
AI&ROBOȚI
Robotică, inteligență artificială, machine learning
Boston Dynamics, liderul mondial în dezvoltarea de roboți mobili, și-a luat la revedere de la unul dintre modelele principale, dar nu pentru mult timp.
Două noi modele AI s-au lansat în aceeași zi, dar cel de la OpenAI s-a dovedit mut mai bun la marketing.
Nu e niciun dubiu că, dincolo de evenimentele politice, inteligența artificială a fost subiectul anului. Dar cât e hype și cât e cu adevărat avans tehnologic se va stabili ceva mai târziu.
Succesul înregistrat începând cu sfârșitul anului 2022 de ChatGPT a deschis calea către utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale generative. Dar o utilizare responsabilă a unor astfel de soluții, în special în procesul educațional, presupune cunoașterea limitelor acestora.
La un an și jumătate de când publicul larg a primit acces laAI, designerii sunt printre primii care își văd joburile puse în pericol de avansul inteligenței artificiale.
Sam Altman rămâne CEO, dar nimeni nu știe încă exact de la ce s-au certat. DeepMind anunță noi descoperiri majore, Sony lansează un senzor revoluționar, iar Musk se înjură cu clienții de publicitate.
Inteligența artificială este folosită din ce în ce mai mult la decizii administrative. Dar, pentru că a învățat de la oameni, ea poate să discrimineze, inclusiv în hotărâri importante. De exemplu, dacă să primești sau nu un credit. Și atunci, n-ar trebui să existe dreptul fundamental de a ști dacă viața ți-a fost influențată de un algoritm?
Vestea care a venit ca un șoc vineri, demiterea lui Sam Altman, pare să ducă la o migrare în masă a angajaților OpenAI la Microsoft și, în esență, la distrugerea companiei.
Vineri, cu puțină vreme înainte de închiderea programului, o veste surprinzătoare a șocat lumea tech. CEO-ul Open AI a fost concediat – și nimeni n-a înțeles de ce.
Cinci lucruri pe care le-am aflat de la Anthony Christov, unul dintre cei mai experimentați artiști care au lucrat în industria animației de la Hollywood.
Dispozitivele inteligente trebuie să reziste la mii de utilizări. Un start-up românesc de robotică a creat MATT, un robot care poate automatiza testarea butoanelor fizice și funcțiilor ecranelor tactile..
Până să reglementeze politicienii arta AI, filosofii stabilesc întrebările care au nevoie de răspuns. Mark Coeckelbergh, unul dintre cei care fac acest lucru, a fost recent la București, la festivalul After X Image.
Zachary Gleicher crede că modelele de limbaj actuale vor deveni mult mai bune la task-uri generale, iar asta va avea efect asupra multor lucruri, de la asistenții digitali la felul în care cauți pe internet.
Start-up-ul de medtech maghiar AIP Labs propune europenilor o clinică online de dermatologie, AIP Clinic. Pe platformă, pacienții încarcă poze și informații despre problemele lor dermatologice, iar AI-ul ajută medicii să pună diagnostice mai rapid.
Proiectele de inteligență artificială sunt tot mai multe și mai îndrăznețe, însă tot firma lui Sam Altman vine cu inovațiile cele mai apetisante.