De trei luni încoace, de când lumea și-a dat seama că nu e de glumit cu noul coronavirus (mă rog, unii și-au dat), tot mai mulți ziariști și critici de film și-au amintit de Contagion, un film vechi de nouă ani care tratează fix subiectul unei pandemii.
Dacă-l revezi zilele astea, e înfricoșător cât de mult seamănă cu ce vezi acum la televizor. Deși teoretic un film artistic, abordarea regizorului Steven Soderbergh e surprinzător de clinică, de multe ori ai impresia că urmărești un documentar în care, pe ici-colo, au fost presărate niște momente dramatice.
Asemănarea cu realitatea pe care o trăim în aceste momente te izbește din start, când afli originea virusului fictiv MEV-1: Hong Kong. Sigur, SARS-CoV-2 a pornit din China continentală, dar, dacă Trump ar fi fost președinte în Contagion, tot „virusul chinezesc” l-ar fi numit. De altfel, producătorii au fost inspirați de amintirea mai multor virusuri ce înspăimântaseră omenirea în primul deceniu al secolului XXI:
SARS-CoV, vărul mai mare și mai periculos al noului coronavirus, care-n 2002 și 2003 a provocat o epidemie tot în China și s-a soldat cu peste opt mii de infectări consemnate oficial și 774 de decese. Majoritatea cazurilor au fost înregistrate în partea de sud a țării și în Hong Kong, deci n-a apucat niciodată să capete statut de pandemie;
Pandemia de gripă porcină din 2009-2010, provocată de un frate mai mic și plăpând al virusului care a provocat gripa spaniolă din 1918. Peste un miliard de oameni au fost infectați, cu maximum 575 de mii de decese înregistrate;
Nipah, virus ce a infectat aproximativ 700 de oameni în India și Malaezia între 1998 și 2018, fatal în 50%-75% dintre cazuri, provoacând febră, tuse seacă, respirație grea, apoi la inflamarea creierului (encefalită), care la rândul ei duce la convulsii și, în final, moarte. Simptomatologia lui seamănă cel mai mult cu cea a virusului fictiv din film.
Asemănările nu se opresc la originea virusului. Filmul explorează toate spaimele asociate unei epidemii globale, reacțiile publicului, ale autorităților, ale conspiraționiștilor cu audiențe uriașe pe Internet. Orașele și aeroporturile sunt închise, armata împânzește străzile, personajele practică distanțarea socială, oamenii dau năvală-n magazine și farmacii (uneori lucrurile degenerează în dezordine socială), dezinfectantele sunt la mare căutare, iar măștile medicale devin un accesoriu obligatoriu. Sigur, unele aspecte sunt exagerate, pentru un plus de dramatism, dar când îl vezi pe Jude Law în rolul conspiraționistului oportunist ce se îmbogățește promovând remedii naturiste, nu poți să nu te gândești la cazuri similare din viața reală: vezi, de pildă, cazul medicului Adrian Cacovean, care la debutul crizei românești vindea picături homeopate pentru a combate boala.„Un medic chirurg a scos la vânzare un pretins medicament împotriva coronavirus. Autoritățile trec rapid de la acuzații de «șarlatanie» la scuze de genul «s-a greșit, dar nu cu intenții rele»”, libertatea.ro
Astea-s asemănări pe care le observi așa, cu ochiul liber al unui nespecialist. Totuși, pentru a afla cât de ancorat în realitatea științifică e filmul, am apelat la un medic specialist cu experienţă clinică, cercetător în domeniul biologiei moleculare.Preferă să-și păstreze anonimatul, dar îl poți găsi pe blogul său, Skeptic Pengus, sau pe Scena 9.
Modul de transmitere și de acțiune
Una dintre primele victime ale virusului este jucată de Gwyneth Paltrow. Moare la scurt timp după ce se întoarce dintr-o călătorie de afaceri în Hong Kong. Simptomele debutează brusc: febră, tuse seacă, respirație grea, iar după doar câteva zile pică la pământ, în convulsii, cu salivă abundentă la gură. Moare imediat după internare, din cauza inflamării creierului (encefalită).
Multe dintre simptome sună similar cu cele provocate de noul coronavirus, mai puțin encefalita. Cel mai șocant e, însă, debutul brusc al bolii, cu mult mai agresiv și fatal decât ce vedem acum la TV. Mai târziu în film, medicii determină că perioada de incubație e mai mică de zece zile. Lucru deloc SF, majoritatea virusurilor pot avea o incubație de genul ăsta, dar rapiditatea cu care omoară nu-i la fel de credibilă, crede Skeptic Pengus: „Exista microbi care omoara foarte rapid, dar trebuie să se întrunească niște condiții care țin de gazdă și de modul de infecție (de aceea perioada de incubație, respectiv timpul până la deces de la apariția simptomelor este întotdeauna un interval, nu un număr fix). Nu știu niciun virus care să omoare gazda în cateva zile de la contact, există însă virusuri care omoară gazda în câteva zile de la apariția simptomelor: rabia în minimum două zile, Ebola în șase-șapte, Marburg în opt sau nouă.
Însă, există bacterii care omoară gazda în câteva zile de la contact, de exemplu ciuma (Yersinia pestis), care are o incubație de 1-5 zile și poate cauza deces la 24 de ore de la apariția simptomelor. În principiu, orice meningită bacteriană poate ucide în câteva zile, indiferent că e cu Neisseria spp., Streptococcus spp. sau Haemophilus influenzae. La fel fasciitele necrozante (din nou, mai multe bacterii pot fi agenți etiologici)”.
Rata de transmitere (R0) a virusului fictiv este 4, adică o persoană bolnavă infectează, în medie, dacă nu e izolată, alte patru persoane. O rată mai mare decât a lui SARS-CoV-2, dar nimic ieșit din comun în lumea virusurilor cunoscute. Rujeola are o rată cuprinsă între 12-18, oreionul între 4 și 7, varicela 10-12, explică expertul.
Matt Damon era imun. Restul lumii purta măști fără să protesteze prea mult. Claudette Barius/Warner Bros
Diagnosticarea
Cum personajul lui Gwyneth Paltrow sfârșește în convulsii, cauza virală a morții e identificată printr-o autopsie a creierului. Aspect cât se poate de ancorat în realitate, potrivit medicului consultat de noi:
„Dacă virusul dă afectare cerebrală, diagnosticarea prin autopsie e foarte credibilă. Orice meningită virală va da o formă oarecare de inflamație, generic numită «encefalită». Și SARS-CoV-2 poate face asta, dar foarte rar. Există cel puțin un virus de care știu că infectează doar creierul, rabia. În cazul rabiei, diagnosticul post-mortem se pune doar prin investigație histopatologică a creierului, mai precis pe prezența inflamației și a corpusculilor Babeș-Negri”.
Caracteristicile virusului
Odată ajuns în laboratoarele CDC (Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor), experții fictivi din film stabilesc că virusul este „himeric, are între 15-19 kilobaze lungime și 6-10 gene.” O frază care e plină de confuzii. Natura himerică a virusului ar putea însemna că e realizat în laborator, dar acuzația nu apare în film, deci cel mai probabil se referă la faptul că ar avea gazde multiple. În schimb, este vehiculată„There is no evidence that the coronavirus was created in a laboratory”, theconversation.com în timpul pandemiei reale pe care o trăim acum.
Crearea unui virus în laborator nu este imposibilă, potrivit lui Skeptic Pengus. Genele a două sau mai multor virusuri pot fi asociate genetic în laborator pentru a genera unul nou. „Sunt convins că există nenumărate virusuri himerice construite de diferite laboratoare din lume, mai ales înainte de 2005, când s-a interzis să se facă virusuri mai puternice decât variantele naturale. Vezi Chimera Project,Sovieticii au încercat să creeze arme biologice dintr-o serie întreagă de virusuri și bacterii, începând cu 1920, dar mai ales după Al Doilea Război Mondial. wikipedia.org o serie lungă de experimente ale USSR pe arme biologice.”
Însă existența unui virus a cărui mărime începe de la șase gene e improbabilă, crede Skeptic Pengus. Tot în laboratoarele CDC, cercetătorii ajung la concluzia că virusul conține „secvențe de liliac și porc”. Formularea din scenariu e destul de ambiguă și imprecisă, pentru că, în mod normal, un virus nu preia gene de la gazde, ci se adaptează lor prin mutații aleatorii succesive și selecție biologică.
„De exemplu, în cazul SARS-CoV-2 știm că e de la liliac, dar nu pentru că ar avea gene de la el, ci pentru că seamănă în proporție de aproximativ 80% cu un virus natural de liliac. Dar saltul între specii se întâmplă frecvent în natură. Mecanismele care permit asta sunt complexe, dar, ca idee generală, e vorba tot de mutații adaptive.”
Impactul global
Viteza de răspândire nu e nici ea foarte credibilă. În opt zile, cu un R0 de 4, filmul contorizează 200 de mii de infecții, cu mortalitate de 20-25%, iar spre final, după trei luni, se înregistrează un miliard de infectați. Deși nu e epidemiolog, Skeptic Pengus crede că o astfel de răspândire ar avea nevoie de unR0 trecut de 30. În plus, rata de transmitere efectivă, R, poate scădea sau crește în funcție de măsurile pe care le iau autoritățile.
De exemplu, în timpul primei epidemii SARS, în 2003,R0-ul era 2,75, dar după două luni de carantină și distanțare socială, R scăzuse sub 1. Și cum filmul conține numeroase scene în care armata americană bagă orașe întregi în carantină, iar statul impune măsuri de distanțare socială, e greu de crezut că virusul fictiv ar fi putut infecta atâția oameni într-un timp atât de scurt.
În schimb, mortalitatea de 20-25% e cât se poate de posibilă.
„MERS avea pe undeva pe la 35%, Marburg și Ebola peste 50% (25-80% în funcție de momentul și locul epidemiei), rabia aproximativ 100% (există istoric 2-3 pacienți vindecați)”, susține specialistul consultat de noi.
Vaccinul
Soluția miraculoasă la care visăm și noi în contextul pandemiei SARS-CoV-2 este vaccinul. În viața reală suntem avertizați că va dura și nici nu știm cât de eficient va fi, în caz că apare. Varianta pe care o iau în calcul experții din film este cea a unui vaccin din „virus viu atenuat”. Metodă frecventă în industria vaccinurilor, spune Skeptic Pengus, pentru că un virus modificat genetic să nu fie la fel de infecțios generează un răspuns imun foarte eficient. Totuși, atât în Contagion, cât și-n viața reală, există riscul ca virusul proaspăt „îmblânzit” să sufere mutații care-i redau virulența inițială.
Știm asta de la polio, unde au existat astfel de retro-conversii, în esență prin modificări a doar 1-15% din genom.
În Contagion, procesul de creare a vaccinului este grăbit de o cercetătoare care și-l injectează și apoi se expune intenționat virusului. E invocat exemplul lui Barry Marshall,Specialist în microbiologie și laureat al premiului Nobel. wikipedia.org care s-a infectat cu Helicobacter pylori pentru a proba rolul bacteriei în apariția ulcerului. Și nu e singurul caz istoric de genul, Jonas Salk a făcut ceva similar pentru a dezvolta vaccinul anti-polio. Sună frumos și eroic, dă bine într-un film, dar în viața reală lucrurile sunt mai complicate de atât, povestește Skeptic Pengus:
„Lăsând la o parte aspectele etice, ideea e că trebuie urmărite niște etape stricte de testare, inclusiv pe un număr statistic relevant de oameni, ca să-l poți declara sigur. Testarea pe o singură persoană, fie ea și medic, nu poate oferi un profil de siguranță. Procesul presupune următoarele etape: teste in vitro, pe celule, teste pe animale, teste pe un grup mic de oameni, apoi încă două teste pe grupuri tot mai mari de oameni.”
Sunt sigur că scenariștii și consultanții lor științifici știau prin ce proces anevoios trebuie să treacă un vaccin pentru a ajunge pe piață, dar e mai eficient din punct de vedere cinematografic să ai un medic erou care salvează situația pe fast forward.
Cert e că, dacă tragi linie, Contagion, cu toate licențele sale poetice, reușește să surprindă surprinzător de bine fenomenul pandemic. Nu bifează chiar fiecare căsuță a chestionarului de acuratețe științifică, dar măcar bate într-o direcție ceva mai corectă decât mulți experți de-ai noștri.„Streinu Cercel, despre dezinfectanții pentru coronavirus: Spirtul medicinal nu e bun, ci substanțele pe bază de alcool care sunt biocide”, hotnews.ro Dă-i o șansă, dacă nu l-ai văzut până acum. Cine știe, poate-ți deschide apetitul pentru microbiologie și următoarea pandemie te va prinde mai informat și mai puțin vulnerabil în fața conspirațiilor despre Bill Gates și turnuri 5G.
Jurnalist cu patru ani de experiență în presa „nonconformistă”. A scris mult timp pe teme politice, acum e în proces de diversificare a portofoliului. A crescut cu Dune și Fundația, uneori se visează scriitor, alteori critic de filme.
Nici Nadia, nici Hagi, nici Ilie Năstase nu sunt atât de cunoscuți precum contele Dracula, personajul imaginat de scriitorul irlandez Bram Stoker la finalul secolului al XIX-lea, confundat adesea cu Vlad Țepeș, dar asociat cu Transilvania. Brand puternice ale României, notorietatea lui Dracula e speculată și în gastronomie.
