Guardians of the Galaxy Vol. 3: Latex, Hugs & Rock’n’Roll11 min read

Al treilea și ultimul film din franciză regizat de James Gunn, care pleacă să le facă filme bune și celor de la DC Extended Universe, e fix ce te așteptai și chiar un pic mai mult. Poate prea mult, uneori.

Personajele din gașca gardienilor cyber-hippie rămân, alături de Iron Man, preferatele mele din Universul Cinematografic Marvel. Iar asta în ciuda faptului că au apărut destul de târziu în cadrul seriei, după ce primul și bombasticul The Avengers părea, la vremea respectivă, apogeul filmelor cu supereroi, care nu va mai lăsa loc prea curând altor vedete costumate haios (în afară de Black Widow, firește). Inițial, nu le-am acordat prea multă atenție, am revenit la primul film abia după ce a apărut al doilea. Ce-i drept, aventurile lor erau și foarte importante în intriga macro a așa-zisei Infinity Saga, până la urmă, Gamora e, totuși, fiica adoptivă a lui Thanos, iar Quill ciordește o piatră a infinitului. Una dintre cele mai importante, de altfel. 

Al treilea film e și cel de adio pentru regizorul James Gunn, care a început, în paralel, de câțiva ani încoace, colaborarea cu DC Extended Universe: a regizat rebootul The Suicide Squad, a păstorit creativ excelentul serial Peacemaker și, în perspectivă, se va ocupa de Superman: Legacy, care va apărea, cel mai probabil, cândva în 2025. Astfel, Guardians of the Galaxy Vol. 3 are o inevitabilă melancolie. Un sentiment general, de altfel (bașca, filmul începe cu cântecul „Creep”, al celor de la Radiohead), pentru că Peter Quill e cam instabil emoțional (și cam bețiv), după dispariția acelei Gamora, în vreme ce Rocket, după ce e rănit grav, la începutul filmului, apare în mai multe secvențe retrospective alături de o prietenă foarte apropiată, o vidră pe nume Lylla, și alte câteva animale care făceau parte dintr-un experiment cinic de perfecționare a speciilor, pus la cale de The High Evolutionary (Chukwudi Iwuji, pe care, probabil, îl știi din Peacemaker). 

CITEȘTE ȘI: Doctor Strange In the Multiverse of Madness: Curs de vrăjitorie pentru amatori

Acest „ilustru evoluționist” e, de altfel, inamicul principal al filmului, după ce Star-Lord și gașca pleacă în căutarea sa și a unui cod care să dezactiveze un implant din pieptul lui Rocket, din cauza căruia nu se poate vindeca. În ajutorul lor vine și noua Gamora (aceeași Zoe Saldana), despre care aflăm că face parte din gașca de pirați interstelari ai lui Stakar Ogord (Sylvester Stallone). Explicația pentru care Gamora are o altă versiune a sa e destul de complicată și, n-aș vrea să supăr vreun fan, destul de „subțire”, în același timp. Dar, să-ți bați capul prea mult cu căile încurcate ale multiversului e ca și cum ai încerca să explici rațional cum atrage Thor descărcările electrice sau Geneza din Biblie (sau Arca lui Noe, de fapt, pentru că filmul are și o astfel de analogie). Cert e că povestea de dragoste dintre cei doi, care a oferit tracțiune primelor două filme, nu mai e în centrul atenției, de data asta. Iar Gunn a procedat corect, evitând, astfel, o melodramă previzibilă.

Pe de altă parte, ritmul poate fi obositor. Un montagne russe care parcă nu se mai termină, între suișurile celor vreo 47 de scene de acțiune și coborâșurile celor 264 de rememorări ale lui Rocket și alte vreo 14 de dialog între Quill și Gamora, care nu duc, de fapt, aproape nicăieri. E un Guardians of the Galaxy mai expandat decât celelalte și, aș zice, chiar mai zgomotos: celebrul Awesome mixtape pare, de data asta, un playlist Spotify cu prea multe cântece.

CITEȘTE ȘI: Ant-Man: Quantumania. Socialism și CGI

Dar, chiar și așa, e mult mai coerent și distractiv decât recentele Doctor Strange In the Multiverse of Madness sau Ant-Man: Quantumania. Asta pentru că intriga e suficient de puternică și emoționantă. Și cu miză reală. Cursa contra-cronometru pentru salvarea lui Rocket, chiar dacă e împănată, uneori, cu mai mult umor decât o cere contextul, dă în vileag, încă o dată, sentimentul de prietenie disfuncțională care îi face atât de adorabili pe Quill, Rocket, Nebula, Drax, Mantis și Groot. În același timp, ai un cameo inedit al lui Nathan Fillion, un actor cu care Gunn a lucrat cu mai multe ocazii și o figură-cult a genului SF (vezi filmul Serenity și serialul Firefly) și o apariție inedită a unui personaj important în benzile desenate: Adam Warlock (interpretat cu aplomb de Will Poulter). 

În universul Marvel, Warlock a fost creat ca parte a programului „Him”, un experiment genetic efectuat de o rasă extraterestră numită Enclave. Abilitățile lui sunt puterea fizică, abilitatea de a se regenera rapid și de a absorbi energia, precum și capacitatea de a manipula energie cosmică și magie. În plus, Warlock a jucat un rol-cheie în unele dintre cele mai importante evenimente din universul Marvel, inclusiv în mai multe confruntări cu Thanos. La fel de interesant e și faptul că, de-a lungul istoriei sale, Warlock a suferit numeroase transformări, inclusiv transformarea sa într-un personaj mesianic, cunoscut sub numele de Magus. Gunn, în schimb, l-a recontextualizat și regândit într-un super-erou cam pămpălău, probabil pentru a se integra mai bine în gașca gardienilor. Rămâne de văzut, așadar, cum va evolua personajul, aș paria că va fi unul relevant în anii următori.

Și, cu această paranteză, despre un personaj nou, vine și concluzia: Guardians of the Galaxy Vol. 3 încheie un capitol din istoria personajelor principale, dar descuie și câteva uși. Quill se retrage pe Pământ, Mantis pleacă într-un fel de pelerinaj de descoperire a sinelui, iar Gamora se întoarce la noua ei familie (cel puțin, pentru o vreme). De asemenea, ai o scenă post-generic care îți va oferi un mic preview la ceea ce urmează pentru noul lider al găștii, Rocket, și ceilalți „creeps”. Spoiler alert: pare aceeași distracție în stil „dacă mișcă cineva, trag”, pe evergreenuri rock.

În cinematografe | Per total: 7/10 | Știință & Tehnologie: 5/10