe Schwarzenegger, în timpul unor repetiții, să tacă din gură și să stea nemișcat. Așa și-a dat seama că ar fi perfect în rolul „terminatorului”.
CITEȘTE ȘI: 10 ani de la Her: Tu cât timp stai de vorbă cu inteligența artificială?
Cameron, în schimb, credea 110% în acest proiect. De altfel, nici nu prea avea încotro. După Piranha II: The Spawning, o „petardă” cu producție italiană, care l-a scos din minți, atât creativ, cât și în interacțiunea cu echipa și actorii, care comunicau cu dificultate în limba engleză, s-a trezit fără bani și chiar cu nopți dormite în mașină. Visul său, la propriu, asemănător cu cel al intrigii filmului, în care era urmărit de un cyborg, a devenit realitate. Ba chiar mai mult decât atât, cu un buget estimat undeva între trei și cinci milioane de dolari, The Terminator avea să facă aproximativ 78 de milioane – departe de hiturile anului, precum Ghostbusters, Beverly Hills Cop sau Indiana Jones and the Temple of Doom, dar, chiar și așa, în Top 20 al încasărilor. James Cameron n-a mai fost nevoit să doarmă în mașină. Poate doar pe un vapor, în 1997 (glumă cu Titanic).
Visul ăla, firește, n-a fost suficient. Surse importante de inspirație pentru Cameron, pe lângă The Driver (1978) sau Mad Max 2 (1981), au fost două episoade ale serialului SF șaizecist The Outer Limits, „Demon with a Glass Hand” și „Soldier” (Cameron chiar a fost inculpat într-un proces de plagiat, care s-a terminat printr-o înțelegere între părți). În primul, e vorba despre Trent, un om din prezent, care se trezește vânat de extratereștri din viitor, modificați pentru a părea umani. După ce Trent îl capturează pe unul dintre ei, află că aceștia îl vânează pentru că, în viitor, el e ultima speranță a omenirii. Al doilea, include chiar o alee, doar că din New York, unde un soldat din viitor se întoarce în timp. Ups!
CITEȘTE ȘI: Cele mai așteptate 7+ filme SF & fantasy din 2024
Dincolo de trivia și bănuieli de impostură, Cameron a reușit un B-movie care a depășit așteptările artistice și obstacolele producției și bugetului. Probleme se pot găsi, în mod deosebit, la montaj și interpretarea rigidă a lui Michael Biehn. Dar cea mai mare problemă e personajul lui Sarah Connor, construit pe un trop misogin al filmelor horror: o femeie cam stângace, exagerat de naivă și neajutorată, victimă aproape sigură în fața unui vânător redutabil – de altfel, Linda Hamilton venea după doar trei filme, dintre care unul thriller, altul horror, Children of the Corn. Cameron încearcă să-și ia revanșa în ultima jumătate de oră.
// „A fost o șansă să întâlnesc legenda. Sarah Connor, care și-a învățat fiul să lupte și l-a pregătit încă de când era copil” // mărturisește Reese, în scena în care se ascund sub un pod, dar dă cu bâta în baltă câteva replici mai târziu: // „Trebuie să supraviețuiești ori n-o să exist” // – aoleu, bine, mă, Iisue! O revanșă mai consistentă, în acest sens, e în sequel, apărut șapte ani mai târziu, unde Connor e mult mai introspectivă și subversivă. Revolta ei din clinica de psihiatrie e o metaforă pentru reprimarea și supunerea femeii, iar rantul adresat omului de știință Miles Dyson, care pus bazele Skynet, e tăios: // „Oameni ca tine au construit bomba cu hidrogen. Crezi că ești atât de creativ. Nu știi cum e chiar să creezi ceva; să creezi viață; să simți cum crește în tine. Tot ce știi să creezi e moarte și distrugere.” //
Tot ca o retrospectivă, după atâția ani, îmi dau seama că alt lucru care m-a intrigat, de fiecare dată, e ipoteza că inteligența artificială va lua decizii într-o fracțiune de secundă, fie ele și împotriva noastră. Una plauzibiliă, atât la sfârșitul și începutul mileniului, când tehnologia cibernetică părea mai evoluată decât oricând (cât de rudimentară, era, de fapt!) – The Matrix, în 1999, sugera că lumea e o simulare minuțioasă, pusă la cale de niște roboți –, și tot mai realistă astăzi, când, iată, OpenAI îmi spune, cu jumătate de gură, că s-ar putea să nu mai fie nevoie nici măcar de regizori (vezi Sora), darămite de scriitori (vezi ChatGPT).
Evoluția tehnologică e o „amenințare” (poată, chiar, fără ghilimele?), o anxietate constantă, din 1984 până astăzi. Dacă Blade Runner se preocupa cu filosofia și moralismul clonelor, RoboCop cu politica problematică a autorității represive, Star Trek cu un posibil reviriment al imperialismului sau Tron cu techno-escapsim, The Terminator se cupla la ceva mai palpabil și autoreflexiv: un program software, care se poate întoarce împotriva omenirii, atunci când va conștientiza că, de fapt, noi suntem problema. Cât de inteligent trebuie să fie așa-zisul Skynet, pentru un dezastru? E o întrebare pe care mi-o pun și astăzi.
The Terminator s-a clasat pe locul 46 în Topul 100 Mindcraft Stories al celor mai bine filme SF din istorie
