ȘTIINȚĂ
De la fizica subatomică la
găurile negre și de la studii
celebre la cercetarea românească.
Științele nucleare sunt folosite azi cu succes în tratarea cancerelor, sau pentru detectarea metalelor prețioase. Nu de ele ar trebui să se teamă oamenii, spune cercetătoarea Lidia Matei.
Academia Nobel a premiat anul acesta cercetări revoluționare în paleogenomică, chimie funcțională și fizică cuantică
Românii aruncă la gunoi 1,3 milioane de tone de mâncare în fiecare an. Dacă înțelegi corect termenul de valabilitate al produselor alimentare, poți ameliora situația.
O stare de agrerare rară a materiei în care fotonii devin superfluizi va fi mai ușor de obținut și cercetat
Vestea că Nairo Quintana a pierdut locul al șaselea din Turul Franței pentru că ar fi folosit o substanță interzisă a fost întâmpinată cu un „se știe că cicliștii se dopează”. Doar că e mai complicat decât atât.
În ciuda controversatelor OMG-uri, editarea genetică a culturilor agricole ar putea fi una dintre puținele soluții la criza alimentară și cea climatică
Unul din marii matematicieni ai vremii noastre crede că toată lumea e bună la matematică, e nevoie doar de o altă abordare.
Paleontologii creează un tablou tot mai complex al animalelor care stăpâneau planeta acum câteva zeci de milioane de ani
Aproximativ 40% dintre cercetătorii ucraineni apți de muncă au fost afectați de război. Unii primesc ajutor și joburi în străinătate, dar mulți rămân să lupte cu invadatorii ruși.
Este a doua oară când o echipă românească câștigă prestigiosul concurs de robotică dedicat elevilor. Echipa de robotică AICitizen a Colegiului „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani” a devenit campioană mondială la a 15-a ediție a campionatului mondial FIRST Tech Challenge// Mai multe detalii pe firstinspires.org //, care a avut loc între 17 și 20 aprilie …
Tabloul complet al genomului uman este (aproape) finalizat la două decenii de la Human Genome Project
Endurance, nava exploratorului britanic Ernest Shackleton, a fost localizată cu ajutorul roboților subacvatici la exact 100 de ani de la moartea acestuia. Alte epave faimoase încă așteaptă să fie descoperite.