SPAȚIU
Tot ce trebuie să știi despre Univers
Ai văzut vreodată o cometă cu ochiul liber? Nu? Ei bine, anul ăsta ai putea avea două astfel de ocazii. Dintre acestea două, una ar putea fi mai interesantă. Spre sfârșitul anului, o cometă care vine de la marginea Sistemului Solar ar putea fi o priveliște foarte frumoasă.
Anul trecut, teorii ale conspirației s-au creat datorită unui fenomen natural rar, dar nu atât de rar ca să nu-l întâlnești de câteva ori într-o viață de om.
Anul acesta promite niște misiuni spațiale foarte interesante. De la sateliți trimiși să studieze planeta Marte la o misiune spre una dintre lunile planetei Jupiter și până la întoarcerea la locul impactului misiunii DART, 2024 are cu siguranță motive să te țină în priză, dacă ești pasionat de explorarea spațială.
Unul dintre cele mai importante și ambițioase instrumente spațiale din istoria Agenției Spațiale Europene s-a lansat în vară, iar România participă la misiune.
Una dintre cele mai complexe misiuni de cercetare a unui asteroid din istorie a adus, la șapte ani de la lansare, mostre care pot da noi indicii despre originea vieții de pe Pământ.
Cinci lucruri pe care le-am aflat despre cum popularizezi explorarea spațială de la Christina Korp, impresară de astronauți.
Iată încă 5 lucruri pe care le poți presupune greșit despre impacte de asteroizi, găuri negre sau ploile de meteori.
Astronomii au folosit telescopul spațial James Webb, cel mai puternic observator astronomic lansat în spațiul cosmic, pentru a studia cea mai îndepărtată stea.
Una dintre cele mai strălucitoare stele de pe cerul nopții este aproape de sfârșitul vieții, însă momentul exact în care acesta va avea loc este dificil de estimat.
Prof. Jean-Marie Lehn a primit Nobelul pentru chimie în 1987. În mai, a devenit doctor honoris causa al Universității de Vest Timișoara. Am vorbit cu el despre alfabetizare științifică, rolul gândirii critice și universalitatea care definește totul în Universul vizibil – de la atom și oameni la grupuri de galaxii.
Ai pe acasă un binoclu sau telescop astronomic și nu știi spre ce obiecte să le îndrepți pentru a te bucura de frumusețea cerului? Iată câteva sfaturi în acest sens.
Acum 125 de ani, Wolfgang Pauly, un matematician german, devenea prima persoană care descoperea o cometă de pe teritoriul României
Cele mai mari planete din Sistemul Solar se „întrec” în numărul de sateliți naturali, iar Saturn tocmai a preluat conducerea.
Tot mai mulți sateliți miniaturali sunt lansați în fiecare an, ceea ce duce la creșterea cererii pentru rachete mai mici.