Foto: Universal Pictures/PhoByMo

Knock at the Cabin: Aveți două minute să vorbim despre sfârșitul lumii?10 min read

De Mihai Tița 29.03.2023

O pildă despre confruntarea a două ideologii, una conservatoare, alta progresistă, și o realizare suficient de atentă încât să-ți mențină curiozitatea până la final.

Noul film al regizorului M. Night Shyamalan, cunoscut printre cinefili datorită filmelor sale care abordează teme supranaturale, precum Signs, The Sixth Sense sau chiar serialul Wayward Pines (care, la noi, a trecut mai degrabă neobservat), are la bază romanul horror The Cabin at the End of the World, apărut în 2018 și scris de Paul Tremblay.În limba română a apărut în 2022, la editura Rao, carturesti.ro Un alt roman al său, A Head Full of Ghosts, urmează să fie adaptat cinematografic, iar de producția acestuia se va ocupa compania lui Robert Downey Jr., Team Downey.

Titlul filmului, Knock at the Cabin, e o metaforă pentru preambulul poveștii. Într-adevăr, cineva bate la ușa unei cabane. E vorba despre patru intruși, Leonard (Dave Bautista), Redmond (Rupert Grint), Sabrina (Nikki Amuka-Bird) și Adriane (Abby Quinn). Aceștia susțin că nu se cunosc unul pe celălalt, dar au un scop comun: fiecare a avut recent viziuni îngrozitoare, despre o apocalipsă iminentă, care poate fi evitată numai dacă unul dintre cei trei membri ai familiei care locuiește la cabană îl va sacrifica pe unul dintre ei. 

Familia e una inedită: Eric (Jonathan Groff), partenerul său, Andrew (Ben Aldridge), și fiica lor adoptivă, Wen (Kristen Cui). Astfel, faptul că e vorba despre o familie netradițională, va nuanța și mai mult contextul teribil.

Totuși, de ce au fost aleși tocmai această familie, pentru un sacrificiu care îmi amintește, inevitabil, de alegerea făcută de Joel, în ultimul episod din The Last of Us? (Pare că e din nou la modă tema sacrificiului personal pentru salvarea omenirii. Aștept cu nerăbdare, așadar, un remake la Armagheddon). 

CITEȘTE ȘI: Trei întrebări cu care am rămas după primul sezon The Last of Us 

În a doua parte a filmului, afli că unul dintre cei patru „magi” ai Apocalipsei, Redmond, a avut, în trecut, un conflict violent cu Andrew, într-un bar. În urma bătăii primite, Andrew a devenit tot mai introvertit și paranoic din punct de vedere social: a urmat cursuri de box și și-a cumpărat o armă, pe care, de altfel, o va folosi spre finalul filmului.

Detaliul ăsta ne trimite după o fentă, singura, de altfel, a filmului, care e deosebit tocmai prin încăpățânarea de-a nu se abate de la intrigă și a nu apela la plot twist: e cât se poate de clar că cineva trebuie să se sacrifice. Deci, pentru câteva zeci de minute, am început să cred că cei patru fac parte, cel mai probabil, dintr-un grup fanatic religios, care „au visat” că homosexualii (care, bașca, adoptă copii) vor aduce sfârșitul lumii. Și e normal să fi plecat după fenta asta, pentru că nu am citit cartea și, de asemenea, nimic despre acest film, în prealabil.

Dar, n-a durat mult „păcăleala”. Când la televiziunile de știri au început să curgă tot felul de urgii și accidente inexplicabile (avioane care pică, fără motiv, din aer, spre exemplu), și eu, alături de Eric, încep să-l cred pe Leonard, care e liderul grupului și care propăvăduiește cel mai afectat și convingător nenorocirile care urmează să vină. De fapt, înainte de fiecare eveniment, unul dintre cei patru este ucis de ceilalți, așa cum le-a cerut divinitatea. 

Inacțiunea lui Andrew și Eric devine, astfel, cauza pasivă a tuturor acestor orori, atât imediate, cât și îndepărtate. În cele din urmă, însă, după ce toți cei patru vestitori ai Apocalipsei se prăpădesc (Leonard se sinucide), Eric acceptă să fie sacrificat, împăcat cu propriul destin – iată, așadar, că arma pe care Andrew a cumpărat-o să se apere, e folosită acum tocmai pentru ceva ce nu și-ar fi imaginat vreodată.

Așa că, spre deosebire de carte, finalul filmului simplifică lucrurile, către zona teen horror a anilor 1990: după atâtea crime, Andrew și Wen, melancolici, epuizați și, în același timp, eliberați de stresul prin care au trecut, se urcă în mașină, după ce fac plinul la o benzinărie, și pornesc la drum, pe cântecul vivant „Boogie Shoes”, al celor de la KC & The Sunshine Band. 

Filosofia e simplă: divinitatea a ales un cuplu gay să se sacrifice pentru restul lumii. Întrebarea e: lecția asta dură e un avertisment pentru comunitatea LGBT (în stilul Cărții Exodului din Biblie, când Dumnezeu și-a revărsat mânia asupra egiptenilor) sau, dimpotrivă, pentru creștinii de pretutindeni? Interpretarea, firește, depinde foarte mult de ideologia fiecăruia.

Dar ce mă macină, însă, e că Shyamalan a inventat alt final decât cel din carte, unde Wen e prima care moare, împușcată accidental. Simbolistica acelei arme e, astfel, mult mai puternică și nuanțată, pentru că face cu ochiul către legislația Statelor Unite și a evenimentelor neplăcute care se întâmplă acolo, în fiecare lună. Apoi, Eric și Andrew, mâhniți, aleg să trăiască împreună, indiferent ce s-ar întâmpla. Mult mai puțin melodramatic și mai complicat de acceptat, așa-i?

În fine, chiar și așa, Knock at the Cabin e o melodramă cu tentă horror și fantasy, aș zice, suficient de cinstită și fără pretenții, care mai degrabă te va face curios la soarta personajelor, decât te pună pe gânduri. Sau, mă rog, și asta depinde foarte mult de ideologia fiecăruia. Tocmai de aceea, sper să nu ne bată nimeni, niciodată, la ușă, spunând: „Aveți două minute să vorbim despre sfârșitul lumii?”

Per total: 6/10 | Știință & Tehnologie: 4/10



Text de

Mihai Tița

Jurnalist de lifestyle și cultură, care a mai scris pentru Playboy, GQ, FHM, Sunete sau Scena9. 

CULTURĂ|POPCRAFT

La Chimera: Trecut, prezent și niciun viitor

De
Scurt și la obiect: un film impresionant, ireproșabil și complet, cum n-am mai văzut demult.
CULTURĂ|GAMING SPOTLIGHT

(Aproape) Tot ce trebuie să știi despre Fallout dacă nu ai încercat jocurile

De
Povestea de fundal a serialului postapocaliptic care a devenit un hit instant este pe cât de fascinantă, pe atât de complexă și stufoasă.
CULTURĂ|BOOK CLUB

La masă cu vampirii. Dracula a fost integrat cam forțat în gastronomia românească

De
Nici Nadia, nici Hagi, nici Ilie Năstase nu sunt atât de cunoscuți precum contele Dracula, personajul imaginat de scriitorul irlandez Bram Stoker la finalul secolului al XIX-lea, confundat adesea cu Vlad Țepeș, dar asociat cu Transilvania. Brand puternice ale României, notorietatea lui Dracula e speculată și în gastronomie. 
CULTURĂ|POPCRAFT

Fallout: Postapocalipsa nu va fi la televizor

De
Western, acțiune și satiră politică într-o nouă și reușită adaptare a unui joc video, Fallout are mai multe lucruri de zis decât pare la prima vedere.