
SPAȚIU
Tot ce trebuie să știi despre Univers
De la prima misiune de apărare planetară la prima fotografie a găurii negre supermasive din centrul galaxiei și până la cea mai mare cometă din Norul Oort observată vreodată, anul 2022 a fost unul bogat în evenimente din domeniul explorării spațiului cosmic.
În anumite condiții, explozia unei supernove de tip II ar putea distruge stratul de ozon, expunând planeta radiațiilor cosmice dăunătoare și declanșând o extincție în masă.
DART este aproape de destinație. Micuța sondă spațială se va izbi intenționat de un asteroid în ceea ce reprezintă primul test de apărare planetară desfășurat de civilizația umană.
Oamenii de știință au căzut de acord că Universul a început cu Big Bangul, acum 13,8 miliarde de ani, însă primele imaginile obținute de telescopul spațial James Webb arată un univers timpuriu care nu se potrivește cu o parte dintre teorii. Infirmă însă ele Big Bangul, cum susține un cercetător independent care duce o luptă veche cu această teorie?
Un moment istoric a fost amânat: lansarea primei misiuni din cadrul programului Artemis, care își propune să ducă oameni pe lună în acest deceniu ar putea avea loc vineri.
Astronomia, la fel ca și alte științe, are parte de miturile și concepțiile sale greșite. Și nu sunt puține deloc.
Medicina spațială e un domeniu încă la început, dar fără de care nu ar putea exista astronauții, turismul spațial sau perspectiva colonizării altor planete.
Telescopul spațial James Webb și-a început misiunea științifică cu o serie de premiere în cercetarea spațială
În mai, capsula construită de Boeing a ajuns cu succes în orbita joasă a Pământului. Momentan fără personal, dar vestea e bună, mai ales în contextul rupturii dintre agențiile spațiale occidentale și cea rusă.
După o călătorie de 45 de ani prin spațiu, sondele spațiale Voyager 1 și Voyager 2 încă funcționează. Însă Voyager 1 are acum o problemă care îi derutează pe inginerii NASA. Ce se va întâmpla când sondele vor înceta să mai înregistreze și să transmită date?
Încă o dată, un experiment complex confirmă că fizicienii teoreticieni au dreptate - în centrul galaxiei noastre se află o gaură neagră supermasivă
Găurile negre supermasive și materia întunecată, două dintre cele mai mari mistere din astronomie, ar putea avea o legătură mai strânsă decât se credea.
Pericolul deșeurilor spațiale a devenit atât de mare, încât SUA a anunțat recent că nu va mai testa rachete care pot fragmenta sateliții aflați pe orbita Pământului. Cât de multe deșeuri spațiale există? Ce sunt armele anti-satelit? Și ce înseamnă sindromul Kessler?
Pentru astronauți, masa e o provocare. Mâncarea poate să le stea în gât – la propriu. Unele alimente au gustul alterat, iar altele pot contamina aerul sau murdări echipamentele. Dar lucrurile se îmbunătățesc.
Colaborarea dintre Occident și Rusia se apropie de nivelul Războiului Rece, iar asta înseamnă că Stația Spațială e afectată, iar alte misiuni spațiale trebuie să-și refacă planurile.