Ce au stabilit decidenții la COP27, după mai bine de două săptămâni petrecute în Sharm El Sheikh?36 min read

Conferința Națiunilor Unite de anul acesta despre schimbările climatice (COP27) s-a terminat, dar e greu de zis dacă deciziile reflectă cu adevărat „un progres”.

În prima săptămână de conferință, de pe 5 pe 13 noiembrie, am fost și eu în Egipt ca observator din partea Youth and Environment Europe – cea mai mare rețea independentă de organizații de tineret pentru protecția mediului la nivel european. Experiența mea de acolo,„Diplomația climatică văzută de aproape”, noua.info e foarte mult conectată de componenta de tineret a COP-ului. Mi-am unit forțele cu alți activiști de mediu din alte colțuri ale globului și împreună am navigat diplomația climatică așa cum am știut mai bine: am vorbit cu negociatoriDelegații țărilor veniți, în general, din ministerele relevante, am făcut demonstrații, am oferit perspectiva noastră asupra discuțiilor și am cerut concret ca deciziile să includă vocea și interesele generației tinere. Dacă n-ar fi fost aspectul ăsta al conferinței, cu greu aș fi fost în stare să văd părțile pozitive din tot haosul acela. 

Am participat în principal la negocierile despre agricultură și programul de lucru pentru creșterea ambiției în reducerea emisiilor (Mitigation Work Programme), dar am avut ochi să văd și urechi să aud tot ce era relevant de știut. 

Anul acesta, în total, mai mult de 33 de mii de oameni„Summary report 6–20 November 2022”, iisd.org au participat la Sharm El Sheikh Climate Change Conference, în perioada 6-18 noiembrie, a doua cea mai frecventată conferință„COP27: Key outcomes agreed at the UN climate talks in Sharm el-Sheikh”, carbonbrief.org privind schimbările climatice, după cea de anul trecut din Glasgow.„COP26”, ukcop26.org Dintre aceștia, 16 mii au fost delegați din partea țărilor semnatare a convenției-cadru UNFCCC,„United Nations Convention for Climate Change”, unfccc.int a Protocolului Kyoto„What is the Kyoto Protocol?”, unfccc.int și/sau a Acordului de la Paris, toate aceste tratate globale cu o apartenență aproape universală de state, teritorii, și entități supranaționale ca Uniunea Europeană. Rolul acestei conferințe a fost, printre altele, de a avansa efortul global de a reduce impactul negativ al schimbărilor climatice și a menține încălzirea globală sub 2 grade Celsius (de preferat 1,5) față de perioada preindustrială. 

CITEȘTE ȘI: COP27: o șansă de schimbare sau o nouă demonstrație de greenwashing?

Dezbaterile de anul acesta s-au prelungit aproape cu două zile peste termenul stabilit, ședința plenară de închidere având loc pe 20 noiembrie, de la 3 dimineața până după răsăritul soarelui. După toată opintirea asta pe ultima sută de metri, e normal să te întrebi: cu ce s-au întors acasă guvernele lumii după două săptămâni petrecute în tratative zilnice?

În funcție de sursele pe care le folosești ca să te informezi, e posibil să fi văzut două mari știri despre cum s-au terminat negocierile de la COP27: cu o victorie istorică privind fondul pentru pabuge și daune pentru țările grav afectate de schimbări climatice, sau cu un eșec pentru că decidenții, încă o dată, au plecat acasă fără să spună, alb pe negru, că e nevoie de o reducere progresivă (și completă) a tuturor combustibililor fosili. 

În orice caz, concluziile cuprind mai mult decât dihotomia descrisă anterior, motiv pentru care m-am gândit că e relevant să fac un rezumat, fără să intru în decizii tehnice sau complicate, al câtorva dintre cele mai importante rezultate de anul acesta de la COP. 

Încă lipsește consensul politic pentru eliminarea tuturor combustibililor fosili

După debutul firav de anul trecut de la COP26, unde s-au menționat pentru prima oară combustibilii fosili,„Why COP26 failed on fossil fuels”, isd.ac.uk în Pactul Climatic de la Glasgow,„The Glasgow Climate Pact – Key Outcomes from COP26”, unfccc.int așteptările erau ca anul acesta să se folosească un limbaj mai ferm în defavoarea acestora. Asta pentru că anul trecut, statele care beneficiază de pe urma comercializării petrolului, cărbunelui și a gazului, influențate de industrie, au lăsat în textul final doar voința de a reduce energia produsă prin arderea de cărbune căreia nu-i pot fi diminuate emisiile (unabated coal) și eliminarea treptată a subvențiilor ineficiente pentru combustibilii fosili. Cu alte cuvinte, chiar dacă știința arată că ar trebui să nu mai ardem combustibili fosili deloc în viitorul apropiat,„Unburnable Carbon”, carbontracker.org decidenții de la COP26 au lăsat îndeajuns de mult spațiu pentru interpretări generale ale textului, față de versiunea originală, care tranșa problema de la rădăcină.  

Anul acesta, cu tot efortul depus, nu s-a reușit un progres.„Did the world make progress on climate change? Here’s what was decided at global talks”, npr.org Cele două decizii majore, sub titlul Sharm el-Sheikh Implementation Plan,„Decisions taken at the Sharm El-Sheikh Climate Change Conference – Advance unedited versions”, unfccc.int care arată voința politică la finalul conferinței, subliniază nevoia de reducere urgentă a emisiilor globale cu efect de seră – până la 43%, comparativ cu nivelul din 2019 –, fără să menționeze reducerea și, în cele din urmă, eliminarea tuturor combustibililor fosili, principala sursă a acestor emisii. 

Politicienii se așteaptă ca tehnologiile de capturare, stocare și utilizare a carbonului să salveze viitorul, dar prezentul arată că sunt scumpe, ineficiente, și încă în dezvoltare,„Future technology ‘cannot rescue’ mankind from climate change, say experts”, independent.co.uk pe lângă faptul că acestea n-o să rezolve alte probleme esențiale legate de comercializarea combustibililor fosili: poluarea aerului, contaminarea apei și generarea de deșeuri toxice.„Carbon Capture Won’t Work, But It Will Funnel Billions to Corporations”, truthout.org 

CITEȘTE ȘI: La COP26, liderii planetei promit că opresc încălzirea globală. Realitatea e mult mai călâie.

Fondul pentru pierderi și daune (Loss and Damage Fund), în sfârșit aprobat

Fenomenele meteorologice extreme de anul acesta au făcut ca adoptarea unui decizii privind fondul pentru pierderi și daune adresat țărilor grav lovite de schimbările climatice să fie aproape imposibil de evitat. Nu doar țările vulnerabile au fost vocale, ci și cele din nordul global care nu se confruntă încă cu aceleași consecințele ale încălzirii. La începutul acestei toamne, Danemarca a fost prima țară care și-a luat angajamentul de a finanța cu 13 milioane de dolari țările în curs de dezvoltare afectate de dezastre climatice, după gesturi similare ale Scoției și regiunii belgiene Valonia.„Denmark becomes first country to pledge ‘loss and damage’ finance”, climatechangenews.com În primele zile la COP27, mai mulți lideri au îmbrățișat ideea în discursurile lor, printre care Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, Micheal Martin, primul ministru al Irlandei, Leonore Gewessler, ministrul Austriei pentru climă, cancelarul Germaniei Olaf Scholz și alții.„These Countries Have Pledged Loss & Damage Finance at UN Climate Change Conference COP27”, globalcitizen.org 

Chiar dacă multe dintre discursuri au amplificat nevoia unui astfel de fond, negociatorii au ajuns cu greu la un punct comun. Decizia istorică marchează doar acceptul înființării unui nou mecanism de finanțare specific pentru loss and damage, fără să menționeze exact cine contribuie și cum sunt alocați banii. Asta pentru că statele istoric responsabile să plătească,„Who Has The Most Historical Responsibility for Climate Change?”, nytimes.com cum ar fi SUA sau Uniunea Europeană, vor să includă și țările în curs de dezvoltare care, recent, au contribuit cu cantități enorme de emisii de gaze cu efect de seră – mai precis, China, dar nu numai. 

Așadar, urmează de văzut cât de glorioasă este această decizie. Dacă statele nu vor eficientiza procesul de instituționalizare al fondului, va rămâne doar o altă promisiune blocată în procesul diplomatic. 

Un plan slab pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră a fost înființat

Anul trecut, la Glasgow, liderii lumii au ajuns la acordul că vor crea și aproba un plan care să intensifice urgent ambiția de reducere a emisiilor până în 2030. Decizia a creat așteptarea ca acest program să fie o hartă care să le arate tuturor actorilor statali și nu numai cum să reducă radical emisiile în timp util, iar asta implică o referință directă către reducerea combustibililor fosili. Se pare că nu pentru toată lumea. 

Negociatorii cu greu au decis ce va face acest program. Au oscilat între un program care să se termine anul viitor (chiar dacă abia începe) și unul care să țină până în 2030; între a face referință directă către 1,5 grade Celsius ca obiectiv al discuțiilor sau către limbajul din Acordul de la Paris (care zice sub 2 grade și de preferat doar 1,5); între a include o referință nouă despre mari emițători de gaze (adică India și China, poate Rusia și Brazilia, de asemenea) sau a rămâne la alocare echitabilă în funcție de responsabilitatea istorică. Dacă elementele logistice ale programului au putut fi îndeajuns de elastice încât să fie mai scurtate sau mai lungite, pentru conținutul propriu-zis nu s-a găsit aceeași disponibilitate către compromis. 

Decizia de a înființa acest program nu face nicio referință la combustibilii fosili, nici colectivă, nici printr-o menționare separată a petrolului, cărbunelui sau gazului. În discuțiile mele ante-COP cu activiștii în domeniul energiei, această realitate era clasificată în planurile lor undeva în categoria no meaningful progress. 

Programul își propune să organizeze o serie de discuții și ateliere tematice care să faciliteze procesul de schimb de idei, opinii și informații despre urgentarea reducerii emisiilor. Temele nu sunt cunoscute, pentru că negociatorii n-au putut să cadă de acord asupra unei liste, așa că vor accepta sugestii până în februarie, dar este puțin probabil, cred eu, să se atingă de subiectul care arde (la propriu și la figurat): cum renunțăm mai repede la dependența de combustibili fosili? 

Orice fel de concluzii care vor ieși din acest program nu vor avea niciun fel de putere, pentru că negociatorii și-au dorit în mod explicit ca programul să nu le pună mai multă responsabilitate în cârcă, așa că au ținut să menționeze că rezultatele vor fi „non-prescriptive, nonpunitive, facilitative, care respectă suveranitatea și circumstanțele naționale”.„Matters relating to the work programme for urgently scaling up mitigation ambition and implementation referred to in paragraph 27 of decision 1/CMA.3”, unfccc.int În 2024 sau 2025, în funcție de cum evoluează lucrurile, vor decide dacă și în ce formă vor continua cu acest program.  

Foto: NurPhoto via Getty Images

Implicarea tinerilor în politici climatice recunoscută și sprijinită

Acordul de la Paris face trimitere, în articolul 12,„Acordul de la Paris”, eur-lex.europa.eu la coordonarea actorilor relevanți în consolidarea educației, formării și participării publicului, precum și accesul la informații în domeniul schimbărilor climatice. În limbajul de specialitate, Art. 12 se numește ACE, Action for Climate Empowerment (Acțiune pentru emancipare în domeniul climei), și se referă la importanța societății civile în contribuția la accesibilizarea limbajului științific și pregătirea cetățenilor pentru a lua parte la tranziția justă. 

CITEȘTE ȘI: Traseul României în Acordul de la Paris. Când va veni vremea bună?

Anul acesta, pe lângă un pavilion destinat tinerilor și copiilor unde s-au desfășurat sute de evenimente cu și despre tineri și rolul lor cheie în criza climatică, s-au desfășurat în paralel negocieri privind planul de acțiune al ACE. Decizia de a crea acest plan„Action plan under the Glasgow work programme on Action for Climate Empowerment”, unfccc.int recunoaște importanța tinerilor și îndeamnă guvernele să-i includă în mod semnificativ și să implice tinerii și copiii (printre alți actori relevanți) în acțiuni climatice la toate nivelurile. 

Cu alte cuvinte, statele se angajează să ofere oportunități pentru tineri, cu accent pe procesul de luare a deciziilor și de implementare a acțiunilor privind clima la nivel național și internațional. Asta înseamnă că, în viitor, tinerii din România ar putea să primească acreditare din partea statului și sprijin financiar pentru participarea la conferințe internaționale și regionale, cât și să contribuie la procesele decizionale importante de la nivel național și local. Deciziile care se iau astăzi afectează generațiile prezente și cele viitoare, iar tinerii vor ca rezultatele acestor politici să fie mai ambițioase și să creeze un viitor just, cu cât mai puține bariere intergeneraționale.„Young people just got a louder voice on climate change – and could soon be shaping policy”, cnbc.com 

Asta pentru că, fără societatea civilă – incluzând în acest termen, dar fără să limitez la, comunitățile indigene, femeile, tinerii și copiii, liderii locali, grupurile religioase, organizațiile non-guvernamentale etc. –, tranziția climatică nu poate avea loc. Pentru a-și putea schimba obiceiurile și a înțelege procesele prin care trec și vor trece din ce în ce mai des în viitor (de la renunțarea la plastic de unică folosință la tranziția către energie regenerabilă și diete bazate mai mult pe plante), cetățenii au nevoie de ghidaj, comunicare pe înțelesul lor și spații în care se pot implica. Iar tinerii știu să facă asta cel mai bine, prin grupuri de inițiativă, campanii online și TikTok-uri în care traduc și demistifică schimbările climatice. Motiv pentru care și statele au început să recunoască legitimitatea tinerilor și să le ofere spațiul și uneltele de care au nevoie, și pe care le merită, ca să-și amplifice vocea. 

Agricultura continuă să fie parte din agenda negocierilor la COP

Grupul interguvernamental de experți în schimbări climatice (Intergovernmental Panel on Climate Change – IPCC) a arătat în 2019 că a treia cea mai mare componentă globală a emisiilor o constituie agricultura, silvicultura și utilizarea terenurilor pentru alte activități.„Climate Change 2022: Mitigation of Climate Change. Working Group III Contribution to the Sixth Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change”, ipcc.ch Datele arătau asta de mai mult timp, motiv pentru care, în 2017, s-a format Koronivia Joint Work on Agriculture, la COP23 in Fiji, o decizie unică care recunoaște potențialul agriculturii în a combate schimbările climatice. 

CITEȘTE ȘI: Digitalizarea agriculturii poate fi și sustenabilă, și profitabilă

Rolul acestui grup a fost să avanseze discuția despre agricultură în cadrul UNFCCC și să ajute țările participante, prin workshopuri tematice, să găsească soluții prin care dezvoltarea agriculturii să crească securitatea alimentară în fața schimbărilor climatice și să reducă emisiile din sector.„Koronivia Joint Work on Agriculture”, fao.org A fost singurul spațiu care oferea posibilitatea țărilor să vorbească despre impactul și rolul agriculturii în criza climatică la nivel global, motiv pentru care era crucial ca anul acesta negociatorii să convină ca programul să funcționeze pe mai departe. 

Sub presiunea societății civile și la nevoia multor țări, negociatorii de la COP27 au hotărât să păstreze acest spațiu în care avansează tema agriculturii la nivelul diplomației climatice în următorii patru ani – acum sub numele de Sharm El-Sheikh joint work on implementation of climate action on agriculture and food security. 

Din păcate, programul nu e îndeajuns de ambițios pe cât și-ar fi dormit mulți actori de la masă. Se dorea ca el să se extindă la conceptul de sisteme alimentare (food systems), unde nu doar producția să fie subiectul principal. Consumul, risipa, distribuția alimentară ar trebui să primească aceeași atenție în viitoarelor ateliere tematice, precum și tipurile de agricultură care sunt în concordanță cu natura și știința – agroecologia, spre exemplu.„YOUNGO Youth COP27 Joint Statement”, ypard.net Cu cât mandatul este mai amplu și mai concret încât să reflecte adevăratele provocări din sistemul alimentar, cu atât mai relevante vor putea fi eventualele decizii sau rezultate care vor veni în urma acestui program – fie ele angajamente de a include mitigarea emisiilor din agricultură în planurile naționale de reducere a emisiilor (așa cum chiar era sugerat în timpul negocierilor), sprijin financiar pentru fermieri și țări vulnerabile, sugestii pentru mesele rotunde cu liderii globali ș.a.m.d. 

E clar că nu vor putea lua o decizie despre nutriție, dacăgrupul se va axa, timp de  patru ani, pe cu totul alte subiecte din sfera agriculturii și alimentației. Partea bună, totuși, este că țările și actorii non-statali interesați pot trimite sugestii privind subiectele atelierelor tematice până în februarie anul viitor, ceea ce lasă o portiță de speranță că nevoile fermierilor și ale consumatorilor (nu doar dorințele marilor producători), precum și limitele naturale, vor fi adresate în cadrul noului plan pentru agricultură și securitatea alimentară Sharm El-Sheikh. 

În loc de concluzii

Mai sunt poate multe alte puncte discutate la COP27 care ar putea fi de interes, cum ar fi apelul pentru reformarea băncilor multilaterale pentru dezvoltare (Multilateral Development Banks),„COP27 changes climate finance architecture with loss and damage decision, urges MDBs to transform”, cdkn.org care încă trimit miliarde de dolari către industria combustibililor fosili,„Report: G20 Governments Have Bankrolled at Least $188 Billion in Fossil Fuels Since 2018”, foe.org sau cadrul de lucru pentru a atinge obiectivul global de adaptare (Framework for achieving the Global Goal on Adaptation – GGA).„COP27: Here’s how the Global Goal on Adaptation framework was negotiated at Sharm El-Sheikh”, downtoearth.org.in Sinteza celor de la Institute for Sustainable Development„Earth Negotiations Bulletin”, enb.iisd.org le cuprinde pe toate, pentru cine vrea să aprofundeze mai mult subiectul negocierilor de la COP27. 

În afara agendei oficiale, noi parteneriate și inițiative au fost lansate sau coapte la conferință. Numărul din ce în ce mai mare de delegați poate fi pe de o parte un semn al importanței pe care din ce în ce mai multe grupuri din societate o oferă schimbărilor climatice, dar este, pe de altă parte, și un bun prilej de făcut business. Egypt Today scria, în mijlocul conferinței, că „șapte memorandumuri de înțelegere (MoU) și acorduri au fost semnate între sectorul național al gazelor și al petrolului și o serie de companii internaționale, în marja conferinței mondiale privind clima (COP27) care se desfășoară în prezent la Sharm El Sheikh”.„Egypt inks 7 carbon-cutting deals with global companies at COP27”, egypttoday.com Ele se prezintă ca fiind oportunități de cooperare pentru a decarboniza sectorul, dar genul acesta de înțelegeri sunt privite cu mult scepticism, pentru că de fapt promovează dezvoltarea infrastructurii de gaz –„What is the fossil-fuel industry doing at COP27?”, economist.com care nu e deloc prietenoasă cu mediul, chiar dacă i se spune „gaz natural”.„‘Renewable’ natural gas may sound green, but it’s not an antidote for climate change”, theconversation.com 

În general, deciziile de la COP27 nu sunt nici pe departe aproape de acțiunea climatică necesară. Emisiile încă cresc,„’Bad News’ for the Planet as Global Carbon Emissions Continue To Increase”, time.com puține țări și-au actualizat planul național de reducere a gazelor cu efect de seră ca să-l facă mai ambițios,„CAT Climate Target Update Tracker”, climateactiontracker.org motiv pentru care angajamentele actuale vor duce la o creștere a emisiilor cu 10,6% până în 2030 – comparativ cu nivelurile din 2010 –„Climate Plans Remain Insufficient: More Ambitious Action Needed Now”, unfccc.int în loc să scadă exponențial, cum e urgent nevoie. Pe lângă toate astea, încă se evită o abordare fermă pentru combustibilii fosili, iar interesele sunt individualizate, pe când problema este una globală. Bătăliile de la negocieri sunt pe text, iar când textul e finally gata, munca cea grea este despre cum să se țină de cuvânt – vezi Acordul de la Paris și ținta de 1,5 grade care a fost pusă sub semnul întrebării în Egipt.  

Din sală, răceala cu care se discută anumite subiecte poate să fie tradusă cu o calmitate absurdă scoasă din filmul Don’t Look Up, diferența e că există un consens că subiectul în discuție este real – sunt cu toții de acord că există o criză climatică. Dar modus operandi pare că disociază de la această realitate. Din acest motiv, imediat după conferință (asta și multe asemănătoare) observatorii se întorc în teritoriu și-și pregătesc forțele să continue munca titanică de a mișca din loc decidenții să facă un pas în plus, proactiv, către ținta conceptuală de neutralitate climatică, pentru că momentan e nerealistă.  

Așa că veștile de la COP pot fi mai mult sau mai puțin apăsătoare sau îmbucurătoare, pentru că tot la nivel local se întoarce cea mai mare responsabilitate pentru implementare. Cu tot mai mulți tineri și actori diverși implicați în cauza climatică, prin organizații sau chiar căi instituționale, am speranța că acțiunea pentru climă are șansa să devină mai mult decât un buzzword.