MEDIU
Biodiversitate
și schimbări climatice
Reprezentanți din 196 de țări se reunesc la Cali, Columbia, pentru a participa la cel de-al 16-lea summit ONU al Conferinței Părților (COP16), între 21 octombrie și 1 noiembrie. Este prima întâlnire dedicată biodiversității de la acordul istoric din 2022 pentru protejarea ecosistemelor.
Criza globală a apei amenință stabilitatea alimentară și economică, avertizează două rapoarte recente. Europa riscă să nu atingă obiectivele stabilite pentru 2027 privind calitatea apelor, iar la nivel global, jumătate din producția alimentară ar putea fi compromisă până în 2050 în lipsa unor măsuri urgente.
Populațiile de animale sălbatice au scăzut dramatic, cu 73% în ultimele cinci decenii, iar în unele regiuni declinul a ajuns la 95%. Fără acțiuni urgente, se vor atinge puncte critice ireversibile, arată cel mai recent raport WWF.
Defrișările au crescut alarmant în 2023, în ciuda promisiunilor a 140 de țări de a opri distrugerea pădurilor până în 2030. Cererea de carne de vită, soia, ulei de palmier și nichel subminează aceste eforturi, arată un raport global recent.
O cercetare recentă arată că acoperirea vegetală de pe Peninsula Antarctică a crescut de peste 10 ori în ultimii 40 de ani.
Culorile naturale ale faunei nu au doar rol estetic. De la penele strălucitoare ale păunilor și fluturilor Morpho până la abilitatea unor animale de a se ascunde sau „dispărea” cu ajutorul culorilor, natura a creat strategii ingenioase pentru a le ajuta să se adapteze la mediu.
Deși Budapesta a fost inundată, viitura de pe Dunăre nu a provocat inundații în România. Asta se întâmplă mai mereu, deși ploile puternice așteptate ar putea umfla râurile care se varsă în Dunăre și ar putea schimba situația, spun specialiștii.
Abordarea provocărilor societății a fost principala preocupare a tinerilor care aspiră să devină oameni de știință cu ocazia competițiilor EUCYS și TalentOn din acest an.
O imagine cu un șoim călător care urmărește un fluture, un vultur care se hrănește cu un urs negru și un pinguin care face surf se numără printre imaginile câștigătoare ale concursului Bird Photographer of the Year 2024. Concursul, aflat la cea de-a noua ediție, celebrează frumusețea păsărilor și subliniză totodată pericolele care le amenință.
Urșii polari sunt înrudiți îndeaproape cu urșii bruni, dar au câteva adaptări genetice importante care îi diferențiază clar de aceștia. Oamenii de știință studiază când și de ce s-au separat urșii polari de urșii bruni.
Un nou studiu arată că 70% din populația lumii va fi afectată de fenomene meteorologice extreme în următoarele două decenii. Cercetătorii avertizează că evenimente deosebite, precum furtuni și valuri de căldură, vor deveni mai frecvente și mai intense. Multe dintre aceste schimbări sunt deja inevitabile, arată modelele climatice.
Lumea nu a reușit să reducă emisiile de metan, un gaz care contribuie puternic la schimbările climatice, arată cercetări recente.
Cercetătorii finanțați de UE studiază procesele chimice din natură pentru a dezvolta mijloace noi, mai curate, de producție chimică și computere care pot comunica cu corpul uman.
Lumea a trecut prin cea mai caldă vară de când se fac măsurători, a anunțat serviciul de monitorizare a schimbărilor climatice al Uniunii Europene, în contextul în care încălzirea globală devine tot mai puternică.
Oliver Bolton este CEO al Earthly, o platformă din Marea Britanie care conectează companii cu proiecte bazate pe știință, oferă opțiuni pentru certificări climatice și instrumente inovatoare pentru afaceri mai verzi.
Lumea celor care cumpără cimpanzei pentru profit sau ca să-și aline singurătatea are toate datele unui film horror. Din păcate, unul cât se poate de real.