ȘTIINȚĂ
De la fizica subatomică la
găurile negre și de la studii
celebre la cercetarea românească.
Tabloul complet al genomului uman este (aproape) finalizat la două decenii de la Human Genome Project
Endurance, nava exploratorului britanic Ernest Shackleton, a fost localizată cu ajutorul roboților subacvatici la exact 100 de ani de la moartea acestuia. Alte epave faimoase încă așteaptă să fie descoperite.
Luni, bombardarea unei uzine din Ucraina a dus la scurgeri de amoniac. Situația n-a fost gravă și nici extinsă, dar astfel de incidente pot înrăutăți poluarea cu particule fine pe teritorii mai largi.
Conspirațiile reușite sunt construite mereu în jurul unui nucleu adevărat, iar în cazul acuzațiilor de arme biologice în Ucraina acest nucleu mai este și foarte alambicat de destrămarea URSS.
Războiul distruge și construcții invizibile care reprezintă un simbol pentru ceea ce pot oamenii să facă împreună atunci când au un scop comun
AI-ul Google care prezice structurile proteinelor poate fi acum folosit pentru a modela molecule de ARN, ADN și multe tipuri de interacțiuni biomoleculare O echipă mixtă de cercetători medicali și specialiști în AI, de la proiectul DeepMind al celor de la Google și compania Isomorphic Labs din Londra, a anunțat, printr-un studiu publicat în Nature,//„Accurate …
Producătorii de schiuri lucrează ani la îmbunătățirea modelelor destinate sportivilor, pentru a le îmbunătăți timpurile de pe traseu cu miimi de secundă.
Februarie înseamnă Ziua Îndrăgostiților. Apoi Mărțișorul și Ziua Femeii. La ce coadă ar trebui să te așezi ca să prinzi cel mai bun cadou?
La nivel global, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări pentru cercetare decât bărbații și au șanse mai mici să fie promovate.
Multe din comportamentele sociale dezvoltate de oameni sunt întâlnite și în alte părți ale regnului animal
Ploile roșii, curcubeele lunare și soarele negru sunt doar câteva dintre fenomenele naturale rare și spectaculoase care pot fi văzute pe cer cu puțin (sau mai mult) noroc.
Oamenii și câinii trăiesc unii pe lângă alții de mai bine de 12.000 de ani. În tot acest timp, câinii au protejat oamenii, le-au păzit animalele și le-au fost prieteni. În mii de ani petrecuți împreună, oamenii s-au străduit să înțeleagă câinii și să le descifreze comportamentul și, probabil, și câinii au făcut eforturi ca să-i înțeleagă pe oameni.
Există destule probleme etice ridicate de testarea pe animale. Din ce în ce mai multă lume crede că ar trebui să renunțăm la aceasta, în ciuda beneficiilor de sănătate aduse oamenilor.
Ce se întâmplă atunci când nevoia de cunoaștere nu ține cont de efectele negative induse subiecților din studiu?
Dantelate, sub formă de stea, ori structurate în coloane, miliarde de cristale de gheață plutesc în aer în fiecare iarnă. Înainte să ți se topească pe limbă, fulgul de nea are parte de o călătorie epică.