
SĂNĂTATE
Sănătate și cercetare medicală
în epoca digitală
Chiar dacă ai auzit că e o metodă sigură la televizor, cuptorul cu microunde probabil nu îți va steriliza masca, dar riscă să îi dea foc.
Internetul e plin de povești înfricoșătoare care îl au ca protagonist pe fostul șef de la Microsoft. Dar cu ce se ocupă de fapt la pensie dușmanul numărul unu al conspiraționiștilor (și al țânțarilor)?
OMS a desemnat 2020 ca fiind „Anul asistentei medicale și al moașei” și nu putea alege un moment mai bun decât acesta, când, în contextul pandemiei, ne dăm cu toții seama cât de important este să primești îngrijiri medicale. Dar cum a apărut în România și cum s-a dezvoltat această profesie?
Dacă vrei să mănânci sănătos în 2020, o aplicație de nutriție „Made in Romania” te ajută cu sfaturi, meniuri la alegere – cu opțiuni pentru vegetarieni – și rețete simple și ușoare.
Este probabil ca 2020 să ne aducă un aparat RMN portabil, care să permită investigații imagistice medicale foarte ieftine și accesibile mult mai multor categorii de pacienți.
În România, doar 3 din 10 persoane consideră că persoanele care trăiesc cu HIV ar trebui să poată practica orice meserie – inclusiv pe cea de medic, de îngrijitor, de asistent medical, de profesor sau de educator.
Un bilanț al subiectelor de știință și tehnologie care au făcut înconjurul planetei și care au modelat viziunea noastră asupra lumii și felul în care ne raportam la prezent.
Helen Keller a considerat că surditatea sa este un handicap mai mare decât lipsa vederii. În autobiografa sa, Keller povestește cât de greu i-a fost să comunice cu familia în primii ani de viață.
Nici un alt obiect nu se asociază mai mult cu profesia medicală decât banalul, simplul și bătrânul stetoscop - un gadget care rezistă în fața rivalilor hi-tech.
Telemedicină – sau medicină la distanță – înseamnă, pe scurt, livrarea de servicii medicale prin intermediul tehnologiilor de comunicare, în special telefonie și internet.
Numai în 2017, virusul a provocat mai mult de 100.000 de decese, din peste 7 milioane de cazuri de rujeolă, potrivit datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății.
CRISPR (pronunțat /ˈkrɪspər/) este o tehnologie care poate fi folosită pentru a edita ADN-ul, „materialul” care stă la baza tuturor ființelor vii.
Consultarea unei aplicații mobile de sănătate nu înlocuiește vizita la medic sau consultul periodic! Cu toții ar trebui să știm acest lucru.
Primești un mesaj de confirmare de la firma de curierat: drona care îți va livra coletul cu medicamente va ajunge în fața casei tale în 5 minute.
Pill Connect și este un sistem care poate transforma orice flacon de pastile într-unul inteligent, care „comunică” atât cu pacientul, cât și cu medicul său.
Deși și-a dovedit eficiența în controlul – și chiar eradicarea – unor boli infecțioase severe, unele persoane au în continuare temeri și întrebări legate de anumite aspecte ale vaccinării.