HBO

Exterminate All The Brutes, un documentar ce nu putea exista acum două decenii

De Mihai Ghiduc 11.05.2021

Un film despre genocid și exterminare poate fi controversat, mai ales atunci când pune sub semnul întrebării mitul excepționalismului alb. Am vorbit cu regizorul Raoul Peck despre cum a reușit să producă un documentar imposibil. 

E ceva extrem de incomod în Exterminate All The Brutes, documentarul de patru ore (și patru părți) regizat și narat de Raoul Peck, produs și difuzat de HBO.Disponibil pe HBO GO: hbogo.ro E ceva ce nu mi-a dat pace în cele trei seri pe care am întins vizionarea. E genul acela de documentar pe care nu-l pot vedea în stilul modern, multitasking, cu care m-am obișnuit să consum streaming-ul și care mă provoacă la fiecare pas să-mi pun întrebări.

„Simpla existență a acestui film e un miracol”, declară în episodul final Robert Peck, care, după ce a folosit vocea lui Samuel L. Jackson pentru a nara I Am Not Your Negro, documentarul său din 2016, își pune acum propria voce pe și mai personalul Exterminate All The Brutes. Peck are un stil aparte de a-și realiza filmele, unul care-l implică, în care devine personaj – deci, de ce nu, și narator. 

„Nu am făcut niciodată filme din exterior, ca un filozof sau ca un savant care încearcă să explice ceva”, spune Raoul Peck, într-o întâlnire online la care au participat jurnaliști din mai multe țări. „Pentru mine, credibilitatea filmului este încorporată în această formă organică a unei ființe umane care trece prin experiențe.”

Foto: HBO

Peck, care s-a născut în Haiti, a crescut în Congo, a studiat în Europa și produce filme în SUA, are destule experiențe personale pentru a le împleti cu poveștile spuse în film. „Nu știu dacă este un blestem sau o șansă, dar am trăit pe toate acele continente și am învățat foarte devreme, ca băiat, multe dintre aceste povești. Știu ce înseamnă să fii în Europa, în Congo, în Caraibe sau în America Latină.” 

„A existat o persoană în cadrul HBO care a avut încredere în mine, Richard Plepler”, explică Peck cum a ajuns să facă acest film. „Îl cunosc de 25 de ani, el a fost unul dintre cei responsabili pentru Sometimes in April, care a fost și acela un filmDetalii pe imdb.com imposibil de făcut, la zece ani după genocidul rwandez.”

Un proiect despre colonizare, exterminare și genocid

Exterminate All The Brutes „este un proiect despre colonizare, exterminare și genocid. Asta scrie în contractul meu cu HBO”, spune Peck. Este un proiect care folosește scrierile lui Sven Lindquist – de altfel, de la cartea acestuia„Exterminate All the Brutes: One Man’s Odyssey Into the Heart of Darkness and the Origins of European Genocide”, elefant.ro a împrumutat titlul – , ale lui Roxanne Dunbar-Ortiz (An Indigenous Peoples’ History of the United States)„An Indigenous Peoples’ History of the United States”, amazon.com și ale lui Michel-Rolph Trouillot (Silencing the Past).„Silencing the Past: Power and the Production of History”, amazon.com

Din perspectiva lui Raoul Peck, Sven, Roxane și Michel-Rolph sunt colaboratori și co-scenariști – așa sunt și prezentați pe generic. Cu ajutorul lor a fost capabil să lege toate acele povești într-una, „să pot spune povestea poporului evreu, a poporului nativ american, a poporului african în același film”, explică Peck. În special cu cel al lui Sven, prietenul lui, cum îl descrie pe regretatul autor suedez. „Ce e extraordinar la Sven este faptul că a putut să comprime 600 de ani într-un mod foarte credibil și inteligibil, adăugând la asta propria sa experiență. Ceea ce încerc și eu să fac în toate filmele mele.”

De ce e nevoie să spună toate poveștile astea despre colonizare, exterminare și genocid într-un singur film? Pentru că „trăim într-o lume în care suntem tribali, în care ne asigurăm că toate aceste povești sunt separate”, arată el. Dar ele nu sunt. Asta e principala lecție pe care vrea să ne-o dea Peck cu Exterminate All The Brutes. 

Serialul acesta spune povestea sclaviei africanilor, ale căror teritorii au fost exploatate pentru resurse, în perioada colonială, și ale căror vieți au fost mutate forțat, peste ocean, spune povestea americanilor nativi, exterminați de boli, spanioli și alți europeni, în numele excepționalismului și nevoii de pământ, spune povestea cruciadelor, a numeroase genociduri, în frunte cu cel mai oribil dintre ele, Holocaustul. Este povestea rasismului, a xenofobiei, a tuturor falsurilor pe care oamenii și le-au spus pentru a-i asupri pe cei care nu erau ca ei.

Serialul spune povestea unor crime în masă. „Suntem singura specie care este capabilă să-și omoare propriii semeni, în număr mare și cu viteză”, spune Peck. „Leii nu ucid în lei cu milioanele. Elefantul nu ucide elefanți cu milioanele. Cimpanzeii nu omoară cimpanzeii cu milioanele.” 

Iar ororile astea s-au întâmplat într-un timp foarte scurt. „Cronologia existenței ființelor umane este foarte scurtă în comparație cu întreaga planetă”, spune Peck, și cu toate acestea capacitatea omenirii de a ucide, în numele unor ideologii, religii, națiuni, capete încoronate sau partide este incredibilă.

Brutele din titlul filmului sunt străinii, sunt barbarii, sunt cei diferiți, sunt cei care trebuie reduși la statutul de animale, de dăunători – prin propagandă, dar și prin autosugestie – pentru a putea fi uciși cu impunitate și, mai ales, fără regrete. Însă la fel de bine, brutele ar putea fi cei care ucid – și, mai ales, omul alb. 

De asta este Exterminate All The Brutes un documentar incomod, pentru că transformă toate aceste istorii aparent disparate ale genocidurilor și crimelor într-o istorie a pretinsei supremații culturale europene, distilată ideologic într-o supremație a omului alb, în „supremația albă”. 

Documentarul nu este liniar și, mai mult, este plin de re-enactmenturi, de recreări ale unor momente istorice (sau chiar ale unor fantezii în care rolul albilor și al negrilor e inversat, într-o lume a sclaviei), multe dintre ele avându-l în rolul „omului alb” pe Josh Hartnett. Peck nu spune asta, dar faptul că cel mai cunoscut actor din întregul film e un actor alb pare o alegere voită.

Raoul Peck și Josh Hartnett. Foto: HBO

O experiență personală facilitată de schimbări politico-sociale

Din perspectiva mea – ca european, ca bărbat, ca alb – Exterminate All The Brutes e incomod. Peck spune, la un moment dat, suprapus peste imagini de la petrecerile private ale lui Hitler din Berghof, în Alpii Bavarezi, că aceia care au organizat aceste orori erau oameni educați, care știau exact ce se întâmplă, dar alegeau să disimuleze asta printr-o falsă lipsă de informare.

Nu sunt așa convins de teoria lui, cred că educația și ignoranța nu sunt incompatibile. Îmi pun în balanță propria experiență. Când eram mic, exploratorii – Columb, Magellan, Cook – erau eroi care „descopereau” noi teritorii, noi insule, noi continente. Nu mă întrebam ce era de descoperit, din moment ce mai toate acele locuri era locuite deja de oameni, nu chestionam viziunea eurocentrică asupra lumii. Când eram mic, indienii din filme erau mereu ăia răi, iar cowboy-ul alb era cel care salva mereu domnița de periculoșii sălbatici ornați în pene. 

Mai târziu, când se întâmpla genocidul din Rwanda, pe care Peck l-a dezvăluit primul, cinematografic, în Sometimes In April (la zece ani după eveniment, în 2005), habar n-aveam de ororile de acolo. De ce vorbesc de Rwanda, când în anii ‘090 mă uitam la un război mai apropiat, peste graniță, în fosta Iugoslavie, cu curiozitate, dar fără să știu de ororile comise de naționaliștii sârbi – le-am aflat la ani distanță. 

Acum, când chinezii îi asupresc pe uiguri și în „reeducă” sau când, în Malaysia, minoritatea rohingya e supusă unui genocid modern, e plin în jurul meu de oameni care nu știu acest lucru. Să afli presupune un efort conștient, pe care nu toată lumea e dispusă să-l facă – poate aici să fie secretul, într-un soi de ignoranță informată. Informația e acolo, sau cel puțin a ajuns în ultimele decenii, cele în care au fost publicate cărțile lui Linquist, Dunbar-Ortiz și Trouillot, care au făcut posibil filmul lui Peck.

De fapt, nici Peck nu e întru totul convins că toți știu exact ce s-a întâmplat, de-aia își și dorește ca filmul ăsta să ajungă la cât mai multă lume. „Să spun povestea asta pentru un public mai larg este scopul meu”, explică el. „Nu vreau să fac un film pentru câțiva oameni convinși, vreau să atac vasta ignoranță care există în lume.”

Ignoranța e într-adevăr vastă, o spun sondajele despre diversele orori din istorie, dar e adesea și o ignoranță dată de refuzul de a cunoaște. Pentru că, uneori, ignoranții aleg să ignore adevăruri disponibile public, precum o face parte a societății românească cu rolul țării noastre în Holocaust. De fapt, în întreg filmul lui Peck, asta e, poate, singura referire la România – pe o listă a genocidurilor identificate de Raphael Lemkin, atunci când a definit acest termen, se vede pe ecrn, pentru scurt timp, și „genocidul evreilor români”. Genocid pe care destui vor să-l ascundă sub liniștitoarea expresie „ce-a fost, a fost”, oameni care recunosc, de fapt, că știu care a fost rolul celor pe care și i-au păstrat drept idoli atunci când amenință că „va veni din nou momentul nostru”. 

CITEȘTE ȘI: Imaginea romilor în societatea română contemporană

Peck nu crede că dezvăluirea acestor genocide e necesară pentru a le evita pe viitor, pentru că „am arătat, din nou și din nou, în istorie, cât de aproape putem fi de un genocid” – îi spune el unei jurnaliste croate, fără să ascundă că se referă la ororile din timpul războiului din fosta Iugoslavie.  

Un alt lucru pe care Peck îl spune în Exterminate All The Brutes și nu-l duce până la capăt este că „învingătorii scriu istoria”. Însă, adesea, învingătorii aleg să comită cele mai îngrozitoare orori, tocmai în speranța că, victorioși fiind, vor impune narațiunea necesară justificării lor, din poziția lor de „controlori” ai felului în care e spusă istoria.  

O fac programat, intenționat. „Genocidul nu este ceva care apare din senin într-o societate”, explică Peck. Genocidul „este pregătit. De obicei, statul se află în spate. Pentru că trebuie să dea legi, trebuie să creeze propagandă, să discrimineze, să arate că celălalt este un șobolan, o insectă, pentru a putea să-l omori. E vorba de o întreagă structură care trebuie pusă la punct.”

Peck e un critic al naționalismului, al tribalismului, însă e conștient că acesta a fost felul în care omenirea și-a construit istoria, că puterea simbolurilor poate crea condițiile genocidului. „Suntem capabili să ucidem pentru un steag”, spune el, „însă drapelul a fost creat pentru câmpul de luptă, ca să-l recunoști și să știi unde să te duci. Dar când e transformat în simbol, este capabil să facă cel mai mare rău”.

A fost nevoie de o schimbare a filosofiei occidentale, a rolului pe care-l are statul în educație și informare, pentru ca anumite lucruri să poată ieși la suprafață. Peck spune că „acum, din punct de vedere istoric și politic, are mai mult sens ca un astfel de film să apară”. E un moment bun, pentru că „s-au întâmplat o mulțime de lucruri în ultimii 30-40 de ani care ne permit, și îmi permit, să vedem lucrurile un pic mai clar”.

O întrebare-cheie: e tehnologia neutră?

Pe lângă schimbările socio-politice, simpla existență a filmului acesta este posibilă și datorită avansurilor tehnologiei. Democratizarea informației este cea care-i permite lui Peck să spună o poveste unui public dispus să-l asculte, pentru că a avut deja contact cu ideile din Exterminate All The Brutes. E unul dintre efectele pozitive ale tehnologiei, aceeași care a permis extinderea genocidurilor la nivele de nebănuit acum câteva secole. 

Însă Peck crede că tehnologia nu este vinovată, ci oamenii. „iPhone-ul nu este responsabil pentru hărțuire”, spune el, „ci ceea ce face o persoană cu el sau nu. Întotdeauna este vorba despre ceea ce face ființa umană cu tehnologia.” Deși, adesea, tehnologia e creată direct pentru a ucide. „Unii dintre oamenii care au lucrat la prima bombă atomică s-au sinucis, pentru că și-au dat seama ce au creat.”

Desigur, tehnologia ar putea fi folosită voit pentru lucruri bune, însă Peck, care este un marxist convins, spune că „progresul, dacă îl putem numi așa, depinde de tipul de societate în care există. Iar acum trăim într-una capitalistă. Aceasta este cheia, trăim într-o societate specifică și ea creează distincții, atitudini și moduri de funcționare specifice”. 

„De ce nu putem folosi tehnologia pe care o avem pentru a rezolva problema ecologică?”, se întreabă regizorul. „Nu putem, deoarece are legătură cu puterea și cu profitul. Când începem să ne atingem de aceste profituri, o mulțime de oameni care au puterea vor spune nu. «Nu putem introduce acea lege.» «Nu putem lua aceste măsuri, pentru că lumea va exploda.» Lumea explodează deja.”



Text de

Mihai Ghiduc

Redactor-șef. A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward) până l-a prins din urmă revoluția tehnologică.

CULTURĂ|EDITORS' CHOICE

Editors’ Choice: Noaptea Muzeelor, One World Romania, Fusion AIR

De
Sâmbătă, pe 12 iunie, noaptea devine albă pe măsură ce muzeele României își deschid porțile reale sau virtuale. Festivalul One World Romania găzduiește un spectacol despre relația noastră cu propriul corp, iar Fusion AIR analizează relațiile dintre artă și practicile științifice.
CULTURĂ

Editors’ choice: BUM, Proiectul Hail Mary, Degete verzi

De
Săptămâna asta recomandăm un muzeu subteran, dacă ai drum în Brașov, o nouă carte de Andy Weir (făcut faimos de Marțianul) și o expoziție despre grădinile urbane ale Bucureștiului.
CULTURĂ|Q&A

Horia Colibășanu: „Dacă muntele nu te primește, trebuie să accepți”

De
Horia Colibășanu e singurul alpinist român care a cucerit vârfurile Annapurna, K2 și Dhaulagiri. Am vorbit cu el despre avalanșa care i-a întrerupt ultima expediție și despre nominalizarea „Superhombre”, documentarul care îl are ca protagonist, la Premiile Gopo. 
CULTURĂ|FILM&TV

Bo Burnham trăiește în interiorul internetului

De
În cel mai recent spectacol al său, Bo Burnham recapitulează experiența din carantină a celor mai multora dintre noi. Dar pe parcurs, umorul lasă loc neliniștii, dar și înțelegerii.