Foto: Metro Goldwyn Mayer Studios

40 de ani de la The Terminator: Skynet se întoarce?13 min read

De Mihai Tița 20.02.2024

„I’ll be back” e una dintre replicile iconice al cinemaului, dar, astăzi, e și o metaforă pentru reîntoarcerea temei principale: cât de periculoasă e, de fapt, inteligența artificială?

Los Angeles, 1984. Ora 1:52 AM. Un culturist se teleportează, gol pușcă, pe o alee lăturalnică a orașului – sună a începutul unui banc, nu-i așa? „Hey, what’s wrong with this picture?”,// „Hei, ce-i în neregulă cu cadrul ăsta?” // întreabă retoric și sarcastic unul dintre cei trei punkiști, către care se îndreaptă penisul anului în cinematografia americană. Arnold Schwarzenegger habar n-avea că făcea rolul care urma să-i propulseze cariera de, mă rog, actor, dincolo de cea a masculului „pe steroizi”, fetișizat și obiectificat (chiar așa!) în precedentele Hercules in New York și Conan the Barbarian. Acesta a povestit în cartea sa autobiografică, Total Recall, că a fost inițial reticent, dar s-a gândit că interpretarea unui robot ar fi o schimbare provocatoare de ritm și că filmul era suficient de puțin mediatizat, încât să nu-i afecteze cariera, dacă n-ar fi avut succes.

Mai mult decât atât, Nigel Andrews povestește în cartea sa, True Myths: The Life and Times of Arnold Schwarzenegger, o anecdotă simpatică: în timpul unui interviu pe platoul de filmare al filmului Conan the Destroyer, un reporter l-a întrebat care e treaba cu perechea de pantofi pe care o purta. Schwarzenegger a răspuns: „Ah, sunt de la un film de căcat pe care îl fac, durează doar câteva săptămâni”.

Și mai amuzant e faptul că Schwarzenegger ar fi fost încercat mai întâi în rolul celălalt, al lui Kyle Reese, interpretat, în cele din urmă, de Michael Biehn, care se întoarce în timp să o protejeze pe Sarah Connor. Recurg iarăși la o anecdotă: din cartea The Futurist: The Life and Films of James Cameron, scrisă de Rebecca Winters Keegan, aflu că regizorul James Cameron l-ar fi rugat pe Schwarzenegger, în timpul unor repetiții, să tacă din gură și să stea nemișcat. Așa și-a dat seama că ar fi perfect în rolul „terminatorului”.

CITEȘTE ȘI: 10 ani de la Her: Tu cât timp stai de vorbă cu inteligența artificială?

Cameron, în schimb, credea 110% în acest proiect. De altfel, nici nu prea avea încotro. După Piranha II: The Spawning, o „petardă” cu producție italiană, care l-a scos din minți, atât creativ, cât și în interacțiunea cu echipa și actorii, care comunicau cu dificultate în limba engleză, s-a trezit fără bani și chiar cu nopți dormite în mașină. Visul său, la propriu, asemănător cu cel al intrigii filmului, în care era urmărit de un cyborg, a devenit realitate. Ba chiar mai mult decât atât, cu un buget estimat undeva între trei și cinci milioane de dolari, The Terminator avea să facă aproximativ 78 de milioane – departe de hiturile anului, precum Ghostbusters, Beverly Hills Cop sau Indiana Jones and the Temple of Doom, dar, chiar și așa, în Top 20 al încasărilor. James Cameron n-a mai fost nevoit să doarmă în mașină. Poate doar pe un vapor, în 1997 (glumă cu Titanic).

Visul ăla, firește, n-a fost suficient. Surse importante de inspirație pentru Cameron, pe lângă The Driver (1978) sau Mad Max 2 (1981), au fost două episoade ale serialului SF șaizecist The Outer Limits, „Demon with a Glass Hand” și „Soldier” (Cameron chiar a fost inculpat într-un proces de plagiat, care s-a terminat printr-o înțelegere între părți). În primul, e vorba despre Trent, un om din prezent, care se trezește vânat de extratereștri din viitor, modificați pentru a părea umani. După ce Trent îl capturează pe unul dintre ei, află că aceștia îl vânează pentru că, în viitor, el e ultima speranță a omenirii. Al doilea, include chiar o alee, doar că din New York, unde un soldat din viitor se întoarce în timp. Ups!

CITEȘTE ȘI: Cele mai așteptate 7+ filme SF & fantasy din 2024

Dincolo de trivia și bănuieli de impostură, Cameron a reușit un B-movie care a depășit așteptările artistice și obstacolele producției și bugetului. Probleme se pot găsi, în mod deosebit, la montaj și interpretarea rigidă a lui Michael Biehn. Dar cea mai mare problemă e personajul lui Sarah Connor, construit pe un trop misogin al filmelor horror: o femeie cam stângace, exagerat de naivă și neajutorată, victimă aproape sigură în fața unui vânător redutabil – de altfel, Linda Hamilton venea după doar trei filme, dintre care unul thriller, altul horror, Children of the Corn.  Cameron încearcă să-și ia revanșa în ultima jumătate de oră.

„It was a chance to meet the legend. Sarah Connor, who taught her son to fight, organise, and prepare from when he was a kid”,// „A fost o șansă să întâlnesc legenda. Sarah Connor, care și-a învățat fiul să lupte și l-a pregătit încă de când era copil” // mărturisește Reese, în scena în care se ascund sub un pod, dar dă cu bâta în baltă câteva replici mai târziu: „You must survive or I will never exist”// „Trebuie să supraviețuiești ori n-o să exist” // – aoleu, bine, mă, Iisue! O revanșă mai consistentă, în acest sens, e în sequel, apărut șapte ani mai târziu, unde Connor e mult mai introspectivă și subversivă. Revolta ei din clinica de psihiatrie e o metaforă pentru reprimarea și supunerea femeii, iar rantul adresat omului de știință Miles Dyson, care pus bazele Skynet, e tăios: „Men like you built the hydrogen bomb. You think you’re so creative. You don’t know what it’s like to really create something; to create a life; to feel it growing inside you. All you know how to create is death and destruction”.// „Oameni ca tine au construit bomba cu hidrogen. Crezi că ești atât de creativ. Nu știi cum e chiar să creezi ceva; să creezi viață; să simți cum crește în tine. Tot ce știi să creezi e moarte și distrugere.” //

Tot ca o retrospectivă, după atâția ani, îmi dau seama că alt lucru care m-a intrigat, de fiecare dată, e ipoteza că inteligența artificială va lua decizii într-o fracțiune de secundă, fie ele și împotriva noastră. Una plauzibiliă, atât la sfârșitul și începutul mileniului, când tehnologia cibernetică părea mai evoluată decât oricând (cât de rudimentară, era, de fapt!) – The Matrix, în 1999, sugera că lumea e o simulare minuțioasă, pusă la cale de niște roboți –, și tot mai realistă astăzi, când, iată, OpenAI îmi spune, cu jumătate de gură, că s-ar putea să nu mai fie nevoie nici măcar de regizori (vezi Sora), darămite de scriitori (vezi ChatGPT).

Evoluția tehnologică e o „amenințare” (poată, chiar, fără ghilimele?), o anxietate constantă, din 1984 până astăzi. Dacă Blade Runner se preocupa cu filosofia și moralismul clonelor, RoboCop cu politica problematică a autorității represive, Star Trek cu un posibil reviriment al imperialismului sau Tron cu techno-escapsim, The Terminator se cupla la ceva mai palpabil și autoreflexiv: un program software, care se poate întoarce împotriva omenirii, atunci când va conștientiza că, de fapt, noi suntem problema. Cât de inteligent trebuie să fie așa-zisul Skynet, pentru un dezastru? E o întrebare pe care mi-o pun și astăzi.


The Terminator s-a clasat pe locul 46 în Topul 100 Mindcraft Stories al celor mai bine filme SF din istorie



Text de

Mihai Tița

Jurnalist de lifestyle și cultură, care a mai scris pentru Playboy, GQ, FHM, Sunete sau Scena9. 

CULTURĂ|BOOK CLUB

La masă cu vampirii. Dracula a fost integrat cam forțat în gastronomia românească

De
Nici Nadia, nici Hagi, nici Ilie Năstase nu sunt atât de cunoscuți precum contele Dracula, personajul imaginat de scriitorul irlandez Bram Stoker la finalul secolului al XIX-lea, confundat adesea cu Vlad Țepeș, dar asociat cu Transilvania. Brand puternice ale României, notorietatea lui Dracula e speculată și în gastronomie. 
CULTURĂ|POPCRAFT

Fallout: Postapocalipsa nu va fi la televizor

De
Western, acțiune și satiră politică într-o nouă și reușită adaptare a unui joc video, Fallout are mai multe lucruri de zis decât pare la prima vedere.
CULTURĂ|AI WORLD

Munca invizibilă: Povestea lucrătorilor digitali în umbra inteligenței artificiale

De
Regizorul Natan Castay a intrat în lumea unei comunități de lucrători digitali anonimi care sunt plătiți la limita subzistenței pentru a alimenta inteligența artificială care va urma să le fure joburile.
CULTURĂ|POPCRAFT

20 de ani de la Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Merită efortul?

De
Una dintre excentricitățile genului SF, mizanscena suprarealistă regizată de Michel Gondry e foarte importantă și astăzi: de când n-ai mai făcut un gest împotriva rutinei?