U, lumea virtuală din Belle care prevede provocările Metaversului

Un anime japonez propune o reinterpretare a „Frumoasei și bestiei” într-un univers digital care are multe din caracteristicile Metaversurilor aflate deja în dezvoltare.

De la Tron încoace, trecând prin The Matrix și zeci de alte filme și seriale, lumile virtuale au fost protagoniste sau un decor important pentru multe dintre ficțiunile care au hrănit imaginația privitorilor. Un nou hit surprinzător, Belle, animeul scris și regizat de Mamoru Hosoda, propune încă o astfel de lume virtuală, U, și – în context – atinge multe dintre provocările pe care le-ar putea propune un viitor metavers, fie el zuckerbergian, fie creat și gestionat de altcineva.

Belle a fost una dintre surprizele plăcute ale celui mai recent festival de la Cannes, un film primit cu aplauze în picioare care au durat 14 minuteLocul al șaptelea all time. Recordul este deținut de Pan’s Labyrinth, cu 22 de minute. „Mamoru Hosoda’s Belle Receives 14-Minute Standing Ovation at Cannes”, animenewsnetwork.com și este, în esență, o reinterpretare a clasicei povești franțuzești a Frumoasei și bestiei.

Produs de Studio Chizu, firmă cofondată de Hasoda, Belle va intra în cinematografele din România pe 4 februarie, cu avanpremiera în 29 ianuarie, fiind distribuit de Bad Unicorn.Mai multe detalii: badunicorn.ro

U, o lume virtuală ficțională cu cinci miliarde de utilizatori.

Metaversul e un concept familiar în Japonia

Animeurile japoneze nu sunt străine de ideea de metavers. Ghost in the Shell e, poate, cea mai celebră animație japoneză care a creat o asemenea lume, una care a fascinat la nivel global, a fost sursă de inspirație pentru The Matrix,MSeria Matrix a luat din animeul japonez inclusiv faimosul generic cu ploaia digitală. „The Uncanny Similarities Between GHOST IN THE SHELL And THE MATRIX”, birthmoviesdeath.com și o serie întreagă de jocuri video,Metal Gear Solid, Deus Ex sau Cyberpunk 2077 dar care n-a fost niciodată transpusă cu succes într-o poveste occidentală, chit (sau tocmai pentru) că a încercat să profite de star power-ul lui Scarlett Johansson. Belle face pasul invers, traducând o poveste occidentală în limbajul animeurilor japoneze, ceea ce-i poate explica succesul din afara Japoniei. 

Nici Mamoru Hosoda nu e străin de lumile virtuale, debutul său directorial fiind episodul zero din Digimon Adventure, un scurt metraj ce anunța serialul de televiziune cu același nume, care a dat startul francizei media DigimonDigital Monsters a adus la un loc pet-uri virtuale, animeuri, benzi desenate, jocuri video, filme și cărți de joc și continuă neabătut din 1997 încoace, concurând cu mai popularul Pokémon.

U însă, lumea virtuală imaginată de Mamoru Hosoda în Belle, este cu totul și cu totul altă bestie, mai apropiată ca feeling și execuție de ceea ce ar putea fi viitoarele metaversuri, prevăzând astfel o parte din provocările pe care ar putea să le întâmpine utilizatorii și creatorii unor asemenea universuri digitale.

Avataruri biometrice, o idee interesantă…

Filmul chiar începe cu o introducere rapidă a universului U, despre care aflăm că a fost creată și e guvernată „de cinci înțelepți numiți Vocile” și că are cinci miliarde de utilizatori. Hosoda și-a dorit o lume virtuală globală și sunt destule sugestii, de-a lungul filmului, că e așa, chit că protagoniștii sunt japonezi, iar numărul de utilizatori, aproape două treimi din populația actuală a planetei, e un prim astfel de indiciu.

Utilizatorii folosesc lumea virtuală cu ajutorul unui avatar, numit AS, creat automat la deschiderea unui cont, pornind de la informațiile biometrice personale. Avatarurile sunt, prin urmare, unice, deci și utilizatorii sunt unici. 

Filmul nu-ți dă prea multe sugestii despre cum se face acest transfer, protagoniștii folosind un soi de căști wireless, ca niște AirPods-uri fără coadă, pe care și le pun în urechi și care îi transpun în lumea virtuală.

Utilizatorul preia controlul avatarului prin intermediul acestor dispozitive.

Nu există ochelarii VR necesari pentru un eventual Metavers contemporan, utilizatorul „vede” direct în U, ba chiar capătă control motric asupra avatarului său, care se mișcă în noua lume ca în cea reală – trebuind să se deplaseze dintr-un loc în altul –, doar că nu prin mers, ci plutind/zburând prin aerul virtual.

CITEȘTE ȘI: Metaversul, promisiunea unei tranziții fluide între lumea reală și cea virtuală

…dar nu lipsită de provocări

Felul în care e creat AS e poate prima îndepărtare de ce ar propune un Metavers conceput de o companie comercială. Avatarul e generat automat și, deși se sugerează că utilizatorul poate să-l accepte sau nu, acesta nu pare a putea fi unul personalizat. În realitate, majoritatea universurilor virtuale, de la cele din jocuri precum Fortnite la cele imaginate de numeroșii investitori care cochetează cu această idee, ar permite o alegere și personalizare a avatarului, ba chiar ar monetiza-o fără nicio jenă. Utilizatorii lumilor virtuale și-ar putea personaliza avatarul, scoțând niște bani, deloc virtuali, din buzunar – o exploatare destul de cinică a nevoii lumii de statut social, fie el și digital.

Generarea AS este și motorul creativ care duce mai departe povestea din Belle. U promite că avatarul virtual va descătușa talentele ascunse ale utilizatorului, iar Bell, avatarul protagonistei Suzu,Bell și Suzu înseamnă același lucru, clopoțel îi permite acesteia să cânte, devenind o vedetă subită a noii lumi, pe care fanii o numesc Belle. În realitate, o dramă personală o împiedică pe Suzu să cânte – o reacție somatică la pierderea mamei, în copilărie.

Bell devine Belle atunci când utilizatorii U se îndrăgostesc de melodiile ei.

Și apariția Monstrului din lumea virtuală, pe care Belle îl întâlnește pentru prima dată atunci când îi disturbă un concert, se datorează aceleiași tehnologii care transpune traumele personale în noua lume. Deși lucrul acesta ar putea fi criticat dacă ar exista un univers U real – cine ar vrea să se vadă transformat într-un monstru de o inteligență artificială –, cu certitudine Mamoru Hosoda a vrut mai degrabă să arate cum se transformă oamenii atunci când utilizează internetul, beneficiind de protecția anonimatului, a distanței fizice față de restul lumii și detașându-se emoțional de sentimentele restului utilizatorilor, pe care i-ar putea răni prin propriile acțiuni. 

În plus, Monstrul luptă în arene virtuale, deci e foarte posibil să-și fi dorit acest aspect fioros. Faptul care-l face temut nu e aspectul (mulți dintre figuranții virtuali din U n-ar câștiga un concurs de frumusețe), ci felul în care luptă, fără reguli, până la anihilarea sau „rănirea” adversarilor.

CITEȘTE ȘI: Metaversul între post-cyberpunk și post-pandemie

Dacă genul ăsta de acțiuni te-a făcut să te gândești la Facebook, a făcut-o și Hosoda – o confirmă în interviuri –, deși ar putea fi făcute comparații și cu 4chan. Paralela cu Facebook se vede adesea și în felul în care, uneori, filmul arată comentariile pe care le fac utilizatorii la adresa protagoniștilor, pentru a sugera care e atitudinea opiniei publice față de acestea. Belle e admirată, deși nu de toată lumea – controversele creează mai mult interes, sugerează unul dintre personaje –, monstrul este urât, arată aceleași chaturi neobosite. 

Uneori, acestea sunt completate cu scurte clipuri verticale, în care utilizatorii își spun părerea despre personaje, o invocare a story-urilor de pe Instagram sau TikTok. Poate că U e o lume virtuală cu avataruri generate biometric de o tehnologie la care omenirea actuală n-are access, dar se petrece într-o lume cât se poate de reală a smartphone-urilor și a dramelor virtuale care se scurg în realitatea mundană.

Suzu, în fața mulțimii vurtuale.

Reîntoarcerea la anonimitate?

O altă caracteristică importantă a lumii imaginate de Hosoda e anonimitatea. În U poți să-ți descătușezi creativitatea tocmai pentru că nimeni nu știe cine ești, dacă nu vrei. Aici, universul virtual e mai apropiat de cel din jocurile video, iar trimiterile la Fortnite sau Minecraft sunt destul de clare. Belle dă concerte virtuale, așa cum au făcut-o deja Travis Scott, Ariana Grande și Easy Life în Fortnite sau Lil Nas X și Twenty One Pilots în Roblox. Monstrul își construiește un castel, care este ascuns undeva în lumea deschisă a universului U, precum jucătorii de Minecraft.

Anonimatul e un feature atât de important în U încât principala pedeapsă pe care o poate primi un utilizator care încalcă regulile este dezvăluirea felului în care arată acesta în realitate. O pedeapsă a cărei aplicare pare mai dură în film decât ar fi în realitate. La urma urmei, dacă ești anonim în lumea reală, e greu de spus cum ți-ar putea afecta acest lucru viața. Iar încercările făcute, mai ales de Facebook, de a pune un nume și o față utilizatorilor arată destul de clar că acest lucru nu-i face mai atenți și mai puțin disruptivi pe utilizatorii care diseminează ură și discordie pe rețea. Brexit-ul sau Trump s-au întâmplat și fără prea mult anonimat. 

CITEȘTE ȘI: Cum au scăpat rețelele sociale algoritmii pe scări și au divizat societatea

În plus, filmul sugerează că în U o poți lua de la capăt, generând un nou avatar. Mai interesant e felul în care este aplicată pedeapsa, unul bazat pe autoorganizare, într-un mod mai asemănător celui utilizat de Wikipedia, decât a unuia centralizat, propus de Facebook sau Twitter. E una dintre dilemele majore ale lumilor virtuale viitoare, pentru că toată lumea știe că disruptorii vor apărea. 

S-a văzut deja că moderarea centralizată a Facebook sau Twitter funcționează greoi. Cantitatea de conținut care trebuie verificat e imensă (și nu au cinci miliarde de utilizatori), tipul conținutului „ilegal” crește în timp, pe măsură ce indignarea publică aduce în vizor noi abuzuri, inteligența artificială e departe de a surprinde toate nuanțele vorbirii sau creativității umane. Wikipedia funcționează cu moderare descentralizată pentru că partea publică e separată de discuțiile dintre cei care completează paginile cu conținut și pentru că nu e o rețea socială. E destul de neclar cu vor funcționa Metaversurile viitorului. Aici e diferența dintre propunerile venite din lumea gamingului (care preferă anonimatul) și cel propus de Meta/Facebook (profilul public) – și poate și aici va sta cheia succesului sau eșecului.

CITEȘTE ȘI: Ar trebui reglementate Twitter și Facebook?

U propune această poliție autoreglementată care face ordine în rețea, dar arată și că există posibilitatea ca aceasta să abuzeze de puterea pe care și-o arogă. „Justițiarii”, cum se intitulează ei, nu au fost introduși în lumea virtuală de creatorii acestora, ci sunt utilizatori care cred că o lume virtuală fără poliție e sortită destrămării și și-au asumat singuri rolul de a o proteja. Ei sunt conduși de Justin, un personaj care deține „lumina adevărului”, o armă care poate dezvălui adevărata identitate a utilizatorului unui avatar, presupunând că raza acesteia îl nimerește – nu se spune însă și cum a ajuns Justin să posede un instrument pe care, aparent, doar misterioasele Voci îl au la dispoziție. 

Concertele virtuale există și în lumea U.

Lumile virtuale generează economii virtuale

Apariția lui Justin este și unul dintre momentele în care se sugerează posibilitățile de monetizare din U și faptul că există un sistem economic al rețelei. După un discurs de supererou – deși Justin e mai degrabă asemănător supereroilor din The Boys decât Răzbunătorilor –, în spatele său apare un zid virtual de reclame, ca în spatele fotbaliștilor, la interviurile de după meciuri.

Și succesul neașteptat al lui Belle atrage bani și sponsori, însă regizorul nu vrea să meargă pe calea asta. Hiro, colega și producătoarea lui Suzu, singura care-i știe identitatea reală, trece peste problemă anunțând că va dona banii anonim pentru activități caritabile. La urma urmei, Suzu are deja de gestionat subita faimă mondială la care succesul muzical al avatarului ei o expune, sutele de milioane de urmăritori apăruți peste noapte și interesul din U și mass-media, dar mai ales cel al colegelor ei, pentru identitatea reală a lui Belle.

De la zero la 230 de milioane de urmăritori, peste noapte.

Cum gestionezi succesul?

Este o altă paralelă pe care U o face cu rețelele sociale actuale, dar care trimite și la provocările viitoarelor Metaversuri. Democratizarea care face posibilă apariția lui Belle, precum au făcut-oYouTube „12 Major Artists Who Got Their Start on YouTube”, teenvogue.com sau TikTok„7 Most-Followed Singers That Got Famous From TikTok (2022 UPDATED)”, gemtracks.com cu vedete din lumea reală, creează problema aceasta a gestionării faimei subite. Mamoru Hosoda însă n-o explorează până la capăt. 

Suzu rămâne o adolescentă tipică, cu probleme tipice, și nu-și transferă faima din U în realitate, unde marea ei realizare e faptul că poate să cânte din nou în corul școlii, dar mai ales descoperirea identității reale a Monstrului și a cauzelor care-l fac să fie un disruptor – da, sunt fix cele la care te gândești, eternul motiv pentru care adolescenții tulburați devin agresori virtuali, problemele din familie.

O caracteristică interesantă a lumii din U, care pare a fi preluată și de alte Metaversuri, este păstrarea regulilor fizice ale lumii reale. OK, personajele zboară, dar se deplasează într-un spațiu tridimensional, trebuie să „meargă” la concert, nu se pot teleporta. Raza „luminii adevărului” trebuie să nimerească un personaj pentru a-l dezvălui, iar acesta se poate feri. 

E un lucru interesant, pentru că și lumile deschise ale jocurilor au această fizicalitate, una care nu există pe internetul 2D, unde „teleportarea” prin simpla introducere a unei adrese sau apăsarea unui link e norma pentru deplasare, dar ar putea fi doar o caracteristică ce va marca Metaversurile inițiale, așa cum primele smartphone-uri aveau „butoane” ce imitau estetic aspectul unuia tridimensional, fiind înlocuite de un design plat odată ce lumea s-a obișnuit cu dispariția tastelor. E poate și curiozitatea cea mai mare pe care o am apropo de cum vor arăta aceste lumi în viitor, când utilizatorii nu vor mai trebui atrași prin imitarea lumii reale într-un mediu complet digital.

Dincolo de toate aceste discuții despre U, personajul nevăzut al filmului, Belle rămâne în esență o poveste clasică – cu un final un pic neașteptat, o altă discuție despre virtual și real pe care n-o s-o abordez, ca să nu dau spoilere, dar care ar fi despre provocările idilelor online – și poate fi savurată ca o poveste clasică. Combină întrebările ridicate de povestea franțuzească cu sensibilitatea japoneză într-un, poate, prim anime care reușește să spună o poveste la fel de universală ca lumea virtuală în care se petrece.