
ȘTIINȚĂ
De la fizica subatomică la
găurile negre și de la studii
celebre la cercetarea românească.
Cele mai puternice cutremure înregistrate în istorie în apropiere de Târgu Jiu vor redesena harta seismică a zonei, dar nu reprezintă motive mari de îngrijorare.
Modelarea pe computer a ceea ce se întâmplă în timpul funcționării unui reactor nuclear are sute de milioane de necunoscute, iar fiecare simulare poate dura câteva ore chiar și pe un supercalculator. Un cercetător român din Texas a găsit o metodă să simplifice aceste calcule și să le facă mult mai rapide.
Au început înscrierile la ediția a doua a concursului Games of Science, un proiect dedicat cercetătorilor (și nu numai), în care participanții trebuie să capteze atenția publicului în doar 15 secunde.
Seismolog: Cutremurul din Turcia a fost de 16.000 de ori mai puternic decât cele normale din regiune
Profesorul Jenny Jenkins de la Universitatea Durham explică cauzele și știința din spatele cutremurelor devastatoare din Turcia-Siria și a replicilor acestora.
Ediția inaugurală a Galei Cercetării Românești a premiat atât experți români de renume mondial, cât și specialiști cu experiență din România.
Cercetătorii români sunt uimiți că nimeni nu știe ce sunt curenții rip, deși aceștia ucid pe litoralul românesc în medie 30 de persoane pe an.
Cel mai scump instrument spațial din istorie a mai punctat o premieră, confirmând existența unei exoplanete relativ apropiate, de dimensiuni similare Pământului
Cercetarea românească de la finalul lui 2022 s-a ocupat de domeniile sănătății, culturii și culturii de cânepă.
Recapitulăm cele mai importante povești științifice din 2022, de la xenotransplantare la fizică nucleară.
După decenii de experimente, cercetătorii au atins un pas istoric pentru fuziunea nucleară: prima reacție de laborator care a creat mai multă energie decât a consumat.
Un aliaj metalic atipic a stabilit noi recorduri de rezistență pentru materiale, și ar putea fi o soluție pentru viitoare misiuni spațiale
În noiembrie, am aflat că cercetătorii au investigat trecutul – de la o analiză fără precedent a secetei din ultimii 700 de ani până la transpirația lui Vlad Țepeș pe o scrisoare –, dar au propus și tratamente medicale pentru viitor.
Iată care sunt cele mai relevante, citate și reputabile studii științifice care au investigat noua gastronomie bazată pe insecte și cum este privită aceasta în România.