ȘTIINȚĂ
De la fizica subatomică la
găurile negre și de la studii
celebre la cercetarea românească.
În noiembrie, am aflat că cercetătorii au investigat trecutul – de la o analiză fără precedent a secetei din ultimii 700 de ani până la transpirația lui Vlad Țepeș pe o scrisoare –, dar au propus și tratamente medicale pentru viitor.
Iată care sunt cele mai relevante, citate și reputabile studii științifice care au investigat noua gastronomie bazată pe insecte și cum este privită aceasta în România.
O retrospectivă a studiilor românești din luna octombrie: de la cinema la semne de cutremur și de la berze la ciuperci.
Fosta lideră WTA este acuzată de dopaj cu roxadustat, o substanță controversată care acționează precum eritropoietina, dar se ia pe cale orală
A trișat un maestru de șah de 19 ani pentru a-l învinge pe liderul mondial? Modelele statistice încearcă să ofere un răspuns.
Științele nucleare sunt folosite azi cu succes în tratarea cancerelor, sau pentru detectarea metalelor prețioase. Nu de ele ar trebui să se teamă oamenii, spune cercetătoarea Lidia Matei.
Academia Nobel a premiat anul acesta cercetări revoluționare în paleogenomică, chimie funcțională și fizică cuantică
Românii aruncă la gunoi 1,3 milioane de tone de mâncare în fiecare an. Dacă înțelegi corect termenul de valabilitate al produselor alimentare, poți ameliora situația.
O stare de agrerare rară a materiei în care fotonii devin superfluizi va fi mai ușor de obținut și cercetat
Vestea că Nairo Quintana a pierdut locul al șaselea din Turul Franței pentru că ar fi folosit o substanță interzisă a fost întâmpinată cu un „se știe că cicliștii se dopează”. Doar că e mai complicat decât atât.
În ciuda controversatelor OMG-uri, editarea genetică a culturilor agricole ar putea fi una dintre puținele soluții la criza alimentară și cea climatică
Unul din marii matematicieni ai vremii noastre crede că toată lumea e bună la matematică, e nevoie doar de o altă abordare.