
CULTURĂ
Cărți, filme, documentare
și mult science-fiction
Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, cel mai vechi document atestat în limba română, a împlinit 500 de ani, dar asta nu-i asigură un tratament special.
Chiar dacă pandemia a rărit spectatorii din tribune, emulația fanilor a renascut odată cu Euro 2020. Atunci când nu sunt meciuri, încearcă un film despre fotbal.
Săptămâna asta recomandăm un muzeu subteran, dacă ai drum în Brașov, o nouă carte de Andy Weir (făcut faimos de Marțianul) și o expoziție despre grădinile urbane ale Bucureștiului.
Horia Colibășanu e singurul alpinist român care a cucerit vârfurile Annapurna, K2 și Dhaulagiri. Am vorbit cu el despre avalanșa care i-a întrerupt ultima expediție și despre nominalizarea „Superhombre”, documentarul care îl are ca protagonist, la Premiile Gopo.
În cel mai recent spectacol al său, Bo Burnham recapitulează experiența din carantină a celor mai multora dintre noi. Dar pe parcurs, umorul lasă loc neliniștii, dar și înțelegerii.
NFT-urile au fost gândite ca un mijloc prin care artiștii digitali ar putea să capete control asupra creațiilor lor. Au ajuns doar să reproducă dinamicile din piața de artă tradițională.
Al doilea sezon din Love, Death & Robots a aterizat. Mai puține episoade, mai puțin tupeu, mai puțină moarte, mai puțini roboți, mai multe sentimente.
Matt Furie luptă pe toate fronturile, legale, creative, comerciale și, mai nou, tehnologice, pentru a recăpăta controlul asupra Broscoiului Pepe.
Un film despre genocid și exterminare poate fi controversat, mai ales atunci când pune sub semnul întrebării mitul excepționalismului alb. Am vorbit cu regizorul Raoul Peck despre cum a reușit să producă un documentar imposibil.
Un autor cu o poveste interesantă și un debut promițător, Oana Aristide e unul dintre scriitorii români moderni de urmărit.
Anul pandemic a însemnat mai puține producții, fie ele filme sau seriale. Ceea ce se vede și în calitate. Iată însă cinci filme și seriale recente numai bune de văzut în aceste câteva zile libere.
Nouă ecranizare a cărții lui Aldous Huxley este cea mai accesibilă și agreabilă dintre cele încercate până acum
Am vorbit cu librari, editori și pasionați de lectură pentru a selecta cărți de știință, mai noi sau vechi, pe care merită să le punem pe lista noastră de lecturi.
Cel mai recent episod special din South Park abordează pandemia și vaccinarea într-un mod mai personal decât ne-am fi așteptat.
O întâlnire a artiștilor români cu cercetători științifici devine un proiect de pionierat în domeniul Art & Science, unde sunetul, artele vizuale și bioarta sunt elementele centrale.