Yulia Reznikov/Getty Images

Coronavirus Science Report #82: A treia doză, din septembrie?

De Mihai Ghiduc 30.07.2021

România ar putea administra a treia doză a vaccinului anti-COVID-19, pentru anumite categorii de persoane, în condițiile în care (conform CDC) varianta Delta e la fel de infecțioasă ca vărsatul de vânt

Coronavirus Science Report este o rubrică săptămânală, în care luăm un pic de distanță de zgomotul mediatic și vedem mai clar informațiile cu adevărat esențiale. Iată ce am aflat în ultima săptămână despre COVID-19 și virusul care cauzează această boală:

  1. Din septembrie, România ar putea administra a treia doză a vaccinului anti-COVID-19 persoanelor vulnerabile, în condițiile în care varianta Delta a devenit dominantă, chiar dacă nu există încă un consens științific pentru această măsură. Pfizer insistă că a treia doză ar fi necesară;
  2. Numărul de de reproducere de bază al variantei Delta ar putea fi similar cu cel al vărsatului de vânt, spune un raport intern CDC. Între timp, specialiștii au aflat de ce această variantă e mai infecțioasă;
  3. Vaccinul Spikevax (Moderna) poate fi folosit la adolescenții cu vârste de peste 12 ani, în Europa. Cercetările pentru folosirea vaccinurilor Pfizer și Moderna la copii de 5-11 ani se extind, pentru a observa potențialele efecte secundare rare.

România cochetează cu a treia doză

România ia în calcul administrarea unei a treia doze a unui vaccin anti-COVID-19, care să funcționeze ca un booster, începând cu luna septembrie, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.„Valeriu Gheorghiță: Vaccinarea anti-COVID cu a treia doză ar putea începe în septembrie”, digi24.ro Ar putea fi vaccinați cei care lucrează în domeniile medicale și sociale, bolnavii cronici și cei peste 65 de ani. 

În România, numărul infecțiilor cu varianta Delta a crescut (în condițiile în care se fac foarte puține secvențieri), iar tulpina a devenit dominantă, conform ministrei sănătății, Ioana Mihăilă.„Ministrul Mihăilă anunţă că tulpina Delta a prins rădăcini în România. Ne aşteptăm la un număr mare de infecţii”, mediafax.ro Numărul de cazuri noi de COVID-19 e într-o ușoară creștere în ultimele două săptămâni, ceea ce ar putea indica începutul celui de-al doilea val.

Conform unui raport al Institutului Național de Sănătate Publică,„Raport INSP: peste 82% dintre cazurile de Covid și toate decesele înregistrate săptămâna trecută au fost la persoane nevaccinate”,biziday.ro peste 82% dintre noile cazuri și toate decesele au fost înregistrate la persoanele nevaccinate. 

Tot INSP spune însă că nicio grupă de vârstă nu a trecut de 40%„Covid-19. Evaluarea situației actuale și a perspectivei de evoluție elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică”, cnscbt.ro (PDF) în ceea ce privește vaccinarea, România fiind pe penultimul loc în UE la vaccinarea persoanelor peste 70 de ani, cu un procent de 29%.Conform sociologului Mircea Kivu: facebook.com Există deci premisele pentru creșterea semnificativă a numărului de cazuri.

CITEȘTE ȘI: Evoluția COVID-19 în România

Situația e complicată de faptul că tot mai multe rapoarte arată că, în condiții reale, protecția dată de vaccinuri ar putea scădea în timp. Israelul, țară în care deja se administrează a treia doză, spune că, deși vaccinul încă are o protecție ridicată față de formele grave de COVID-19, cea împotriva infecției a scăzut cu 39% în iunie-iulie față de 95% în ianuarie-aprilie,„Pfizer’s shot remains strong against disease, but Israeli data raise the prospect of it waning against infection”, nytimes.com cel mai probabil datorită apariției variantei Delta a coronavirusului. 

În schimb, un studiu făcut de Pfizer care a apărut în format pre-print„Six Month Safety and Efficacy of the BNT162b2 mRNA COVID-19 Vaccine”, medrxiv.org spune că, după șase luni de la administrarea vaccinului, eficacitatea scade la 84%. Eficacitatea medie în prevenirea cazurilor severe este, însă, de 97%.

Momentan, nu există un consens științific în ceea ce privește necesitatea administrării unei a treia doze, deși date încă nepublicate furnizate de Pfizer sugerează că aceasta ar fi benefică.„Pfizer data suggest third dose of Covid-19 vaccine ‘strongly’ boosts protection against Delta variant”, cnn.com

Varianta Delta, la fel de infecțioasă ca vărsatul de vânt?

Conform unui raport intern al Centrului Pentru Prevenția și Controlul Bolilor (CDC) din SUA, obținut de The Washington Post„‘The war has changed’: Internal CDC document urges new messaging, warns delta infections likely more severe”, washingtonpost.com și The New York Times,„C.D.C. Internal Report Calls Delta Variant as Contagious as Chickenpox”, nytimes.com varianta Delta a virusului SARS-CoV-2 ar fi mai contagioasă decât cea inițială, dar și decât virușii care dau MERS, SARS, răceala obișnuită, gripa sau variolă. 

Informațiile obținute de jurnaliști nu spun care ar fi valoarea numărului de reproducere de bază (R0) estimată de CDC în cazul variantei Delta. Inițial, în cazul coronavirusului R0 a fost estimat la circa 2,5. Pentru vărsat de vânt, R0 are o valoare de patru ori mai mare, de 10-11, cea ce ar însemna o creștere semnificativă a infecțiozității. Numărul acesta arată câte persoane infectează, în medie, cineva care poartă virusul, în condițiile în care toată lumea ar fi vulnerabilă (ceea ce nu este cazul acum, cu o parte dintre persoane obținând o formă de imunitate trecând prin boală sau prin vaccinare).

CITEȘTE ȘI: Cât de ușor se transmite coronavirusul?

Cercetătorii americani estimează că și o parte dintre persoanele vaccinate pot să ia virusul și să-l răspândească la fel de ușor ca și persoanele nevaccinate. 

Supoziția celor de la CDC pare a fi susținută și de alte rapoarte. Până acum, cercetătorii au dedus că ar exista mai multe motive„Unraveling the Mysterious Mutations That Make Delta the Most Transmissible Covid Virus Yet”, khn.org pentru care Delta e mai infecțios: 

  • are o perioadă de incubație mai scurtă (patru, în loc de șase zile);„Viral infection and transmission in a large well-traced outbreak caused by the Delta SARS-CoV-2 variant”, virological.org 
  • mutația D614G pare a crește densitatea proteinelor S, cu care virusul se leagă de celule, făcând astfel infectarea mai ușoară;„CoVariants: 21A (Delta)”, covariants.org 
  • mutația P681R pare a produce o încărcătură virală mai mare și pare să explice de ce oamenii infectați cu varianta delta au de 1.000 de ori mai mulți viruși în căile respiratorii; 
  • mutația L452R pare a ajuta virusul să scape mai ușor de anticorpi;
  • iar mutația D950N, în afara receptorului de legare la domeniu al proteinei S, pare a ajuta virusul să infecteze și alte tipuri de celule decât variantele anterioare.

Dezvăluirile despre raportul CDC vin pe fondul unei controverse despre purtarea măștii de către cei vaccinați. În timp ce alte țări, inclusiv România, n-au eliminat niciodată obligativitatea purtării măștii, la interior, de către persoanele vaccinate, CDC a indicat, în mai,„’No masks for the vaccinated’: What the latest US mask guidance means”, bbc.com că purtarea lor nu mai e o cerință. Zilele trecute, agenția americană a revenit asupra deciziei și a recomandat și celor vaccinați să poarte măști.„Interim Public Health Recommendations for Fully Vaccinated People”, cdc.gov De asemenea, a recomandat celor vaccinați să se testeze dacă au avut contact cu cineva infectat, pentru că ar putea transmite, asimptomatic, virusul.

Situația e complicată de faptul că, în SUA, purtarea măștilor a devenit subiect de luptă politică, unele state controlate de republicani interzicând introducerea obligativității purtării măștii,„Mask Mandates Now Banned For Local Governments And Schools In Growing Number Of GOP States”,  forbes.com răspunzând procentului mare, de circa 40%, de antivacciniști care sprijină partidul. Între timp, președintele Biden a introdus obligativitatea vaccinării pentru angajații guvernului sau instituțiilor federale.„Biden Defends New Vaccine Requirement for Federal Workers”, thedailybeast.com

Vaccinul Moderna, aprobat pentru adolescenți în UE

Pe 23 iulie, Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat folosirea vaccinului Spikevax, noul nume al vaccinului Moderna, la adolescenții peste 12 ani.„COVID-19 vaccine Spikevax approved for children aged 12 to 17 in EU”, ema.europa.eu Până acum, acest vaccin putea fi administrat doar persoanelor peste 18 ani. Acesta este cel de-al doilea vaccin aprobat pentru adolescenți, după cel de la Pfizer/BioNTech, care a primit undă verde de la agenția UE la finalul lunii mai.

Între timp, în SUA, Administrația pentru Medicamente și Alimente (FDA) a cerut celor de la Pfizer și Moderna„At the F.D.A.’s urging, Pfizer-BioNTech and Moderna are expanding their trials for children 5 to 11”, nytimes.com numărul copiilor între 5 și 11 ani incluși în testele clinice pentru vaccin, pentru a nu rata potențiale efecte secundare rare. Decizia vine pe fondul controverselor legate de efecte secundare ale vaccinurilor care au fost descoperite după autorizare, la persoanele adulte, și în condițiile în care tot mai mulți specialiști spun că vaccinarea copiilor de vârstă școlară e esențială în ținerea sub control a pandemiei.  

EDIȚIA ANTERIOARĂ: Coronavirus Science Report #81: Peste 100 de infecții cu COVID-19 la Jocurile Olimpice



Text de

Mihai Ghiduc

Redactor-șef. A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward) până l-a prins din urmă revoluția tehnologică.

CORONAVIRUS|STUDII

Sindromul post-Covid: încercarea de după pandemie

De
Doctorii din Europa îi țin sub supraveghere pe pacienții infectați cu Covid-19 pentru a găsi tratamente pentru o afecțiune prelungită, care este deopotrivă istovitoare și enigmatică.
ȘTIINȚĂ|SCIENCE REPORT

Games of Science, concursul care îi antrenează pe cercetătorii români pentru postări de Tik Tok

De
Au început înscrierile la ediția a doua a concursului Games of Science, un proiect dedicat cercetătorilor (și nu numai), în care participanții trebuie să capteze atenția publicului în doar 15 secunde.
CORONAVIRUS|SCIENCE REPORT

Coronavirus Science Report #115: Honey, I’m back!

De
Pandemia n-a plecat nicăieri, s-a schimbat doar modul în care oamenii se raportează la virus și la boală.
CORONAVIRUS|SCIENCE REPORT

Coronavirus Science Report #114: Din val în val

De
Părerea generală este că pandemia s-a încheiat – cel puțin așa se comportă majoritatea. Cifrele arată însă creșteri în mai toată lumea, datorate variantei BA.2